ICCJ. Decizia nr. 4687/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4687/2014
Dosar nr. 125/64/2013
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru, anularea actului administrativ din 29 decembrie 2011 şi obligarea pârâtului la restituirea cotei de 0,10% şi cota 0,70% pentru lucrările la drumurile de interes local în valoare de 120.114, 63 RON şi cota achitată pentru blocul de locuinţe sociale din Cristian, în valoare totală de 18.439,74 RON, valoarea totală achitată şi nedatorată de 138.554,37 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 3848/CA din 15 iunie 2012, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru, în favoarea Judecătoriei Braşov.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Braşov a reţinut că adresa din 29 decembrie 2011 nu reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel că litigiul este de competenţa judecătoriei în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. b) şi art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Ca urmare a declinării competenţei cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. 17181/197/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 1 februarie 2013, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru, în favoarea Tribunalului Braşov şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza la Curtea de Apel Braşov în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Braşov a reţinut că litigiul adus în faţa instanţei este unul de contencios administrativ, toate condiţiile specifice raportului de drept administrativ fiind îndeplinite; că actul din 29 decembrie 2011 nu constituie o simplă adresă, o încunoştinţare cu privire la soluţionarea cererii trimise de către Comuna C. prin Primar, ci însuşi actul prin care s-a rezolvat problema, prin care în mod direct s-au modificat raporturile juridice dintre cele două părţi; că prin actul respectiv, mai mult decât să refuze soluţionarea favorabilă a unei cereri, intimatul şi-a exercitat un drept de apreciere cu privire la temeinicia restituirii taxelor datorate în baza Legii nr. 10/1995, iar exercitarea acestei puteri de apreciere s-a făcut în regim de drept public, actul din 29 decembrie 2011 fiind obligatoriu pentru cel căruia i se adresează.
A subliniat judecătoria că obiectul prezentului litigiu reprezintă mai mult decât analiza asupra temeiniciei restituirii taxelor plătite, care constituie numai un aspect subsidiar obiectului principal al cererii, anume dacă instituţia publică pârâtă şi-a exercitat atribuţiile în limitele legale.
Având în vedere că în cauză au intervenit două declinări reciproce de competenţă, instanţa a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă prevăzut de art. 29 pct. 2 C. proc. civ. şi, potrivit art. 21 C. proc. civ., a suspendat cauza şi a înaintat dosarul către Curtea de Apel Braşov, instanţă competentă să soluţioneze conflictul de competenţă conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2CC/F din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că esenţial în stabilirea competenţei materiale este stabilirea naturii juridice a litigiului, respectiv calificarea acţiunii ca fiind una de drept comun sau de contencios administrativ.
Curtea a reţinut că prin adresa a cărei anulare se solicită pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru a respins cererea reclamantei referitoare la restituirea cotelor de 0,1% şi 0,7%, achitate în temeiul Legii nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi că, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceasta are caracteristicile unui act administrativ unilateral cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică - Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru - în regim de putere publică, în vederea executării legii şi dând naştere unui raport juridic de drept administrativ.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii recurate faptul că cererea de chemare în judecată vizează analizarea legalităţii acestui act administrativ şi obligarea pârâtei la restituirea cotelor achitate în temeiul Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi, în aceste împrejurări, competenţa materială de soluţionare a acţiunii aparţine, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ, în speţă dată fiind calitatea pârâtului de autoritate publică locală, Tribunalului Braşov.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că acţiunea are un caracter civil, iar competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei aparţine Judecătoriei Braşov.
Susţine recurentul că actul a cărui anulare se solicită în speţă nu este un act administrativ, respectiv nu generează, modifică seu stinge raporturi juridice de drept administrativ, astfel încât acţiunea este inadmisibilă.
Apreciază recurentul că Tribunalul Braşov a reţinut corect, în motivarea sentinţei civile nr. 3848/CA/2012, că această adresă nu se încadrează în actele strict şi limitativ prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, din analiza conţinutului „adresei" a cărui anulare se solicită rezultând faptul că prin actul autorităţii cu atribuţii în exercitare de activitate de control şi inspecţie în domeniul construcţiilor s-au realizat doar interpretări cu privire la legalitatea achitării cotelor datorate în baza a două legi speciale (Legea nr. 10/1991 şi Legea nr. 50/1991).
Mai arată recurentul că adresa contestată reprezintă o operaţiune premergătoare măsurilor ce urmează a le lua autoritatea publică nemulţumită de răspunsul primit (promovarea unei acţiuni civile prin care instanţa să oblige/nu Inspectoratul de Stat în Construcţii la restituirea sumelor achitate în plus) şi nu este aptă să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice de drept administrativ, fiind doar „actul" care a procedat la promovarea unei acţiuni în pretenţii.
Precizează recurentul că în fapt reclamanta a învestit Tribunalul Braşov, ca instanţă de contencios administrativ, cu acţiune în pretenţii şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru să restituie suma de 138.554,37 RON.
Astfel, prezenta acţiune are ca obiect o cerere în materie civilă, prin care se solicită instituţiei recurente o sumă de bani, nefiind astfel incidentă legea contenciosului administrativ.
Arată recurentul că delimitarea competenţei de primă instanţă între tribunal şi judecătorie se face după criteriul valorii obiectului litigiului, stabilită de reclamant la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel că, raportat la cuantumul sumei care se solicită a fi restituită, 133.554,37 RON, competenţa materială să judece această cauză aparţine judecătoriei, nicidecum Tribunalului ca instanţă de fond, cu atât mai puţin ca instanţă de contencios administrativ.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi stabilirea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Braşov.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei contestaţii împotriva adresei din 29 decembrie 2011, prin care pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru a respins cererea reclamantei referitoare la restituirea cotelor de 0,1% şi 0,7%, achitate în temeiul Legii nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului la restituirea cotei de 0,10% şi a cotei de 0,70% pentru lucrările la drumurile de interes local, în valoare de 120.114,63 RON, precum şi a cotei achitate pentru blocul de locuinţe sociale din C., în valoare totală de 18.439,74 RON, cuantumul total al sumei achitate şi nedatorate de către reclamantă fiind de 138.554,37 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 17 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, pârâtul i-a pretins plata unor cote nelegale, astfel că aceasta a achitat taxe nedatorate pentru obiective care se încadrează în excepţiile prevăzute de lege, solicitând pe această cale restituirea la bugetul local a sumelor achitate şi nedatorate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice (…)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 : „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Tribunalul Braşov că adresa din 29 decembrie 2011 nu reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel că litigiul este de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 lit. b) şi art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că scopul iniţierii prezentei acţiunii judiciare l-a constituit obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 138.554,37 RON, reprezentând plată nedatorată.
Raportul juridic care a condus la sesizarea instanţei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, acţiunea reclamantei având ca obiect restituirea unor sume, context în care soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa jurisdicţiei de drept comun şi nu a celei de contencios administrativ.
Acţiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani încasată nelegal de către acea instituţie, sunt de competenţa instanţei de drept comun, atunci când nu se cere şi anularea unui act nelegal, sau nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu decurg din încheierea, modificarea, încetarea unui act administrativ.
Deşi reclamanta a solicitat anularea adresei prin care pârâtul i-a respins cererea de restituire a sumelor achitate, este evident că în cauză nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârât, act nelegal care ar fi condus la producerea unei pagube materiale, de vreme ce adresa avută în vedere nu reprezintă act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Actul a cărui anulare se solicită în speţă nu este un act administrativ, având în vedere că acesta nu este apt prin el însuşi să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice de drept administrativ. Actul reprezintă doar o adresă de corespondenţă, un răspuns dat de instituţia pârâtă la solicitarea reclamantei, prin care s-au realizat doar interpretări cu privire la legalitatea achitării cotelor datorate în baza a două legi speciale.
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a art. 8 alin. (1) teza penultimă şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, din analiza acestor dispoziţii se constată că legiuitorul se referă la refuzul explicit de a soluţiona o cerere, dar în cauză este în discuţie cererea având ca obiect o pretenţie patrimonială privind restituirea sumei plătite şi nu refuzul de soluţionare a unei cereri.
Drept urmare, Înalta Curte constată că cererea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 şi nici prin alte legi speciale, pentru ca, astfel, instanţa de contencios administrativ să fie competentă în a soluţiona acţiunea.
În concluzie, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de Tribunalul Braşov, constată că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, astfel încât în cauză competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun şi, având în vedere valoarea pretenţiilor, această instanţă este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii - Direcţia Regională în Construcţii Centru Braşov împotriva sentinţei nr. 2CC/F din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4635/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4711/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
