ICCJ. Decizia nr. 4629/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4629/2014
Dosar nr. 18068/3/2012
Şedinţa de la 3 decembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 18968/3/2012, la data de 18 mai 2012, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea pârâtei la înaintarea dosarului administrativ aferent Dispoziţiei nr. X1 din 4 noiembrie 2005 către evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Câmpulung str. C.
A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Pentru termenul de judecată din 12 februarie 2013, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare şi completatoare în care a arătat că se judecă în contradictoriu şi cu C.C.S.D.
Prin Sentinţa civilă nr. 318 din 12 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
La termenul de judecată din 18 aprilie 2013 instanţa a acordat un nou termen pentru ca reclamantul să precizeze obiectul acţiunii, în raport de fiecare pârât pe care a înţeles să-l cheme în judecată prin acţiune, astfel cum a fost completată la Tribunalul Bucureşti.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 iunie 2014, transmisă prin poştă la data de 5 iunie 2014, reclamantul a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii C.C.S.D. şi A.N.R.P. şi că, având în vedere intrarea în vigoare a Legii 165/2013, îşi restrânge obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită numai stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită, conform art. 24 din Legea 10/2001, sens în care a invocat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2022 din 21 martie 2013.
Faţă de precizarea obiectului cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale, pe care a admis-o prin Sentinţa civilă nr. 2541 din 30 septembrie 2014, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
A constatat Curtea de Apel Bucureşti că reclamantul nu contestă un act administrativ tipic sau asimilat al autorităţilor publice pârâte, de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă de către Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A mai reţinut că, deşi în cererea iniţială de chemare în judecată reclamantul solicita obligarea pârâţilor la parcurgerea unor etape ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005 (litigiul având un astfel de obiect nemaifiind de competenţa în primă instanţă a curţii de apel, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 2/2013 - art. X), prin cererea precizatoare înţelege să solicite doar stabilirea calităţii sale de persoană îndreptăţită, conform art. 24 din Legea 10/2001, litigiile izvorâte din aplicarea acestui act normativ fiind de competenţa instanţei civile, întrucât vizează raporturi juridice de drept civil şi nu raporturi juridice de drept administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul acţiunii reclamantului B.G., astfel cum a fost precizat în faţa Curţii de Apel Bucureşti, prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2014, îl constituie solicitarea ca instanţa să dispună, în contradictoriu cu autorităţile pârâte, stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii precizatoare reclamantul a arătat că art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituie o prezumţie de proprietate în favoarea celor menţionaţi în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive de către stat a imobilelor, chiar dacă imobilul era deţinut printr-un titlu sub semnătură privată. În acest sens a invocat Decizia nr. 2022 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În acest context, Înalta Curte constată că scopul juridic urmărit de reclamant prin prezentul demers judiciar este unul de natură civilă, şi anume acela de a contracara poziţia exprimată de autorităţile pârâte, potrivit căreia reclamantul nu poate fi considerat persoană îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001. Prin urmare, finalitatea acestei acţiunii judiciare excede etapei procedurii administrative de emitere a titlului de despăgubire reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De altfel, instanţa de judecată, în momentul verificării/stabilirii competenţei materiale, trebuie să respecte principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi faţă de temeiul juridic al cererii precizatoare, respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că litigiul priveşte raporturi juridice izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi prin urmare dezlegarea lor este de competenţa secţiei civile a tribunalului.
Pentru aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.I. şi A.N.R.P., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4619/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4635/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
