ICCJ. Decizia nr. 4711/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4711/2014
Dosar nr. 940/1/2014
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1018 din 28 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanţii G.I. şi G.A. împotriva Sentinţei civile nr. 7148 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a arătat, mai întâi, că cererile formulate pentru prima dată în recurs privind "anularea efectelor juridice şi financiare produse de aplicarea prevederilor actului administrativ din 9 octombrie 2008, emis de Ministerul Culturii şi cultelor", "obligarea la plata către fiecare reclamant de despăgubiri materiale (...)" şi obligarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Filarmonicii "George Enescu" la refacerea tuturor actelor oficiale întocmite în baza actului administrativ (...)", precum şi criticile de nelegalitate care nu au fost supuse dezbaterii părţilor şi analizei primei instanţe, nu pot fi analizate de către instanţa de control judiciar, raportat la dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 294 C. proc. civ.
A apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut existenţa autorităţii lucrului judecat în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea adresei din 9 octombrie 2008 emisă de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Prin Sentinţa civilă nr. 7900 din 17 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 43787/3/3008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanţii G.I. şi G.A. având ca obiect constatarea nulităţii adresei din 9 octombrie 2008 emisă de pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu motivarea că este vorba despre o corespondenţă şi nu de un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, modificată. În cadrul acestei hotărâri judecătoreşti, instanţa a analizat "refuzul Filarmonicii de acordare către reclamanţi a drepturilor salariale superioare, prevăzute în grila de salarizare cuprinsă în anexa la O.G. nr. 21/2007, introdusă prin legea de aprobare a acestei ordonanţe/7 (sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare).
Curtea a mai reţinut că recurenţii au formulat cerere de renunţare la judecarea capetelor 2, 4, 5 şi 6 din acţiunea completată, precum şi la soluţionarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Filarmonica "George Enescu", la data de 5 martie 2010, în temeiul art. 246 C. proc. civ. Renunţarea este un act juridic unilateral, irevocabil: odată exprimată această poziţie procesuală, partea nu mai poate reveni asupra ei.
Capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale a fost apreciat ca nefondat, faţă de principiul de drept accesorium sequitur principale, precum şi de soluţia pronunţată cu privire la capătul principal de cerere, respectiv anularea adresei din 9 octombrie 2008 emisă de intimatul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
În raport de cele anterior reţinute, instanţa de control judiciar a arătat că nu va mai analiza pct. 3 şi 4 din memoriul de recurs.
Împotriva Deciziei civile nr. 1018 din 28 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat contestaţie în anulare recurenţii G.I. şi G.A., solicitând, în temeiul art. 318 C. proc. civ.:
(i) admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind pronunţarea asupra fondului acţiunii;
(ii) schimbarea în totalitate a deciziei, în sensul admiterii recursului, casării Sentinţei civile nr. 7148 din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti;
(iii) trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanţa de fond competentă material şi teritorial, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Contestatorii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, privind pronunţarea pe fondul acţiunii, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil prin Decizia nr. 2518 din 17 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 46228/3/2009, că instanţa competentă în soluţionarea cererii de anulare este Curtea de Apel Bucureşti.
Au argumentat că instanţa de recurs a reţinut greşit existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la scopul final al acţiunii, că sentinţa invocată ca autoritate de lucru judecat a fost pronunţată de o instanţă care nu avea competenţă materială în a se pronunţa asupra unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar a cere constatarea nulităţii unui act nu este sinonim cu a cere anularea acelui act.
Au mai susţinut că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut şi a judecat pe fond că ei, contestatorii, ar fi invocat în recurs motive noi ale cererii de chemare în judecată, temeiuri noi ce nu au fost supuse dezbaterilor părţilor şi analizei primei instanţe, că ar fi avut solicitări noi în recurs şi ar fi renunţat, în Dosarul nr. 943/2/2009 la capetele de cerere nr. 2, 4, 5 şi 6 din acţiunea completă, precum şi la soluţionarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Filarmonica "George Enescu".
Intimatul D.A.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi, în subsidiar ca nefondată, cu menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Intimatul a susţinut, în esenţă, că cei doi contestatori reiterează motivele deja invocate pe calea recursului şi se limitează la a critica considerentele reţinute de instanţa de control judiciar cu prilejul soluţionării recursului, fără a putea fi reţinută incidenţa vreunuia din motivele contestaţiei în anulare specială prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
A mai învederat că din eroare se invocă, în mod nejustificat, excepţia necompetenţei Înaltei Curţi, prin raportare la dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., solicitând respingerea acesteia şi obligarea contestatorilor, în solidar, la plata unei amenzi judiciare, în cuantumul prevăzut la art. 1081 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credinţă a unei cereri vădit netemeinice.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate, raportat la susţinerile părţilor, înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
1. Excepţia nulităţii întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii G.I. şi G.A., este neîntemeiată.
În motivarea excepţiei, contestatorii au susţinut că întâmpinarea nu poartă ştampila avocatului care o semnează, iar delegaţia acestuia a fost prezentată ulterior depunerii întâmpinării.
Înalta Curte constată, însă, examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că intimatul D.A.I. a încheiat contractul de asistentă juridică, având ca obiect Dosarul nr. 940/1/2014, la data de 13 octombrie 2014, iar delegaţia avocaţială a fost semnată în data de 26 noiembrie 2014, deci anterior depunerii întâmpinării, înregistrată la dosarul cauzei la 28 noiembrie 2014.
În consecinţă, nu se poate reţine lipsa mandatului sau nulitatea actelor îndeplinite în aceste condiţii.
2. Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul D.A.I., este întemeiată şi va fi admisă, cu consecinţa respingerii contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Faţă de cele ce preced, analizând argumentele expuse în motivarea contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către contestatori nu pot fi încadrate în nici una dintre ipotezele avute în vedere de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a apărărilor invocate în recurs şi critici directe ale raţionamentului instanţei de control judiciar, a modului în care aceasta a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente problemei de drept deduse judecăţii, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.
Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental", astfel cum în mod constant a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi contestatorii la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, redus, aşa cum permit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii întâmpinării formulate de intimatul D.A.I., invocată de contestatorii G.I. şi G.A.
Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul D.A.I.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.I. şi G.A. împotriva Deciziei civile nr. 1018 din 28 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Obligă contestatorii la plata, către intimatul D.A.I., a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost redus, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4687/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4763/2014. Contencios → |
|---|
