ICCJ. Decizia nr. 4848/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4848/2014
Dosar nr. 7141/2/2010*
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii şi procedura derulată în prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC I. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 4, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.227.878 RON, reprezentând despăgubirile suferite ca urmare a nerespectării de către pârâtă a dreptului reclamantei, conferit de lege, de a beneficia de acordarea ajutorului de stat în cuantum de 1.240.855 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 549 din 03 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, i-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de scutirea la plata obligaţiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.850 RON, că pârâta a calculat în mod nelegal dobânzi de întârziere în cuantum de 718.057 RON, raportat la suma de 1.240.855 RON, şi că suma de 1.227.878 RON, solicitată cu titlu de despăgubiri, este compusă din suma de 718.057 RON, încasată nelegal şi suma de 509.820 RON, daune interese.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivată de faptul că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 117 şi urm. C. proc. fisc., instituie o procedură prealabilă obligatorie de urmat, înainte de exercitarea acţiunii în contencios administrativ la instanţa competentă.
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2010, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea consemnată în acea încheiere şi care face parte integrantă din hotărâre.
La termenul de judecată din 18 martie 2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări, arătând că SC I. SA a efectuat o plată nedatorată către pârâtă, compusă din: suma de 1.240.855 RON, reprezentând debit principal şi suma de 718.057 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, însă conform deciziei nr. 549 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curţi, aceasta ar fi trebuit să fie scutită la plata sumei de 1.240.855 RON şi, pe cale de consecinţă, nici suma de 718.057 RON, accesorie debitului principal, nu ar fi trebuit plătită.
A învederat reclamanta că a achitat sumele respective la data de 13 august 2008, în conformitate cu art. 124 C. proc. fisc., rezultând astfel că este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sumă de 718.057 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere încasate nelegal, precum şi a dobânzii de întârziere de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în restituirea sumelor de 1.240.855 RON şi 718.057 RON în perioada 13 august 2008-28 iulie 2010, dobânzi care se vor calcula până la data plăţii.
Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 7092 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, urmare a deciziei civile nr. 549 din 03 februarie 2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti pârâta a emis nota de restituire din 09 iunie 2010, pentru suma de 1.128.096 RON, precum şi nota de compensare din 10 iunie 2010, pentru suma de 38.757 RON.
Despăgubirile solicitate de reclamantă izvorăsc din creanţe fiscale, în cauză fiind incidente dispoziţiile legii speciale în materie fiscală, respectiv O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenul legal.
Pentru restituirea unei sume achitată la bugetul statului există o procedură specială prevăzută de dispoziţiile art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, instanţa reţinând că dobânda se acordă numai în condiţiile restituirii sumei cu depăşirea termenului legal, şi numai la cererea expresă a contribuabilului şi a constatat că reclamanta, anterior introducerii acţiunii la instanţă, nu a formulat nici o cerere pentru acordarea de dobânzi, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată, neexistând temei legal pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă.
Prin decizia nr. 3290 din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 7092 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 17 decembrie 2010, conform art. 268 alin. (3) C. proc. civ., lega judecătorul fondului, care nu mai putea reveni asupra soluţiei adoptate; încheierea interlocutorie putea fi atacată odată cu fondul, pe calea recursului, de către partea nemulţumită.
Cu toate acestea, prin hotărârea pronunţată după administrarea probelor (între care şi o expertiză contabilă), deşi aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acţiunea ca neîntemeiată, Curtea de Apel şi-a motivat soluţia nu pe o analiză a fondului raportului de drept fiscal dedus judecăţii, ci pe considerente legate de nerespectarea procedurii administrative prevăzute în art. 117 C. proc. fisc., coroborat cu dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, neregularitate a învestiri instanţei care ar fi putut atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Procedând în acest mod, judecătorul fondului a contrazis soluţia adoptată prin încheierea interlocutorie şi a ignorat obiectul acţiunii, constând în repararea prejudiciului provocat printr-un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, reţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, soluţionând acţiunea fără a intra în cercetarea fondului.
În rejudecarea, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 7141/2/2010*.
Pârâta a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Hotărârea Curţii de Apel pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual
În rejudecare, în fond după casare, prin sentinţa nr. 4158 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC I. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti;
- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 704.356 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi încasate de pârâtă şi suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., precum şi sumă de 2558,8 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri s-a născut la data pronunţării deciziei nr. 549 din 3 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 3405/2/2008, prin care a fost obligată pârâta să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de scutire la plata obligaţiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.855 RON şi la efectuarea operaţiunilor administrative necesare acordării acestor scutiri.
Prima instanţă a reţinut că pentru calculul sumelor restante şi încadrarea în prevederile Legii 230/2004 reclamanta a solicitat Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 emiterea certificatului fiscal care să ateste sumele datorate, certificat care a fost emis din 15 septembrie 2004.
La data de 11 august 2008, a fost emis de către pârâtă certificatul conţinând sumele datorate la acea data, inclusiv suma de care ar fi trebuit să fie scutită la plată reclamanta, conform dispoziţiilor legale aplicabile.
Pentru perioada de timp scursă între emiterea celor doua certificate Administraţiei Finanţelor Publice sector 4 a calculat dobânzi de întârziere pentru suma de 1.240.855 RON.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că reclamanta SC I. SA beneficiază de acordarea ajutorului de stat în limita prevăzută de H.G. nr. 2089/2004, aceasta figurând la poziţia 28 cu un plafon al obligaţiilor fiscale restante pentru care se acordă scutiri la plată în valoare de 1.240.855 RON, suma de 718.057 RON fiind nelegal calculată şi încasată de pârâtă.
În urma administrării în cauză a expertizei contabile, suma calculată de expert la obiectivul 1 privind valoarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere percepute de pârâtă pentru suma de 1.240.855 RON a reieşit ca fiind în cuantum de 704.356 RON.
Aşadar, conform calculelor expertului, valoarea de 718.057 RON a devenit valoarea de 704.356 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi încasate nelegal de pârâtă pentru suma de 1.240.855 RON.
La obiectivul nr. 2 al expertizei a fost stabilită suma de 1.945.211 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. pentru încasarea nejustificată de către pârâtă a sumelor de 1.240.855 RON şi de 704.356 RON, calculate în perioada de timp scursă între 13 august 2008 - data plăţii sumei de 1.240.855 RON de către SC I. SA.
Recursurile declarate de părţi
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 4 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, singurul argument prezentat de instanţa de fond, existent în considerentele hotărârii ce a condus la soluţia adoptată a fost bazat pe concluziile expertizei efectuate în cauză.
Mai arată recurenta-pârâtă că hotărârea prezentată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii. Deşi a invederat instanţei că societatea reclamantă se află în administrarea fiscală a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, începând cu data de 01 ianuarie 2011, în mod nelegal instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata către reclamantă a sumelor indicate în dispozitiv.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, faţă de dispoziţiile art. 117 C. proc. fisc. şi dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1898/2004 şi având în vedere că pentru restituirea unei sume achitate la bugetul statului exista o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, iar dobânda se acordă numai în condiţiile restituirii sumei, cu depăşirea termenului legal şi numai la cererea expresă a contribuabilului, în mod nelegal instanţa de fond a admis acţiunea, neexistând temei pentru acordarea despăgubirilor solicitate de intimata-reclamantă.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de reclamanta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia nr. 549 din 03 februarie 2010, Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1554 din 08 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta A.N.A.F. să-i recunoască societăţii reclamante dreptul de a beneficia de scutire de la plata obligaţiilor bugetare restante în cuantum de 1.240.855 RON şi să efectueze operaţiunile administrative necesare acordării scutirii.
Ulterior, prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea autorităţii fiscale la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a refuzului nejustificat de recunoaştere a dreptului de a beneficia de ajutorul de stat, constând în scutirea de la plata obligaţiilor fiscale restante, refuz sancţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia irevocabilă menţionată mai sus.
Soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei reprezentând dobânzi şi penalităţi încasate de pârâtă, precum şi a sumei reprezentând dobânzi de întârziere conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt şi de drept ale cauzei, cu o singură nuanţare, constând în preluarea eronată de către judecătorul fondului a cuantumului sumei reprezentată de dobânzile de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., din cuprinsul raportului de expertiză.
Potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiei de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, iar potrivit alin. (7), nivelul dobânzii este de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, la data de 13 august 2008, SC I. SA a plătit obligaţiile fiscale ce rezultau din certificatul din 11 august 2008 emis de Administraţia Finanţelor Publice sector 4, efectuând o plată nedatorată constând în 1.240.855 RON (sumă în legătură cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 549/2010 a stabilit că avea dreptul de a beneficia de scutire) şi 718.057 RON, accesorii aferente acestei sume.
La data de 28 iulie 2010 suma de 1.240.855 RON a fost restituită reclamantei, fără însă a-i fi restituită şi cea reprezentând accesoriile calculate pentru perioada 15 septembrie 2004 - 11 august 2008.
Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul G.N., dobânzile calculate conform dispoziţiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru suma de 1.240.855 RON şi pentru suma de 704.356 RON (accesoriile aferente sumei de 1.240.855 RON) pentru perioada cuprinsă între 13 august 2008 (data plăţii sumei de 1.240.855 RON de către intimata-reclamantă) şi 28 iulie 2010 (data restituirii sumei de 1.240.855 RON de către pârâtă) este de 1.390.826 RON.
Deşi raţionamentul primei instanţe este unul corect, împărtăşit de instanţa de control judiciar, din analiza raportului de expertiză contabilă reiese că în cuprinsul dispozitivului sentinţei recurate, una dintre sume a fost preluată în mod eronat. Astfel, suma reprezentând dobânzi calculate în temeiul dispoziţiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru nerestituirea sumelor de 704.356 RON şi 1.240.855 RON este de 1.390.826 RON şi nu de 1.945.211 RON, cum eronat s-a menţionat.
Înalta Curte nu poate reţine critica recurentei-pârâte ce vizează nemotivarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Jurisprudenţa C.E.D.O. este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă formulate de părţi pentru a le aprecia pertinenţa.
Din considerentele sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat în mod efectiv susţinerile şi apărările invocate de părţi în raport şi de decizia de casare nr. 3290 din 13 martie 2013 şi, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
În aceste condiţii, ceea ce legiuitorul a numit motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, se regăsesc în considerentele sentinţei recurate, iar împrejurarea că judecătorul fondului şi-a fundamentat soluţia şi pe concluziile raportului de expertiză contabilă, validând algoritmul de calcul al sumelor cuvenite reclamantei cu titlu de dobânzi nu înseamnă că hotărârea este nelegală, întrucât se întemeiază pe lucrarea de expertiză contabilă.
În consecinţă, în raport de cele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte suma la care Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti a fost obligată să o plătească reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., respectiv suma de 1.390.826 RON (conform raportului de expertiză contabilă), în loc de 1.945.211 RON, cum eronat menţionase judecătorul fondului.
Vor fi menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 4 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 4158 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti să plătească reclamantei SC I. SA Bucureşti suma de 1.390.826 RON reprezentând dobânzi de întârziere, conform art. 120 alin. (7) C. proc. fisc.
Menţine în rest sentinţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4846/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5/2014. Contencios. Anulare act administrativ.... → |
|---|
