ICCJ. Decizia nr. 4844/2014. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4844/2014
Dosar nr. 946/33/2013
Şedinţa de la 18 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Reclamanta F.F.M. a chemat în judecată pe pârâtul G.B. în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (în continuare A.N.R.P.) prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (în continuare C.N.C.I. - în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) pentru ca prin hotărârea judecătorească, în temeiul art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, să aplice acestuia o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 15 iunie 2013 şi până la executarea obligaţiilor fixate prin Decizia nr. 4618 din 08 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal (în Dosarul nr. 663/33/2011).
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 569/2013 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta F.F.M., în contradictoriu cu pârâtul G.B. în calitate de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, succesoare în drepturi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a aplicat pârâtului G.B. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunţării prezentei sentinţe până la punerea în executare a obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 4618 din 08 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 663/33/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.240 lei în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs pârâtul G.B., în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
4. Procedura de filtrare a recursului a fost urmată conform dispoziţiilor art. 493 alin. (3) şi (7) din Noul Cod de procedura civilă (în continuare N.C.P.C.).
5. Motive de casare invocate
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”), arătând, în esenţă, că:
- Instanţa de fond, în mod greşit, a interpretat prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013, aplicând eronat prevederile exprese ale Legii nr. 165/2013.
Situaţia în care se regăseşte reclamanta F.F.M., ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, este expres reglementată la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, text care trimite la art. 21 din acelaşi act normativ, iar din analiza acestor prevederi rezultă că numai în situaţia în care propunerea dată prin dispoziţia primarului este validată de către C.N.C.I. se emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv.
Sediul materiei în procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire de către C.N.C.I. se regăseşte la art. 21-26 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, prin trimiterea expresă de la art. 41 alin. (5) legiuitorul a stabilit în mod clar incidenţa art. 21 din lege, care prevede posibilitatea validării sau invalidării dispoziţiei primarului prin decizia C.N.C.I. În aceste condiţii, recurentul arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că etapa verificării dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii ar fi fost deja depăşită, din moment ce prin noua lege această atribuţie a fost instituită în sarcina Comisiei, ea neexistând în vechea legislaţie ca atribuţie a fostei C.C.S.D. (titlul VII din Legea nr. 247/2005).
În exercitarea acestei atribuţii legale s-a solicitat completarea dosarului de despăgubire pentru emiterea deciziei de validare/invalidare a Dispoziţiei nr. 1780/2008 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. Solicitarea în discuţie a fost generată de situaţia juridică a imobilului la data exproprierii potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr, 10/2001, republicată, dar şi de necesitatea prezentării în copie legalizată a contractului de cesiune încheiat între K.M., S.M., B.K.K. şi D.A., precum şi cel încheiat între cei din urmă, reclamanta F.F.M. şi O.P.J.F., având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 care reglementează situaţia în care măsurile compensatorii se acordă altor persoane decât titularul dreptului de proprietate.
- Cu privire la posibilitatea punerii în executare a Deciziei nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 a Î.C.C.J. în termenul de 30 de zile, termen apreciat de instanţa de fond ca fiind nerespectat, s-a învederat că în perioada 15 martie 2012 - 15 mai 2013 procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titluri de despăgubire a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, iar prin Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare la data de 20 mai 2013, s-a instituit o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi; această procedură se desfăşoară potrivit art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013.
După expirarea perioadei de suspendare instituită de O.U.G. nr. 4/2012 s-au efectuat toate diligenţele şi s-au iniţiat toate demersurile necesare punerii în executare a Deciziei Î.C.C.J., în condiţiile în care începând cu 6 iunie 2013 s-au analizat aproximativ 1500 de dosare de despăgubire (inclusiv 700 de dosare în care existau hotărâri prin care instanţele au stabilit obligaţia emiterii deciziei de despăgubire), soluţionate în ordinea cronologică a rămânerii definitive şi irevocabile, dosarul reclamantei fiind analizat în şedinţa C.N.C.I. din data de 17 octombrie 2013.
În aceste condiţii, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina recurentului în calitatea sa de preşedinte al A.N.R.P.
- Referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată s-a solicitat în principal, să se revină asupra acestor cheltuieli din moment ce s-au efectuat toate demersurile pentru punerea în executare a Deciziei nr. 4618/2012, iar, în subsidiar, să se facă aplicaţia art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
6. Analiza motivelor de casare
Instanţa de control judiciar reţine :
Prin Decizia nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de F.F.M. împotriva sentinţei nr. 614 din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat autoritatea pârâtă (C.C.S.D.) să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Din considerentele acestei decizii rezultă că instanţa de recurs a sancţionat în acest fel nerespectarea de către autoritatea pârâtă a unui termen rezonabil în parcurgerea procedurii reglementate de Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, iar termenul de executare a fost fixat în raport de dispoziţiile articolului unic al OUG nr. 4/2012 potrivit căruia emiterea titlurilor de proprietate, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se suspendă de la data intrării în vigoare a ordonanţei (15 martie 2012) până la data de 15 mai 2013.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca temei dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) şi dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind generată de neexecutarea obligaţiei stabilită prin Decizia nr. 4618 din 8 noiembrie 2012 a Î.C.C.J. - S.C.A.F.
Din conţinutul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se desprinde concluzia că în aplicarea sancţiunii cu amendă conducătorului autorităţii publice este nerelevantă culpa în neexecutarea obligaţiei stabilite în sarcina autorităţii prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Chiar şi în aceste condiţii, Înalta Curte nu poate ignora existenţa, în speţă, a unor cauze de natură obiectivă constând în modificări legislative care justifică întârzierea în îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, căci aşa cum s-a dovedit la data de 10 noiembrie 2014 a fost emisă de către C.N.C.I. Decizia nr. 2128 de validare parţială a Dispoziţiei Primarului Municipiului Cluj-Napoca, în favoarea intimatei-reclamante (105.847 puncte) şi a lui O.P.J.F. (354.357 puncte).
Astfel, la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 publicată în M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013 prin care s-a instituit o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubiri nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Conform art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 165/2013 C.N.C.I. preia atribuţiile C.C.S.D. şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare, operând deci o transmisiune legală de drepturi şi obligaţii de la vechea comisie la C.N.C.I. Procedura ce trebuia urmată pentru ca C.N.C.I. să funcţioneze legal este redată în detaliu chiar în considerentele sentinţei recurate.
Trebuie observat că prin noul act normativ (art. 50 lit. c)) au fost abrogate prevederile art. 16-18 din Capitolul V (Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor) Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În mod evident, titlul de despăgubire nu poate fi eliberat în baza unei dispoziţii legale care nu mai este în vigoare.
Prima instanţă reţine, în acest context legislativ, că CNCI trebuia să emită „decizia de compensare prin puncte” echivalent al titlului de despăgubire prevăzut de Legea nr. 247/2005 dar omite să observe că CNCI poate acţiona doar în limitele fixate de art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 care trimite în mod expres la art. 21 din aceeaşi lege. Analiza comparativă a celor două reglementări (Legea nr. 247/2005 Titlul VII şi Legea nr. 165/2013) făcută de judecătorul fondului nu reprezintă un argument în sine pentru concluzia că devine incident art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 statuează: „Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Aşadar, este obligatoriu pentru C.N.C.I. să respecte prevederile art. 21, iar în acest context trebuie amintit conţinutul alin. (5) de care se prevalează recurentul-pârât în susţinerile/ apărările sale: „Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.”
În aplicarea acestui text legal, prin adresa nr. 51338/CC din 24 octombrie 2013 s-a solicitat atât Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, cât şi reclamantei completarea dosarului cu o serie de înscrisuri, enunţate în considerentele sentinţei, completare care trebuia făcută în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Înalta Curte nu împărtăşeşte abordarea primei instanţe care a înlăturat apărarea pârâtului fundamentată pe prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 apreciind că atitudinea autorităţii publice reflectă intenţia de a justifica întârzierea în executarea deciziei Î.C.C.J. şi menţionând că se poate prezuma că etapa de completare a dosarului a fost deja depăşită din moment ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat antecesoarea în drepturi a C.N.C.I. să emită titlul de despăgubire.
Modul în care a acţionat autoritatea publică are un suport legal precis, art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, precitate. Utilitatea solicitării depunerii în completare de înscrisuri cu privire la situaţia juridică a imobilului menţionat în Dispoziţia nr. 1780 din 10 martie 2008 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca este verificată, în cauza de faţă, prin Decizia de validare parţială nr. 2128 din 10 noiembrie 2014 emisă de C.N.C.I. depusă în faţa instanţei de recurs. De asemenea, solicitarea depunerii în copie legalizată a contractului de cesiune autentificat de către S.N.C. „Napoca Lex” sub nr. 7029 din 30 aprilie 2010 este justificată în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora: „în situaţia în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).”.
În contextul prezentat se constată că au fost greşit aplicate, în speţă, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, scopul legiuitorului fiind evident de a sancţiona pasivitatea unei autorităţi publice în exercitarea unei obligaţii dispuse prin hotărâre judecătorească irevocabilă, însă nu în afara oricăror verificări a circumstanţelor fiecărei cauze.
În sprijinul acestei soluţii este şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materia dreptului de acces la justiţie consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de la Strasbourg nuanţând obligaţia statului de punere în executare în orice condiţii a unei hotărâri judecătoreşti şi reţinând că dreptul de acces la justiţie nu poate obliga un stat să pună în executare fiecare hotărâre, indiferent care ar fi circumstanţele (Cauza Fociac contra României, Hotărârea din 5 februarie 2005).
Demersurile făcute de C.N.C.I. pentru executarea Deciziei Î.C.C.J. nr. 4618/2012 au fost evidenţiate şi reţinute chiar de instanţa fondului, astfel că nu se poate reţine că a existat o atitudine de pasivitate/inerţie care să conducă la sancţionarea conducătorului acestei autorităţi publice.
7. Hotărârea instanţei de recurs
În raport de cele expuse, criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C. se regăsesc întemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. (2) N.C.P.C. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, se va casa în tot hotărârea atacată şi, rejudecând, se va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta F.F.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.B. - Preşedintele A.N.R.P. - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoare în drepturi a C.C.S.D.) împotriva sentinţei civile nr. 569/2013 din 22 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta F.F.M., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4840/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4845/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
