ICCJ. Decizia nr. 934/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 934/2014
Dosar nr. 776/42/2012
Şedinţa de la 25 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cadrul procesual
Prin încheierea din data de 3 septembrie 2012, pronunţată de către Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 9401/105/2011, Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, a Procedurii privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a criteriilor care au stat la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii, excepţie invocată de către reclamanţii T.O.V., M.V., R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N., G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R., S.F., D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N., R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P., S.L.S., P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A., M.B., S.F., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A., F.M.C., C.I.I., G.P.A., I.B.C., S.M.L., C.B., în contradictoriu cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Jud. Prahova "Ş.C.", Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au arătat că actele administrative contestate nu au fost publicate în M. Of. al României, Partea I, că urmările nepublicării sunt prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 24/2000, că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 este emis de către un conducător al administraţiei publice centrale de specialitate şi că acesta este un act administrativ cu caracter normativ, ca urmare a faptului că reglementează competenţele de gestiune ale resurselor umane ale ministrului, secretarilor de stat, secretarului general, precum şi al şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiind aplicabil în mod abstract unui număr nedeterminat de persoane, precum şi că emiterea şi semnarea ordinelor de trecere în rezervă a reclamanţilor s-a făcut de către şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Prahova.
Reclamanţii au mai arătat că ordinul precizat nu este unul clasificat, potrivit legii, şi nici act normativ cu caracter individual, pentru a constitui o excepţie de la publicarea în M. Of. al României.
Reclamanţii au mai învederat că în mod nelegal procedura privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională a fost aplicată la nivelul fiecărui ordonator de credite, în speţă la nivel de inspectorat general, că în acest sens au fost elaborate metodologii şi proceduri transmise prin adresa inspectorului general nr. 7104/2011, care nu avea o astfel de competenţă, precum şi că, în baza art. 4 lit. a) din Metodologie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a delegat în mod nelegal competenţe ce vizau managementul resurselor umane unei structuri subordonate, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în sensul că aceasta din urmă să stabilească criterii care vor sta la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii şi care urmează să fie supus procedurii de selecţie.
La Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, excepţia de nelegalitate a fost înregistrată sub nr. 776/42/2012.
Prin întâmpinare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, motivat în esenţă de faptul că metodologia şi procedura, precizate anterior, precum şi adresa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr. 7104 din 21 iunie 2011 nu sunt acte administrative, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru lipsa procedurii prealabile, ca urmare a faptului că reclamanţii nu au urmat procedura prealabilă şi obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, motivat de faptul că acesta este un act administrativ cu caracter normativ, iar excepţia de nelegalitate poate fi invocată, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar faţă de un act administrativ cu caracter individual, iar pe fond a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat un "punct de vedere", prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, motivat de faptul că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 este un act administrativ cu caracter normativ, solicitând totodată respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată, motivat, în esenţă, de faptul că motivele invocate de către reclamanţi se axează pe nepublicarea actelor contestate în M. Of. al României, însă această critică nu poate fi reţinută, faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, menţinute prin dispoziţiile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, care înlătură obligaţia publicării ordinelor, instrucţiunilor şi a altor acte cu caracter normativ, care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
La termenul de judecată din data de 21 februarie 2013, Curtea de apel a pus în discuţia părţilor prezente excepţiile invocate de către pârâţi prin întâmpinare, respectiv prin "punctul de vedere", excepţii pe care ulterior le-a respins, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de şedinţă întocmită pentru acest termen de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 69 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a criteriilor care au stat la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii invocată de reclamanţii T.O.V., M.V., R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N., G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R., S.F., D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N., R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P., S.L.S., P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A., M.B., S.F., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A., F.M.C., C.I.I., G.P.A., I.B.C., S.M.L., C.B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Prahova "Ş.C.".
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la critica de nelegalitate a reclamanţilor, vizând nepublicarea actelor contestate în M. Of. al României, Partea I, Curtea a considerat că, de principiu, legalitatea unui act administrativ, cu caracter individual sau normativ, trebuie apreciată în raport de legislaţia în vigoare la data emiterii lui.
În acest sens, a apreciat că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Regulamentul (r1)/2005 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, conform cărora "nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".
Atât Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005, cât şi Metodologia, Procedura şi Criteriile a căror nelegalitate s-a invocat în prezenta cauză, au ca obiect reglementări ce privesc, lato sensu, activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a unităţilor subordonate acestuia, deci implicit sectorul de ordine publică, astfel că faţă de acestea nu era incidentă obligaţia publicării în M. Of.
Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 consacră, la nivel de principiu, obligaţia publicării legilor şi celorlalte acte normative adoptate de Parlament, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a deciziilor primului-ministru, a actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi a ordinelor, instrucţiunilor şi altor acte normative emise de către conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate în M. Of. al României, Partea I.
Însă, instituirea obligaţiei de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de către toţi cetăţenii, nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public. Or, actele a căror nelegalitate s-a invocat în cauză nu au o aplicabilitate generală, producând efecte numai asupra personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) şi art. 28 din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în Ministerul Administraţiei şi Internelor, aprobat prin Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 533/2003, actele normative interne, care nu sunt secrete, se difuzează unităţilor din subordine, care le iau în evidenţă şi le aduc la cunoştinţă celor interesaţi.
În acest sens, s-a constatat că reclamanţii nu au făcut nicio dovadă a faptului că pârâţii şi-au nesocotit aceste obligaţii legale, astfel că au fost puşi în imposibilitatea luării la cunoştinţă despre conţinutul actelor administrative contestate, devenind incidente dispoziţiile din art. 1169 din fostul C. civ., raportat la dispoziţiile art. 25 din noul C. proc. civ.
Referitor la criticile de nelegalitate privind faptul că managementul resurselor umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se putea realiza doar prin ordinul ministrului, inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nedându-i-se o astfel de competenţă, că în mod nelegal procedura privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională a fost aplicată la nivelul fiecărui ordonator de credite, că inspectorul general nu avea competenţa elaborării de metodologii şi proceduri, precum şi că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a delegat în mod nelegal competenţe ce vizau managementul resurselor umane către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în sensul ca aceasta din urmă să stabilească criterii care vor sta la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii şi care urmează să fie supus procedurii de selecţie, Curtea de apel a apreciat că şi acestea sunt nefondate.
Datorită dificultăţilor financiare, de notorietate publică, autorităţile publice au fost nevoite să ia măsuri în vederea încadrării în bugetele aprobate, măsuri care s-au concretizat, în esenţă, în reduceri salariale, reorganizări şi disponibilizări de personal.
În contextul social, economic şi legislativ precizat, Ministrul Administraţiei şi Internelor a emis Ordinul nr. I/658/2011, prin care a aprobat organigramele unităţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, statul de organizare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prevăzut cu 242 posturi.
Împrejurarea că în executarea acestui ordin, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a emis alte acte administrative individuale sau cu caracter normativ, nu atrage în vreun fel nelegalitatea acestora, câtă vreme procesul de reorganizare a fost aprobat iniţial de către Ministrul Administraţiei şi Internelor, fiind astfel respectate prevederile art. 17 alin. (3) din H.G. nr. 1490/2004.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 11 lit. d) şi lit. o) din H.G. nr. 1490/2004, prima instanţă a apreciat ca fiind nefondate susţinerile privind necompetenţa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de a emite metodologia şi procedura.
În ce priveşte necompetenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova de a emite Criteriile care au stat la baza analizei personalului aflat la dispoziţia unităţii, s-a reţinut mai întâi că această instituţie publică este, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1490/2004, o unitate subordonată a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, cu personalitate juridică proprie.
Apoi, s-a constatat că, prin dispoziţiile art. 4 lit. a) din Metodologia contestată, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a împuternicit practic conducătorii unităţilor din subordine pentru ca aceştia să stabilească, potrivit procedurii reglementate în cadrul metodologiei, criteriile menţionate anterior, operaţiune care se înscrie în mod legal şi firesc în cadrul procedurii de reorganizare şi este impusă, în esenţă, de imperativul desfiinţării unor posturi, în vederea înscrierii în numărul celor aprobate, şi de selectare a personalului pentru încadrarea pe acestea.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii T.O.V. ş.a., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut faptul că sentinţa pronunţată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Tribunalului Prahova, motivat de faptul că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici cu statut special, iar potrivit dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului..".
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, recurenţii au arătat că instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are competenţe legale în ceea ce priveşte elaborarea şi emiterea Procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
S-a susţinut că, fiind vorba de acte administrative cu caracter normativ cu incidenţă asupra realizării managementului resurselor umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, acestea trebuiau să fie adoptate cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi legale, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului.
Astfel, prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 10 şi art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, legiuitorul a statuat în mod imperativ faptul că, managementul resurselor umane pentru personalul din cadrul ministerului (poliţişti, funcţionari publici, pompieri, jandarmi) se realizează de ministru prin emitere de ordin, iar în competenţa inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nu s-a dat o astfel de competenţă, prin instituţia delegării.
Prin urmare, au susţinut că metodologia şi procedurile emise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi transmise prin adresa inspectorului general nr. 7104/2011 cu nesocotirea competenţei legale sunt nelegale, iar întrucât instanţa de fond nu a făcut o analiză completă şi fundamentată a criticilor cu privire la fondul cauzei, au solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Intimaţii-pârâţi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, a apărărilor cuprinse în cele două întâmpinări, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat, Înalta Curte reţine că reclamantul are calitatea de cadru militar, situaţia sa juridică/raportul juridic dedus judecăţii fiind supus regimului Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ale cărei dispoziţii au şi fost invocate ca temei legal al acţiunii.
Prin urmare, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, nu sunt aplicabile în cauză, actul normativ aplicabil în cauză fiind Legea nr. 80/1995.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. IV din Legea nr. 2/2013 nu modifică competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, deoarece procesul a început sub imperiul vechii legi de procedură, iar excepţia de nelegalitate a unui act emis de o autoritate centrală este de competenţa curţii de apel ca instanţă de fond, caz în care incidentul procedural invocat în timpul procesului, cum este excepţia de nelegalitate, se soluţionează de instanţa de fond, respectiv tribunalul, numai dacă litigiul pe fond era pornit sub imperiul legii procedurale noi, ceea ce nu se constată în cazul de faţă.
În contextul noului principiu al procedurii civile, potrivit căruia procesul se încheie sub aceeaşi lege de procedură sub care a şi început, modificările în materia soluţionării excepţiei de nelegalitate vor fi aplicabile doar litigiilor pornite ulterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.
În concluzie, regimul aplicabil excepţiei de nelegalitate va fi determinat în funcţie de momentul în care a început procesul la instanţa de fond, deci momentul înregistrării acţiunii la instanţă şi nu de momentul invocării unei excepţii în cadrul procesului.
În lipsa unei norme tranzitorii în acest caz, având în vedere caracterul de apărare în fond al excepţiei de nelegalitate, precum şi dispoziţiile art. 24 din Noul C. proc. civ. în conformitate cu care dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, coroborate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) care dispun faptul că procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, se aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Asupra aspectelor de fond, Înalta Curte reţine că prin adresa nr. 7104 din 21 iunie 2011 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a transmis tuturor unităţilor subordonate Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu alte cuvinte, îndrumări în vederea realizării operaţiunilor specifice pentru reorganizarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.
Însă, reorganizarea instituţională nu s-a realizat în temeiul acestei adrese, ci în temeiul prevederilor Legii nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 şi a Ordinului Ministrului nr. I/658/2011 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a unităţilor subordonate acestuia.
Cât priveşte Ordinul Ministrului nr. I/658/2011, instanţa are în vedere H.G. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv dispoziţiile art. 17 alin. (3), potrivit cărora Statul de organizare (statul de funcţiuni) al Inspectoratului General se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Regulament, numărul de posturi pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, iar numărul de posturi stabilit în condiţiile alin. (1) se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de unităţile din subordinea sa.
Aşadar, organigrama, statul de organizare şi, în final, lista cu posturile repartizate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate acestuia se stabileşte/se aprobă prin ordin al administraţiei şi internelor, condiţie îndeplinită în speţă, după cum rezultă din obiectul şi aspectele normate de Ordinul nr. I/658/2011.
Prin urmare, se apreciază ca fiind astfel respectate prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 10 şi art. 7 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, invocate de către recurenţii-reclamanţi.
Nu mai puţin relevante în cauză sunt şi prevederile cuprinse în art. 11 lit. d) şi art. 13 lit. o) din H.G. nr. 1490/2004, din care rezultă competenţa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în ceea ce priveşte elaborarea şi emiterea procedurii privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului, precum şi metodologia privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului în vederea numirii în funcţie ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Faţă de aspectele reţinute, se apreciază ca fiind nefondată şi critica privind nelegalitatea criteriilor care au stat la baza analizei personalului supus măsurilor de reorganizare instituţională.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de T.O.V., M.V., R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N., G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R., S.F., D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N., R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P., Ş.L.S., P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A., M.B., S.F.I., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A., F.M.C., C.I.I., G.P.A., I.B.C., S.M.L., C.B. şi M.A.C. împotriva Sentinţei nr. 69 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 947/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
