ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 996/2014

Dosar nr. 19626/300/2012

Şedinţa publică de la 27 februarie 2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la data de 30 mai 2012, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii de excludere a SC F.C.U.C. SA din calitatea de membru asociat al F.R.F., hotărâre adoptată de A.G. a F.R.F. în şedinţa din data de 14 mai 2012.

De asemenea, a solicitat anularea hotărârii de validare a Deciziei nr. 6/2011 a Comitetului executiv al F.R.F. - privind excluderea SC F.C.U.C. SA din calitatea de membru asociat al F.R.F., hotărâre adoptată de A.G. a F.R.F. în şedinţa din data de 14 mai 2012.

A solicitat şi înscrierea soluţiei în Registrul special al Federaţiilor.

În motivarea acţiunii, a invocat următoarele motive de nelegalitate:

- adunarea generală în discuţie nu a fost statutar convocată;

- SC F.C.U.C. SA nu a fost convocată la adunarea generală;

- nu au fost convocaţi toţi membrii asociaţi ai F.R.F.;

- membrii convocaţi nu au fost informaţi cu cel puţin 90 de zile înainte;

- membrilor convocaţi nu li s-a asigurat un termen de cel puţin 30 de zile de la data primirii convocării şi până la data la care a avut loc şedinţa;

- adunarea generală a F.R.F. nu are competenţa validării sancţiunii de excludere;

- F.R.F. a încălcat dreptul de acces la justiţie;

- membrii adunării generale s-au aflat în conflict de interese;

- fapta pentru care SC F.C.U.C. SA a fost sancţionată nu există.

Prin Notele scrise depuse la data de 11 decembrie 2012, reclamantul a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Prin Sentinţa nr. 17895 din 17 decembrie 2012, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Încheierea din data de 18 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a luat act de cererea de renunţare la judecarea acţiunii formulată de reclamantul C.S.Ş.U. Craiova şi a obligat reclamantul la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată către pârâta F.R.F.

Împotriva Încheierii din data de 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs C.S.Ş.U. Craiova solicitând admiterea recursului şi în principal respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar diminuarea acestor cheltuieli.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (3) din C. proc. civ.: Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

Astfel, dacă renunţarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, reclamantul se află în culpă procesuală şi va putea fi obligat, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

În speţa de faţă, renunţarea la judecată s-a făcut după ce s-a intrat în dezbaterea fondului, caz în care culpa procesuală aparţine reclamantului şi poate fi, la cerere, obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.S.Ş.U. Craiova împotriva Încheierii din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs