ICCJ. Decizia nr. 994/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 994/2014
Dosar nr. 716/39/2012
Şedinţa de la 27 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată sub nr. 716/39/2012 din 20.08.2012, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, în numele şi pentru membrii săi: A.C., B.O.M., C.R.I., P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ţ.M. (fostă M.), Z.P. (fostă B.), a chemat în judecată pârâtul M.E.C.T.S., solicitând obligarea pârâtului la recunoaşterea studiilor efectuate la Universitatea „S.H." Bucureşti şi a diplomelor de licenţă obţinute de către membrii săi; obligarea pârâtului să permită acestora înscrierea şi participarea la examenul de definitivat şi de titularizare în învăţământ; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au urmat studiile de licenţă ale unor facultăţi din cadrul Universităţii „S.H.” - forma de învăţământ ID şi au promovat examenul de licenţă în sesiunile din anii 2007, 2008 şi 2009. Urmare a promovării examenului de licenţă au primit diplome de licenţă, certificate de absolvire şi suplimente la diplomele de licenţă cu acordul M.E.C.T. care a aprobat la acea dată tipărirea formularelor tipizate cu regim special.
Ulterior, reclamanţii s-au angajat în sistemul de învăţământ având la data formulării acţiunii o vechime la catedră cuprinsă între 1 şi 8 ani.
Au mai arătat că parte dintre ei au urmat şi absolvit cursuri de masterat sau alte programe de studii şi au susţinut examene de grad didactic în baza actelor de studii menţionate mai sus.
Reclamanţii şi-au depus dosarele pentru susţinerea examenului de titularizare în învăţământ - sesiunea august 2012, însă dosarele lor au fost invalidate din dispoziţia pârâtului, fiind astfel împiedicaţi să participe la concurs.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.E.C.T.S. a invocat faţă de primul petit al acţiunii excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Faţă de cel de-al doilea capăt de cerere, pârâtul a arătat că, din datele dosarului nu rezultă specializarea sau facultatea la care reclamanţii au urmat studiile în cadrul Universităţii „S.H.”, astfel încât nu se poate pronunţa asupra studiilor urmate de reclamanţi.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 44 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.N., a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.C., B.O.M., C.R.I., P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ţ.M. (fostă M., Z.P. (fostă B.) prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani în contradictoriu cu pârâtul M.E.N., a obligat pârâtul să recunoască studiile efectuate de reclamanţi la Universitatea „S.H.”: diploma de licenţă, masterat, foaia matricolă şi celelalte acte de studii, a obligat pârâtul să permită reclamanţilor A.C., B.O.M., C.R.I., P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ţ.M. (fostă M., Z.P. (fostă B.) înscrierea şi participarea la examenul de definitivat şi titularizare în învăţământ; a obligat pârâtul la plata sumei de 8,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
Diplomele de absolvire nu au fost anulate, reclamanţii beneficiind de toate atribuţiile ce le sunt conferite de aceste acte de studii. Diplomele şi studiile au fost recunoscute de către pârât implicit prin faptul că li s-a permis reclamanţilor să se angajeze în sistemul de învăţământ, având la data formulării acţiunii o vechime la catedră cuprinsă între 1 şi 8 ani. Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, o parte din ei au susţinut examene de grad didactic în baza actelor de studii depuse la dosar.
Nu intră în atribuţiile instanţei de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamantului, să analizeze dacă U.S.H. aflată în procedură de acreditare nu întruneşte condiţiile, atât timp cât diploma conferită petentului şi care poartă antetul M.E.N. nu i-a fost retrasă sau anulată.
Diploma de licenţă este prezumată valabilă atât timp cât nu s-a solicitat nicăieri şi nu s-a pronunţat vreo autoritate administrativă sau instanţa judecătorească asupra anulării ei.
Mai mult, a pune la îndoială abia acum valabilitatea acestui act înseamnă o invocare a propriei culpe din partea pârâtului care i-a permis reclamantului ca din anul 2008 să profeseze pentru catedra aleasă până în prezent.
Apărările pârâtului legate de acreditarea sau nu a formei de învăţământ de către reclamant nu se circumscriu obiectului prezentei acţiuni.
A precizat instanţa că pârâtul urmează să verifice îndeplinirea celorlalte condiţii ce trebuie îndeplinite de către reclamanţi pentru înscrierea la examenul de definitivat şi titularizare şi nu valabilitatea unei diplome ce nu a fost anulată.
Referitor la specializarea urmată de reclamanţi pentru care instituţia de învăţământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea U.S.H. din Bucureşti şi nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie din sistemul asigurării calităţii educaţiei, dar mai ales Ministerul Educaţiei nu au sesizat nereguli în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul U.S.H.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U.S.H. în cadrul formei de învăţământ la distanţă, prin susţinerea examenului de licenţă şi obţinerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoaşterea de către M.E.C.T.S. a formei de învăţământ urmate.
Relativ la capătul de cerere privind recunoaşterea studiilor şi a actelor de studii, Curtea a constatat că este, de asemenea, întemeiat.
Deşi, într-adevăr, nu există o modalitate expresă sau o formalitate anume de recunoaştere a studiilor, Curtea a reţinut că recunoaşterea poate fi şi una implicită, tacită.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul M.E.C.T.S., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Criticând soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, autoritatea recurentă susţine că M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care conduce sistemul naţional de educaţie, învăţământ, tineret şi cercetare, exercitând şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate, iar în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii, iar recunoaşterea diplomei de licenţă nu se înscrie în atribuţiile acestei instituţii, raportat la prevederile H.G. nr. 536/2010 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S., cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, subliniază recurentul, M.E.C.T.S. nu organizează admiterea, nu organizează examenele de licenţă, nu eliberează diplome de licenţă/certificate de absolvire, ci are atribuţii bine stabilite de H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S. şi în art. 121 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, ministerul nu poate răspunde solicitării reclamanţilor, deoarece pentru fiecare solicitare în parte există o procedură de urmat, procedură pe care reclamanţii nu o cunoaşteau, deşi ar fi trebuit să o cunoască, iar necunoaşterea procedurilor legale este culpa acestora. Prin urmare, reclamanţii au de urmat procedura prevăzută în Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1022 din 14 mai 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor şi a Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice.
Invocând modalitatea de acreditare şi autorizare a instituţiilor de învăţământ superior, reglementată prin Legea nr. 88/1993 şi ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea recurentă susţine, în esenţă, că, în cazul Universităţii „S.H." din Bucureşti, specializările/ programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate fără respectarea prevederilor legale.
Totodată, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile legale în domeniul învăţământului superior, nu a analizat hotărârile Guvernului prin care sunt acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu structurile şi specializările universitare cu forme de învăţământ respective. Susţine recurentul-pârât că instanţa era obligată să verifice dacă şcolarizarea, specializarea şi forma de învăţământ urmată de reclamanţi este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Criticile formulate de recurent cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive vor fi înlăturate de către instanţa de control judiciar, având în vedere petitul principal al cererii de chemare în judecată, calitatea instituţiei pârâte de emitent a diplomelor de licenţă, precum şi dispoziţiile art. 2 lit. c) din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea M.E.C.T.S, conform cărora această autoritate coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ.
În ceea ce priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte observă că instanţa de fond a obligat pârâtul să recunoască diplomele de licenţă ale reclamanţilor, reţinând valabilitatea diplomelor de licenţă deţinute de reclamanţi. Totodată, în cuprinsul sentinţei, a analizat detaliat procedura legală şi obligaţiile ce incumbă autorităţilor publice în luarea măsurilor administrative pentru eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă ca urmare a promovării examenului de licenţă.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că diplomele de licenţă ale reclamanţilor sunt valabile întrucât nu au fost revocate sau anulate şi că produc efectele juridice prevăzute de normele legale, astfel că reclamanţilor li se recunosc toate drepturile conferite de lege în considerarea diplomelor deţinute.
Însă, d eşi diplomele de licenţă se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate proprie actelor administrative, aceste documente sunt contestate de Ministerul Educaţiei, care face aprecieri asupra valabilităţii acestora şi susţine faptul că forma de învăţământ urmată de reclamanţi nu a parcurs procedura de evaluare academică, fiind încălcate prevederile Legii nr. 84/1995.
De altfel, toate aspectele invocate de recurent referitoare la finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor ş.a.m.d., reprezintă aspecte care ţin de legalitatea diplomei de licenţă şi, procedând în această manieră, recurentul-pârât tranşează în mod unilateral chestiunea validităţii unor acte administrative care au intrat în circuitul civil şi nu au fost supuse procedurii reglementate în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, instanţa de recurs apreciază că autoritatea recurentă nu se poate prevala de propria culpă, având în vedere calitatea de emitent a diplomelor de licenţă şi în raport cu atribuţiile pe care le are, astfel cum sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011.
Dreptul de a le fi recunoscute reclamanţilor diplomele de licenţă nu poate fi afectat, în fapt sau în drept, de divergenţele ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei, pe seama valabilităţii iniţierii şi desfăşurării formei de învăţământ la distanţă, pentru specializările la care se organizau şi cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât Ministerul Educaţiei sau Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) nu au demarat şi nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menţionata instituţie de învăţământ superior a acţionat în afara cadrului legal, în condiţiile în care, în principiu, Ministerului Educaţiei i se recunoştea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de ”a propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii”.
Prin urmare, se reţine că reclamanţii sunt licenţiaţi, beneficiază de toate drepturile legale conferite de diplomele de licenţă, care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate specifică actelor administrative, iar instanţa de fond a sancţionat în mod justificat atitudinea pârâtului Ministerul Educaţiei, obligându-l să recunoască reclamanţilor diplomele de licenţă.
Totodată, ţinând seama de împrejurările menţionate, Înalta Curte constată, că refuzul de a li se permite reclamanţilor înscrierea la examenele de definitivat şi titularizare are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004 cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce o primă etapă a concursului fusese deja parcursă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinţei nr. 44 din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 989/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
