ICCJ. Decizia nr. 997/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 997/2014
Dosar nr. 369/59/2012
Şedinţa publică de la 27 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 1993/115/2010, reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea şi Secretarul Comunei Dognecea, a solicitat anularea următoarelor acte administrative: raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, înregistrat la 29 ianuarie 2010; dispoziţia de eliberare din funcţia publică de execuţie de referent grad profesional asistent, din data de 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.
Prin Sentinţa civilă nr. 406 din 1 septembrie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 17 februarie 2010 şi a raportului de evaluare din 29 ianuarie 2010, a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de către reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea şi Secretarul Comunei Dognecea.
Prin Decizia civilă nr. 498 din 31 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 1993/115/2010 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de recurentul P.A. împotriva Sentinţei civile nr. 406 din 1 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 1993/115/2010 în contradictoriu cu intimaţii Primăria comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea şi Secretarul Comunei Dognecea şi a obligat recurentul la plata către intimatul Primarul Comunei Dognecea a cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1.000 RON.
În motivare s-a reţinut că prin acţiunea introductivă, reclamantul P.A. a solicitat anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale înregistrat la 29 ianuarie 2010, precum şi a dispoziţiei de eliberare din funcţia publică de execuţie din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.
În faţa primei instanţe, reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a raportului de evaluare şi a dispoziţiei de încetare a raportului de serviciu, iar instanţa de fond a respins excepţia astfel invocată, Curtea reţinând aşa cum a constatat şi instanţa de fond, că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie actele administrative ce fac şi obiectul acţiunii în anulare, iar din interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că excepţia de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare prin care o parte dintr-un proces poate invoca nelegalitatea actului administrativ pe care partea adversă şi-a întemeiat pretenţiile.
Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile reţinută de instanţa de fond, Curtea a constatat că prin dispoziţia din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantului din funcţia publică deţinută, reţinându-se obţinerea de către acesta a calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale, în baza art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în varianta în vigoare la data emiterii dispoziţiei.
În speţă, recurentul susţine că şi-a îndeplinit această obligaţie prin memoriul adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin şi înregistrat la 9 martie 2010, dar din studiul acestui memoriu, Curtea a reţinut că memoriul formulat nu vizează intenţia reclamantului de a ataca dispoziţia de încetare a raportului de serviciu ci se solicită Instituţiei Prefectului exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale dacă le consideră nelegale, iar din această perspectivă, memoriul reclamantului are caracterul unei petiţii, astfel cum este ea definită de art. 2 din O.G. nr. 27/2002, la care instituţia Prefectului a răspuns prin adresa nr. 9/16692/2011.
Memoriul astfel formulat nu are caracterul unei plângeri prealabile întrucât de esenţa plângerii prealabile este cererea persoanei ce se consideră vătămată printr-un act administrativ de a se adresa organului emitent sau organului ierarhic superior pentru a solicita revocarea actului astfel emis, ori în speţă, revocarea dispoziţiei de încetare a raportului de serviciu nu putea fi solicitată Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin care nu se află în raporturi ierarhice cu autoritatea publică locală reprezentată de Primarul Comunei Dognecea, fiind necesar a se realiza o distincţie între noţiunile de "revocare" respectiv "anulare" a unui act administrativ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs legat de anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale înregistrat la 29 ianuarie 2010, Curtea a observat că acesta a vizat perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2009, iar în urma evaluării, reclamantul a obţinut calificativul "nesatisfăcător", iar împotriva rezultatului evaluării, reclamantul a formulat contestaţia reglementată de art. 120 alin. (1) din H.G. nr. 618/2004, contestaţie soluţionată prin adresa nr. 188 din 15 februarie 2010, prin care s-a menţinut calificativul acordat.
Nu au putut fi reţinute ca având relevanţă juridică, nici susţinerile recurentului privind data înscrisă în raportul de evaluare, 29 ianuarie 2010, faţă de data de 19 ianuarie 2010, la care a fost întocmită nota scrisă, întrucât procedura evaluării, aşa cum este ea reglementată de art. 114 şi urm. din H.G. nr. 611/2008, presupune completarea raportului de evaluare de către evaluator, urmat de etapa interviului ca şi etapă în care i se aduce la cunoştinţă funcţionarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, iar dacă nu există niciun fel de comentariu sau observaţii asupra celor consemnate, se va proceda la semnarea raportului de evaluare şi ulterior la contrasemnarea acestuia de către persoana îndreptăţită astfel încât, rezultă că în fapt, etapa interviului a avut loc la data de 29 ianuarie 2010, aceasta fiind data la care s-a semnat şi s-a datat raportul de evaluare de către evaluator şi de către funcţionarul public evaluat, operaţiuni care se efectuează în cadrul etapei interviului, consemnarea datei de 19 ianuarie în loc de 29 ianuarie, fiind rezultatul unei erori materiale.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căruia dispoziţia de încetare a raportului de serviciu a fost emisă la 2 zile după soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare prin adresa nr. 188 din 15 februarie 2010, aspect ce i-a îngrădit aspectul liber la justiţie, Curtea a reţinut că este fără relevanţă juridică întrucât art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, permite funcţionarului public nemulţumit de modul de soluţionare al contestaţiei să se adreseze instanţei de contencios administrativ în condiţiile legii, ori în fapt, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a contestat atât procedura de evaluare, conform art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, cât şi dispoziţia de încetare a raportului de serviciu, conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel încât accesul liber la justiţie al reclamantului, a fost pe deplin asigurat.
Referitor la legalitatea desfăşurării procedurii de evaluare, Curtea a reţinut că în speţă au fost respectate prevederile art. 106 - 120 din H.G. nr. 611/2008, iar calificativul final obţinut de reclamant a fost acela de "nesatisfăcător", instanţa neavând abilitatea de a verifica decât aspecte legate de legalitatea procedurilor de evaluare, iar nu pe cele privind calificativul acordat care este atributul exclusiv al evaluatorului.
Împotriva acestei decizii, contestatorul P.A. a formulat contestaţie în anulare.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatorul precizează că nu critică modul în care au fost soluţionate în drept chestiunile deduse judecăţii, declarându-se nemulţumit doar de modul în care instanţa de recurs a soluţionat solicitarea acestuia de suspendare a cauzei până la terminarea cercetării penale în cadrul Dosarului nr. 239/P/2011. Contestatorul a apreciat că neluarea în seamă de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o greşeală materială, justificând astfel admiterea contestaţiei în anulare.
Prin Decizia nr. 2658 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Timişoara a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.A.
Curtea a reţinut că prin Decizia civilă nr. 498 din 31 martie 2011 instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de către contestator, reţinând în motivare că suspendarea este facultativă şi, pe de altă parte, aceasta presupune începerea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, or, în speţă, rezultă că au fost efectuate doar cercetări penale şi nu a fost dispusă începerea urmăririi penale.
În opinia Curţii, modul în care instanţa de recurs a apreciat temeinicia sau netemeinicia unei cereri nu poate fi considerată drept "greşeală materială" în sensul prevăzut de legiuitor în art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Împotriva Deciziei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs P.A.
Recursul este inadmisibil.
Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului de faţă şi procedând la verificarea acestuia a constatat faptul că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecată propriu-zisă, în fond sau în recurs.
În cazul de faţă, contestaţia în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a curţii de apel prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă, potrivit art. 377 C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunţată în contestaţie este de asemenea, irevocabilă, având în vedere prevederile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum contestaţia în anulare a fost formulată împotriva unei decizii date în recurs, ce are caracter irevocabil, recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă această contestaţie este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A. împotriva Deciziei nr. 2658 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 921/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
