ICCJ. Decizia nr. 2106/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2106/2014
Dosar nr. 183/2/2013
Şedinţa publică de la 7 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 ianuarie 2013, sub nr. 183/2/2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanţei să constate calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului O.M. În motivarea cererii, reclamantul arată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b), art. 3 lit. g), art. 8 lit. o) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2000, pârâtul furnizând informaţii către Securitate cu privire la atitudinile potrivnice regimului comunist ale lui M.T., acesta fiind avertizat de organul de securitate, motivul fiind acela al „reeducării” cu scopul de al determina să renunţe la ideile sale.
Astfel, pârâtul a fost recrutat ca agent de către Direcţia Regională Deva, sub numele conspirativ „A.M.” iar prin nota informativă furnizată Securităţii la data de 14 martie 1968 pârâtul a transmis Securităţii că un coleg M.T. are opinii care nu concordau cu exigenţele regimului. Nota informativă a fost raportată la buletin, iar prin nota informativă din data de 7 octombrie 1968 pârâtul informează din nou Securitatea despre activitatea colegului său M.T., ţinut sub observaţie o perioadă mai mare de timp.
În esenţă, pârâtul a arătat organelor de securitate ca numitul M.T. a criticat politica partidului şi Statului comunist, acesta considerând că ar fi necesar, ca soluţie, pentru a se „asigura o libertate mai mare, existenţa unui partid de opoziţie”.
Ofiţerul de legătură, precizează în nota sa că pârâtul a obţinut informaţiile ca urmare a sarcinilor primite, iar pentru viitor, sursa a fost instruită să acţioneze „pentru a determina discernământul cu care M.T. afirmă părerea constituirii unui partid de opoziţie.
În data de 19 noiembrie 1968, pârâtul a revenit cu o nouă notă informativă prin care aduce la cunoştinţă ofiţerului de legătură, că în timp ce se deplasa la cursuri alături de un grup de studenţi format din patru persoane care discutau despre „intervenţia sovietică în Republica Socialistă Cehoslovacă” M.T. şi H.G. au spus bancuri care au circulat pe marginea acestui eveniment politic, considerând actul respectiv ca o greşeală din partea sovieticilor.
Ofiţerul de legătură consemnează că este interesat ca prin intermediul pârâtului să cunoască permanent opiniile cu privire la politica internă şi externă a persoanei urmărite, iar în cele din urmă ofiţerul de legătură propunând avertizarea persoanei urmărite M.T. ca urmare a informaţiilor primite de la pârât.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 159 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul O.M., fiind constatată calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că situaţia expusă de reclamant prin acţiune este corectă, din probatoriul administrat rezultând că pârâtul a fost recrutat ca agent de către Direcţia Regională Hunedoara Deva, sub numele conspirativ „A.M.” după eliberarea sa din detenţie 18 aprilie 1964.
Ulterior, ajuns student la Facultatea de Mecanică din Timişoara în 1965, a fost preluat ca agent de către Direcţia Regională Banat Timişoara, având acelaşi nume conspirativ, astfel cum rezultă din referatul întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Regională Banat.
În anul 1972-1973 a fost luat în studiu în vederea recrutării de către I.J. Hunedoara, iar în 1978-1979 apare ca informator al I.J. Hunedoara (fapt ce rezultă din nota informativă din 3 mai 1978).
Prin nota informativă furnizată Securităţii la 14 martie 1968, scrisă şi semnată de pârât, acesta arăta că studentul M.T. l-a întrebat „ce părere are despre secretarul general al Partidului Comunist Român” pârâtul i-a răspuns că are o părere foarte bună, la care M.T. a schiţat un gest de nedumerire, afirmând că „este cam pripit”. În continuare sus-numitul a afirmat că „nu ar fi rău dacă ar mai exista un partid politic social democrat de opoziţie, că astfel s-ar putea critica aspectele politice şi sociale”.
Această notă a fost „raportată la buletin”, aşa cum rezultă din însemnările ofiţerului de securitate. Sursa este dirijată în continuare pe lângă M.T. cu scopul „de a menţine relaţiile sale cu acest element pentru a cunoaşte şi a concretiza preocupările şi interesele sale, ce anturaj are şi de unde se inspiră cu asemenea idei. (...) Nota a fost raportată la buletin, iar elementul rămâne în atenţia noastră urmând a fi încadrat pe încă o linie informativă”.
În nota informativă din 4 octombrie 1968, pârâtul a informat despre acelaşi M.T.: „În tot timpul perioadei de practică care a fost satisfăcută la U.M.C. Reşiţa a fost în anturajul său. În această perioadă în comportarea sa nu au survenit schimbări şi nici nu a adoptat o atitudine ostilă, de genul celei care obişnuia să o adopte atunci când era la curs. Sursa se referea la unele manifestări, pe care obişnuia să le facă cu privire la crearea unui partid de opoziţie.”
Din nota ofiţerului pe această informare rezultă că aceasta a instruit sursa „asupra modului în care va proceda pentru a semnala: poziţia pe care o adoptă în continuare legat de opinia lui de crearea unei forţe în opoziţie”, şi a dispus ca măsură operativă studierea posibilităţii introducerii unei a doua linii de urmărire informativă prin folosirea sursei „M.V.”.
La data de 7 octombrie 1968, pârâtul a scris şi semnat nota informativă, prin care informează organele de securitate că numitul M.T. „printre altele afirmă: Şi în Republica Socialistă România ar fi bine dacă s-ar crea un partid de opoziţie întrucât prin acesta s-ar asigura o libertate mai mare. Cât priveşte efortul făcut de partid de a asigura o democraţie largă şi libertate, nu se va asigura libertatea oferită de regimul burghez în a cărei urmă ne găsim, cât priveşte dezvoltarea economică şi este zadarnic că ne străduim să-i ajungem, deoarece nu vom reuşi. După părerea sa nu este asigurată libertatea cuvântului”.
Observaţiile ofiţerului sunt în sensul că sursa a fost instruită să acţioneze „pentru a determina discernământul cu care M.T. afirmă părerea constituirii unui partid de opoziţie. De determinat ce influenţe suferă din afara cercului de studenţi, dacă întreţine legături cu elemente condamnate.”, măsura stabilită fiind aceea de „a cunoaşte care este cunoaşterea şi poziţia lui politică prezentă”.
La 19 noiembrie 1968, pârâtul a scris şi semnat nota prin care aducea la cunoştinţa ofiţerului de legătură că, în timp ce se deplasa la cursuri alături de un grup de studenţi format din patru persoane care discutau despre „intervenţia sovieticilor în Republica Socialistă Cehoslovacă”, „M.T. şi H.G. au spus bancuri ce au circulat pe marginea acestui eveniment politic, considerând actul respectiv ca o greşeală din partea sovieticilor.”
Ofiţerul consemnează că „Nota a fost dată pentru a cunoaşte poziţia pe care o adoptă M.T., semnalat cu manifestări duşmănoase”.
La data de 1 februarie 1969, M.T. a fost avertizat de organele de securitate, astfel cum rezultă din raportul cu propunerea de avertizare din 28 ianuarie 1969, în care sunt redate cuvintele consemnate în nota din 14 martie 1968, mai sus arătate, şi din raportul de avertizate din 1 februarie 1969.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost condamnat la trei ani de închisoare corecţională în 1949, pentru constituirea unei „organizaţii subversive”, numite „Graiul sângelui”, „care urma să înarmeze şi să strângă fonduri” şi în 1962, la 18 ani muncă silnică, pentru activitate contrarevoluţionară în cadrul organizaţiei legionare. După doi ani, la 18 aprilie 1964, a fost eliberat dar notele scrise şi semnate de pârât nu constituie informaţii cuprinse în declaraţii pentru motive politice privind cauza pentru care a fost condamnat pârâtul, în sensul art. 2 lit. b) teza a II-a.
Împrejurarea susţinută de pârât prin întâmpinare, aceea că a fost eliberat în schimbul obligaţiei de a deveni informator, nu a fost apreciată ca fiind de natură să înlăture constatarea calităţii de colaborator, potrivit dispoziţiilor legale.
Astfel, conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Faţă de aceste dispoziţii legale instanţa a reţinut că informaţiile furnizate de pârât prin notele sus menţionate fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist (necesitatea unui partid politic social democrat de opoziţie, a libertăţii cuvântului), vizând îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dreptul la viaţă privată, motiv pentru care a fost admisă acţiunea şi a fost constatată calitatea de colaborator a pârâtului.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâtul O.M., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul C.N.S.A.S.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că în acţiunea în constatare formulată de reclamant au fost făcute „afirmaţii false” în sensul că a fost recrutat ca ofiţer de securitate după eliberarea din închisoare, afirmaţie ce nu este susţinută de nici o probă, iar din caracterizarea făcută de colonelul G.C., comandant al Penitenciarului Aiud se menţionează că a fost recrutat ca agent al Securităţii cu numele conspirativ „A.M.” în timpul detenţiei. Acest document a fost falsificat pentru a influenţa votul Consilierilor Colegiului C.N.S.A.S., care decide dacă se impune sesizarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin falsificarea din Dosarul nr. 1153 s-a încălcat art. 12 şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că notele nu au conţinut date vizând acţiuni sau atitudini potrivnice regimului comunist.
Art. 12 şi art. 19 precum şi alte articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu au fost respectate în regimul de dictatură comunistă.
În mod greşit au fost interpretate dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în condiţiile în care notele informative redau păreri şi nu atitudini, prima condiţie prevăzută de lege pentru a se constata calitatea de Colaborator al Securităţii, nefiind îndeplinită.
Notele informative nu conţin date cu privire la acţiuni sau atitudini potrivnice regimului comunist, iar părerea despre ceva, nu este acelaşi lucru cu acţiunea sau atitudinea împotriva cuiva.
În consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar art. 12 şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu au fost respectate niciodată în regimul de dictatură comunistă.
Prin notele scrise depuse la dosarul de recurs la data de 17 martie 2013, recurentul arată că recrutarea sa în calitate de informator nu a fost făcută în mod liber ci prin mijloace de constrângere specifice regimului comunist, aspect care, raportat la dispoziţiile legale, atrage nulitatea actului pentru lipsa consimţământului, în condiţiile în care a acceptat să colaboreze cu securitatea pentru a fi eliberat din penitenciar.
Notele informative la care face referire intimata, privesc o singură persoană, pe numitul M.T., care a avut iniţiativa discuţiilor pe tema invadării Cehoslovace de U.R.S.S., fără a fi provocat.
Faptul că nu se poate reţine calitatea de colaborator este argumentat şi de aspectul că notele informative au fost scrise în anul 1968 şi doar cu privire la numitele M.T., acte nevalabile în contextul situaţiilor expuse, ce nu pot sta ca temei al aprecierii în sensul de a avea calitatea de colaborator al Securităţii.
La dosarul cauzei, au fost depuse şi „Note autobiografice”.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, actele şi lucrările dosarului, dar şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate de natură a duce la modificarea sau casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Recurentul-pârât a fost supus verificării efectuate de C.N.S.A.S. sub aspectul stabilirii calităţii de colaborator al Securităţii, având în vedere cererea formulată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, în raport de dispoziţiile art. 3 lit. y) din O.U.G. nr. 24/2008.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator persoana care a furnizat informaţia prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Recurentul-pârât nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate şi nici că a furnizat informaţii acestei structuri, ci solicită a se avea în vedere circumstanţele în care a fost semnat angajamentul şi au fost furnizate informaţiile.
Fără a minimaliza situaţia deosebit de grea şi traumatizantă în care s-a aflat recurentul-pârât, în sensul că el însuşi a fost condamnat politic şi urmărit de Securitate nu se poate exclude stabilirea calităţii de colaborator al acestuia în situaţia în care sunt întrunite condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Apărarea recurentului, în sensul că semnarea angajamentului şi furnizarea de informaţii a fost viciată prin lipsa consimţământului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu au fost administrate probe în acest sens, conform art. 1169 C. civ., neputând fi exclusă realitatea şi voinţa de a da informaţii organelor de Securitate cât timp şi ulterior eliberării din detenţie, recurentul-pârât a colaborat cu organele de securitate.
Este adevărat că potrivit art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2000, nu este considerat colaborator al securităţii, persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată sau condamnată, dar notele informative furnizate de recurent Securităţii la data de 14 martie 1968; 14 octombrie 1968; 7 octombrie 1968; 19 noiembrie 1968, nu constituie informaţii cuprinse în declaraţiile date în timpul anchetei şi procesului pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare corecţională în anul 1941 pentru constituirea unei organizaţii subversive, iar în anul 1962, la 18 ani muncă silnică pentru activitatea contrarevoluţionară în cadrul organizaţiei legionare.
Este de reţinut faptul că la data de 18 aprilie 1964 pârâtul a fost eliberat ca urmare a Decretului de graţiere colectivă nr. 176/1964, iar notele informative au fost furnizate în anul 1968, după patru ani de la eliberare.
Este de notorietate că foştii deţinuţi politici s-au lovit de obstacole, uneori insurmontabile, după ce au fost eliberaţi în baza Decretului nr. 176/1964, dar instanţa de recurs este investită să analizeze legalitatea sentinţei recurate în limitele motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000 şi art. 304 C. proc. civ.
Recurentul-pârât, prin notele de şedinţă aflate la dosar recurs precizează că a acceptat propunerea de a deveni colaborator al Securităţii, în anul 1964, deoarece nu mai suporta regimul greu de detenţie, dar calitatea de colaborator a Securităţii nu este condiţionată de existenţa unui angajament scris în acest sens dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000 stabilind că are calitatea de colaborator, persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care au fost denunţate activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În condiţiile în care activitatea recurentului-pârât întruneşte elementele definiţiei statuate prin art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanţe care să îl încadreze în situaţiile de excepţie reglementată expres de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a II-a din acelaşi act normativ,contextul recrutării ar putea prezenta relevanţă juridică în evaluarea situaţiei în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relaţiilor cu securitatea, dar sub acest aspect din probatoriul administrat nu rezultă vreo presiune exercitată împotriva acestuia.
Recurentul-pârât nu a contestat activitatea de furnizare a informaţiilor, ci calitatea informaţiilor de a denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar şi aptitudinii lor de a îngrădi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de fond a analizat probatoriul administrat în cauză prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/3008, reţinând corect că prin informaţiile furnizate de recurentul-pârât denunţă atitudini potrivnice regimului comunist (comentarii legate de discuţiile purtate cu M.T. care arată necesitatea înfiinţării unui partid politic social democratic de opoziţie, apreciind că nu este asigurată libertatea cuvântului, fapt ce a dus la avertizarea numitului M.T. la data de 1 februarie 1969 de către organele de securitate.)
Instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns instanţa de fond, în sensul că informaţiile furnizate la data de 14 martie 1968, 4 octombrie 1968, 7 octombrie 1968, care au dus la avertizarea lui M.T la data de 1 februarie 1969, vizează îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de opinie, garantate prin Constituţia României din 1965, cel puţin la nivel declarativ, având aptitudinea de a atrage consecinţe negative pentru persoana denunţată.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în raport de limitele criticilor formulate în recurs, constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, respectiv dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul O.M. împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2085/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 212/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
