ICCJ. Decizia nr. 1042/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1042/2015
Dosar nr. 5657/3/2011
Şedinţa publică de la 9 martie 2015
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.A.D., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi U.N.B.R., a solicitat anularea Hotărârii nr. H1 din 4 noiembrie 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti prin care s-a respins cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi anularea Deciziei nr. D1 din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la Baroul Bucureşti cu nr. H1 din 11 iunie 2010 a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, în vigoare la data depunerii cererii, îndeplinind condiţiile de înscriere cu scutire de examen, stabilite prin Lege, respectiv: vechime în funcţia de consilier juridic de peste 10 ani şi neîncetarea activităţii din motive disciplinare sau care nu o făceau nedemnă pentru profesia de avocat.
În octombrie 2010 a primit adresa nr. H1 din 25 octombrie 2010 prin care era invitată la sediul Baroului Bucureşti în data de 4 noiembrie 2010, "în vederea soluţionării cererii de primire în profesie cu scutire de examen", ocazie cu care a susţinut un "veritabil examen oral", iar prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010 s-a dispus respingerea cererii reclamantei, după 3 luni (90 de zile) de la data susţinerii "interviului", motivarea hotărârii nefiindu-i comunicată cu respectarea dispoziţiilor Hotărârii U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010.
Astfel, prin depăşirea termenelor stabilite prin Hotărârea U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010, reclamanta a fost privată de dreptul de a depune o nouă cerere şi a susţine un nou interviu pentru a fi admisă în profesie cu scutire de examen, întrucât la data de 31 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
A mai susţinut reclamanta că, prin organizarea nelegală a examenului oral de către Baroul Bucureşti, scutirea de examen i-a fost refuzată pe baza unor criterii arbitrare şi discreţionare, fiind astfel încălcat principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Baroul Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.377 din 3 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 28 iunie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 5.318 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a trimis cauza Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin Decizia nr. 3.316 din 14 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea precizată de reclamanta I.A.D. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi U.N.B.R., a anulat Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010 emisă de Baroul Bucureşti şi Decizia nr. D1 din 3 decembrie 2011 emisă de U.N.B.R. şi a obligat pârâtul Baroul Bucureşti să emită hotărârea de primire a reclamantei în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Prin aceeaşi sentinţă a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Bucureşti de înscriere a pârâtei în tabloul avocaţilor definitivi.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bucureşti a respins cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Prin Decizia nr. D1 din 3 decembrie 2011, Consiliul U.N.B.R. a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii menţionate, motivul respingerii cererii constituindu-l faptul că, din evaluarea sa a rezultat că aceasta nu şi-a însuşit cunoştinţele privind legislaţia specifică profesiei de avocat.
Curtea a apreciat că refuzul de primire a reclamantei în profesia de avocat este nejustificat, iar actele atacate sunt nelegale, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 care, la data formulării cererii de primire în profesie de către reclamantă stipulau că "la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de (...) consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat".
A mai reţinut instanţa de fond că impunerea pentru accesul în profesia de avocat a unor condiţii suplimentare celor prevăzute de acest din urmă text legal conturează excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind fără relevanţă că impunerea condiţiilor suplimentare s-a făcut prin intermediul unor acte normative cu forţă juridică inferioară legii. Verificarea cunoştinţelor specifice profesiei prin intermediul unui interviu goleşte de conţinut prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, acest interviu reprezentând, în fapt, un examen oral, atâta timp cât, în baza sa au fost evaluate cunoştinţele reclamantei. De asemenea, excesul de putere este cu atât mai evident în cazul reclamantei, având în vedere că cererea acesteia de primire în profesie cu scutire de examen a fost înregistrată la Baroul Bucureşti în luna iunie 2010, însă nu a fost soluţionată în termenul legal de 30 zile, ci în luna noiembrie 2010, ulterior adoptării Hotărârii U.N.B.R. nr. H2 din 11 septembrie 2010 ce prevedea verificarea cunoştinţelor celor ce solicitau primirea în profesie cu scutire de examen.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea Baroului Bucureşti de înscriere a pârâtei în tabloul avocaţilor definitivi, instanţa de fond a reţinut că emiterea deciziei de primire în profesie nu conduce automat la înscrierea în tablou - această operaţiune presupune în prealabil achitarea taxelor şi depunerea jurământului.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs Baroul Bucureşti şi U.N.B.R., susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenţii susţin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a statutului profesiei de avocat, precum şi a Hotărârii nr. H2 din 2010 a U.N.B.R., conform cărora se impunea verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
De asemenea, dispoziţiile legale menţionate nu conferă automat dreptul de a accede în profesia de avocat cu scutire de examen odată cu îndeplinirea cerinţelor formale, ci doar o posibilitate în acest sens.
Prin urmare, greşit a fost reţinut excesul de putere în soluţionarea cererii reclamantei.
Modul de verificare a unor astfel de cunoştinţe nu a fost sub forma unui examen ci a constat într-un interviu cu întrebări care au vizat doar legislaţia specifică profesiei de avocat.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada cunoaşterii legislaţiei specifice profesiei de avocat, în mod corect i-a fost respinsă cererea de primire în profesie, iar instanţa de judecată nu se poate substitui comisiei de examinare.
Se susţine că soluţionarea cererii reclamantei la aproximativ 3 luni s-a datorat numărului mare de cereri şi parcurgerii formalităţilor anterioare care durează peste 30 de zile, astfel că este tendenţioasă sugestia judecătorului primei instanţe referitoare la prelungirea intenţională a termenului de soluţionare a acestei cereri.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică şi legală sentinţa recurată.
Se susţine că excesul de putere al autorităţilor pârâte rezultă din modalitatea în care a fost soluţionată cererea sa, respectiv cu întârziere, după emiterea Hotărârii nr. H2 din 2010 şi intrarea în vigoare a Legii nr. 270/2010.
Sintagma "poate fi primit în profesie cu scutire de examen" nu se referea la barou ci la opţiunea persoanei care îndeplinea condiţiile legale de a se înscrie în barou şi a dobândi calitatea de avocat.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, apreciază că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză este necontestat că intimata-reclamantă a participat la verificarea organizată la data de 4 noiembrie 2010 de Baroul Bucureşti, în condiţiile art. 21 din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. H2 din 11 septembrie 2011 prin care a fost adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Este necontestat că această verificare a constat într-un interviu în urma căruia s-a statuat că aceasta nu şi-a însuşit cunoştinţele privind legislaţia specifică profesiei de avocat, cererea sa fiind respinsă prin Hotărârea nr. H1 din 4 noiembrie 2008 emisă de Baroul Bucureşti.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut, aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, în primul rând, că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conferă reclamantului un drept absolut de a fi primit în profesia de avocat din moment ce îndeplineşte condiţiile legale.
În al doilea rând, instanţa de fond a reţinut că verificarea organizată de Consiliul Baroului Bucureşti la data de 4 noiembrie 2010 este împotriva prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Astfel, instanţa de fond a tras concluzia că actele administrative emise, atacate de reclamantă, reprezintă materializarea excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004 al autorităţilor pârâte, de a o primi în profesia de avocat în condiţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, concluzii care sunt greşite, fiind lipsite de temei.
Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluţionării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată[2], la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la alin. (2) lit. a) şi lit. b).
Instanţa de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparenţe care să permită instanţelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere şi existenţa/inexistenţa oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. H2 din 2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind nelegal.
Necontestat este că acest ghid prevede că verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat.
Deci, Baroul Bucureşti a avut temei legal şi regulamentar să aprecieze la rândul său şi să procedeze la realizarea verificării respective sub forma interviului, aşa cum a şi organizat verificarea din data de 4 noiembrie 2010 la care reclamanta a şi participat, fără să o conteste.
În concluzie, instanţa de recurs constată că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, în cauză nefiind probată existenţa unui exces de putere din partea autorităţii competente, ci de exercitarea, în limitele legii, a dreptului de apreciere conferit de legiuitor în favoarea recurentelor-pârâte.
Nu prezintă relevanţă cele reţinute de instanţa de fond referitoare la termenul de soluţionare a cererii reclamantei pentru că obiectul acţiunii formulate vizează legalitatea actelor emise de autorităţile pârâte şi nu nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va admite recursurile formulate, va modifica sentinţa recurată în sensul că va respinge acţiunea privind anularea Hotărârii nr. H1 din 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti şi a Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului U.N.B.R., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată solicitate de U.N.B.R., în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtul Baroul Bucureşti şi de pârâta U.N.B.R. împotriva Sentinţei civile nr. 525 din 14 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacata în sensul ca respinge acţiunea privind anularea Hotărârii H1 din 2010 a Consiliului Baroului Bucureşti şi a Deciziei nr. D1 din 2011 a Consiliului U.N.B.R.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Obligă intimata reclamantă la cheltuieli de judecata în cuantum de 500 de RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1027/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 105/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
