ICCJ. Decizia nr. 105/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 105/2015
Dosar nr. 79/42/2013
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. Bucureşti şi U.M. X Târgovişte, a formulat plângere împotriva hotărârii de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Deciziei administrativ jurisdicţionale nr. 140/CJ/833/2012 şi a Deciziei de imputare nr. 1 din 25 iulie 2011, pe care le-a considerat nelegale şi netemeinicie.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin Decizia administrativ-jurisdicţionale nr. 140/CJ/833/2012, s-a respins plângerea formulată şi s-a menţinut răspunderea materială aşa cum a fost stabilită prin decizia de imputare.
A învederat reclamantul că principala problemă care se pune şi care a fost soluţionată greşit de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor o reprezintă termenul în care s-a efectuat cercetarea administrativă. În acest sens a arătat că momentul la care a fost descoperită lipsa în gestiune o reprezintă data de 21 mai 2007, respectiv data când s-a încheiat procesul verbal de predare primire între petent şi plt. maj. P.I. Ulterior acestei date a început cercetarea administrativă, iar la data de 15 iunie 2007 a încheiat un proces verbal, actele fiind trimise la Parchetul Militar Ploieşti; 21 mai 2007-15 iunie 2007, adică 26 de zile.
A arătat reclamantul că Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte (ulterior Parchetul Militar Ploieşti a declinat competenţa) a fost comunicată la data de 24 mai 2011 şi că pe timpul acestei perioade cercetarea administrativă a fost suspendată întrucât împotriva făptuitorilor a fost începută urmărirea penală, iar soluţia Parchetului a fost de scoatere de sub urmărire penală.
Din datele de la dosar rezultă că de la acest moment, 24 mai 2011, este reluată cercetarea administrativă care s-a încheiat la data de 06 iulie 2011.
În această situaţie, a susţinut că cercetarea administrativă a durat mai mult de 60 de zile, respectiv 70 de zile.
În concluzie, a menţionat reclamantul că termenul de 60 de zile pentru cercetarea administrativă a fost depăşit cu mult.
În ce priveşte celelalte aspecte invocate în plângere, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor dă de asemenea o soluţionare nelegală.
Conform rezoluţiei din 31 iulie 2008 în Dosarul nr. 3197/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, s-a dispus ca dosarul să fie trimis la organele de poliţie în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului actelor de sustragere, deci în acest sens în baza acestui document A.E. nu este autorul sustragerii, ceea ce a stabilit şi rezoluţia din 13 mai 2011 şi în acest sens citează „nu se poate face dovada ca făptuitorii şi-au însuşit folosit sau traficat cantitatea de 1.730 Kg. bronz”.
În această situaţie făptuitorii cercetaţi în cauza penală nu se fac vinovaţi de însuşirea, folosirea sau traficarea acestei cantităţi şi drept urmare conform art. 46 pct. 3 din O.G. nr. 121/1998, nu se pot acorda despăgubiri civile şi nu se pot stabilii răspunderi penale.
În situaţia în care s-ar trece peste apărările mai sus evocate, trebuie ţinut cont de faptul că nu a fost singurul cercetat penal, şi pentru celelalte două persoane C.V. şi V.I. nu s-au dispus nici un fel de măsuri.
Reclamantul a invocat prescripţia răspunderii materiale, deoarece paguba s-ar fi produs în intervalul 30 noiembrie 2006 - 21 mai 2007, iar decizia de imputaţie s-a emis după 3 ani de la această dată.
1.2. Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.N. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a menţionat că în perioada 12 aprilie 2007 - 21 mai 2007 s-a efectuat inventarierea gestiunii reclamantului, în vederea predării acesteia către o altă persoană, iar conform procesului-verbal de predare-primire au fost constatate diferenţe în gestiune la materialele neferoase.
Ca urmare a celor constatate s-a dispus de către comandantul unităţii efectuarea unei cercetări administrative pentru stabilirea răspunderii materiale, iar prin p.v. de cercetare s-a apreciat că paguba a fost produsă prin fapte ce pot constitui infracţiuni, motiv pentru care s-a înaintat dosarul Parchetului Militar.
Prin Ordonanţa Parchetului nr. 3197/P/2007 s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative, iar împotriva acestei ordonanţe s-a formulat plângere care a fost respinsă, astfel încât s-a reluat cercetarea administrativă, finalizată prin emiterea Deciziei de imputaţie nr. 1307 din 25 iulie 2007.
A arătat intimatul că decizia a fost emisă în termenul de 60 de zile reglementat de art. 23 şi 25 din O.G. nr. 121/1998, întrucât cercetarea administrativă a început la 25 mai 2007 şi s-a încheiat la 15 iunie 2007, prin sesizarea parchetului, fiind reluată cercetare după comunicarea la 1 ianuarie 2011 a ordonanţei parchetului, iar cercetarea administrativă s-a încheiat la 6 iulie 2011.
Pe fond, s-a susţinut că acţiunea este neîntemeiată, pentru motivele detaliat expuse în cuprinsul întâmpinării.
1.3. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 157 din 12 iunie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de reclamantul A.E. în contradictoriu cu pârâţii M.A.N. şi UM X Târgovişte şi a dispus anularea Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 140/CJ/833/2012 şi a Deciziei de impunere nr. 1 din 25 iulie 2011. Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 1.004,3 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în cauza de faţă fapta a fost a fost constatată la data de 21 mai 2007, când s-a dispus cercetarea administrativă prin O.Z.U. nr. 97 din 21 mai 2007. Cercetarea administrativă a fost finalizată prin procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007 prin care a fost sesizat Parchetul Militar Ploieşti. În această perioadă s-au scurs 25 de zile, neluând în calcul şi prima zi -21 mai 2007.
După pronunţarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, cercetarea administrativă s-a reluat la data de 24 mai 2011 şi s-a încheiat la data de 6 iulie 2011 prin emiterea proces-verbal de cercetare administrativă din 06 iulie 2011. În această perioadă s-au scurs 43 de zile, neluând în calcul şi prima zi - 24 mai 2011.Cumulând aceste perioade se constată că cercetarea administrativă a durat 68 de zile, fără ca termenul legal de 60 de zile să fi fost prelungit.
Curtea nu a reţinut că cercetarea administrativă a fost suspendată şi în perioada 06 iunie 2011 - 01 iulie 2011, când unitatea militară a formulat plângere împotriva ordonanţei parchetului, de vreme ce în această perioadă s-a efectuat o cercetare administrativă propriu-zisă prin audierea unor persoane, respectiv C.V. (9 iunie 2011), C.M. (14 iunie 2011), A.N. (15 iunie 2011) şi B.D. (16 iunie 2011), fapt necontestat de pârâtă.
Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia persoanele au fost audiate întrucât fuseseră citate anterior suspendării cercetării administrative.
S-a mai considerat că de vreme ce prin Procesul verbal de cercetare administrativă din 15 iunie 2007 s-a apreciat cercetarea administrativă finalizată, cum chiar Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor reţine, la momentul încheierii cercetării penale, se impunea solicitarea de repunere în termen în condiţiile menţionate mai sus.
În aceste condiţii, Curtea constată că este întemeiată critica de nelegalitate invocată de reclamant privitoare la nerespectarea termenului legal de efectuare a cercetării administrative, ceea ce determină nelegalitatea deciziei de imputare.
1.4. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.N.
1.5. Motivele de recurs
Prin motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit art. 23 din O.G. nr. 128/1998 şi pct. 126 alin. (2) din 1999, potrivit cărora sesizarea făcută de unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanţă suspendă prescripţia acestui termen.
S-a precizat că perioada 6 iunie 2011 - 01 iulie 2011 face parte din perioada de suspendare, că eventualele acte de cercetare administrativă efectuate în perioada de suspendare nu atrag reluarea termenului, o astfel de ipoteză este lipsită de temei legal.
Recurentul a arătat că s-a respectat termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative.
1.6. Întâmpinarea formulată în cauză prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, întrucât cercetarea administrativă a durat 68 de zile, contrar prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998.
1.7. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt dovedită în cauză, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prima instanţă a apreciat că cercetarea administrativă nu s-a încheiat în termenul prescris de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, ceea ce constituie motiv de nelegalitate a deciziei de imputare.
Soluţia primei instanţe este greşită pentru că în speţă a intervenit o cauză legală de suspendare a termenului de efectuare a cercetării administrative şi anume efectuarea de cercetări pentru stabilirea caracterului penal al faptelor care au condus la crearea prejudiciului.
În cauză, comandantul unităţii a luat cunoştinţă despre producerea prejudiciului la data de 21 mai 2007, când s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a gestiunii, în aceeaşi zi s-a numit comisia de cercetare administrativă prin Ordinul nr. 97 din 21 mai 2007.
Prin procesul-verbal de cercetare din 15 iunie 2007 s-a propus înaintarea dosarului la Parchetul militar.
În raport de aceste elemente de fapt, prima perioadă de cercetare administrativă este de 25 zile, respectiv 21 mai 2007 - 15 iunie 2007.
De la 15 iunie 2007, când a fost sesizat Parchetul şi până la 1 iulie 2011, când s-a comunicat unităţii militare soluţia adoptată în plângerea formulată împotriva ordonanţei parchetului, a operat suspendarea termenului prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.
Trebuie precizat că potrivit pct. 128 alin. (2) din Instrucţiunile din 1999, sesizarea făcută de unitate Parchetului Militar în termenele prevăzute de art. 23 din ordonanţă, suspendă prescripţia acestui termen.
În cauza prezentă, sesizarea Parchetului militar s-a efectuat în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, astfel că în perioada de investigaţie a sesizării de către organele de urmărire penală, prescripţia termenului de 60 de zile este suspendată.
La 24 mai 2011 s-a comunicat ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative, iar la 6 iunie 2011 s-a formulat plângere împotriva acestei ordonanţe, ordonanţa de respingere a plângerii fiind comunicată la 1 iulie 2011.
Instanţa de fond a greşit când a exclus de la calculul suspendării prescripţiei termenele în care s-a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului, pentru că suspendarea prescripţiei implică toată procedura legală în faţa organelor penale, deci inclusiv şi perioada de soluţionare a plângerii împotriva ordonanţei parchetului.
Suspendarea prescripţiei operează pe toată perioada derulării procedurii penale, care include şi plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată. În aceste circumstanţe, termenul de prescripţie s-a reluat la data de 1 iunie 2011, iar cercetarea s-a finalizat la 6 iulie 2011, astfel că a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.
De asemenea, trebuie precizat că actele de cercetare efectuate de comisie în perioada de suspendare nu atrag reluarea termenului de prescripţie la data când s-ar fi efectuat acele probatorii, deoarece suspendarea prescripţiei a intervenit pentru că a fost sesizat Parchetul militar, iar reluarea termenului de prescripţie a intervenit numai după finalizarea procedurilor penale.
Ca urmare, cercetarea administrativă s-a efectuat în termenul prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, se constată că recursul este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite, se va casa sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare.
Urmează ca prima instanţă să examineze pe fond criticile reclamantului faţă de actele de imputare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinţei nr. 157 din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1042/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1052/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
