ICCJ. Decizia nr. 1108/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1108/2015

Dosar nr. 5782/2/2013

Şedinţa de la 11 martie 2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantele E.G.B. AG şi B.R.1 SA, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.S.F., suspendarea executării Atestatului CNVM nr. 37 din 16 aprilie 2013, precum şi a Ordonanţei CNVM nr. 103 din 16 aprilie 2013, a Ordonanţei CNVM nr. 104 din 16 aprilie 2013 şi a Ordonanţei CNVM nr. 105 din 16 aprilie 2013, până la soluţionarea irevocabila a acţiunii în anularea respectivelor acte administrative cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.290 din 29 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii ca nefondată, a admis în parte cererea formulată de reclamantele E.G.B. AG şi BR1 S.A., în contradictoriu cu pârâta A.S.F., a suspendat executarea efectelor Atestatului CNVM nr. 37 din 16 aprilie 2013 şi a Ordonanţei CNVM nr. 105 din 16 aprilie 2013, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a acestor acte, a respins cererea de suspendare a executării efectelor Ordonanţei CNVM nr. 103 din 16 aprilie 2013, a Ordonanţei CNVM nr. 104 din 16 aprilie 2013, ca neîntemeiată şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Împotriva Sentinţei civile nr. 3.290 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.S.F..

Ulterior, prin cererea formulată la data de 3 februarie 2015, intimatele-reclamante E.G.B. AG şi BR1 S.A. au formulat cerere de renunţare la judecata cererii de suspendare, solicitând instanţei să ia act de acest lucru.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 406 C. proc. civ. conform cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanţa reţine faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, va anula sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.S.F. împotriva Sentinţei civile nr. 3.290 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

la act de renunţarea la judecata cererii de suspendare formulată de reclamantele E.G.B. AG şi BR1 S.A.

Anulează Sentinţa civilă nr. 3.290 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1108/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs