ICCJ. Decizia nr. 1203/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1203/2015
Dosar nr. 1199/44/2012
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1199/44/2012, reclamantul Municipiul Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila, anularea deciziei nr. 1500 din 15 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila privind soluţionarea contestaţiilor administrative şi, pe cale de consecinţă, anularea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, a deciziei nr. 7BR-172 din 29 martie 2012, a deciziei nr. 459188 din 06 aprilie 2012, a raportului de inspecţie fiscală din 29 martie 2012 şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de echipa de inspecţie fiscală nr. 43134 din 29 martie 2012.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 82 din 26 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Municipiul Brăila, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia de impunere nr. F-BR-172 din 29 martie 2012 emisă de pârâtă au fost stabilitate în sarcina reclamantului obligaţii fiscale în sumă totală de 1.043.097 RON, din care TVA în sumă de 630.097 RON, iar dobânzi şi majorări de întârziere aferente TVA în valoare de 413.000 RON.
Prin decizia nr. 459188 din 06 aprilie 2012 s-au calculat obligaţii accesorii în valoare de 504 RON.
Prin decizia nr. 1500 din 15 iunie 2012 emisă de pârâtă au fost respinse contestaţiile administrative formulate de reclamant împotriva actelor administrative, reţinându-se că acesta avea obligaţia înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, în cazul depăşirii plafonului de 35.000 euro pentru activitatea economică desfăşurată în cazul novării contractelor de concesiune.
Toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamant, prin novarea contractelor de concesiune, au avut ca obiect teren construibil din domeniul privat al instituţiei publice.
Având în vedere prevederile art. 127 şi art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., se constată că reclamantul a desfăşurat o activitate economică din exploatarea trenurilor din domeniul privat al acesteia, faţă de numărul mare al tranzacţiilor încheiate în anul 2007 (46 de tranzacţii), cât şi ulterior, în anii 2008-2011, aşa cum rezultă din situaţia depusă de pârâtă, obţinând venituri cu caracter de continuitate.
Reclamantul datorează TVA şi faţă de împrejurarea că scutirea de la plata acestei taxe nu îi este aplicabilă, întrucât obiectul contractelor de vânzare - cumpărare este reprezentat de terenuri construibile.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că actele administrativ-fiscale contestate sunt emise cu respectarea dispoziţiilor legale şi a dispus respingerea cererii reclamantului, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 82 din 26 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul Municipiul Brăila, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Atât organul fiscal, cât şi prima instanţă au reţinut eronat faptul că Municipiul Brăila desfăşoară activitate economică, întrucât Municipiul Brăila, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale, desfăşoară activitate de Administraţie Publică Generală conform Codului CAEN 8411.
La pct. 2 din Capitolul II al raportului de inspecţie fiscală, organul de control completează „alte forme de proprietate”, contrar prevederilor art. 10 şi art. 119 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, la Capitolul II al raportului de inspecţie fiscală, organul de control înscrie „alte forme juridice”, contrar dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
Municipiul Brăila, în calitate de persoană juridică de drept public, exercită prin autorităţile administraţiei publice locale, atribuţiile prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
Terenul înstrăinat prin novarea contractelor de concesiune este ocupat de construcţii, astfel că această operaţiune este scutită de TVA, conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi anularea deciziei nr. 1500 din 15 iunie 2012 privind soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva deciziei de impunere nr. 7-BR-172 din 29 martie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Brăila.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 82 din 26 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, ca fiind legală şi temeinică.
II. Aprecierile Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În mod legal prima instanţă a menţinut în sarcina reclamantului Municipiul Brăila obligaţia de plată a TVA, a dobânzilor şi majorărilor de întârziere aferente pentru tranzacţiile efectuate în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, constând în contracte de vânzare - cumpărare (prin novarea contractelor de concesiune) pentru terenuri intravilane din categoria curţi-construcţii, în valoare totală de 4.400.348 RON.
Astfel potrivit art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma aplicată începând cu data de 01 ianuarie 2005, pe întreaga perioadă supusă inspecţiei fiscale, în sfera de aplicare a TVA se cuprind livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate cu plată pe teritoriul României, în condiţiile în care sunt realizate de o persoană impozabilă, astfel cum aceasta este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor rezultă din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
Art. 127 alin. (1) defineşte persoana impozabilă ca fiind „orice persoană” care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
În accepţiunea alin. (2) al art. 127, constituie activitate economică şi „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate”.
Dispoziţiile legale menţionate au fost în mod corect interpretate şi aplicate de prima instanţă, care a validat constatările şi concluziile organului fiscal, în sensul că activitatea desfăşurată de Municipiul Brăila, persoană juridică de drept public, materializată în contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu diverse persoane fizice şi juridice, pentru terenuri intravilane din categoria curţi-construcţii, aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, este o activitate economică potrivit art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Prin urmare, reclamantul are calitatea de persoană impozabilă în accepţiunea art. 127 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, astfel că avea obligaţia de a declara începerea activităţii ca persoană impozabilă şi de a se înregistra ca plătitor de TVA în situaţia depăşirii plafonului de scutire prevăzut de art. 152 din acest act normativ.
Scutirea de la plata TVA prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. nu era aplicabilă reclamantului, întrucât tranzacţiile efectuate nu au avut ca obiect construcţii/părţi de construcţii şi terenul pe care au fost construite, ci terenuri construibile.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 10, art. 21 alin. (1) şi art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală nu au relevanţă în privinţa legalităţii actelor administrativ - fiscale contestate, întrucât inspecţia fiscală a vizat activitatea economică desfăşurată de reclamantul Municipiul Brăila, şi nu activitatea de administraţie publică generală desfăşurată de acesta, în calitate de persoană juridică de drept public, prin autorităţile administraţiei publice locale.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Brăila, prin Primar, împotriva sentinţei nr. 82 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1201/2015. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1207/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
