ICCJ. Decizia nr. 1240/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1240/2015
Dosar nr. 5516/2/2013
Şedinţa publică de la 19 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 4143 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, ca inadmisibilă.
De asemenea, Curtea de apel a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 4 iulie 2011 emisă de I.G.P.F., a Ordinului nr. 129/2011 şi a Ordinului nr. I/0516 din 1 aprilie 2011 emise de M.A.I., excepţie de nelegalitate invocată de reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, I.G.P.F. şi I.J.P.F. Iaşi, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:
Prin decizia nr. 5761 pronunţată la data de 14 iunie 2013 în Dosarul nr. 101/45/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis spre rejudecare cauza având ca obiect excepţie de nelegalitate invocată de reclamantul L.C. în Dosarul nr. 11515/99/2011 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, invocată la data de 18 noiembrie 2013, în cadrul litigiului având ca obiect excepţie de nelegalitate a altor acte, Curtea a avut în vedere disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a apreciat că excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 4 iulie 2011 emisă de I.G.P.F., a Ordinului nr. 129/2011 şi a Ordinului nr. I/0516 din 1 aprilie 2011 emise de M.A.I., faţă de obiectul cauzei, de motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant, dar şi de susţinerile invocate de pârâţi în combaterea pretenţiilor acestuia, nu depinde de Ordinul M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012 şi nici nu influenţează soluţionarea litigiului pe fond.
Prin urmare s-a constatat că excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, este inadmisibilă.
Din analiza actelor de la dosar, inclusiv încheierea pronunţată la data de 13 ianuarie 2012 de Tribunalul Iaşi, s-a constatat că instanța nu a fost sesizată şi cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 1 iulie 2011.
În ceea ce privește Ordinul M.A.I. nr. 129/2011, s-a apreciat că acesta nu contravine nici alin. (1) şi nici alin. (2) din art. 12, criticile fiind vădit neîntemeiate, de moment ce textul din ordonanţă menţionează structura ministerului şi stabileşte că atât structura acestuia cât şi reforma administrativă se aprobă prin hotărâre de guvern, în timp ce prin Ordinul nr. 129/2011 s-a adoptat aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul M.A.I., neimpunându-se adoptarea unei hotărâri de guvern care să stabilească modalitatea concretă de desfăşurare a examenului de departajare în vederea numirii în funcţie ca urmare a iniţierii procesului reorganizării la nivelul instituţiei.
De altfel, în mod legal a fost adoptat ordinul contestat, atât în baza art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cât şi în baza art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007, text de lege care prevede expres competenţa ministrului internelor şi reformei administrative de a emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
Decizia de implicare a instituţiei într-un amplu proces de reorganizare, care a implicat şi destituiri în rândul personalului, nu s-a luat prin ordinul criticat, astfel că nu se justifică efectuarea unei astfel de analize în acest context.
Referitor la dispoziţia I.G.P.F. din 4 iulie 2011, s-a reținut că prin criticile aduse nu se arată norma legală sau norma cu forţă juridică superioară căreia actul contestat în contravine, iar împrejurarea dacă reclamantului îi este sau nu aplicabilă dispoziţia I.G.P.F. din 4 iulie 2011 urmează să fie stabilită de instanţa de fond, problema nefiind una ce ţine de legalitatea dispoziţiei
Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţia încalcă prev. art. 76 lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, s-a constatat că aceasta nu este argumentată, considerent pentru care este apreciată ca fiind neîntemeiată.
Împrejurarea că „Rezultatele evaluării personalului fundamentează activitatea de selecţionare a funcţionarilor publici care vor fi menţinuţi în funcţii publice în situaţia în care are loc restrângerea numărului de posturi ale instituţiei” nu este de nicio manieră contrazisă prin elaborarea în concret a metodologiei de susţinere a examenelor de departajare în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat posturi de natura celor desfiinţate anterior reorganizării/reducerii de posturi.
Dispoziţia contestată este conformă şi cu prev. art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 în conformitate cu care „În cazurile prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. j), precum şi în situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni”.
S-a apreciat ca sunt nefondate și criticile potrivit cărora în dispoziţie nu se menţionează care este motivul temeinic stabilit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor de punere la dispoziţia unităţii în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi respectiv dispoziţia este nelegală şi pentru că dispune punerea la dispoziţie a tuturor poliţiştilor „afectaţi de reorganizare” de la data de 6 iulie 2011 în condiţiile în care nu s-a reorganizat efectiv postul ocupat de persoana pusă la dispoziţie, în opinia reclamantului trebuind a fi puşi la dispoziţie doar poliţiştii cărora li s-a redus postul şi aceasta după efectuarea selecţiei şi departajării potrivit art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Referitor la pretinsa nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/0516 din 1 aprilie 2011 pentru nepublicarea în Monitorul Oficial, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: (…) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate”.
În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora prin nepublicarea actului s-ar înfrânge principii ale statului de drept, principii şi reguli stabilite prin acte normative superioare, acestea nu au putut fi primite în raport de raţiunile şi scopul adoptării Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
S-a apreciat că ordinul nu contravine principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a funcţiei publice, nu încălcă vreun drept al reclamantului, cu atât mai puţin dreptul la protejarea unui bun şi în niciun caz nu contravine vreunei legi sau vreunui alt act cu forţă juridică superioară, actul în discuţie fiind emis în baza legii, adoptat tocmai în vederea executării în concret a legii, neexistând nicio normă de la care să deroge în mod nepermis.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul L.C., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, deoarece la termenul din 16 decembrie 2013 a respins cererea apărătorului angajat, de amânare a cauzei pentru motive medicale;
- prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii procesului, deoarece nu a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011, astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012;
- în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011, astfel cum a fost rectificat prin Ordinul nr. II/2235 din 7 februarie 2012, acest act administrativ având legătură cu acţiunea formulată, astfel cum a fost modificată, în sensul că obiectul acestuia l-a constituit atât contestarea examenului de departajare, cât şi contestarea încetării raporturilor de serviciu;
- în mod greşit a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 129/2011, prin raportare la prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., articol care prevede, la alin. (2), că structura organizatorică şi efectivele M.A.I. se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
- excepţia de nelegalitate a dispoziţiei I.G.P.F. din 4 iulie 2011 a fost, în mod greşit, respinsă de instanţă, acest act fiind emis cu încălcarea competenţelor I.G.P.F. şi cu încălcarea art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999;
- în mod greşit s-au respins excepţiile de nelegalitate ale Ordinului M.A.I. I/0516 din 1 aprilie 2011 privind reducerea unor posturi din statele de organizare şi dispoziţiei din 1 iulie 2011 de aprobare a noilor state de organizare ale I.J.P.F. Aceste ordine încalcă dispoziţiile art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000,deoarece nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs privind o pretinsă încălcare a dreptului la apărare este neîntemeiat, deoarece potrivit art. 156 alin. (1) „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise”.
În speţă, cererea de amânare a cauzei de la termenul din 16 decembrie 2013 a fost respinsă motivat de instanţă, având în vedere că reclamantul mai beneficiase anterior de un termen în acest scop.
Referitor la nerespectarea principiului contradictorialităţii procesului civil, acest motiv de recurs este, de asemenea nefondat, deoarece instanţa de fond nu avea o obligaţie procedurală de a pune în discuţie inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la un anumit act administrativ, textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevăzând expres condiţia ca de actul administrativ să depindă soluţionarea litigiului pe fond, pentru a fi admisibilă excepţia.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 soluţia instanţei este corectă, deoarece acest act administrativ a fost emis ulterior actului care face obiectul litigiului principal (dispoziţia din 6 iulie 2011 emisă de I.J.P.F. Iaşi), neavând cum să influenţeze soluţia pe fond în legătură cu acest ultim act.
În legătură cu excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 129/2011 recurentul a făcut referire la H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele M.A.I., susţinând că reducerea numărului de posturi este nelegală în raport cu această hotărâre. Susţinerile recurentului sunt nefondate, deoarece art. 4 din H.G. nr. 416/2007, cu modificările şi completările ulterioare condiţionează numărul posturilor pe timp de pace şi mobilizare, prevăzute în Anexele nr. 2 şi 3 de încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legile bugetare anuale. În acest sens, reducerea efectivelor M.A.I. a fost impusă prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2011, care a prevăzut reducerea numărului de posturi finanţate începând cu trimestrul al II-lea al anului 2011.
În legătură cu Ordinul M.A.I. nr. I/0516 din 1 aprilie 2011, critica recurentului se referă la republicarea acestui act normativ, or, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora sunt exceptate de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României „actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate”. Ordinul menţionat a fost clasificat ca „secret de stat”, nivel „secret”, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.
În mod corect a fost respinsă, de către instanţă şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiei din 4 iulie 2011 emisă de către I.G.P.F., cu motivarea că reclamantul nu a indicat norma legală ce ar fi fost încălcată la emiterea acestei dispoziţii, care are ca obiect de reglementare stabilirea modalităţilor de organizare şi desfăşurare a examenului pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat posturi de natura celor desfiinţate în cadrul aceleiaşi structuri/compartiment anterior reorganizării. Temeiul legal al acestei proceduri îl constituie art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Critica recurentului referitoare la necompetenţa I.G.P.F. de a emite dispoziţii pentru „toată Poliţia de Frontieră” nu este aplicabilă speţei de faţă, ce are ca obiect o dispoziţie emisă de I.G.P.F., în temeiul Ordinului M.A.I. nr. 129/2011.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.C. împotriva sentinţei civile nr. 4143 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1233/2015. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
