ICCJ. Decizia nr. 1370/2015. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1370/2015
Dosar nr. 6278/2/2012
Şedinţa publică de la 25 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 august 2012, sub nr. 6278/2, reclamanta A.N.R.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA obligarea pârâtei la plata sumei de 4.232.419,58 RON cu titlu de contribuţie, rezultând din neachitarea tarifelor aferente licenţei pentru producerea de energie electrică acordată de reclamantă.
La data de 5 septembrie 2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte sumele aferente Facturii din 31 ianuarie 2009 în valoare de 10.831,51 RON reprezentând neplata obligaţiilor aferente anului 2008 şi Facturii din 24 februarie 2009 în valoare de 1.248.099,06 RON reprezentând contribuţia anuală pentru 2009.
A invocat excepţia prescripţiei şi în ceea ce priveşte accesoriile aferente sumelor din facturile mai sus indicate.
Pârâta a invocat prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Urmare a adresei instanţei emise în baza dispoziţiilor încheierii din data de 28 noiembrie 2012, reclamanta a depus la 9 ianuarie 2013 cerere precizatoare cu privire la modul de calcul al penalităţilor.
La termenul din 13 februarie 2013 s-a dispus unirea excepţiei prescripţiei cu fondul şi s-a admis proba cu expertiza contabilă având ca obiectiv determinarea valorii contribuţiilor datorate de pârâtă pentru anii 2009, 2010, 2011 în calitate de titular al licenţelor acordate de reclamanta pârâtei.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize şi s-a depus la dosar Raportul de expertiză întocmit de expert G.G. la 30 aprilie 2013.
La data de 7 iunie 2013 reclamanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni ce au fost comunicate expertului, care a răspuns la acestea la data de 5 septembrie 2013, depunând şi note de clarificare.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 3.962 din 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia prescripţiei pentru sumele aferente facturilor din 31 ianuarie 2009 şi din 24 februarie 2009 (parţial).
A constatat prescrisă cererea reclamantei în privinţa acestei sume în cuantum de 946.947,80 lei.
A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A.N.R.D.E., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA. şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.340.307,52 RON contribuţii aferente 2009 parţial, 2010 şi 2011 şi accesorii aferente acestor contribuţii.
A respins, în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, Curtea a reţinut că pentru perioada 2008 - 2009 nu se poate considera că sumele solicitate de reclamantă drept contribuţie a unui operator economic din sectorul energiei, tarife pentru acordarea licenţelor, sunt creanţe bugetare, având în vedere că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 25/2007, care stabilesc că A.N.R.D.E. este instituţie autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, au fost adoptate prin O.U.G. nr. 2/2010 care a intrat în vigoare în februarie 2010.
Prin urmare acestor contribuţii nu le sunt aplicabile pentru perioada mai sus indicată prevederile C. proc. fisc., astfel că în privinţa termenului de prescripţie sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv Decretul nr. 167/1958, iar potrivit art. 3 din acest act normativ, termenul general de prescripţie este de 3 ani.
Cum acţiunea reclamantei a fost transmisă prin poştă la data de 2 august 2012, conform plicului de la dosar, se constată că pentru sumele solicitate de reclamantă reprezentând majorări pentru Factura din 27 februarie 2008 în sumă de 10.873,51 RON, cuprinse în Factura din 31 ianuarie 2009 dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.
În ceea ce priveşte Factura din 24 februarie 2009, s-a reţinut că această factură se referă la contribuţii aferente anului 2009 (la dosar se află extrasul de cont cu aceeaşi menţiune).
De asemenea, din înscrisul de la dosar reiese ca termenele de plată pentru contribuţia aferentă anului 2009 erau 16 martie 2009, 30 aprilie 2009, 31 iulie 2009 şi 31 octombrie 2009.
Prin urmare este întemeiată excepţia prescripţiei invocată de pârâtă, însă numai pentru primele trei tranşe ale contribuţiei scadente anterior lunii august 2009, respectiv pentru suma de 9.36.074,28 RON, nu şi pentru contribuţii ce au devenit scadente ulterior lunii august 2009, respectiv în octombrie 2009, deoarece această dată prin raportare la data introducerii acţiunii se află în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Pentru celelalte sume dreptul la acţiune al reclamantei nu este prescris deoarece obligaţia de plată a penalităţilor este ulterioară termenului de scadenţă al tranşelor.
Astfel, Curtea a admis excepţia prescripţiei pentru sumele aferente facturilor din 31 ianuarie 2009 şi din 24 februarie 2009 (parţial) şi a constatat prescrisă cererea reclamantei în privinţa sumei în cuantum de 946.947,80 RON.
Pe fond, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Facturile invocate de reclamantă în acţiunea sa se referă la contribuţii aferente anilor 2009 - 2011, precum şi accesorii datorate neplăţii la scadenţa a acestor contribuţii.
Prin ordinele preşedintelui A.N.R.D.E. nr. 2/2009, 5/2010, 15/2011 s-au indicat majorările de întârziere, iar din 2011 şi penalităţile care se percep pentru neplata în termen a obligaţiilor.
Pârâta a refuzat achitarea facturilor pentru contribuţii şi penalităţi emise de reclamantă pe motiv că sumele din facturi au fost calculate eronat.
În ceea ce priveşte contribuţiile a susţinut că trebuiau calculate aceste contribuţii numai prin raportare la cifra de afaceri pe care pârâta a realizat-o din activităţile comerciale desfăşurate în sectorul energiei electrice şi al energiei termice în cogenerare.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 13/2007, A.N.R.D.E. este cea care stabileşte tarifele şi contribuţiile pentru "acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, pentru prestări de servicii, precum şi din contribuţii ale operatorilor economici din sectorul energiei şi gazelor naturale".
Curtea a reţinut că din înscrisurile aflate la dosar reiese că reclamanta este aceea care a emis licenţe pentru activităţile desfăşurate de pârâtă, atât în domeniul energiei electrice, cât şi în domeniul energiei termice.
Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 13/2012 care prevedea că nivelul tarifelor şi contribuţiilor se stabileşte de către A.N.R.D.E. a rămas în vigoare pe întreaga perioadă la care se referă facturile indicate de reclamanta în acţiune, respectiv până la abrogarea lui prin Legea nr. 160/2012 de aprobare a O.U.G. nr. 33/2007, când a fost menţinută atribuţia A.N.R.D.E. de a stabili tarifele şi contribuţiile anuale percepute operatorilor economici reglementaţi din sectorul energiei electrice şi termice şi al gazelor naturale.
Aşa fiind întrucât pârâta desfăşoară activităţi licenţiate de reclamantă, atât în domeniul producerii energiei electrice, cât şi în cel al energiei termice, pentru toate activităţile sale licenţiate de reclamantă aceasta trebuie să plătească contribuţii.
Prin urmare, concluziile expertului G.G. din raportul de expertiză întocmit în cauză la solicitarea pârâtei nu pot fi reţinute pentru soluţionarea cauzei de faţă, pârâta datorând contribuţii pentru toate activităţile pentru care a primit licenţe din partea reclamantei, licenţe aflate la dosar.
Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că pârâta datorează reclamantei sumele aferente facturilor din 4 martie 2010 (regularizare an 2009), din 11 martie 2010 (contribuţie 2010) redusă cu valoarea Facturii din 27 ianuarie 2011 (regularizare an 2010) şi Factura din 26 octombrie 2011 (regularizare an 2011).
La aceste sume se adaugă şi suma din Factura din 24 februarie 2009 pentru care nu s-a constatat prescris dreptul la acţiune, respectiv pentru tranşa scadentă la data 31 octombrie 2009 în suma de 312.024,76 RON.
Referitor la facturile privind majorări de întârziere (din 2 februarie 2010) şi dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere (din 4 iulie 2011 identică ca şi cuantum cu Factura din 4 iulie 2012), instanţa a reţinut pe de o parte că reclamanta nu a prezentat niciun mod de calcul al majorărilor pentru facturile din 2010 şi 2011 mai sus indicate, singurul calcul fiind cel de la dosar.
Instanţa a stabilit, în privinţa penalităţilor aferente sumelor din 2009, că în acea perioada reclamanta era o instituţie care se finanţa exclusiv din venituri proprii (până la reglementarea prin O.U.G nr. 2/2010) şi prin urmare pentru sumele reprezentând contribuţii putea calcula majorări în cuantum de 0,1% conform O.G. nr. 92/2003, forma în vigoare pentru anul 2009.
Astfel pentru tranşa scadentă în octombrie 2009 suma majorărilor este de 75.509,99 RON conform chiar calculului reclamantei.
A reţinut ca fiind corecte şi majorările calculate pentru facturile din 4 martie 2009 în sumă de 19.769,83 RON, din 11 martie 2010 în sumă de 489.417,73 RON, din 12 mai 2011 în sumă de 25.861,60 RON şi respectiv pentru Factura din 26 octombrie 2011 în sumă de 66.639,86 RON.
Având în vedere sumele indicate mai sus, s-a constatat întemeiată numai în parte acţiunea reclamantei, respectiv numai pentru suma totală de 2.340.307,52 RON reprezentând contribuţii aferente anului 2009 parţial, 2010 şi 2011 şi accesoriile aferente acestor contribuţii.
Faţă de suma solicitată de reclamantă de 4.232.419,58 RON, Curtea a respins în rest acţiunea reclamantei ca neîntemeiată aceasta nedovedind că pârâta datorează şi alte sume în afară celor mai sus arătate, ţinând cont şi de suma pentru care s-a constatat prescris dreptul la acţiune.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 3.692 din 11 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 6278/2/2012 au declarat recurs A.N.R.D.E. şi pârâta SC E. SA.
Reclamanta A.N.R.D.E. critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 se arată că instanţa de fond atunci când a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune referitor la creanţele înscrise în facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008, din 24 februarie 2009, nu a avut în vedere regimul juridic al creanţei respectiv cea de creanţă fiscală. Invocă în acest sens, dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu C.E. şi F.M.I., act normativ a cărui obiect de reglementare vizează organizarea unor autorităţii şi instituţii publice.
În acest sens a fost adoptată H.G. nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.R.D.E. prin care se stipulează în mod expres faptul că instituţia este finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Aşadar, până la data 23 decembrie 2009 A.N.R.D.E. era o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii însă, totuşi, bugetul A.N.R.D.E. era parte a bugetului general consolidat.
În acelaşi sens, mai invocă prevederile art. 1 alin. (2) lit. g) coroborat cu art. 2 pct. 7 şi pct. 38 din Legea nr. 500/2002, dispoziţii care definesc creanţa fiscală şi indică domeniu de aplicare a C. proc. fisc. în sensul că cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale de drept material fiscal, norme privind administrarea creanţelor provenind din taxe şi impozite reglementate de C. fisc. - creanţe fiscale principale stricto senso, precum şi creanţe provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, creanţe fiscale principale lato senso.
Invocă în acest sens şi jurisprudenţa naţională cu referire expresă la Decizia I.C.C.J. nr. 3.304 din 22 iunie 2010, Sentinţa civilă nr. 4.625 din 19 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Fiind în prezenţa unui raport juridic fiscal în care A.N.R.D.E. colectează în numele statului toate taxele, contribuţiile, termenul de prescripţie se calculează în raport de dispoziţiile art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. şi este de 5 ani. Acest termen curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care a luat naştere dreptul de a cere executarea silită.
Se mai susţine că a fost ignorată Adresa din 10 aprilie 2006 emisă de A.N.A.F. în care se specifică că termenul de prescripţie pentru recuperarea acestor creanţe este cel prevăzut de art. 128 alin. (1) C. proc. fisc. cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de 5 ani calculat la data de 1 ianuarie a anului următor datei scadenţei.
Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine că hotărârea primei instanţe este lapidar motivată nu rezultă din considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în mod favorabil reclamantei.
Mai susţine încălcarea prevederilor art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., dispoziţii ce reglementează rolul activ al judecătorului în soluţionarea pricinii acesta fiind obligat potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept privitoare la caracterul fiscal al creanţei solicitată prin acţiunea dedusă judecăţii.
Reiterează criticile susţinute pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 în sensul că a fost ignorată Adresa A.N.A.F. prin care este stabilit caracterul fiscal al creanţei.
În continuare se aduc argumente pentru calculul penalităţilor de întârziere şi al dobânzilor calculate până la data formulării acţiunii invocându-se prevederile art. 119 şi 1201 C. proc. fisc.
Se face trimitere la modalitatea de calcul a dobânzilor şi penalităţilor precizate în Adresa din 12 februarie 2009 aflată la dosar ce reprezintă răspunsul la Adresa din 9 februarie 2009 privind modul de calcul a majorărilor de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor.
Se reiterează cererea privind actualizarea debitului cu indicele inflaţiei, susţinând că orice obligaţie bănească are o anumită valoare, dar în condiţiile unei economii afectate de inflaţie între valoare şi câtime nu mai există identitate.
Recurenta SC E. SA prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanţe sub aspectul modalităţii de calcul folosită de reclamantă şi însuşită de instanţă în stabilirea cuantumului contribuţiilor, acestea fiind calculate prin raportare la cifra de afaceri totală ce cuprinde atât activităţile licenţiate în producerea energiei electrice şi termice în cogenerare, cât şi activităţile de producere a anergiei electrice şi termice în alt regim decât cel în cogenerare deşi, potrivit prevederilor art. 1 lit. a) anexa nr. 3 din Ordinul A.N.R.D.E. nr. 2/2009 aceste contribuţii se calculează doar la cifra de afaceri provenită din activitatea de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare.
În aceste condiţii solicită modificarea hotărârii primei instanţe în sensul admiterii acţiunii reclamantei numai pentru suma de 1.076.845,65 RON reprezentând tranşa a patra a contribuţiei aferente anului 2009 scadentă la data de 31 octombrie 2009 în valoare de 218.714,06 RON şi contribuţia aferentă anului 2010 în valoare de 858.131,59 RON suma astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză întocmit de expert contabil judiciar G.G.
Examinând recursul formulat de A.N.R.D.E. în raport de motivele invocate constată că este fondat, pentru următoarele considerente.
A.N.R.D.E. a fost organizată şi funcţionează ca o instituţie publică autonomă de interes naţional cu personalitate juridică şi patrimoniu propriu cu o finanţare din venituri proprii până în anul 2009 când prin H.G. nr. 1.428/2009 i s-a recunoscut o finanţare integrală de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului iar veniturile încasate potrivit legii se varsă integral la bugetul de stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 69/2010 legea responsabilităţii fiscal bugetare, bugetul general consolidat reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum şi al altor entităţi clasificate în administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.
Coroborând aceste dispoziţii legale cu cele care reglementează activitatea A.N.R.D.E. se poate conchide că resursele băneşti echivalente tarifelor percepute pentru acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, prestări servicii, precum şi cele constând în contribuţii ale operatorilor economici din sectorul energiei şi gazelor naturale constituie venituri bugetare şi pot fi încadrate în categoria alte vărsăminte.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1 din O.G. nr. 92/2003 care reglementează sfera de aplicare a C. proc. fisc. în sensul că prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale prevăzute de C. fisc.
(2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii. În măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;"
Totodată, prin art. 2 al aceluiaşi act normativ, legiuitorul a prevăzut Raportul C. proc. fisc. cu alte acte normative.
(1) Administrarea impozitelor taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1. se îndeplineşte potrivii dispoziţiilor C. proc. fisc., ale C. fisc., precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Acelaşi Cod defineşte la art. 21 Creanţele fiscale astfel:
"(1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4). Denumite creanţe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz. În condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii."
C. proc. fisc. defineşte la art. 22 "Obligaţiile fiscale" astfel "Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:
c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
d) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii."
Fiind un venit al bugetului consolidat respectiv o creanţă fiscală principală lato senso sunt incidente în speţă prevederile art. 131 C. proc. fisc. care stabilesc un termen special de prescripţie de 5 ani şi se calculează de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
În aceste condiţii se apreciază că instanţa de fond a calculat greşit termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de Decretul-Lege nr. 167/1958 pentru creanţele stabilite prin facturile din 31 ianuarie 2009, din 27 februarie 2008, din 24 februarie 2009.
Constatând o greşită aplicare a prevederilor ce reglementează prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de control judiciar apreciază că în speţă, devin incidente prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. astfel că va dispune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune urmând a fi soluţionată în raport de textele legale care reglementează executarea creanţelor fiscale.
În rejudecare se vor avea în vedere şi celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă A.N.R.D.E. în privinţa lipsei rolului activ al judecătorului fondului în soluţionarea cauzei, dar şi criticile formulate de pârâta SC E. SA în privinţa modalităţii de calcul al contribuţiei, în acest sens judecătorul fondului va explica în considerentele hotărârii motivele pentru care şi-a însuşit metoda de calcul susţinută de către reclamantă.
Pentru toate aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.R.D.E. şi SC E. SA împotriva Sentinţei civile nr. 3.962 din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015
| ← ICCJ. Decizia nr. 1368/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1355/2015. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
