ICCJ. Decizia nr. 1828/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1828/2015
Dosar nr. 149/44/2011*
Şedinţa publică de la 5 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Brăila, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Brăila pronunţarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în parte a raportului de inspecție fiscală din 7 mai 2010, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 7 mai 2010, a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 7 mai 2010 şi în mod corelativ anularea în parte a deciziei din 27 decembrie 2010 privind soluţionarea contestaţiei împotriva acestor acte administrativ fiscale.
Totodată, reclamanta a solicitat şi suspendarea efectelor deciziilor contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Brăila, prin reprezentanți legali, au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, actele administrative atacate fiind temeinice şi legale.
Pârâta D.G.F.P. Brăila a invocat lipsa calităţii procesuale pasive faţă de capetele de cerere prin care se solicită anularea şi suspendarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative din 2010 emisă de A.N.A.F.
Prin sentinţa civilă nr. 193/2011 a Curţii de Apel Galaţi s-a dispus suspendarea efectelor actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 130 din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila, în contradictoriu cu pârâtele D.R.G.F.P. Galaţi pentru A.J.F.P. Brăila şi A.N.A.F. Bucureşti; s-a dispus anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală din 2010, a deciziei de impunere a dispoziţiei şi a deciziei din 2010 şi exonerează reclamanta de la plata sumei de 2.709.284 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză potrivit cărora plata ratelor efectuate de beneficiar conform contractului nu reprezintă o recunoaștere a acestor plăţi pentru lucrările efectuate de către executant şi de asemenea o recepţie de către beneficiar a lucrărilor parţiale aferente.
S-a reţinut că din punct de vedere contabil profitul exercițiului financiar 2009 a fost denaturant întrucât a fost mărit cu venitul în sumă de 2.906.400 RON fără a avea înregistrate cheltuieli în contrapartida iar în anul 2010 s-a diminuat cu aceeași sumă în condițiile în care exista cheltuieli cu materialele dar acestea nu sunt singurele efectuate pentru aceste lucrări în sumă de 111.721,30 RON.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că expertul contabil consideră că eronat a fost înregistrată în evidenţele contabile ca venit rata nr. 4 (Umpluturi) în luna noiembrie 2009 deoarece ea trebuia înregistrată în martie 2010. Rata nr. 3 (Fundaţii) trebuia înregistrată ca venit în luna decembrie 2009 şi nu în luna martie 2010. Având în vedere că valorile celor două rate sunt egale se poate considera că este o eroare în ceea ce privește referința la rată şi nu atrage alte diferențe de impozit. În trimestrul IV 2009 avem venit în sumă de 2.906.400 RON din rata nr. 4 şi corect trebuia rata nr. 3 iar În trimestrul I 2010 avem venit rata nr. 3 şi corect trebuia rata nr. 4 în sumă de 2.906.400 RON.
Având în vedere aspectele deficiente constatate de echipa de inspecție fiscală, au fost reţinute concluziile expertului că de la data raportului de inspecţie fiscală din 7 mai 2010 până la data de 1 septembrie 2010 societatea SC A. SRL datora către bugetul de stat TVA aferentă facturilor neacceptate de beneficiari în sumă de 3.467.729 RON, iar după data de 1 septembrie 2010 a ajustat corect numai TVA în sumă de 2.054.724 RON.
Pentru aceste considerente, Curtea de apel a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea în parte a actelor administrative fiscale pentru suma menţionată, respectiv 2.709.284 RON, cu exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila şi A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursurile declarate, pârâta D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila şi A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila au criticat soluţia primei instanţe arătând că aceasta nu cuprind motivele pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cazuri de casare circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut, în esență, că nu au fost precizate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanței privind soluţia pronunţată, limitându-se a se relua concluziile expertizei contabile.
S-a mai susţinut că prima instanță a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 2, art. 6, art. 14, art. 16, art. 17 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, a prevederilor art. 19 C. fisc., a prevederilor pct. 13 titlul II din H.G. nr. 44/2004, a dispoziţiilor art. 34, art. 35, art. 134, art. 1341, art. 1342, art. 137, art. 140, art. 156, art. 1562 din Legea nr. 571/2003.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. indică, între elementele de conţinut ale hotărârii judecătoreşti, şi expunerea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.
Rolul principiului motivării hotărârilor, consacrat prin acest text, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În raport de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nemotivarea este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţei nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, dar întinderea obligaţiei de motivare poate să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze (Ruiz Torija c. Spaniei).
În speţă, judecătorul fondului nu a făcut decât să preia concluziile raportului de expertiză, fără a analiza întreg conţinutul acestuia şi a-l corobora cu alte probe, neindicând raţionamentele care i-au fundamentat convingerea şi pe baza cărora a înlăturat argumentele raportului de inspecţie fiscală, punând instanţa de recurs în situaţia de a nu putea exercita în control judiciar efectiv.
Or, raportul de expertiză contabilă efectuat în temeiul art. 201 C. proc. civ. conţine numai o opinie de specialitate a expertului asupra aspectelor contabile ale cauzei, opinie pe care instanţa trebuia să o examineze în raport cu toate elementele probatorii şi cu toate circumstanţele cauzei pentru a le da încadrarea juridică, în caz contrar neputându-se vorbi despre o cercetare judecătorească efectivă a fondului raportului juridic litigios.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.
Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-alin. (2) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze şi să răspundă tuturor motivelor şi apărărilor invocate de părţi, cu indicarea temeiurilor de drept şi de fapt care i-au format convingerea.
La adoptarea soluţiei au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 313-art. 314 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza pre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, hotărând asupra fondului numai în situaţia în care casează hotărârea în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt care au fost pe deplin stabilite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila şi A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Brăila împotriva sentinţei nr. 130 din 28 mai 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1833/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
