ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 32/2015
Dosar nr. 2737/54/2010*
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Olt şi A.F.P. a Municipiului Slatina solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă;
- anularea în parte a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de cea de-a doua pârâtă, cu consecinţa menţinerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.
Apărările formulate în cauză
În întâmpinarea formulată în cauza, pârâta D.G.F.P. Olt a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar).
Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 514 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt şi A.F.P. a Municipiului Slatina, şi, în consecinţă, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. OLT şi, în parte, Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 şi nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P. Slatina, în sensul că impozitul pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 22.472 lei şi penalităţi de 3.499 lei, T.V.A. în sumă de 58.879 lei la care se adaugă majorările de întârziere de 45.001 lei şi penalităţi de 3.613 lei şi impozit pe venit microîntreprinderi de 2.426 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 1.680 lei şi penalităţi de 450 lei.
Curtea a mai constatat ca din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278 lei, din care 871 lei, în contul altor obligaţii necontestate, suma achitată în contul obligaţiilor contestate fiind astfel 92.387 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Începând cu data de 22 mai 2007, inspectorii A.F.P. Slatina au efectuat un control la sediul reclamantei pentru verificarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002-30 septembrie 2007.
Organele de inspecţie fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat din 01 iunie 2007, prin care s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare, de evidenţă contabilă (balanţe de verificare, jurnale, note contabile) şi că lipsesc unele formulare cu regim special ridicate de la organele fiscal.
La data de 14 iunie 2007, D.G.F.P. OLT a sesizat S.I.F.F. din cadrul I.P.J. OLT cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 şi Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL
În baza controlului efectuat a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferenţe de impozite şi taxe în cuantum de 675.887 lei şi Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere.
Reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală.
Prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J. Olt, s-a stabilit că obligaţiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.
Prin Ordonanţa nr. 2722/P/2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, soluţia fiind menţinută prin sentinţa penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Slatina, iar apoi prin Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt.
Prin Decizia nr. 757 din 13 august 2010, emisă după soluţionarea cauzei penale, D.G.F.P. Olt a respins contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de inspecţie fiscală din 19 decembrie 2007 şi a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din 20 decembrie 2007.
Examinând actele contestate, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. Olt nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă în contestaţie şi nu a ţinut cont de concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici un fel de referire la modul de soluţionare a dosarului penal şi la incidenţa acestuia asupra cauzei de faţă.
Curtea a apreciat că prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul dosarului de urmărire penală, confirmat, de altfel, şi prin expertiza efectuată în prezenta cauză.
De asemenea, pentru a calcula cuantumul obligaţiilor suplimentare, Curtea a reţinut concluziile expertizei dispuse şi efectuate în speţa de faţă.
Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Olt
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, pârâta D.G.F.P. Olt, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, iar Înalta Curte prin Decizia nr. 514/2011 din 24 octombrie 2011, a admis recursul pârâtei A.J.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a e pronunţa astfel, din considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, reiese că obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. Olt, precum şi anularea în parte a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de şi A.F.P. a Municipiului Slatina, cu consecinţa menţinerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.
Înalta Curte a apreciat că sentinţa contestată este criticabilă din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în privinţa modului în care a fost motivată soluţia de admitere a acţiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar sa reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte a apreciat că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, examinând considerentele sentinţei, instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Mai mult decât atât, o parte consistentă a motivării sentinţei se referă la evoluţia Dosarului penal nr. 11900/311/2009 al Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în sarcina administratorului societăţii reclamante pentru neînregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiunilor comerciale efectuate de societate.
Totodată, judecătorul fondului a reţinut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost soluţionat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., în cauza de faţă intervine autoritatea de lucru judecat.
În concluzie, instanţa de control judiciar a reţinut că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În fond după casare, Curtea de Apel Craiova, a admis acţiunea reclamantei SC A. SRL Slatina, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt şi A.F.P. a Municipiului Slatina şi a anulat Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P.Olt.
Totodată, a anulat în parte Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 şi nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de A.F.P. Slatina în sensul că impozitul pe profit este în cuantum de 21.872 lei, majorări impozit pe profit 9.888 lei, penalităţi impozit pe profit 1.053 lei, T.V.A. în cuantum de 63.048 lei, majorări T.V.A. 39.488 lei, penalităţi T.V.A. 3.026 lei, impozit pe venit microîntreprinderi în cuantum de 8.083 lei, majorări impozit pe venit microîntreprinderi de 2.514 lei şi penalităţi impozit pe venit microîntreprinderi de 731 lei şi a constatat că din debitul total de 150.574 lei reclamanta a achitat către bugetul statului suma totală de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, aşa cum reiese, din actele dosarului, controlul fiscal efectuat în cauză a privit o perioadă de evidenţă contabilă de aproximativ 5 ani, situaţie în care raportul de expertiză contabilă a vizat expertizarea documentelor contabile primare şi sintetice existente la sediul societăţii reclamante la care s-a făcut referire în raportul de inspecţie fiscală.
Raportat la mijloacele de probă administrate, în urma controlului efectuat de inspectorii A.F.P. Slatina la sediul societăţii reclamante începând cu data de 22 mai 2007 pentru verificarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferenţe de impozite şi taxe în cuantum de 675.887 lei şi Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere.
Împotriva actelor administrativ-fiscale prin care au fost stabilite impozite şi taxe suplimentare către bugetul consolidat al statului SC A. SRL a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală.
Din expertiza efectuată în cauză, expertul contabil a subliniat faptul că monetarul a fost utilizat zilnic de către societate reclamantă ca document justificativ de predare a banilor încasaţi de gestionari dar, în mod eronat, la refacerea contabilităţii, s-a utilizat ca document de înregistrarea a încasărilor în „Registrul de casă " cât şi de evidenţiere a veniturilor în contabilitate, deoarece în unele cazuri în valoarea totală a acestora au fost cuprinse şi încasările efectuate cu chitanţă pentru care au fost emise facturi, sau au reprezentat măsuri pentru manualele şcolare, pe care societatea nu le deţinea în stoc la data încasării contravalorii acestora.
Organele de control fiscal, nu au efectuat o analiză asupra faptului că volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul înregistrate lunar sunt mai mari decât volumul mărfurilor din gestiune, din care se putea uşor constatata, înregistrare eronata a acestora, având în vedere că volumul vânzărilor a fost mai mare decât mărfurile din gestiune, fapt care a generat şi descărcarea gestiunii de mărfuri în mod eronat.
Aşadar, subliniază instanţa veniturile înregistrate pe baza facturilor pentru care s-a emis chitanţă, au fost înregistrate şi pe baza de monetare, dublându-se înregistrarea veniturilor în contabilitate care au generat calcularea de impozite şi taxe suplimentare şi denaturarea funcţiei conturilor, conturile de mărfuri având solduri creditoare, situaţie care nu concordă cu balanţele de verificare, întocmite înainte de revizuirea datelor de contabilitate.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta a desfăşurat comerţ cu amănuntul a cărţilor, în sistem consignaţie, în procent de aproximativ 80% cu ocazia refacerii contabilizaţii nu s~a avut în vedere că pentru mărfurile vândute, achiziţionare în regim de consignaţie, pentru care nu au fost emise facturi de către furnizori la sfârşitul perioadei în care au fost realizate vânzările, aceste mărfuri au fost înregistrate în contabilitatea patrimonială în contul 408 - furnizori facturi de sosit şi descărcarea acestora din conturi extrabalanţiere.
În acest fel s-a justificat şi cheltuiala eferentă mărfurilor vândute, pe care organele de control au exclus-o la determinarea profitului impozabil.
Referitor la impozitul pe dividende, instanţa a constatat că reclamanta nu a repartizat profitul net din perioada 2002 - 2006, acesta regăsindu-se în evidenţa contabilă ca nerepartizat. Profitul net nu poate fi repartizat în contul dividendelor şi nici nu a existat o hotărâre pentru constituirea acestora, astfel că nu trebuia impozitat. Suma ridicată drept avans de trezorerie nu a reprezenta dividend în lipsa hotărârii asociatului ci a reprezenta investiţie pe seama rezultatelor financiare ale societăţii. In acest sens sunt şi concluziile expertului de la punctul 6 din raportul de expertiză tehnică contabilă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs A.J.F.P. Olt, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea acesteia s-a invocat că instanţa de fond a apreciat eronat, pe baza concluziilor raportului de expertiză, faptul că monetarul a fost utilizat ca document justificativ de predare a banilor încasaţi de gestionari dar în mod eronat, la refacerea contabilităţii, s-a utilizat ca document de înregistrare a încasările Registrul de casă cât şi de evidenţiere a veniturilor în contabilitate, precum şi că agentul economic nu a putut face dovada că sumele încasate prin contul de trezorerie sunt parte componentă din aceste monetare. În ceea ce priveşte înregistrarea pe venituri a vânzărilor de marfă reflectate în monetare, facturi şi chitanţe, fapt ce se presupune că ar fi generat o creştere a veniturilor şi implicit constituirea eronată a T.V.A. colectată, profit şi impozit pe venit microîntreprinderi, operatorul economic nu a putut face dovada ca în monetare sunt înscrise încasările cu numerar aferente facturilor emise.
În ceea ce priveşte faptul că veniturile înregistrate pe factură pentru care s-a emis chitanţa au fost înregistrate şi pe bază de monetare, dublându-se astfel înregistrarea veniturilor în contabilitate, precizează faptul că toate documentele de intrare a mărfii în gestiune au fost înregistrate în evidenţa contabilă, agentul economic neprezentând în timpul inspecţiei fiscale alte documente de intrare a mărfii decât cele înregistrate contabilă.
Constatările organelor de control, reflectate în actele contestate prin prezenta acţiune, au evidenţiat faptul că prin contabile efectuate de intimat, acesta a diminuat baza impozabilă prin obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A. şi impozit pe profit.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, organul fiscal a avut în vedere dispoziţiile legale de bază care reglementează această obligaţie şi prevăd că profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizau venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, respectiv:
Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile, care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitul se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltui' normelor de aplicare".
Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. ,,(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative vigoare".
Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că au fost înregistrate în contabilitate cheltuieli care nu au la bază un document justificativ prin să facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune a mărfurile, după caz, respectiv înregistrarea pe cheltuieli a costului mărfurilor vândute fără înregistrarea documentului de provenienţă a mărfurilor.
Agentul economic nu a făcut dovada provenienţei mărfurilor documente fiscale înregistrate în contabilitate, motiv pentru care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au fost considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit, conform prevederilor art. 21 alin Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
De asemenea, la inventarierea documentelor cu regim special constatat că intimata nu justifică un număr de 223 facturi fiscale, caz în care s-a procedat la estimarea bazei de impunere în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte T.V.A., pentru perioada supusă controlului, organele de inspecţie fiscală au constatat că există neconcordanţă între evidenţa contabilă şi deconturile de T.V.A. depuse la organul fiscal teritorial, în sensul ca nu au fost completate în mod corect deconturile de T.V.A. contestatoarea avea obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscrierea corectă, completă şi cu bună credinţă a informaţiilor prevăd formular, corespunzător situaţiei sale fiscale.
S-a procedat de asemenea la estimarea bazei de impunere stabilită o diferenţă suplimentară de T.V.A. la care s-au calculat majorări de întârziere.
Diferenţele stabilite la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost stabilite de organul fiscal ca urmare a declarării eronate de către contestatoare a acestei obligaţii şi prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special.
Apărările intimatei
SC A. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului în principal ca nemotivat întrucât reia în cererea de recurs motivele indicate în primul ciclu procesual, iar în subsidiar ca neîntemeiat, arătând că în rejudecare, intimata - pârâtă, deşi avea posibilitatea, nu a mai solicitat reluarea discuţiilor privind obiecţiunile la raportul de expertiză formulate în primul ciclu procesual, şi nici nu a formulat obiecţiuni noi, semnate şi însuşite de către reprezentantul legal al instituţiei, situaţie în care instanţa de fond s-a pronunţat doar pe probele administrate în primul ciclu procesual.
De asemenea, instanţa de control judiciar a apreciat că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Craiova "nu a solicitat prezentarea documentelor fiscale nominalizate în procesul-verbal de inspecţie fiscală din 19 decembrie 2007", şi pe cale de consecinţă "nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt existentă în speţa dedusă judecăţii".
Acest aspect a fost reanalizat de instanţa de fond prin prisma concluziilor la raportul de expertiză, iar cu privire la estimarea veniturilor aferente facturilor constatate ca fiind lipsă. s-a constatat că estimarea veniturilor nu corespunde realităţii, având în vedere că, pe de o parte mai multe facturi din cele menţionate de organele de control au fost înregistrate în contabilitate (exemplificam: Factura din 03 ianuarie 2003 este înregistrată în Registrul jurnal la poz. 19 din 03 ianuarie 2003 (fila 48); Facturile sunt înregistrate în Registrul jurnal la poz. 284 şi 285 din 23 decembrie 2003 (fila 47 etc), iar, pe de alta parte o serie de facturi au fost anulate, (fila 46); (fila 45); 29 facturi sunt anulate într-un carnet de facturi, (fila 44); (fila 43); (fila 42); (fila 41).
De asemenea, 18 facturi, au fost înregistrate în contabilitate (fila 49-50), în actul de control au fost inserate ca nefiind înregistrate.
Tot în actul de control, au fost menţionate unele facturi care nu fac parte din seriile de facturi ridicate de societate şi menţionate în anexa nr. 1 la R.I.F., facturi care nu puteau fi prezentate, nefiind ridicate de societate.
Concluzionând pe această critică, în mod corect instanţa de fond în rejudecare nu a mai solicitat prezentarea acestor facturi fiscale, toate facturile despre care s-a făcut vorbire atât în procesul - verbal de inspecţie fiscală, cât şi în raportul de expertiză contabilă fiind depuse, în copie ca anexe la raportul de expertiză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Critica organului fiscal vizează greşita înregistrare a veniturilor SC A. SRL, a cheltuielilor deductibile pe această bază, rezultând greşit impozitul pe profit datorat.
Ori, deşi în cauză este vorba despre operaţiuni economice concrete realizate de către reclamanta şi contestate de pârâtă, care de altfel au făcut şi obiectul unei expertize judiciare efectuate în cauză, ale cărei concluzii nu au fost contestate de către recurentă, aceasta prin cererea de recurs, expune doar aspecte teoretice fără vreo indicare în concret a actului ori faptului juridic nereal sau neconform. Singura referire la speţă vizează aceea că s-a utilizat în mod eronat „Registrul de casă” ca document de înregistrare a încasărilor şi de evidenţiere a veniturilor în contabilitate.
Ori, acest aspect a fost analizat de către instanţa de fond care corect a reţinut că utilizarea Registrului de casă se constituie doar într-o eroare materială aspect ce a fost analizat şi în expertiza contabilă - obiectivele 1 şi 2, necontestate în mod valabil.
Cât priveşte nejustificarea unui număr de 229 facturi fiscale, ceea ce a condus la stabilirea bazei de impozitare prin estimare, trebuie reţinut că acest lucru s-a datorat unui fapt obiectiv, dat fiind obiectul de activitate al intimatei - comerţ cu cărţi în regim de consignaţie. Instanţa de fond a reţinut fundamentându-şi poziţia pe expertiza judiciară efectuată în cauză, şi necontestată de recurentă faptul că estimarea realizată nu corespunde realităţii.
În mod similar, critica privind deconturile de T.V.A. care nu ar fi fost completate corect - deci nu se relevă o eroare pe fond, vizează aspecte generale. Ori, expertiza efectuată în cauză realizează un calcul concret, detaliat al T.V.A., care, în sine, nu a fost contestat.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în cauză
Cum, faţă de cele mai sus expuse motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 ori art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. să respingă ca nefondat calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.J.F.P. Olt, în nume propriu şi pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinţei nr. 343 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 319/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 323/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
