ICCJ. Decizia nr. 511/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 511/2015
Dosar nr. 2803/40/2013
Şedinţa publică de la 10 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
La data de 11 februarie 2013, pe rolul Tribunalului Botoşani a fost înregistrat Dosarul nr. 1122/40/2013, având ca obiect „anulare act administrativ fiscal”, în care reclamanţii A.I., A.D.M., A.I.A., B.V., B.M.M., B.E., C.M.C., C.D., C.L., C.L., D.R., E.I., G.V., G.M., H.A., L.S., M.C., M.G., O.D., O.M.R., P.I.N., P.A.E., R.M.I., Ş.G.C., V.C. şi V.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.J.P.I.S. Botoşani, A.N.P.I.S. şi M.M.F.P.S., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepţiei de nelegalitate, a deciziilor prin care au fost stabilite salariile reclamanţilor în anii 2011, 2012 şi 2013.
Având în vedere complexitatea obiectului cauzei, instanţa prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2013 a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant în parte şi formarea de noi dosare.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea reclamantei B.E. formulată în contradictoriu cu pârâţii A.J.P.I.S. Botoşani, A.N.P.I.S. Bucureşti şi M.M.F.P.S. Bucureşti prin care se solicită: să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepţiei de nelegalitate, a deciziilor prin care au fost stabilite salariile reclamantului în anii 2011, 2012, a Deciziilor nr. 15 din 28 ianuarie 2011, nr. 59 din 12 aprilie 2012 şi nr. 99 din 14 iunie 2012; să se constate nelegalitatea, ca efect al admiterii excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 62 din 05 mai 2009, prin care pârâta a dispus diminuarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de la 10 % la 1 %; anularea ca nelegală a Deciziei nr. 206 din 18 decembrie 2012 prin care pârâta a stabilit salariul reclamantei începând cu luna decembrie 2012 şi respectiv ianuarie 2013; obligarea pârâtei să emită altă Decizie de stabilire a salariului reclamantului începând cu data de 18 decembrie 2012, prin care, pe de o parte, să introducă în salariul de bază drepturile băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003, O.G. nr. 29/2004 şi Legii nr. 116/2004, urmând ca sporurile de care beneficiază reclamantul să fie calculate în funcţie de salariul de bază astfel stabilit, pe de altă parte, salariile de bază să fie calculate cu respectarea disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la salariul din luna octombrie 2010 şi în al treilea rând, să acorde sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază; obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariul calculat potrivit solicitării de la punctul 4 şi salariul efectiv plătit începând cu luna decembrie 2012; obligarea pârâtei la plata de daune interese corespunzătoare devalorizării drepturilor salariale neîncasate începând cu luna decembrie 2012, daune ce urmează a fi calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă a diferenţei de drepturi salariale precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 12 iunie 2013, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), b), c), d) şi e) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emis de prim - pârât şi prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de secund - pârât şi excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de prim-pârât şi respectiv a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 7 din 30 aprilie 2009 emis de secund - pârât şi, a solicitat ca în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, forma aplicabilă la data introducerii acţiunii să se dispună sesizarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiilor, iar până la soluţionarea excepţiilor invocate să se dispună suspendarea judecăţii.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 septembrie 2013.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.P.I.S. Bucureşti a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată.
Prin întâmpinare, M.M.F.P.S. a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 329 din 29 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. II lit. a), b), c), d) şi e) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emis de M.M.F.P.S. şi prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de M.F.P., excepţie formulată de către reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâţii A.J.P.I.S. Botoşani, A.N.P.I.S., M.M.F.P.S. Bucureşti şi M.F.P.
De asemenea, a respins excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. şi excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77 din 30 aprilie 2009 emis de A.N.P.S., ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), b), c), d) şi e) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emis de M.M.F.P.S. şi prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de M.F.P., că Normele metodologice reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.
A reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabilesc că „actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”, acestea fiind dispoziţiile legale în vigoare la data invocării excepţiei de nelegalitate de către reclamantă, iar în cauză nu există dispoziţii tranzitorii care să justifice ultraactivitatea legii vechi.
Referitor la excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009 emis de M.M.F.P.S. şi a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77/2009 emis de A.N.P.S., Curtea a constatat că, deşi cu privire la Ordinul nr. 77/2009 emis de A.N.P.S. s-a indicat alin. (1) pct. 3, în realitate e vorba de pct. 4 întrucât acesta reglementează sporul pentru condiţii vătămătoare.
Argumentele esenţiale ale reclamantei sunt acelea că diminuarea sporului a fost făcută discreţionar, prin abuz de putere cu încălcarea art. 16 din O.G. nr. 6/2007.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, sporul e de „până la 10%”, iar cuantumul concret se stabileşte prin actul administrativ, al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal precizate în bugetul aprobat (alin. 2 art. 16).
Aşadar, ordinele contestate au fost emise cu respectarea acestor texte de lege, cuantumul fiind stabilit în marja de până la 10%.
De asemenea, a reţinut că, la baza emiterii ordinelor contestate nu a stat numai O.G. nr. 6/2007, ci şi Legea nr. 188/199, O.G. nr. 10/2008, O.G. nr. 119/1999, O.G. nr. 35/2009.
Art. 9 din O.U.G. nr. 35/2009 stipulează că ordonatorii principali de credite au obligaţia de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, aşa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
Din preambulul O.U.G. nr. 35/2009 rezultă că această măsură s-a impus luând în considerare „presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe, necesitatea susţinerii economice şi reducerii inflaţiei”.
Prin urmare, măsura luată prin ordinele contestate nu a fost una discreţionară şi abuzivă, fiind determinată de constrângeri bugetare.
Recursul
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs reclamanta B.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, a susţinut în esenţă că în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), B, C, D şi E din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice aprobate prin Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011 emis de M.M.F.P.S. şi prin Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011 emis de M.F.P., nelegalitatea constă în aceea că ele contravin dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, act normativ cu forţă legislativă superioară, în temeiul dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
A arătat că, în concret, nelegalitatea constă în faptul că în mod greşit s-a impus ordonatorilor de credite să aplice majorarea salarială de 15% la salariul de bază brut din luna iunie 2010 (redus cu 25%) în loc ca, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, majorarea să se aplice la salariul brut din luna octombrie 2010.
De asemenea, a solicitat a se avea în vedere că nu pot fi create discriminări între diferite categorii de funcţionari publici ori salariaţi aflaţi în situaţii similare.
Cât priveşte excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. şi excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77 din 30 aprilie 2009 emis de A.N.P.S., recurenta a arătat că la baza emiterii de către pârâtă a deciziilor de diminuare a sporului, a stat Ordinul nr. 77 din 30 aprilie 2009, iar la baza acestui ordin a stat Ordinul nr. 605 din 29 aprilie 2009.
A precizat că în baza Ordinului nr. 605 din 29 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S., a fost emis şi Ordinul nr. 482 din 29 aprilie 2009 al C.N.P.A.S., prin care în art. 1 pct. 3 s-a dispus diminuarea la 1% a aceluiaşi spor pentru toţi salariaţii din subordine.
Recurenta a învederat că prin Decizia nr. 3619 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a admis excepţia de nelegalitate a art. 1 pct. 3 din ordinul anterior menţionat.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 2 lit. a), b), c), d) şi e) din ordinul contestat nu sunt contrare dispoziţiilor legii în executarea cărora au fost emise.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%, în situaţia în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut, acordându-se suma de 600 lei.
Prin art. 16 s-a dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, aşadar în intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul şi celelalte drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.
Prin art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări parţiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010.
Conform art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare, prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Acelaşi act normativ prevede la art. 14 că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi băneşti în baza O.G. nr. 92/2003 şi O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010, care nu se majorează cu procentul de 15%.
În executarea Legii nr. 285/2010 au fost emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun în litigiu, care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului plătit din fonduri publice, cât şi formula concretă de calcul a drepturilor salariale pentru anul 2011, conţinutul acestor norme fiind conform prevederilor legii.
Astfel, aşa cum s-a prevăzut în Legea nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de Legea cadru nr. 284/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. a) alin. (1) şi (2)).
De asemenea, normele prevăd că la data reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului avut în luna octombrie 2010 cu 15% (lit. b) alin. (1)).
Normele a căror nelegalitate s-a invocat prevăd la lit. c) situaţia calculării salariului de bază şi a sporurilor pentru respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară stabilit, potrivit art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010, la suma de 600 lei, la lit. d) situaţia personalului care desfăşoară activităţi noi, al cărui salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. e) se stabileşte că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeaşi lege.
Este real faptul că normele metodologice aprobate prin ordin comun conţin exemple de calcul în care se porneşte de la salariul din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, tocmai pentru a se evidenţia că, majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie 2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenţilor actului, aceasta ar fi cea mai stabilă lună a anului şi ar constitui şi baza de calcul pentru alocaţiile bugetare aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.
De asemenea, Înalta Curte reţine corecta soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 605/2009 emis de M.M.F.P.S. şi a dispoziţiilor art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 77/2009 emis de A.N.P.S.
Instanţa de control judiciar constată că stabilirea cuantumului sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă este atributul ordonatorului principal de credite, întrucât dispoziţiile din O.G. nr. 6/2007 nu prevăd prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) un cuantum fix pentru acest spor, impunând numai respectarea limitei maxime de 10% din salariul de bază, cu încadrarea în cheltuielile de personal precizate în bugetul aprobat.
În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că prevederile contestate sunt legale şi conforme dispoziţiilor din Legea nr. 285/2010, în executarea cărora au fost emise, astfel încâ, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de fond excepţiei de nelegalitate invocată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.E. împotriva sentinţei nr. 329 din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 512/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
