ICCJ. Decizia nr. 568/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 568/2015
Dosar nr. 850/42/2011*
Şedinţa publică de la 12 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E.G.O. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Măgureni, să se stabilească, în baza disp. art. 5803 alin. (2) C. proc. civ., suma ce o datorează pârâtul, I.G., către bugetul de stat, cu titlu de amendă, astfel cum a fost stabilit prin decizia nr. 1026 din 09 iunie 2010.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost obligat să aprobe documentaţia PUZ, într-un termen de 30 de zile de la data pronunţării sentinţei nr. 628 din 18 decembrie 2009 şi, întrucât nu a fost respectată obligaţia stabilită prin hotărârea menţionată, a solicitat instanţei, ca în baza art. 12 din O.G. nr. 27/2003, să aplice atât Consiliului localităţii Măgureni, cât şi primarului acestei comune o amendă civilă reprezentând 20% din venitul minim pe economie, pe zi de întârziere.
Prin sentinţa nr. 2 din 30 martie 2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1026 din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova a admis cererea sa, în parte, şi a obligat Consiliul Local Măgureni la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 19 ianuarie 2010 şi până la executarea sentinţei nr. 628 din 18 decembrie 2009.
Reclamanta a arătat că întrucât Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul, a modificat sentinţa în parte, în sensul că a admis şi petitul de cerere privind amendarea primarului comunei, fiind obligat Primarul comunei Măgureni la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării deciziei şi până la executare, iar debitorul obligaţiei de a face nu a îndeplinit-o, a fost nevoită să recurgă la dispoziţiile art. 5803 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 297 din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 5803 alin. (2) C. proc. civ., însă acest text de lege nu este aplicabil întrucât sentinţa nr. 2 din 30 martie 2011 şi decizia nr. 1026 din 09 iunie 2010 sunt pronunţate de instanţa de contencios administrativ, acestea făcând aplicarea art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004.
Prin decizia nr. 4633 din 8 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC E.G.O. SRL împotriva sentinţei civile nr. 297 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că prima instanţă a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii care însă nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii cât şi dreptul la apărare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 850/42/2011*.
Prin cererea formulată de reclamantă, în baza art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., aceasta a înţeles să-şi mărească câtimea obiectului cauzei, în sensul că a solicitat obligarea debitorului la plata amenzii stabilite pentru intervalul 09 iunie 2010 - 04 martie 2013, având în vedere că la momentul formulării cererii iniţiale şi până în prezent a trecut o perioadă de timp mult mai mare, iar debitorul nici până la acest moment nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească, urmând să fie dat în debit cu echivalentul amenzii ce îl datorează bugetului de stat pentru perioada 09 iunie 2010 - 04 martie 2013.
Astfel, a precizat că debitorul datorează o amendă către bugetul de stat în cuantum de 130.930 RON.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar, pârâtul a invocat excepţiile privind inadmisibilitatea şi prematurităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
2. Hotărârea primei instanţe, în fond după casare
Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 229 din 17 octombrie 2013, a admis excepţia inadmisibilității acţiunii şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 3 din 17 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a se stabili că debitorului unei obligaţii cu caracter strict personal îi poate fi aplicată amenda civilă prevăzută în art. 5803 C. proc. civ. numai dacă executarea silită a fost încuviinţată, iar debitorul a fost somat pentru a-şi îndeplini obligaţia.
Aşa fiind, rezultă că aplicarea dispoziţiilor art. 5803 C. proc. civ. devine incidenţă numai dacă anterior a fost încuviinţată o procedură de executare silită.
În speţă, amenda a fost stabilită în temeiul dispoziţiilor art. 12 din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, act normativ care nu face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ., prin urmare, acţiunea dedusă judecăţii apare ca inadmisibilă, situaţie în care nu se mai impune să fie analizate celelalte excepţii invocate privind prematuritatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat recurs societatea reclamantă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea, deoarece argumentele aduse sunt valabile numai pentru situaţiile prevăzute de art. 4803 alin. (1) C. proc. civ., adică în situaţia în care un debitor este obligat să îndeplinească ceea ce numai el poate face (obligaţie personală).
În cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, se poate solicita aplicarea unei amenzi, conform art. 12 din O.G. nr. 27/2003.
Întrucât textul nu indică modul în care se poate executa amenda, devin incidente prevederile art. 5803 alin. (1) C. proc. civ.
Nu poate fi pusă în executare o hotărâre care nu prevede cuantumul amenzii deoarece suma nu este certă.
Decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curţi se referă exclusiv la obligaţiile stabilite în baza raporturilor juridice de drept civil.
Somarea debitorului nu mai este necesară, deoarece legea prevede termenul în care trebuie executată obligaţia personală.
4. Apărările formulate de intimatul-pârât Primarul Comunei Măgureni
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt incidente prevederile art. 5803 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit şi prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curţi, secţiile unite.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
Recursul este nefondat.
Decizia nr. 1026 din 9 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 539/105/2010, prin care Primarul Comunei Măgureni a fost obligat la plata unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării deciziei şi până la executare a fost dată în temeiul dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Creditorul obligaţiei este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar organul fiscal competent are obligaţia să solicite demararea procedurii executării silite a debitorului.
Temeiul juridic al acţiunii formulate, respectiv art. 5803 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil speţei deoarece amenda nu a fost stabilită conform acestui text legal.
Pe cale de consecinţă, nici prevederile deciziei nr. 3/2011 a Înaltei Curţi, secţiile unite, nu sunt incidente, deoarece, pe de o parte, debitorul nu a fost somat să-şi execute obligaţia, iar, pe de altă parte, art. 5803 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se referă la obligaţia de a face şi nu de a da, astfel cum este cazul amenzii impuse prin dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea contenciosului administrativ.
2. Faţă de acestea, se constată că în mod corect acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E.G. Otopeni SRL împotriva sentinţei nr. 229 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 583/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
