ICCJ. Decizia nr. 583/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 583/2015
Dosar nr. 3079/2/2013
Şedinţa publică de la 12 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,
Prin sentinţa nr. 2151 din 26 iunie 2013, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.O.I. SRL în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., dispunând suspendarea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de pârâtă la 25 februarie 2013 până la pronunţarea instanţei de fond pe cererea de anulare a acestui act.
2. Calea de atac exercitată,
2.1. Împotriva sentinţei nr. 2151 din 26 iunie 2013 a formulat recurs A.P.D.R.P., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
În motivarea căii de atac, recurenta a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei şi a criticat sentinţa pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin F.E.A.D.R.
O primă critică vizează motivarea primei instanţe, potrivit căreia în mod greşit s-a reţinut obligativitatea exprimării unei poziţii motivate a autorităţii în procesul verbal de constatare cu privire la apărări apărările beneficiarului referitoare la situaţia de fapt constatată în urma controlului efectuat, motivare care nu îşi găseşte un fundament în legislaţia incidenţă speţei şi nici în circumstanţele cauzei.
O a doua critică de nelegalitate a sentinţei se referă la motivare instanţei referitoare la refuzul verificărilor pe teren a aspectelor invocai de reclamantă, în cauza de faţă, care de asemenea nu are fundament legal.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, susţinând că în cauză nu sunt elemente de natură să arunce o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, iar executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea, însăşi o pagubă.
Susţinerile intimatei potrivit cărora recuperarea întregii sume alocate pentru finanţarea proiectului menţionat prin executare silită ar duce la indisponibilizarea încasărilor societăţii cu consecinţa neachitării sumelor datorate furnizorilor, a blocării activităţii societăţii şi afectării siguranţei locurilor de muncă a salariaţilor, cât şi intrarea în insolvenţa a societăţii fiind simple afirmaţii nesusţinute de documente probante.
2.2. Intimata-reclamantă SC D.O.I. SRL a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate care a reţinut în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2.3. Prin Raportul întocmit în cauză s-a apreciat că recursul este admisibil şi s-a constatat că:
- cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c)-e) C. proc. civ., republicat;
- în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., republicat, se constată că cererea de recurs este scutită de plata axelor judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, iar la dosar este ataşată delegaţia consilierului juridic A.M.C.;
- în raport cu dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., se constată că recursul a fost motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004;
- în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., se constată că recurenţii au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, a arătat că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ atacat sunt legate de nulităţile acestui act şi respectiv de abuzul în exercitarea prerogativelor de putere publică cu prilejul executării contractului de finanţare din partea autorităţii contractante, iar existenţa unei pagube iminente a fost probată cu înscrisurile anexate cererii de suspendare, menționând în acest sens extrasul Balanţei de verificare analitică a lunii interioare din care rezultă că are în derulare contracte de credit.
În concluzie, solicită să se constate că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca vădit nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs,
Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare din 4 martie 2013 întocmit de A.P.D.R.P. - O.J.P.D.R.P. Ilfov prin care a fost stabilită o creanţă bugetară în sumă de 832.282,85 lei, până la pronunţarea instanţei de fond pe cererea de anulare a acestui act administrativ.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existând un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ, cât şi iminenţa producerii unei pagube, ca urmare a executării creanţei stabilite de organele de control.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă ca actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă, care urmează/ ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ şi de drept care sunt de natură; să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost deţinute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Lege.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a dat o hotărâre netemeinică şi nelegală urmând să fie desfiinţată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.F.I.R. împotriva sentinţei nr. 2151 din 26 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 568/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 591/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
