ICCJ. Decizia nr. 60/2015. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 60/2015
Dosar nr. 5987/2/2012
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, astfel cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 23 mai 2012 şi din înscrisurile ataşate, că pârâtul a fost recrutat în 1986, când era student la Secţia pedagogică a Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie, sub numele conspirativ „S.", pentru încadrarea informativă a elementelor naţionaliste din cadrul Conservatorului G.D. din Cluj. A consfinţit colaborarea prin semnarea unui angajament olograf. A fost abandonat în 1979 deoarece a refuzat să colaboreze cu ofiţerul care deservea informativ şcoala unde fusese repartizat ca profesor după terminarea facultăţii. În 1982, pârâtului i se deschide dosar de urmărire informativă deoarece fusese semnalat cu manifestări ostile la adresa statului român şi era în relaţii cu o etnografă din Republica Populară Ungară, declarată persoană indezirabilă pentru România.
În opinia reclamantului, cazurile de exonerare ce pot fi invocate în ipoteza constatării calităţii de colaborator al Securităţii sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b), teza a II-a şi a III-a din O.U.G. nr. 24/2008 printre acestea nenumărându-se evocarea de către persoana verificată a unor situaţii în care aceasta s-ar fi aflat în situaţia de opozant sau chiar de victimă a regimului comunist.
Reclamantul a învederat că pârâtul se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existenţa sau inexistenta calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, fiind verificat din oficiu, având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind director general în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului National.
În concluzie, reclamantul a apreciat că sunt asigurate condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului, informaţiile furnizate au vizat preocupările, activităţile, opiniile, viaţa personală şi religioasă a unor cetăţeni, fiind vorba de atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Prin urmare, informaţiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viaţa privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi dreptul la libertatea gândirii şi a conştiinţei (art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). De asemenea, delaţiunea referitoare la comentariile despre nivelul de trai, a generat avizarea negativă a persoanei care a făcut obiectul delaţiunii, îngrădindu-i acesteia dreptul la libera circulaţie (art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. A susţinut că datorită manifestării constante împotriva regimului totalitar, a fost urmărit timp de 7 ani de către Securitate, care a concentrat pentru spionarea pârâtului importante forţe şi mijloace până la căderea regimului. Efectul acestei mobilizări se materializează în 2 volume de urmărire informativă, totalizând 285 file, iar neconcludentele probe de „colaborare" cu cei împotriva cărora de fapt lupta sunt de-a dreptul superflue.
În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informaţiile furnizate nu au condus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obiectivul în cauză fiind acela al discreditării pârâtului prin diversiunea că ar fi colaborator al Securităţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 621 din 11 februarie 2013, a admis acţiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul S.I., sub numele conspirativ „S." conform angajamentului olograf cu care a consimţit la colaborare, a furnizat informaţii Securităţii, iar acestea se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apreciindu-se astfel îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima instanţa a reţinut notele informative referitoare la studenta K.E.S. despre care pârâtul semnalează că „activează în cadrul cultului baptist şi nu face un secret din aceasta". Ca urmare a acestei informări, pârâtul a fost instruit să o încadreze informativ pentru a afla dacă face propagandă mistică, dacă participă la adunări, precum şi dacă încearcă să convertească alţi colegi. Respectând instrucţiunile primite, colaboratorul S. „fiind chiar lângă ea şi prefăcându-se că doarme", a observat că aproape fiecare frază din conţinutul scrisorii pe care respectiva studentă o scria părinţilor, era presărată cu expresii religioase.
În acelaşi sens fiind şi nota din 16 ianuarie 1975, în care pârâtul relatează că discutând pe teme religioase cu K.E.S., aceasta apreciază că poziţia cultului baptist faţă de statul român nu este potrivnică, dar „nici nu există un ataşament total ci mai degrabă o poziţie de indiferentă faţă de destinele statului".
De asemenea, s-a reţinut nota informativă datată 26 martie 1974, din care reiese că şi cu această ocazie, cât şi anterior, pârâtul a mai relatat despre discuţiile de ordin naţional în care s-a implicat studentul C.M. de această dată studentul fiind mai rezervat şi mai atent în discuţii, fiindu-i teamă că nu i se va da drumul să plece în străinătate la un concurs de muzică întrucât este cunoscută situaţia fratelui său, plecat în Cehoslovacia şi care a trecut în Austria fără aprobare, dar şi întrucât „despre el se cunoaşte faptul că i-a cam umblat gura".
Totodată, a fost avut în vedere şi materialul informativ referitor la studentul N.L., care „în mai multe discuţii în cameră făcea comparaţii între situaţia social-politică şi economică de la noi din ţară cu ţările occidentale /.../ scoţând în evidenţă superioritatea acestora din urmă" şi care afirma ca nivelul de trai şi material de la noi din ţară este cu mult inferior celui din occident.
Delaţiunea pârâtului a fost folosită pentru avizarea negativă a studentului respectiv, care „urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franţa şi Belgia".
A mai relatat pârâtul despre un student că se lansează în discuţii filosofice, făcând interpretări necorespunzătoare, iar despre un alt student că apreciază oportună contactarea, antrenarea în rezolvarea unor sarcini şi atragerea sa la colaborare.
Prima instanţă a reţinut că aspectele relatate de pârât au evidenţiat în esenţă poziţia ostilă/atitudinea duşmănoasă a celor urmăriţi faţă de politica partidului şi statului, a conducerii acestora, faţă de regimul comunist vizând interesul pentru opiniile celor vizaţi relativ la aspectele menţionate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile şi opţiunile politice ale acestora.
Acest interes, pus în practică prin informarea organelor Securităţii, coroborat cu urmările ce ar fi putut fi antrenate împotriva celor vizaţi probează un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a dreptului la viaţă privată, a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, a libertăţii religioase, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi - poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.
Toate aceste acţiuni ale pârâtului ce au implicat urmărirea îndeaproape a vieţii unor persoane dar şi opiniile acestora, precum şi relatarea acestora şi a discuţiilor purtate, constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi anume: dreptul la viaţă privată, precum şi dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor.
Aşa cum reiese din toate documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acţiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi dreptul la libertatea gândirii şi a conştiinţei (art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). De asemenea, în măsura în care delaţiunea referitoare la comentariile despre nivelul de trai a generat avizarea negativă a persoanei care a făcut obiectul delaţiunii, a fost îngrădit şi dreptul acesteia la libera circulaţie prevăzut de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Constatând aceste aspecte, rezultă în mod evident că prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, fiind lipsit de relevanţă faptul că la un moment dat pârâtul a promovat şi reacţii contrare politicii partidului, fapt ce a generat constituirea unui dosar de urmărire informativă iar în acest sens promovarea unei campanii de compromitere a obiectivului faţă de anturajul său.
Aşa fiind, prima instanţă a constatat calitatea de colaborator a pârâtului pentru perioada 1973 - 1979, fiind lipsită de relevanţă în raport de aceasta şi de obiectul cauzei perioada 1982 - 1989 pentru care s-a constituit dosar de urmărire a acestuia („Oratorul").
De asemenea, a considerat ca lipsite de importanţă demersurile Securităţii în sensul compromiterii pârâtului (pentru a se întări convingerea că pârâtul ar fi colaborat cu organele de securitate; aviz negativ pentru participare la turneu; schimbarea din funcţia de metodist al Centrului Judeţean de îndrumare a Creaţiei Artistice de Masă) aşa cum se subliniază în esenţă prin întâmpinare şi prin concluzii scrise.
Încercarea organelor Securităţii de discreditare a pârâtului, de compromitere nu prezintă nicio relevanţă cu privire la colaborarea voluntară a acestuia într-o perioadă anterioară dată, 1973 - 1979, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este contestată în esenţă.
Informaţiile date de pârât prin care acesta denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, conform celor mai sus arătate, nu au fost furnizate în niciuna din ipotezele legale expuse (în timpul unei cercetări sau anterior împlinirii vârstei de 16 ani), încadrându-se pe deplin în tiparul normei prev. de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Prima instanţă a reţinut ca pârâtul nu a contestat în substanţa lor discuţiile redate în notele informative, în rapoartele privind discuţiile avute cu pârâtul ori în referatele sau celelalte acte întocmite de lucrătorii Securităţii, ceea ce înseamnă că cele redate în scris corespund adevărului, iar susţinerea acestuia că informaţiile pe care le-ar fi furnizat sunt lipsite de periculozitate nu poate fi primită, fiind de notorietate încă de la acel moment urmărirea de către Securitate a persoanelor care frecventau serviciile divine publice ale unui cult precum şi a persoanelor ori a posibilităţilor de a se lua cunoştinţă despre nivelul şi modul de trai din alte state, cu atât mai mult cu cât se susţinea superioritatea acestora din urmă faţă de cele din România.
Neîntemeiată fiind şi apărarea acestuia potrivit căreia nu este dovedit că informaţiile divulgate Securităţii au vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Împrejurarea că se admitea practicarea minimală a cultului baptist ori că era recunoscut faptul că nivelul de trai este mai scăzut în România nu înseamnă că aceste aspecte nu erau reprimate de către Securitate, că nu se promova în acest sens o campanie susţinută şi că astfel de delaţiuni nu antrenau consecinţe pentru persoanele vizate.
Faptul că respectivele delaţiuni au vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi rezultă fără îndoială şi din faptul că într-un caz concret au şi fost efectiv antrenate consecinţe, respectiv în cazul studentului N.L. care urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franţa, Belgia şi, pe baza materialului informativ i s-a dat aviz negativ, fiind irelevant motivul pentru care respectiva persoană nu a mai plecat în străinătate.
Contrar susţinerilor pârâtului, prima instanţă a reţinut multe delaţiuni ale acestuia, nu doar una.
Însă, este de neacceptat ca o astfel de persoană să nu fie calificată colaborator al Securităţii pentru că a furnizat o singură dată informaţii care se încadrează în tiparul normei legale, deşi persoana vizată de delaţiunea în discuţie este serios afectată de o astfel de conduită.
În fine, prima instanţă a înlăturat şi apărările pârâtului, în sensul că datele privind relaţia cu Securitatea oferite de instituţia reclamantă ar fi inexacte, cele două perioade, 1973 - 1979 când pârâtul are nume conspirativ de informator „S." şi respectiv 1982 - 1989 când pârâtul are nume conspirativ de urmărire „O.", sunt clare şi rezultă atât din nota de constatare cât şi din înscrisurile depuse la dosar.
În consecinţă, judecătorul fondului a reţinut că şi a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin informaţiile furnizate organelor Securităţii, pârâtul a adus atingere dreptului la viaţă privată (art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), dreptului la libertatea gândirii şi a conştiinţei (art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), precum şi a dreptului la libera circulaţie (art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâtul S.I., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- Încălcarea dreptului la apărare, întrucât dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la 28 ianuarie 2013 fără a fi prezent avocatul său, fiind formulată o cerere de amânare temeinic justificată, care în mod greşit a fost respinsă;
- Instanţa de fond nu a fost imparţială, a acceptat cu părtinire susţinerile instituţiei reclamante şi a pronunţat o hotărâre ce nu are suport probator concludent;
- A fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Se susţine că nu i-au fost admise probele solicitate, respectiv proba testimonială şi interogatoriul instituţiei reclamante şi admisă doar în parte proba cu înscrisuri; nu i-au fost analizate apărările esenţiale; probele referitoare la studentul N.L. nu conduc la concluzia că informaţiile au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi, cum eronat s-a reţinut în cuprinsul hotărârii;
- Hotărârea cuprinde motive contradictorii privitor la numiţii N.L. şi K.E.S., dar şi străine de natura pricinii, în cazul evocării prezumţiilor stabilite prin lege pentru informatorul care nu împlinise 16 ani, cele obţinute în timpul unui proces sau ipoteza gazdei pentru activităţile oculte ale Securităţii.
- Hotărârea este dată cu încălcarea legii întrucât doar semnarea angajamentului nu poate conduce la atribuirea calităţii de colaborator;
Se arată că informaţiile furnizate au fost banale, inofensive, nu priveau activităţi sau atitudini, ci opinii ale persoanelor pretins divulgate care nu sunt sancţionate de lege.
În esenţă, se susţine că nu au fost analizate condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi reţinută calitatea de colaborator a pârâtului.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat reţine că aceasta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile privind încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate.
După cum se constată din cuprinsul încheierii din 28 ianuarie 2013, pârâtul, reprezentat de avocat D.I. - colaborat al cabinetului de avocatură S.A. a formulat o cerere de amânare a cauzei fără ca aceasta să fie însoţită de înscrisuri medicale doveditoare, fapt confirmat şi de concluziile scrise depuse de pârât pentru acest termen.
De asemenea, se reţine din actele dosarului, că anterior acestui termen, cauza a suferit şi alte amânări urmare a cererilor de amânare formulate de părţi şi admise de instanţă.
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”.
Întrucât cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârât nu a fost însoţită de înscrisuri doveditoare, în raport de dispoziţiile legale anterior citate, în mod corect a fost respinsă cererea de amânare formulată.
De altfel, o dovadă care să susţină temeinicia cererii de amânare nu a fost depusă nici cu ocazia recursului.
Mai mult, pârâtul, prin apărător, a depus concluzii scrise la dosarul cauzei pentru termenul din 28 ianuarie 2013, iar instanţa a amânat pronunţarea hotărârii.
Astfel, pârâtul nu a fost privat de dreptul la apărare, fiind respectate prevederile art. 156 C. proc. civ. cât şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte criticile care vizează administrarea probelor, instanţa de recurs reţine că acestea sunt nefondate.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra probelor prin încheierea din 12 noiembrie 2012, când, într-adevăr, au fost respinse motivat proba cu martori şi interogatoriu, fiind încuviinţată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.
Conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii (...)”.
Atât la judecata pe fond cât şi în recurs, argumentele expuse de pârât în ceea ce priveşte probele solicitate şi respinse, nu conduc la concluzia că aceste probe/dovezi priveau teza cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, acestea nu prezentau relevanţă pentru dezlegarea pricinii care avea ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât, astfel cum impun dispoziţiile citate anterior.
În altă ordine, recurentului i-a fost admisă proba cu înscrisurile solicitate şi nominalizate, inclusiv dosarul cu indicativul I 263353 de urmărire informativă, aflat în posesia instituţiei reclamante. Astfel, sunt nefondate criticile din cuprinsul recursului referitoare la aceste aspecte, mai ales că nu se indică în mod clar, concret, care sunt înscrisurile despre care se susţine că ar fi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Faţă de considerentele expuse nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În altă ordine, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat.
Analizându-se sentinţa recurată, se reţine că aceasta respectă cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Citarea integrală în cuprinsul sentinţei recurate a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 241/2008 care include şi ipoteza gazdei, nu prezintă relevanţă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât a fost constatată în raport de art. 2 lit. b) teza I din acelaşi act normativ, fapt necontestat.
De asemenea, corect instanţa de fond a reţinut că recurentul-pârât nu se află în ipotezele legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în care legiuitorul a prevăzut că nu se poate reţine calitatea de colaborator, făcând referire la persoana care nu a împlinit 16 ani sau cea care a furnizat informaţii în timpul anchetei sau procesului, astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
P otrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii iar a doua condiţie să vizeze calitatea informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Norma juridică menţionată nu exclude constatarea calităţii de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiaşi persoane.
Necontestat este că recurentul-pârât a semnat „angajamentul” la 26 mai 1973 cu organele Securităţii.
De asemenea, necontestat este că acesta a furnizat informaţiile pe care le-a semnat sub numele conspirativ „S.”, redate în cuprinsul notei de constatare depusă de reclamant la dosarul cauzei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din conţinutul notelor informative referitoare la studenta K.E.S. şi studentul N.L., furnizate de pârât rezultă că au fost denunţate activităţi/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că informaţiile furnizate în ceea ce priveşte aceste persoane nu pot conduce la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, nu sunt fondate.
Astfel, în ceea ce o priveşte pe studenta K.E.S., se constată că nota informativă din 15 noiembrie 1973, furnizată de recurentul-pârât, a fost însoţită de propunerea ofiţerului de Securitate de a fi exploatată operativ, pârâtul fiind instruit să o urmărească dacă face propagandă mistică.
Astfel, respectând instrucţiunile primite, prin nota informativă din 21 februarie 1974, întocmită şi semnată olograf de pârât cu numele conspirativ „S.”, acesta a relatat că: „În legătură cu studenta K.E.S. vă relatez următoarele. Din câte am sesizat continuă să facă deplasări în alte localităţi al căror scop presupun că ar fi de ordin religios pentru participarea la adunări baptiste (...)”.
Or, la vremea respectivă, chiar dacă cultul baptist era recunoscut, din perspectiva Securităţii, a conducătorilor comunişti şi regimului ateu comunist, urmărirea persoanelor care frecventau diferite servicii divine publice fiind fidele acestora, era motivată de faptul că acestea erau catalogate ca potenţiali oponenţi ai regimului comunist, datorită antagonismului dintre ideologia radicală comunistă şi religie.
Deci, activitatea/propaganda/adunările mistico-religioase erau considerate ca fiind potrivnice regimului totalitar comunist.
Prin urmare, informaţiile furnizate au denunţat activităţi/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
În altă ordine, rezultă din nota ofiţerului de Securitate că respectiva studentă „a fost lucrată de D.U.I. pentru propagandă mistico-religioasă, fiind avertizată în luna ianuarie 1974”.
În consecinţă, este dovedită şi îndeplinirea condiţiei ce se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au fost apte să aducă atingere, să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată (prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei (prevăzut de art. 30 din Constituţia R.S.R. din 1965 şi art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
În altă ordine şi prin nota informativă referitoare la studentul N.L. al cărei conţinut nu este contestat de pârât, au fost furnizate informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist.
Este evident că informaţia potrivit căreia studentul „afirmă că nivelul de trai şi material de la noi din ţară este cu mult inferior celui din occident, cât şi celui din R.P.U.”, denunţă o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.
Rezultă din nota ofiţerului de Securitate că această informaţie urma să fie folosită pentru avizarea negativă a studentului respectiv, care urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franţa şi Belgia.
Deci, aşa cum rezultă din modul de valorificare a informaţiilor respective de către organele fostei Securităţi, este probat faptul că prin acele informaţii se denunţau atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist şi au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, respectiv dreptul la libera circulaţie (art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
În concluzie, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, iar Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 597/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 601/2015. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
