ICCJ. Decizia nr. 630/2015. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 630/2015
Dosar nr. 792/2/2012*
Şedinţa publică de la 13 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Stabilirea cadrului procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. - D.G.A.M.C. și D.G.F.P. a Județului Teleorman, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 215 din 21 septembrie 2011 emisă de prima pârâtă, în privința sumelor de:
- 1.853.717 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru obligaţiile eşalonate la plată al căror termen de 90 de zile de la scadenţă se împlineşte până la data de 31 mai 2011, data depunerii cererii de acordare a eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat;
- 1.083.804 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru obligaţiile eşalonate la plată al căror termen de 90 de zile de la scadenţă se împlineşte după data de 31 mai 2011, data cererii de acordare a eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale datorate la bugetul general consolidat.
Prin cererea completatoare formulată la data de 23 martie 2012, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 39 din 08 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Teleorman în privința sumei de 1.853.717 lei.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. a Județului Teleorman a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost completată.
2. Succesiunea ciclurilor procesuale
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3325 din 18 mai 2012, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La pronunțarea soluției, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 209 C. proc. fisc.
Tribunalului Teleorman, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 725 din 04 septembrie 2012, a admis excepția de necompetență materială, a declinat cauza în favoarea Curții Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte pentru pronunțarea regulatorului de competență.
În motivarea sentinței, instanța a făcut trimitere la prevederile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 431 din 29 ianuarie 2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele deciziei, instanța a precizat faptul că este aplicabil în cauză criteriul pragului valoric, reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar creanța contestată depășește suma de 500.000 lei, fapt care atrage competența curții de apel în primă instanță.
3. Hotărârea instanței de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2828 din 27 septembrie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.A.M.C. și D.G.F.P. a Județului Teleorman și a anulat Decizia nr. 39 din 08 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomița în privința sumei de 1.853.717 lei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 215 din 21 septembrie 2011, pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată accesorii în sumă de 5.802.755 lei, pentru perioada noiembrie 2010 - august 2011.
Prin Decizia nr. 39 din 08 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomița a fost admisă în parte contestația administrativă formulată de reclamantă, iar aceasta a rămas cu un debit în sumă de 1.853.717 lei.
Cele două decizii anterior nominalizate au fost emise cu încălcarea prevederilor pct. 1 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2289 din 12 august 2010, care excepta de la plata accesoriilor debitorii care înregistrează obligații fiscale ce fac obiectul înlesnirilor la plată. Astfel, decizia de eșalonare la plată s-a emis la data de 05 septembrie 2011, iar decizia de calcul a accesoriilor s-a emis la data de 21 septembrie 2011.
Ordinul nr. 2677 din 19 octombrie 2011 nu este aplicabil în cauză, deoarece a intrat în vigoare la data de 31 octombrie 2011, ulterior momentului în care a fost emisă decizia de eșalonare la plată în favoarea societății reclamante.
4. Recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F. și A.J.F.P., Teleorman.
În recursurile lor, pârâtele au solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
Întrucât în memoriile de recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanţa de control judiciar va proceda la prezentarea şi la analizarea acestora în mod grupat.
În motivarea căilor extraordinare de atac, încadrate în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au susținut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost aduse de către recurente următoarele critici de nelegalitate hotărârii judecătorești atacate:
În ceea ce privește termenul de emitere a deciziei de calcul a accesoriilor, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile pct. 1 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2289 din 12 august 2010 și nu a ținut seama de prevederile art. 8 alin. (8) din Ordinul M.F.P. nr. 1853/2011.
Stabilirea penalităților de întârziere în sarcina intimatei reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul, fiind aplicabil principiul accesorium sequitur principale. Partea nu a demonstrat motivul pentru care nu datorează penalități de întârziere și nici nu precizează faptul că suma ar trebui să fie mai mică.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 88 lit. c), art. 110, art. 119 și art. 120 și art. 1201 C. proc. fisc.
5. Apărările formulate de intimata SC D.C. SRL.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează.
Interpretarea propusă de recurente în privința dispozițiilor pct. 1 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2289 din 12 august 2010 este eronată. Recurenta A.N.A.F. a emis Decizia nr. 210 din 14 februarie 2011 referitoare la plata accesoriilor. În aceste condiții, pentru respectarea termenului prevăzut de dispoziția normativă analizată, trebuia să emită următoarea decizie de plată accesorii la data de 14 mai 2011, dată anterioară eliberării certificatului de atestare fiscală, certificat care a stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale care au intrat în eșalonare. În acest fel, penalitățile de întârziere calculate de recurentă prin decizia contestată, în sumă de 1.853.717 lei, ar fi fost cuprinse în certificatul de atestare fiscală și societatea ar fi putut beneficia de prevederile O.G. nr. 30/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, respectiv art. 8, care aduce modificări la O.U.G. nr. 29/2011, prin introducerea art. 171 alin. (1), precum și de art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 2677 din 19 octombrie 2011.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2. Etapele procedurii administrativ-fiscale.
În temeiul prevederilor O.U.G. nr. 29 din 20 martie 2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, intimata a formulat cererea înregistrată la recurenta A.N.A.F. din 31 mai 2011 prin care a solicitat eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat la data de 27 mai 2011 în sumă de 47.239.938 lei.
Pentru soluționarea acestei cereri, D.G.A.M.C. a emis certificatul de atestare fiscală din 07 iunie 2011.
La data de 06 iulie 2011, intimata a depus cererea înregistrată la recurenta A.N.A.F. prin care a solicitat eșalonarea la plată și a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat în sumă de 2.428.934 lei.
Pentru rezolvarea cererilor, intimata a emis Acordul de principiu înregistrat sub nr. 7013 din 26 iulie 2011.
D.G.F.P. Municipiului București - D.G.A.M.C. a emis Decizia nr. 1056732 din 05 septembrie 2011 de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale datorate de intimată bugetului general consolidat în sumă de 49.668.738 lei.
A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a emis Decizia nr. 215 din 21 septembrie 2011 prin care a stabilit în sarcina intimatei obligații de plată accesorii în sumă de 5.802.755 lei, pentru perioada noiembrie 2010 - august 2011.
Prin Decizia nr. 39 din 08 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomița a fost admisă în parte contestația administrativă formulată de intimată, iar aceasta a rămas cu un debit, reprezentând penalități de întârziere, în sumă de 1.853.717 lei.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 39 din 08 februarie 2012, în privința sumei de 1.853.717 lei.
Prima instanţă a admis acțiunea reclamantei, pentru argumentele prezentate la pct. I.3 din decizia de față.
Instanța de control judiciar nu poate împărtăși soluția pronunțată de judecătorul fondului.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, dar și la apărările din întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:
Într-adevăr, conform susținerilor părților și concluziei judecătorului fondului, în cauza de față sunt aplicabile prevederile pct. 1 din Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2289/2010 ce reglementează Procedura privind emiterea și comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită, conform cărora: ”Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii se emit trimestrial, pentru toți debitorii, cu excepția celor care înregistrează obligații fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată.”
Însă, critica recurentelor referitoare la interpretarea greșită de către prima instanță a acestei prevederi normative este fondată.
Intimata, în calitate de debitor ce înregistrează obligații fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată, se încadrează în situația de excepție reglementată de teza a II-a din norma analizată și, în consecință, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nu trebuia să îi fie emisă la data de 14 mai 2011, adică trimestrial.
Conform art. 8 alin. (8) din Ordinul M.F.P. nr. 1853/2011 ce stabileşte Procedura de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată: ”Odată cu emiterea deciziei de eșalonare se emit și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale eșalonate, calculate până la data emiterii deciziei de eșalonare la plată.”
Autoritățile recurente au aplicat corect această dispoziție normativă, în condițiile în care decizia de eșalonare la plată a fost emisă la data de 05 septembrie 2011, iar decizia de calcul accesorii a fost emisă la data de 21 septembrie 2011. Suma de 1.853.717 lei, aflată în litigiu, reprezintă accesorii pentru perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011.
Înalta Curte nu poate primi susținerea intimatei în sensul că debitul analizat ar fi putut face parte din sumele eșalonate la plată prin Decizia nr. 1056732 din 05 septembrie 2011.
Un argument în constituie faptul că intimata a semnat acordul de principiu 3 din 26 iulie 2011 în care a individualizat suma ce urma a fi eșalonată, decizia de eșalonare a avut în vedere tocmai această sumă, iar partea nu a contestat acest act administrativ.
Intimata a susținut că trebuia să beneficieze de prevederile art. 171 din O.U.G. nr. 29/2011 conform cărora: ”Pe perioada eșalonării la plată, penalitățile de întârziere, aferente obligațiilor fiscale eșalonate, se amână la plată prin decizie care se comunică contribuabilului odată cu decizia de eșalonare la plată.”
Instanța de control nu poate primi această susținere, deoarece doar penalitățile care au făcut obiectul eșalonării pot face mai departe obiectul unei amânări la plată. Or, în cauza de față, aceste penalități nu puteau face parte din sumele eșalonate, după cum s-a arătat anterior.
În altă ordine de idei, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, nu se poate face aplicarea retroactivă a art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 2677 din 19 octombrie 2011 pentru acte administrative emise anterior intrării sale în vigoare.
Accesoriile contestate au fost calculate de autoritatea fiscală în temeiul art. 1201 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că ”plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.”
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele expuse la punctul anterior al deciziei, Înalta Curte, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, astfel cum a fost completată și restrânsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.A.F. - D.G.A.M.C. şi D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Teleorman împotriva sentinţei civile nr. 2828 din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC D.C. SRL Turnu Măgurele, astfel cum a fost completată şi restrânsă, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2015. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 631/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
