ICCJ. Decizia nr. 78/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Pretentii. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 78/2015

Dosar nr. 63491/3/2011

Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta G.G., în contradictoriu cu pârâţii M.E.N. şi mun. Huşi - prin primar, a solicitat obligarea pârâţilor să-i acorde distincţia „Diploma de excelenţă” pentru întreaga activitate didactică, precum şi suma de 11.000 lei aferentă distincţiei.

În motivare, reclamanta arată că a activat ca profesor gr. I de limba şi literatură franceză la C.N., „C.V.” din Huşi, cu o activitate didactică de 35 de ani. În anul 2010, fiind în pragul pensionării pentru limită de vârstă, reclamanta a întocmit şi depus dosarul pentru obţinerea Diplomei de excelenţă pentru întreaga activitate.

Prin sentinţa civilă nr. 2117 din 25 iunie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C., ca nefondată; a respins cererea formulată de reclamanta G.G., în contradictoriu cu pârâţii M.E.C. şi mun. Huşi - prin primar, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că „prin neemiterea ordinului, ministrul învăţământului blochează aducerea la îndeplinire a unei prevederi legale”, fiind nemulţumită de neemiterea ordinului de către acest pârât, astfel că se invocă un raport juridic al cărui subiect pasiv este pârâtul.

Astfel, se constată îndeplinită cerinţa identităţii dintre persoana pârâtului şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care Curtea de Apel a respins excepţia, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului, ca nefondată.

Instanţa a constatat, pe fondul cauzei, că pârâtul M.E.C. a solicitat tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să confirme existenţa fondurilor pentru plata premiilor aferente distincţiilor. Având în vedere că doar trei judeţe au confirmat existenţa acestora, reprezentând doar 3% din numărul total de cadre didactice evaluate, ministerul a apreciat că nu este corectă acordarea acestor distincţii doar pentru 3% din cadrele didactice evaluate, astfel că prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4140/2010 a fost prelungit calendarul pentru analiza şi depunerea documentaţiei necesare acordării distincţiilor în anul 2010.

Astfel, având în vedere că diploma de excelenţă trebuie însoţită de un premiu, neputând fi acordată în absenţa acestui premiu în bani, iar ordonatorii de credite nu au mai putut acorda premii în bani, pârâtul s-a aflat într-o imposibilitate obiectiv, dedusă din obligaţia de respectare a Legii nr. 330/2009, de a acorda această distincţie.

Curtea de Apel a constatat că acordarea diplomei şi acordarea premiului sunt legate în mod necesar una de cealaltă, prin modul de reglementare a procedurii prin Ordinul nr. 5435/2006 şi că neacordarea premiului în bani de către pârât s-a datorat prevederii exprese a Legii nr. 330/2009.

Astfel,instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat în sarcina pârâtului, care nu putea trece peste prevederea expresă a legii prin emiterea diplomei de excelenţă şi corelativ prin plata premiului.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta G.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că M.E.C. a prelungit durata de aplicare a Ordinului nr. 5435/2006 (valabil de la 15 iunie) şi a emis Ordinul nr. 4140 din 15 iunie 2010 pentru reglementarea unitară a condiţiilor şi modului de acordare a distincţiilor cuvenite personalului didactic pentru anul 2010, fără a observa că la data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului bugetar care la art. 30 alin. (7) interzice plata unor premii în anul 2010.

Cum M.E.C. şi-a continuat demersul pentru nominalizarea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de distincţia "Diploma de Excelenţă" şi diplomele Gh. Lazar în anul 2010, reclamanta consideră că pârâtul nu a avut temei pentru neglijarea prevederilor Legii nr. 330/2009, singura piedică fiind lipsa fondurilor. În acest caz putea beneficia de premiul aferent" Diplomei de Excelenţă", întrucât ordonatorul de credit - mun. Huşi - prin primar, a suplimentat fondul la capitolul "învăţământ'', tocmai în scopul plăţii acestor premii.

Recurenta mai precizează că în unele judeţe aceste distincţii şi premiile aferente au fost acordate personalului didactic, iar mai multe instanţe din ţară au admis cererile promovate de cadrele didactice, obligând M.E.C. la emiterea Ordinului în temeiul căruia pot beneficia de distincţiile prevăzute de lege.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reclamanta G.G., în contradictoriu cu pârâţii M.E.N. şi mun. Huşi - prin primar, a solicitat obligarea pârâţilor să-i acorde distincţia „Diplomă de excelenţă” pentru întreaga activitate didactică, precum şi suma de 11.000 lei aferentă distincţiei.

Potrivit art. 11 din Ordinul nr. 5435/2006 diploma de excelenţă, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr. 5, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului şi/sau managementului educaţional, cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I, pensionari sau pensionabili, cu activitate efectivă în învăţământ şi care au obţinut calificativul "foarte bine" cel puţin 25 de ani, pentru merite deosebite în activitatea didactică, care au dat dovadă de profesionalism, deontologie profesională şi conduită morală incontestabile şi care îndeplinesc cel puţin două dintre criteriile menţionate la art. 5 lit. b), c) şi d).

Potrivit art. 12 din acelaşi ordin diploma de excelenţă este însoţită de un premiu a cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni de activitate.

Potrivit art. 13, pentru atribuirea distincţiilor "diplomei de excelenţă", solicitantul întocmeşte şi depune la conducerea unităţii de învăţământ cererea şi raportul de autoevaluare însoţite de documentele doveditoare, conform criteriilor menţionate anterior, până la data de 31 martie, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ analizează dosarul şi formulează aprecieri sintetice, asupra activităţii fiecărui solicitant, până la data de 10 aprilie iar directorul unităţii de învăţământ înaintează la inspectoratul şcolar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare şi aprecierea consiliului de administraţie, până la data de 15 aprilie.

Conform art. 13 pct. 6, 7, 8 şi 9 din Ordin, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, pe baza rezultatelor definitive, stabileşte numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincţii, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din judeţ/municipiul Bucureşti, cu excepţia adresei de mulţumire publică şi cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele cuprinzând datele solicitanţilor validaţi, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, vor fi înaintate la M.E.C. până la data de 5 mai iar M.E.C. verifică listele înaintate de inspectoratele şcolare şi elaborează ordinul de acordare a distincţiilor, până la data de 15 iunie, urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învăţământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor judeţene, cu încadrarea în bugetul aprobat şi alocat cu această destinaţie.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, ca urmare a verificării îndeplinirii acestor condiţii, în mod greşit a constatat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură prevăzută de lege, începând cu depunerea cererii până la validarea acesteia în consiliul de administraţie.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că au fost parcurse următoarele etape, astfel cum sunt ele prevăzute în art. 13 din anexa la Ordinul M.E.C. nr. 5435 din 23 octombrie 2006:

- s-a întocmit şi depus la conducerea unităţii de învăţământ cererea şi raportul de evaluare însoţit de documentele doveditoare conform criteriilor legale menţionate anterior;

- Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ a analizat dosarul şi a formulat aprecieri sintetice asupra activităţii reclamantei, în sensul că a recomandat-o pentru obţinerea distincţiei Diploma de excelenţă;

- directorul unităţii de învăţământ a înaintat la I.J.Ş. Vaslui cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare şi aprecierea Consiliului de Administraţie. Comisia de evaluare a dosarelor, în urma analizării acestora a întocmit şi afişat, la sediul I.J.Ş. lista solicitanţilor în ordine descrescătoare a punctajelor acordate;

- au fost depuse contestaţii, iar după analizarea acestora Consiliul de Administraţie a afişat, rezultatele definitive ale evaluării dosarelor, stabilind şi numărul cadrelor didactice ce urmează a primi distincţii, în limita a 6% din numărul total al cadrelor didactice cu gradul I din judeţ, reclamanta figurând pe lista celor validaţi la poziţia 14.

Cu toate că listă cu datele solicitanţilor validaţi a fost înaintată M.E.C., acesta nu a emis nici până în prezent Ordinul de acordare a distincţiilor, deşi avea aceasta obligaţie legală.

În virtutea art. 13 pct. 8 din anexa la Ordinul M.E.C. nr. 5435 din 23 octombrie 2006,potrivit căruia: „M.E.C. verifică listele înaintate de inspectoratele şcolare şi elaborează ordinul de acordare a distincţiilor până la 15 iunie/30 octombrie potrivit Ordinului M.E.C.T.S. nr. 4140”.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 pct. 9 din anexa la Ordinul M.E.C. nr. 5435 din 23 octombrie 2006 „plata premiilor se va face de unitatea de învăţământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare din bugetul consiliilor locale, cu încadrarea în bugetul aprobat şi alocat cu această destinaţie”.

Prin Hotărârea Consiliului Local al mun. Huşi din 24 martie 2010, depusă la dosar, a fost acordat avizul de principiu pentru alocarea sumei de 1100 lei din bugetul Consiliului Local Huşi pentru premiul aferent distincţiei "Diploma de Excelenţă" al d-nei. G.G., însă definitivarea demersurilor în vederea plăţii premiului nu s-au putut face în lipsa Ordinului Ministrului pentru acordarea distincţiilor pe anul 2010.

Prin adresa din 05 octombrie 2010 C.N., C.V. Huşi a înştiinţat I.J.Ș. Vaslui că "în bugetul Consiliului Local Huşi pentru anul 2010 sunt prevăzute fonduri de 19.300 lei pentru plata distincţiilor pentru plata personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat".

Înalta Curte constată că deşi Colegiul C.V. Huşi a apreciat şi recunoscut meritele în activitatea didactică şi deşi recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile legale în vederea acordării diplomei de excelenţă pentru plata căreia există fonduri aprobate, intimata-pârâtă refuză, fără temei legal, să emită Ordinul de acordare a distincţiei, încălcând prevederile art. 13 pct. 8 din anexa Ordinului nr. 5435/2006: "M.E.C. verifică listele înaintate de inspectoratele şcolare şi elaborează ordinul de acordare a distincţiilor".

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că pentru acordarea distincţiei a fost urmată întreaga procedură, până la momentul elaborării ordinului de acordare a distincţiilor de către intimat, recurenta făcând dovada că a îndeplinit toate condiţiile impuse de legiuitor, existând şi confirmarea autorităţilor publice locale cu privire la existenţa în bugetele proprii a sumelor necesare pentru plata premiilor.

Refuzul intimatului-pârât, de emitere a ordinului de acordare a distincţiei către recurentă este unul nejustificat întrucât acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin, respectiv de a elabora ordinul.

Dreptul recurentei cu privire la acordarea distincţiei amintite s-a născut în mod valabil la momentul la care toate condiţiile impuse de art. 13 pct. 1-7 din Ordinul nr. 5435/2006 au fost îndeplinite iar refuzul autorităţii, nejustificat, se impune a fi înlăturat prin obligarea acestuia la îndeplinirea obligaţiei care îi revine respectiv de a elabora ordinul pentru acordarea distincţiilor, obligaţie pe care în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit-o până în prezent.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea reclamantei, va obliga pârâtul M.E.N. să emită Ordinul pentru acordarea distincţiei „Diploma de excelenţă” în favoarea reclamantei şi, totodată, va obliga pârâtul mun. Huşi - prin primar să achite reclamantei suma de 11.000 lei aferentă distincţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta G.G. împotriva sentinţei civile nr. 2117 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea reclamantei G.G.

Obligă pârâtul M.E.N. să emită Ordinul pentru acordarea distincţiei „Diploma de excelenţă” în favoarea reclamantei.

Obligă pârâtul Municipiul Huşi - prin primar să achite reclamantei suma de 11.000 lei aferentă distincţiei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 78/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Pretentii. Recurs