ICCJ. Decizia nr. 81/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 81/2015
Dosar nr. 1304/44/2011
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul SC Ş.N.D.G. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 177 din 2 mai 2011, privind soluţionarea contestaţiei, a Deciziei de impunere nr. 302 din 2 decembrie 2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare, a dispoziţiei din 2 decembrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a raportului de inspecţie fiscală din 2 decembrie 2010, acte administrative emise de autoritatea pârâtă.
De asemenea, a mai solicitat ca instanţa să dispună recunoaşterea ca deductibilă a sumei de 2.105.597 lei reprezentând cheltuieli, cu dobânzile înregistrate în anul 2008, recunoaşterea ca deductibilă a sumei de 1.104.630 lei reprezentând cheltuieli, cu dobânzile aferente perioadei 2008-2009 şi recunoaşterea ca deductibilă a T.V.A. de 48.011 lei a T.V.A. - 46350 lei şi T.V.A. - 19.447 lei şi, în consecinţă, anularea T.V.A. de plată în cuantum total de 113.808 lei şi a majorărilor şi penalităţilor de întârziere de 63.045 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 4 aprilie 2013 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii cererii completatoare, invocată de pârâtă şi a respins cererea astfel cum a fost formulată şi modificată, de reclamantul SC Ş.N.D.G. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică contabilă, care a concluzionat următoarele:
SC Ş.N.D.G. SA datora către D.S.C.V. o dobândă de 595.980 euro pentru perioada de 19 luni, luni cât acesta a beneficiat de suma de 6.000.000 euro (decembrie 2006 - iulie 2008).
Valoarea dobânzii de 239.874 euro calculată conform art. 23 alin. (5) din C. fisc. depăşeşte valoarea legală conform prevederilor Legii nr. 571/2003.
Expertul consideră valoarea de 356.106 euro, o cheltuială deductibilă din punct de vedere al art. 23 alin. (5) din C. fiscal, iar diferenţa de 239.874 euro, ca o cheltuială nedeductibilă, deci o deductibilitate parţială a valorii dobânzii de 595.980 euro plătită de SC Ş.N.D.G. SA, firmei olandeze.
Valoarea de 595.980 euro este inclusă în contractul de împrumut prin addendumul nr. 3 încheiat în 3 mai 2008, anexă la contractul din 2006 încheiat între D.S.C.V., în calitate de cumpărător şi SC Ş.N.G. SA, în calitate de vânzător.
Analizând probele dosarului, inclusiv raportul de expertiză instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a făcut dovada concludentă a susţinerilor din acţiune în sensul că nu a putut combate constatările şi obligaţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea, a fi respinsă şi excepţia tardivităţii cererii completatoare, instanţa de fond apreciind că aceasta a fost exercitată în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul SC Ş.N.D.G. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care ar putea să permită instanţei de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţată în fond.
Recurentul mai susţine că nu se precizează de ce înscrisurile şi proba cu expertiza la dosar nu au putut fi considerate a fi concludente (nu s-a observat că Răspunsul la obiecţiunile la Raportul de expertiză corectează/modifică Raportul iniţial), cu atât mai mult cu cât Raportul de expertiză este favorabil punctului de vedere expus de reclamant, atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit, cât şi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
În legătură cu Raportul de expertiză tehnică contabilă despre care se face vorbire în hotărâre instanţa nu a observat că raportul de expertiză a răspuns la mai multe obiective care au făcut obiectul actelor administrative fiscale atacate care vizau nu numai impozitul pe profit, dar şi T.V.A.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, este incident motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii de guvern.
În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.
Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.
Ori, aşa cum s-a arătat deja, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.
În baza prevederilor art. 11 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanţa de fond să analizeze motivele de nelegalitate invocate, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerinţele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părţile implicate în litigiu.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul SC Ş.N.D.G. SA împotriva Deciziei nr. 76/2013 din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2015. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 805/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
