ICCJ. Decizia nr. 788/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 788/2015
Dosar nr. 1407/2/2013
Şedinţa publică de la 24 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 februarie 2013, reclamanta SC A.TV G. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat în principal anularea Deciziei CNA nr. 66 din 31 ianuarie 2013 şi exonerarea de plata amenzii de 10.000 RON şi, în subsidiar, să se constate că sancţiunea este disproporţionată faţă de gravitatea faptei şi să se dispună înlocuirea amenzii cu sancţiunea somaţiei publice.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2880 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.TV G. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A.TV G. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs în esenţă reclamanta S.C. A.TV G. S.A. a arătat în esenţă următoarele:
Arată recurenta că nu a contestat aspectele factuale invocate de CNA, a relevat o serie de circumstanţe, atât de natură cantitativă, cât şi calitativă, cu relevanţă asupra modalităţii de sancţionare a subscrisei:
1. Din numărul total de 28 de cazuri de depăşire a duratei de 720 de secunde per oră a publicităţii, 17 cazuri au o durată foarte mică:
• în 5 cazuri durata depăşirii este de o secundă;
• în 5 cazuri durata depăşirii este de 2 secunde;
• în 4 cazuri durata depăşirii este de 3 secunde;
• în 3 cazuri durata depăşirii este de 4 secunde.
Aceste situaţii de depăşire a duratei publicităţii sunt determinate de imposibilitatea difuzării materialelor în condiţii cronometrice absolut precise, raportat la durata sporurilor publicitare, acesta fiind elementul care determina configurarea calupurilor publicitare.
Unele dintre cazurile de depăşire a duratei publicităţii într-o oră, sunt determinate de specificul programelor transmise în direct (în general evenimente sportive, spectacole sau concerte).
În aceste situaţii, difuzarea publicitarii pe parcursul orei în care evenimentul este transmis în direct este restricţionată, fiind ulterior reportată în cadrul orei următoare, fără a se depăşi însă proporţia prevăzută de lege.
- În unele cazuri, monitorizarea efectuata de CNA este eronată, duratele de difuzare a publicitarii, menţionate în decizie, fiind neconforme realităţii.
De exemplu, în data de 13 noiembrie 2012, în intervalul orar 19:00 - 20:00, în monitorizarea ce stă la baza Deciziei CNA, figurează 731 de secunde de publicitate difuzata, însă potrivit datelor înregistrate de departamentul de specialitate al recurentei, nu a existat o depăşite a duratei publicităţii.
Contrar susţinerii din cadrul deciziei, în unele cazuri monitorizarea care a stat la baza deciziei de sancţionare include şi secunde ce reprezintă promovarea sub forma plasării de produse, forma de marketing care este exclusă de la calculul, limitei legale de 720 secunde, aşa cum expres prevede art. 35, alin. (2) din Legea nr. 544/2002, a audiovizualului: „dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul anunţurilor radiodifuzorului în legătură cu propriile programe şi cu produsele auxiliare derivate direct din acestea, al anunţurilor de sponsorizare şi al plasărilor de produse”.
Instanţa de fond a respins însa aceste apărări, considerându-le în parte nedovedite iar în parte neîntemeiate.
- În materie contravenţională, incidente în cadrul raportului juridic, pe lângă elementul material al faptei săvârşite sunt şi celelalte elemente constitutive printre care vinovăţia şi valoarea socială ocrotită. Din perspectiva acestor două elemente sancţiunea aplicată de CNA este vădit necorespunzătoare, iar instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a spiritului legii.
- Instanţa nu a avut în vedere nici numărul mic de abateri săvârşite, în luna decembrie au existat numai trei abateri, din care una de doar o secundă şi nici faptul că majoritatea covârşitoare a acestor depăşiri au fost de una sau două secunde.
Toate aceste argumente sunt relevante şi din punct de vedere al gradului în care a fost perturbată valoarea socială ocrotită de lege. Nu se poate susţine ca depăşirea absolut sporadică cu numai câteva secunde a duratei publicităţii dă naştere unui raport de pericol care să justifice amendarea.
Arată recurenta că deşi a mai fost sancţionată anterior pentru încălcarea obligaţiei de a nu depăşi durata publicităţii, şi în acele situaţii abaterile au avut aceleaşi caracteristici ca în prezenta speţă, respectiv izolate şi de o durată foarte mică, întotdeauna concluzia fiind ca, deşi pe alocuri, într-unele dintre intervalele orare durata de 20 secunde a fost depăşită, per total a difuzat mai puţină publicitate decât limita pe care o impunea legea.
Se arată că de altfel, nici decizia de sancţionare, nici sentinţa recurată, nu invocă şi nu motivează maniera şi gradul în care valoarea sociala ocrotită de lege a fost încălcată şi efectele concrete pe care aceasta încălcare le-a produs.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 66 din 31 ianuarie 2013, reclamanta-recurentă a fost sancţionată pentru că în lunile noiembrie şi decembrie 2012 nu a respectat durata publicităţii, depăşind timpul legal permis difuzării acestea în cadrul unei ore.
În drept, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
În decizia contestată s-a reţinut că au fost depăşite de către reclamantă cele 720 de secunde de publicitate permise a fi difuzate într-un interval de o oră constatându-se că un total de 28 depăşiri peste durata legală a publicităţii.
- În ceea ce priveşte invocarea de către recurenta-reclamantă a împrejurării că în 17 cazuri din 28 a fost vorba de o durată de depăşire foarte mică (câteva secunde - 2 - 4 secunde)
Înalta Curte reţine că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului „Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute”.
Potrivit raportului de monitorizare, în luna noiembrie 2012, timpul de publicitate difuzat cu încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului a fost de 3 minute şi 34 de secunde, fiind de 9 minute şi 40 de secunde.
Se reţine că textul de lege încălcat de recurentă nu face nici o distincţie referitoare la numărul de încălcări sau la numărul de secunde, minute difuzate peste durata maximă legală, revenind recurentei reclamante în calitate de difuzor media TV doar obligaţia de a face şi respecta proporţia între spoturi publicitare şi teleshopping de maxim 12 minute într-un interval de o oră, fără nici o nuanţare.
- Referitor la raportarea publicităţii în cadrul orei următoare, datorată specificului evenimentului sau emisiunii difuzate.
Înalta Curte constată că acest mod de distribuire a minutelor de publicitate şi teleshopping de către reclamantă, nu are suport legal, atunci când depăşeşte durata de 12 minute într-un interval de o oră, chiar dacă într-o oră precedentă au fost difuzate mai puţine minute de publicitate, prevederile art. 35 alin. (1) fiind o implementare a Directivei UE a serviciilor media audiovizuale.
- În ceea ce priveşte, afirmaţia recurentei privind unele cazuri în care monitorizarea efectuată de Consiliul Naţional al Audiovizualului este eronată
Se reţine, aşa cum a arătat şi instanţa de fond că nu s-au administrat de recurenta-reclamantă probe în acest sens. În sprijinul argumentelor Consiliului Naţional al Audiovizualului în sensul respectării dispoziţiilor legale art. 35 alin. (2) din legea audiovizualului este şi faptul că datele referitoare la publicitatea difuzată - pe postul Antena 1 au fost preluate de la K.M.A., institut de cercetare din România, având ca obiect între altele şi monitorizarea publicităţii audiovizuale difuzate de posturi.
- În ceea ce priveşte gradul de perturbare a valorii sociale ocrotite încălcate şi faptul că nu a existat o intenţie în această încălcare, iar în luna decembrie au existat numai 3 abateri din care una de o secundă.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa sa în mod constant Curtea Europeană a subliniat că „Protecţia consumatorilor reprezentaţi de telespectatori împotriva publicităţii excesive constituie un aspect esenţial al obiectivului directivei menţionate (Hotărârea Curţii C - 281/09 din 2011/11/24 - Comisia Spania).
În Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European cu privire la aplicarea Directivei 2010/13/UE (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) se prevede: „limitarea cantitativ orară a publicităţii are ca scop protejarea telespectatorului de o cantitate excesivă de publicitate de a asigura un cadru legal eficient de concurenţă loială”.
- Referitor la capătul de cerere subsidiar privind înlocuirea amenzii cu cea a somaţiei publice.
Se reţine că amenda în cuantum de 10.000 RON nu este disproporţionată faţă de gravitatea faptei şi împrejurarea că reclamanta-recurentă a mai fost sancţionată anterior pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, ceea ce denotă astfel o atitudine continuă de neglijenţă/intenţie în necorelarea activităţii desfăşurate cu prevederile legale din materia audiovizualului.
De subliniat faptul că reclamanta-recurentă recunoaşte săvârşirea faptelor ce constituie contravenţie iar sancţionarea sa anterioară pentru aceleaşi fapte şi încălcarea aceloraşi prevederi legale determină gravitatea mare a faptei.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 „Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON”.
Se observă deci că pârâtul-intimat Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat oricum cuantumul minim al amenzii.
În raport de prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 „Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult 1 an”.
În mod corect a apreciat astfel, instanţa de fond că decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost emisă cu respectarea prevederilor legale arătate mai sus.
În Hotărârea Curţii C 281/09 - din 2011/11/24 - Comisia Spania CEDO a reţinut că Directiva 89/552 - urmăreşte să stabilească o protejare echilibrată a intereselor financiare ale posturilor emise şi ale persoanelor care îşi fac publicitate, pe de o parte, şi interesele titularilor de drepturi, respectiv autorii şi creatorii, precum şi a consumatorilor în calitatea lor de public de televiziune pe de altă parte.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În conformitate cu prevederile art. 496 NCPC, faţă de cele reţinute mai sus, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.TV G. SA împotriva Sentinţei nr. 2880 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2015. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 79/2015. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
