ICCJ. Decizia nr. 92/2015. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 92/2015
Dosar nr. 7359/2/2013
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. a solicitat sancţionarea pârâtei pentru refuzul, cu rea-credinţă, de a pune în executare sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă şi învestită cu formulă executorie, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 15 ianuarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 15 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul R.M..
Cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se reitertează motivele susţinute în faţa instanţei de fond. De asemenea, recurentul invocă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu contra României).
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile art. 496 alin. (1)C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1): „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Alin. (2): „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Analiza legislaţiei aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte cu rigoare şi sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor şi aplicarea sancţiunii amenzii.
Sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorităţi să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Pentru aplicarea sancţiunii reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, este necesar a se dovedi că hotărârea nu s-a executat din culpa autorităţii administrative.
Din redactarea textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar şi prin prisma principiilor generale de drept, rezultă ca aplicarea unei sancţiuni pecuniare are rolul de a constrânge şi sancţiona pe debitorul obligaţiei, în vederea executării acesteia în termenul prevăzut de lege.
Din conţinutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că obligaţiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancţiunii amenzii, sunt obligaţii de “a face”, adică a unor obligaţii de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverinţă sau un înscris sau să se efectueze o operaţiune administrativă, obligaţii ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ţinând seama şi de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică.
Trebuie precizat că legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-a instituit în sarcina autorităţii publice anumite obligaţii de “a face”, trebuie să se facă într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancţiunea prevăzută de acest text normativ.
Prin urmare, părţile raportului juridic litigios generat de neexecutarea unei hotărâri irevocabile pronunţate în materia contenciosului administrativ sunt, pe de o parte, persoana care a câştigat procesul soluţionat prin hotărârea irevocabilă, iar pe de altă parte, autoritatea publică care a pierdut procesul, în sensul că a fost obligată de instanţă la efectuarea uneia dintre operaţiunile enumerate la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Calitatea procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, presupune existenţa unei identităţi între autoritatea publică obligată prin hotărârea irevocabilă a cărei neexecutare se invocă şi pârâta din acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.
În virtutea principiului disponibilităţii părţii, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligaţii corelative unor drepturi, atât drepturile, cât şi obligaţiile fiind necesar a forma un conţinut reglementat de anumite norme juridice.
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii
În cazul de faţă, Curtea constată că prin sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă şi învestită cu formulă executorie, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, autoritatea publică a fost obligată să întocmească lista terenurilor intravilane disponibile şi să soluţioneze cererea reclamantului de împroprietărire este Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi nu A.N.R.P., pârâta din prezenta cauză.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există identitate între persoana obligată prin sentinţa civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti şi persoana cu privire la care reclamantul solicită sancţionarea pentru neexecutarea acestei hotărâri.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă cu certitudine că A.N.R.P. nu a fost parte în procesul soluţionat prin această hotărâre.
Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparţine numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de faţă, în raport cu obiectul acţiunii şi cu motivarea în fapt şi în drept a acesteia, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva sentinţei civile nr. 110 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 918/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 920/2015. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
