ICCJ. Decizia nr. 915/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 915/2015
Dosar nr. 29718/3/2012
Şedinţa publică de la 2 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.L.V.C. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Comisia de malpraxis”), M.I. - preşedintele Comisiei de malpraxis, S.E.G., L.F., V.C.V., D.R.M., M.C.D., M.C.A., B.D., T.A.E., N.A.A., P.E.I. şi T.E.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 57 din 05 iulie 2012 a Comisiei de malpraxis constituite la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, obligarea instituţiilor pârâte în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, şi la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat de întârzierea cu care Comisia de malpraxis a emis decizia contestată şi obligarea instituţiilor pârâte în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 27 noiembrie 2013, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că îi cheamă în judecată şi pe pârâţii S.E.G., L.F., V.C.V., D.R.M., M.C.D., M.A., B.D., T.A., N.A.M., P.E., T.E.C., în calitate de persoane care au decis emiterea actului administrativ contestat.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2860 din 16 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5657 din 27 iunie 2014, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţa şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a reţinut că cererea de chemare în judecată, precum şi toate cererile precizatoare formulate de către reclamant, au fost întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, astfel cum, de altfel, reclamantul a subliniat şi cu ocazia acordării cuvântului cu privire la excepţia necompetenţei materiale atât în faţa Tribunalului Bucureşti, cât şi în faţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 1 pct. 1 teza finală C. proc. civ., competenţa materială aparţine tribunalului, iar nu judecătoriei.
Instanţa competentă este stabilită exclusiv pe baza temeiului juridic indicat de către reclamant, şi anume Legea nr. 554/2004. Aspectele invocate de către părţile adverse şi de către Tribunalul Bucureşti cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 95/2006 ţin exclusiv de admisibilitatea cererii formulate de către reclamant, neputând conduce la stabilirea unei alte competenţe decât cea expres prevăzută de Legea nr. 554/2004, lege indicată în mod expres de către reclamant ca fiind temeiul său de drept procesual. A accepta teza contrară ar echivala cu nesocotirea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, deci cu schimbarea temeiului de drept al cererii formulate, fără ca această schimbare să reprezinte voinţa reclamantului.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel pentru soluţionarea conflictului de competenţă
Soluţionând conflictul negativ de competenţă cu care a fost sesizată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2324 din 9 septembrie 2014, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reţinând aspectele arătate în continuare.
Reclamantul contestă decizia Comisiei constituite în temeiul Legii nr. 95/2006, decizie prin care s-a constatat inexistenţa unui caz de malpraxis.
Conform art. 673 alin. (1) şi art. 676 din Legea nr. 95/2006, instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.
Din coroborarea textelor citate reiese cu evidenţă că soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Comisia constituită în temeiul Legii nr. 95/2006 intră în competenţa instanţei desemnate de această lege specială, fiind exclusă aplicarea dreptului comun în materia contenciosului administrativ.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 2324 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul V.L.V.C., în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, recurentul susţine că instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă nu a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele invocate şi nici temeiul juridic expres indicat, respectiv dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, recurentul arată că invocarea prevederilor din Legea nr. 95/2006 vizează încălcarea prevederilor legale de către instituţia emitentă a deciziei contestate, iar instanţa nu este învestită cu constatarea existenţei unui caz de malpraxis ori a unui caz de răspundere civilă a medicului în sensul prevederilor Legii nr. 95/2006, astfel că instanţa de contencios administrativ este singura instanţă competentă material şi funcţional să verifice legalitatea actului administrativ contestat.
Astfel, susţine recurentul că litigiul vizează exclusiv anularea actului administrativ contestat, emis de o autoritate publică constituită la nivelul municipiului Bucureşti, iar nu un caz de malpraxis sau de răspundere civilă profesională pentru a fi incidente prevederile art. 673 din Legea nr. 95/2006.
II. Considerente Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept
Prin cererea de chemare în judecată, introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul V.L.V.C. a solicitat:
- anularea deciziei nr. 57 din 5 iulie 2012 a Comisiei de malpraxis constituită la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi obligarea comisiei să analizeze şi să se pronunţe conform prevederilor art. 668-674 din Legea nr. 95/2006 coroborate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1343/2006, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1016/2010;
- obligarea instituţiilor intimate în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis care au emis decizia contestată la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, şi la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului cauzat de întârzierea cu care a fost emisă decizia contestată, raportat la încălcarea prevederilor art. 33 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de malpraxis coroborate cu art. 6713 din Legea nr. 95/2006;
- obligarea instituţiilor intimate, în solidar cu persoanele fizice membre ale Comisiei de malpraxis, la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a invocat drept temei al cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 1, art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale art. 36 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de malpraxis, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1343/2006, şi ale art. 673 din Legea nr. 95/2006.
Prin decizia contestată, ca urmare a sesizării formulate de V.L.V.C. cu privire la intervenţiile medicale efectuate la SC L. SRL, Comisia de malpraxis a decis că nu a existat un caz de malpraxis săvârşit de către doamna doctor A.M. în ceea ce priveşte lucrarea medicală efectuată pacientului V.L.V.C.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte constată că litigiul se circumscrie prevederilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la „ Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale”, respectiv:
„Art. 668. - (1) La nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se constituie Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia.
Art. 670. - Comisia poate fi sesizată de:
a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament;
Art. 672. - Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice.
Art. 673. - (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun. ”
Or, în cauză, se observă cu evidenţă faptul că V.L.V.C. a învestit Comisia de malpraxis cu o sesizare în sensul art. 670 lit. a) din Legea nr. 95/2006, iar Comisia de malpraxis a emis decizia nr. 57 din 5 iulie 2012 în exercitarea competenţei conferite de art. 672 din aceeaşi lege.
Astfel fiind, demersul judiciar al reclamantului V.L. se circumscrie dispoziţiilor art. 673 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 676 din aceeaşi lege, conform cărora:
„ Art. 676. - Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.”
Susţinerile recurentului-reclamant referitoare la incidenţa normelor de competenţă prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât acestea reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în timp ce, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, demersul judiciar iniţiat de V.L.V.C. intră sub incidenţa normelor speciale de competenţă reglementate de dispoziţiile citate anterior din Legea nr. 95/2006.
În prezenţa dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 95/2006, sunt lipsite de temei susţinerile prin care recurentul tinde să demonstreze că decizia contestată este un act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 supus controlului de legalitate conform normelor de competenţă din aceeaşi lege.
Fiind vorba de norme de competenţă de ordine publică, este lipsită de relevanţă opţiunea reclamantului în sensul soluţionării cererii sale de către instanţa de contencios administrativ, iar simpla invocare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 nu este de natură a înlătura aplicabilitatea normelor speciale de competenţă reglementate de Legea nr. 95/2006.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de V.L.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 2324 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 914/2015. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 916/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
