ICCJ. Decizia nr. 924/2015. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 924/2015
Dosar nr. 3773/299/2015
Şedinţa de la 2 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă,
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 30 octombrie 2014, pe rolul Judecătoriei Constanţa, în temeiul art. 6401 C. proc. civ. din 2010, reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanţa, a solicitat încuviinţarea executării silite a Procesului-verbal de contravenţie P1 din 7 noiembrie 2011.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Încheierea nr. 25698 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând aspectele arătate în continuare.
Judecătoria Constanţa a solicitat petentului să indice care este sediul creditorului, să facă dovada calităţii de reprezentant a D.R.D.P. Constanţa şi să precizeze care este criteriul în temeiul căruia a ales să sesizeze Judecătoria Constanţa.
Petentul a depus un "mandat special acordat directorului regional al D.R.D.P. Constanţa, a arătat că sediul C.N.A.D.N.R. este în municipiul Bucureşti, bulevardul D., sector 1 şi a precizat că cererea a fost depusă la această judecătorie, având în vedere împuternicirea menţionată, prin care C.N.A.D.N.R. a înţeles să "confere calitatea de creditor D.R.D.P. Constanţa, care, în realizarea mandatului, acţionează în numele şi pe seama C.N.A.D.N.R.", coroborat cu dispoziţiile art. 6401 C. proc. civ. din 2010.
În raport cu prevederile art. 6401 alin. (2) C. proc. civ. din 2010, creditorul, prin "mandatarul" său, nu s-a întemeiat în alegerea competenţei pe criteriul alternativ la domiciliului/sediului debitorului, ci pe criteriul sediului său. Astfel, creditorul nu şi-a asumat menţionarea unui domiciliu al debitorului, iar instanţa nu poate prezuma că ar putea fi competentă după domiciliul/sediul debitorului, întrucât singura referinţă despre acestea se regăseşte în procesul-verbal de contravenţie încheiat cu mai mult de doi ani în urmă. Instanţa nu poate aprecia că domiciliul/sediul actual al debitorului este cel din procesul-verbal, pe de o parte, iar, pe de altă parte, creditorul a înţeles să excludă în mod expres acest criteriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 6401 C. proc. civ. citate, competenţa privind învestirea cu formulă executorie aparţine instanţei de la sediul/domiciliul creditorului ori instanţei de la sediul/domiciliul debitorului, rezultând, în lipsa unor explicaţii suplimentare, că un creditor ar putea sesiza oricare dintre aceste două instanţe, dar nu una oarecare, în funcţie de un eventual interes (cum ar fi delegarea unor atribuţii unui entităţi subsidiare), competenţa astfel determinată, fiind specială, imperativă, de ordine publică şi nu poate fi înlăturată.
Este lipsită de relevanţă alegerea unui sediu procesual ori acordarea unui mandat unei persoane ce are sediul în raza altei judecătorii decât cea unde are sediul creditorul, aceste operaţiuni putând privi relaţiile dintre mandant şi mandatar ori locul unde se vor comunica actele de procedură, dar în niciun caz nu vor produce prorogarea competenţei ori soluţia considerării că creditorul are sediul în alt loc decât cel indicat şi înregistrat în registrele publice.
În plus, sunt aplicabile dispoziţiile art. 529 C. proc. civ. din 2010, cererea de învestire cu formulă executorie având caracter necontencios, instanţa fiind, în consecinţă, obligată să verifice din oficiu propria competenţă, chiar dacă aceasta ar fi de ordine privată.
Având în vedere cele expuse şi întrucât, în cazul procedurii învestirii cu formulă executorie, nu există o dispoziţie expres derogatorie, rezultă că instanţa competentă este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul creditorului.
În condiţiile în care creditorul nu a indicat şi nu a asumat un domiciliu al debitorului, nu se poate reţine că a renunţat la beneficiul sesizării instanţei de la sediul său în favoarea unei alte instanţe, întrucât domiciliul debitorului nu a fost indicat de către creditor, iar instanţa nu poate dispune verificări cu privire la domiciliul debitorului într-o procedură ce se realizează fără citarea părţilor.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1.348 din 28 ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând, în esenţă, aspectele arătate în continuare.
Prin art. 6401 C. proc. civ. din 2010, legiuitorul a prevăzut un caz de competenţă teritorială alternativă între sediul creditorului şi sediul debitorului.
Împrejurarea că C.N.A.D.N.R. a introdus acţiunea la Judecătoria Constanţa, prin raportare la sediul D.R.D.P. Constanţa, nu are nici o relevanţă juridică şi nici nu schimbă situaţia de fapt, şi anume că domiciliul debitorului se află în circumscripţia Judecătoriei Constanţa.
La data introducerii acţiunii, Judecătoria Constanţa era competentă teritorial să soluţioneze cauza prin raportare la domiciliul debitorului, care rezultă cu suficientă claritate din procesul-verbal de contravenţie.
Raţiunea pentru care C.N.A.D.N.R. a înţeles să introducă acţiunea la Judecătoria Constanţa nu prezintă relevanţă juridică, întrucât este un criteriu subiectiv şi neprevăzut de lege. Legea este foarte clară şi ambele criterii pe care le prevede - sediul debitorului sau al creditorului - sunt obiective şi se apreciază la data introducerii acţiunii.
Astfel, creditorul putea introduce acţiunea fie la Judecătoria Constanţa, fie la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Alegerea Judecătoriei Constanţa s-a realizat în mod evident datorită faptului că domiciliul debitorului se află în circumscripţia acestei instanţe, motiv pentru care C.N.A.D.N.R. a dispus ca executarea proceselor-verbale de contravenţie şi recuperarea sumelor datorate să se realizeze prin direcţiile regionale de la domiciliile contravenienţilor. La nivelul întregii ţări, C.N.A.D.N.R. a acordat mandate direcţiilor regionale, fiind avută în vedere repartizarea teritorială, aşa cum se menţionează în preambulul mandatului acordat D.R.D.P. Constanţa. Această repartizare teritorială nu este nici nelegală, nici abuzivă şi nici nu se poate imputa C.N.A.D.N.R. că "un creditor ar putea sesiza oricare dintre aceste două instanţe, dar nu una oarecare în funcţie de un eventual interes" din moment ce interesul este legitim, respectiv buna organizare a companiei şi distribuirea către direcţiile regionale de atribuţii în funcţie de repartizarea teritorială.
Referitor la invocarea imposibilităţii verificării domiciliului debitorului, instanţa apreciază că soluţionarea unei cauze fără citare nu este incompatibilă cu aceste verificări, pentru că acestea nu se realizează în vederea citării, ci în vederea stabilirii competenţei. De altfel, Judecătoria Constanţa a făcut verificări cu privire la motivele pentru care creditoarea a ales această instanţă, fiind emisă adresă creditoarei, însă nu a făcut nicio verificare cu privire la debitor.
Pe cale de consecinţă, în cazul competenţei teritoriale alternative atunci când creditorul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, alegerea se definitivează la momentul introducerii acţiunii, prima instanţă sesizată fiind instanţa competentă. De la acel moment, data introducerii acţiunii, nicio altă instanţă nu mai este competentă să judece, chiar dacă anterior reclamantul putea introduce acţiunea la mai multe instanţe.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanţa, a învestit Judecătoria Constanţa cu o cerere de învestire cu formulă executorie a Procesului-verbal de contravenţie P1 din 7 noiembrie 2011, invocând, în drept, prevederile art. 6401 C. proc. civ. din 2010 şi ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Procesul-verbal de contravenţie P1 din 7 noiembrie 2011, s-a constatat săvârşirea de către M.M., cu domiciliul în comuna C., judeţul Constanţa, a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, şi s-a dispus sancţionarea contravenientului cu amendă contravenţională, potrivit art. 8 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.
Conform art. 6401 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. din 2010:
"Art. 6401. - (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.
(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales."
În cauză, se constată că, în virtutea dispoziţiilor art. 6401 C. proc. civ. din 2010, C.N.A.D.N.R., în calitate de creditor, a optat pentru instanţa de la domiciliul debitorului (contravenientul M.M.), care, potrivit celor menţionate în procesul-verbal, se află în circumscripţia Judecătoriei Constanţa. În condiţiile în care, potrivit susţinerilor creditoarei, nu a fost atacat, procesul-verbal de contravenţie constituie titlu executoriu, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, şi se bucură de prezumţia de legalitate, datele menţionate în cuprinsul fiind prezumate a fi reale.
Astfel fiind, în virtutea exercitării de către C.N.A.D.N.R. a dreptului de a opta pentru una dintre instanţele competente teritorial conform art. 6401 C. proc. civ. din 2010, Judecătoriei Constanţa îi revine competenţa de a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul contravenientul.
Cu referire la competenţa teritorială alternativă, în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut că odată ce, prin introducerea cererii, partea şi-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanţele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opţiunii sale şi nici instanţa nu poate, din oficiu, să îşi decline competenţa.
Mai mult decât atât, este de observat că, în materie contravenţională, potrivit art. 32 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a judecătoriei care judecă plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie.
În privinţa contravenţiei prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dreptul comun reprezentat de O.G. nr. 2/2001 (care stabileşte competenţa teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia), raţiunea legiuitorului este de a proteja pe contravenient, întrucât stabileşte în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul contravenientului competenţa teritorială exclusivă de soluţionare a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Această raţiune a legiuitorului rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 10 şi art. 101 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora:
"Art. 10. - Contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
Art. 101. - Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul M.M., în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 923/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 93/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
