ICCJ. Decizia nr. 935/2015. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 935/2015
Dosar nr. 4973/30/2010
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4973/30 din 22 martie 2010, astfel cum a fost precizată, reclamanta R.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC U.T.T. SA, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X1 din 11 august 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.372 din 13 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
La Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 4973/30/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 416 din 3 octombrie 2011 pronunţată de această instanţă, s-a dispus: respingerea acţiunii formulate de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC U.T.T. SA şi plata onorariului de avocat din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva Sentinţei civile nr. 416 din 3 octombrie 2011 a declarat recurs reclamanta R.S., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus, prin Decizia nr. 3.814 din 28 septembrie 2012, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La Curtea de Apel Timişoara, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. 4973/30/2010.
2. Hotărârea primei instanţei, în faza rejudecării cauzei
Prin Sentinţa civilă nr. 90 din 30 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta R.S., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC U.T.T. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Certificatul Seria X1 din 11 august 2008 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor, a fost atestat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC U.T.T. SA, în calitate de societate cu capital de stat, înfiinţată prin H.G. nr. 1527 din 21 decembrie 1990, pentru suprafaţa de 20.076 mp teren.
Din documentaţia existentă la dosarul cauzei rezultă că terenul în discuţie s-a aflat în administrarea operativă a pârâtei SC U.T.T. SA, iar conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale ce au luat fiinţă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat, sunt proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
Totodată, conform înscrisurilor de la dosar, rezultă că pârâta a suportat taxele şi impozitele aferente terenului în discuţie.
Din documentaţia existentă la dosarul cauzei şi din expertiza tehnică în specialitatea topografie efectuată în cauză, rezultă că terenul care face obiectul certificatului a cărui anulare se solicită este necesar pentru desfăşurarea activităţii pârâtei.
Examinarea temeiniciei cererii de faţă se realizează în cadrul procedurii speciale a contenciosului administrativ, exclusiv în limitele verificării legalităţii emiterii actului administrativ atacat, fără să poată fi pus în discuţie dreptul de proprietate asupra terenului al uneia sau alteia dintre părţi, o astfel de competenţă revenind instanţei civile.
În ipoteza în care reclamanta ar obţine pe cale civilă titlul de proprietate asupra terenului în discuţie, aceasta ar putea să solicite o eventuală comparare de titluri pe calea dreptului comun, întrucât pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ se poate dispune anularea actului administrativ doar în măsura în care se stabileşte încălcarea dispoziţiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ al cărui anulare se solicită.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că acţiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată şi a dispus respingerea acesteia.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 60 din 3 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta R.S., susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. În mod eronat prima instanţă a respins solicitarea de a se dispune o expertiză contrarie, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Solicitarea ca în temeiul art. 212 C. proc. civ. să fie anulat raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză şi să fie efectuată o expertiză contrarie a fost făcută la primul termen la care părţile legal citate şi prezente au luat cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile încuviinţate de instanţă.
Instanţa a respins solicitarea, apreciind că este tardiv formulată, deşi reclamanta putea recurge la acest demers procedural doar după ce părţile au luat cunoştinţă de conţinutul final al raportului de expertiză, respectiv la primul termen după formularea răspunsului la obiecţiuni.
În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanţa a pronunţat încheierea de respingere a cererii de administrare a unei probe pe care reclamanta o apreciază ca fiind esenţială pentru soluţionarea cauzei.
3.2. Actul administrativ atacat este lovit de nulitate.
Astfel, în contextul în care prin acest act administrativ se atestă dreptul de proprietate al SC U.T.T. SA asupra unui imobil care a fost în mod abuziv expropriat din patrimoniul reclamantei, este îndeplinită condiţia vătămării unui drept şi a unui interes legitim, potrivit cerinţei instituite de art. 1 din Legea nr. 554/2004. Dovada îndeplinirii acestei condiţii este dată, pe de o parte, de Hotărârea nr. 1/82 din 21 februarie 2008 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Timiş prin care se dispune recunoaşterea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 630 mp teren, iar, pe de altă parte, de recunoaşterea făcută de directorul executiv al societăţii, prin Adresa nr. A1 din 12 iunie 2008, cu privire la împrejurarea că imobilul solicitat este cuprins într-un activ aflat în administrarea societăţii şi că este informată societatea de demersul reclamantei de a solicita retrocedarea parcelei de sub vechiul număr topografic T1.
Or, pentru emiterea acestui act administrativ de autoritate, era necesar îndeplinirea anumitor condiţii, printre care şi inexistenţa unor litigii cu persoane fizice sau juridice. O declaraţie neconformă cu realitatea face ca actul administrativ de autoritate să fie lipsit de legalitate, putând fi sancţionat conform legii.
Motivele pe care se sprijină hotărârea de respingere a cererii reclamantei sunt străine de natura pricinii, iar instanţa, în mod deliberat, a interpretat documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ, apreciind că documentaţia prezentată este legală.
Acest act administrativ a fost emis în temeiul H.G. nr. 834 din 1991 care, în conţinutul art. 1 stabileşte condiţiile iniţiale pentru întocmirea documentaţiei în vederea eliberării certificatului: a) terenurile să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora şi b) să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
O condiţie esenţială pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei de rangul 2 asupra terenului în litigiu este aceea ca această societate să fi avut în patrimoniul său terenul care a făcut obiectul certificatului a cărui anulare se solicită. Existenţa terenului în patrimoniul societăţii are semnificaţia deţinerii unui drept real asupra terenului, iar pârâta SC U.T.T. SA nu a adus nicio probă din care să rezulte modul de dobândire a dreptului său de proprietate sau a altui drept real.
Prima instanţă a schimbat chiar condiţionalitatea legală, impunând o condiţie suis generis: "pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin certificatul în discuţie verificându-se cu ocazia emiterii sale dacă terenul s-a aflat în administrarea operativă a fostei societăţii cu capital de stat la data înfiinţării acesteia (...)".
În ceea ce priveşte condiţia ca terenul să fie necesar desfăşurării activităţii societăţii, dovezile din care ar rezulta îndeplinirea acestei condiţii sunt discutabile. Instanţa a înlăturat toate susţinerile reclamantei, a înlăturat mijloacele de probă de natura înscrisurilor şi a dat credit unei expertize subiective şi discutabile din punct de vedere ştiinţific. În mod evident că nu activitatea sportivă este obiectul de activitate al acestei societăţii comerciale.
Este de menţionat faptul că în anul 2007, potrivit certificatului constatator, domeniul de activitate al pârâtei viza strict producţia de ţesături şi că abia din anul 2010 au apărut în certificatul constatator anumite modificări cu privire la activitatea desfăşurată, introducându-se şi activităţi ale bazelor sportive şi alte activităţi recreative şi distractive.
În opinia recurentei, aceste menţiuni nu sunt făcute decât pro causa, în condiţiile în care au continuat demersurile acesteia pentru restituirea proprietăţii.
Referitor la H.G. nr. 834/1991, se impune a se observa că aplicabilitatea acesteia este de strictă interpretare, doar societăţilor cu capital de stat. Or, la momentul eliberării actului atacat, respectiv în anul 2008, structura acţionariatului la această societate era 100% privată.
În concluzie, pentru motivele expuse, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata SC U.T.T. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta R.S. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X1 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor la data de 11 august 2008 pentru SC U.T.T. SA.
În considerarea celor statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare şi a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în mod legal prima instanţă a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate, expertiză întocmită de expert G.I.
Este neîntemeiată critica ce vizează greşita respingere de către prima instanţă a cererii reclamantei de anulare a raportului de expertiză şi de efectuare în cauză a unei noi expertize.
Astfel, în mod corect au fost interpretate şi aplicate prevederile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care cererea de efectuare a unei noi expertize nu a fost formulată la primul termen după depunerea lucrării.
În plus, nu a fost invocată nerespectarea unei dispoziţii legale la întocmirea raportului de expertiză care să atragă nulitatea acestuia, susţinerile reclamantei reprezentând nemulţumiri faţă de constatările şi concluziile expertizei cu privire la care expertul şi-a prezentat punctul de vedere prin răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de instanţă.
Sunt neîntemeiate şi criticile privitoare la greşita respingere de către prima instanţă a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Astfel, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria X1 din 11 august 2008 a fost emis în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991, neavând relevanţă în privinţa legalităţii acestuia existenţa/inexistenţa unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren ce face obiectul acestuia.
Contrar susţinerilor recurentei, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, coroborate cu constatările şi concluziile expertizei judiciare, rezultă că terenul care face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate se afla în folosinţa pârâtei şi în patrimoniul acesteia, fiind necesar pentru exercitarea obiectului său de activitate.
Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale care au luat fiinţă ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat sunt proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
De asemenea, art. 8 din H.G. nr. 834/1991 prevede că terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii, vor constitui obiect al certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În mod corect prima instanţă a constatat că nu a existat nicio încălcare a dispoziţiilor legale în procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi că pretenţiile reclamantei ar putea fi valorificate într-o acţiune promovată pe calea dreptului comun, care să vizeze compararea titlurilor de proprietate emise pentru terenul în litigiu.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pârâta SC U.T.T. SA nu îndeplinea condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, nefiind societate cu capital de stat, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a actului administrativ s-a invocat pentru prima oară în faţa instanţei de recurs, astfel că nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate.
Însăşi prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate, împrejurarea că pârâta, societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 15/1990 ca societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, beneficiază de prevederile H.G. nr. 834/1991 şi că nu a fost contestată în cauză îndeplinirea condiţiei ca societatea să fi fost cu capital integral de stat la data înfiinţării acesteia.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta R.S. împotriva Sentinţei nr. 60 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 94/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
