ICCJ. Decizia nr. 952/2015. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 952/2015
Dosar nr. 5186/102/2011
Şedinţa publică de la 4 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iulie 2011, în Dosar nr. 5186/102/2011, reclamantul B.I.Z. a chemat în judecată pârâtul Baroul Mureş, solicitând: anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de pârât; obligarea pârâtului la declararea ca admis la verificarea cunoştinţelor în materia organizării şi exercitării profesiei de avocat şi, ca urmare, emiterea în favoarea reclamantului a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen; iar, în subsidiar, reluarea procedurii de verificare a cunoştinţelor în ceea ce priveşte organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prin Sentinţa nr. 2865 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B.J.Z., în contradictoriu cu pârâtul Baroul Mureş şi, în consecinţă, s-a anulat Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 adoptată de Consiliul Baroului Mureş, fiind obligat pârâtul să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Baroul Mureş, iar prin Decizia nr. 4743 din 21 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul, s-a casat hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei competente, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca primă instanţă.
S-a reţinut că reclamantul B.I.Z. a formulat acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Baroul Mureş, obligarea pârâtului să emită o decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. În „concluziile scrise” depuse de reclamant, la termenul din 28 mai 2012, s-a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să se dispună anularea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 şi, implicit, a Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. S-a reţinut că instanţa de fond, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 C. proc. civ., în vigoare la data de referinţă, era datoare să pună în discuţie inadmisibilitatea acţiunii în justiţie îndreptate doar împotriva deciziei Consiliului Baroului Mureş, câtă vreme nu s-a formulat petit de anulare şi a Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R., iar după formularea concluziilor scrise, când s-a cerut şi anularea acestei din urmă decizii, să dispună introducerea în cauză a U.N.B.R. Bucureşti şi să-şi verifice competenţa materială.
La data de 18 octombrie 2013 reclamantul a depus la dosar note de şedinţă prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 a Consiliului Baroului Mureş şi a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R.
Pârâţii au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii cu privire la excepţia de nelegalitate a celor două decizii, motivat de faptul că prin prezenta acţiune s-a urmărit verificarea legalităţii actelor administrative, fiind inadmisibil ca, pe cale de excepţie, să se formuleze aceeaşi cerere. De asemenea, au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că reclamantul nu a contestat la instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi nu au fost arătate care sunt motivele de nelegalitate ale acesteia.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 388 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată cu privire la excepţia de nelegalitate şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul B.I.Z. cu privire la Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş şi Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.
Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul B.I.Z., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Mureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş, precum şi Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. în soluţionarea contestaţiei reclamantului.
A fost obligat pârâtul Baroul Mureş să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat, ca avocat definitiv, cu scutire de examen.
Instanţa a respins celelalte pretenţii ale reclamantului.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este întemeiată, având în vedere că obiectul acţiunii deduse judecăţii este chiar anularea celor două decizii (ca urmare a constatării nelegalităţii acestora), respectiv, Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Mureş şi Decizia nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a respins-o, având în vedere tocmai petitul de anulare a Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. - Baroul Bucureşti. De asemenea, instanţa a constatat că prin recursul formulat de pârâtul Baroul Mureş şi soluţionat prin decizia de casare amintită s-a invocat motivul de nelegalitate decurgând din încălcarea normelor de necompetenţă materială, dat fiind faptul că acţiunea reclamantul viza şi Decizia nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R.
Cu privire la susţinerea pârâţilor în sensul că cererea de chemare în judecată nu ar cuprinde motivele de nelegalitate ale Deciziei nr. 194/2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, instanţa de fond a reţinut că, în primul rând, o atare lipsă (a motivelor) ar putea atrage suspendarea judecăţii, conform art. 1551 C. proc. civ., iar pe de altă parte, în contextul în care decizia nr. 194/2011 a Consiliului U.N.B.R. a fost emisă în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 54/2011 emisă de Consiliului Bariului Mureş, instanţa a reţinut că motivele de nelegalitate invocate de reclamant sunt identice cu privire la cele două acte atacate.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea nr. 330 din 14 iulie 2010, reclamantul a solicitat Baroului Mureş primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011 reclamantul a fost declarat respins, în urma verificării cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Reclamantul a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, contestaţie respinsă prin Decizia nr. 194 din 09 iunie 2011 a Consiliului U.N.B.R.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că prin decizia de casare s-a reţinut că procedura de contestare a hotărârii Consiliului Baroului asupra cererii de primire în profesie la Consiliul U.N.B.R. este o procedură administrativă, care se finalizează cu emiterea unei decizii a Consiliului U.N.B.R., care, potrivit Legii nr. 51/1995, poate fi atacată la instanţa de contencios-administrativ.
Având în vedere aceste aspecte dezlegate de instanţa de casare şi obligatorii pentru instanţă în rejudecare (potrivit art. 315, alin. (1) C. proc. civ. ), instanţa de primă jurisdicţie, învestită cu dosarul cauzei după casarea cu trimitere, a constatat că această procedură a fost respectată de reclamant.
Instanţa a reţinut că reclamantul îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la data formulării cererii de primire în profesie, astfel cum rezultă din adresa nr. 1/3 ianuarie 2011 emisă de pârâtul Baroul Mureş. Prin aceeaşi adresă i s-a adus la cunoştinţa reclamantului că a fost planificat la interviul organizat la data de 4 februarie 2011, interviu care urma a se organiza în conformitate cu Hotărârea nr. 902/2010, în scris.
Reclamantul s-a prezentat la interviu, iar lucrarea scrisă cu tema „contractul de asistenţă juridică” a fost notată cu 5,15, reclamantul fiind declarat respins, motivat de faptul că nu a obţinut nota minimă, respectiv 7.
Instanţa de fond a reţinut că, prin art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, act ce are forţa juridică inferioară Legii nr. 51/1995, s-a prevăzut că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Însă, această prevedere din statut, a reţinut instanţa de fond că nu trebuie înţeleasă în sensul organizării unui examen scris. Aceasta deoarece „verificarea cunoştinţelor”, ca noţiune reglementată de statut, nu poate fi făcută contrar dispoziţiilor Legii nr. 51/1995. Atâta timp cât în lege se foloseşte noţiunea „scutire de examen”, fără a cere dovedirea unui anumit nivel de cunoştinţe în ceea priveşte legislaţia specifică profesiei sau în alte materii, efectuarea verificării cunoştinţelor în forma scrisă, cu nota minimă de promovare 7, echivalează în realitate cu un examen, lipsind de conţinut şi eficienţă dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege.
Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond că Hotărârea U.N.B.R. nr. 902 din 11 septembrie 2010, prin care s-a stabilit că verificarea cunoştinţelor se poate efectua şi în scris, este lipsită de eficienţă juridică în speţă, câtă vreme reclamantul şi-a înregistrat cererea de primire în profesie, cu scutire de examen, anterior adoptării acesteia, respectiv la data de 14 iulie 2010.
Prin urmare, a concluzionat instanţa de fond că reclamantul îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la data formulării cererii de către acesta, iar alegerea modalităţii de examinare sub forma unui “interviu” scris este de natură a determina nulitatea Deciziei nr. 54 din 22 februarie 2011 a Baroului Mureş prin care s-a respins cererea reclamantului, precum şi a Deciziei nr. 194 din 9 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. în soluţionarea contestaţiei reclamantului.
În ceea ce priveşte petitul accesoriu, constând în obligarea pârâtului la declararea reclamantului ca admis la verificarea cunoştinţelor în materia organizării şi exercitării profesiei de avocat, instanţa l-a respins, având în vedere considerentele reţinute anterior, în sensul că primirea în profesia de avocat în modalitatea aleasă de reclamant se face „cu scutire de examen”.
De asemenea, instanţa a respins şi petitul formulat în subsidiar, având în vedere faptul că petitul principal a fost admis.
3. Recursul formulat de Baroul Mureş şi U.N.B.R.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat împreună recurs Baroul Mureş şi U.N.B.R., solicitându-se admiterea recursului şi respingerea cererii reclamantului, în principal, ca urmare a admiterii excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, iar, în subsidiar, ca netemeinică şi nelegală.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate invocată, s-a arătat că aceasta a privit faptul necontestării în instanţă a Deciziei nr. 194 din 09 iunie 2011 emisă de Consiliul U.N.B.R. S-a arătat faptul că modificarea cererii inițiale a reclamantului, în sensul solicitării de anulare a Deciziei nr. 194/2011, a fost făcută după închiderea dezbaterilor în primă instanță, însă, în acest caz, chiar dacă hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare, instanța de fond a fost învestită tot cu cererea inițială.
Cu privire la fondul cauzei, s-a susținut că aprecierea instanței de judecată în sensul că Statutul profesiei de avocat are forță juridică inferioară Legii nr. 51/1995, nu poate să conducă, implicit, la concluzia că prevederile acestui act pot fi încălcate sau aplicate în mod preferențial.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile formulate de recurent și le va respinge ca nefondate.
Astfel, cu privire la excepţia de inadmisibilitate susținută, Înalta Curte reţine că instanţa de primă jurisdicţie a dat o interpretare corectă dispozițiilor procedurale, întrucât a avut în vedere aspecte dezlegate de instanţa de casare şi obligatorii pentru instanţă în rejudecare.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de control judiciar a reţinut că intimatul-reclamant a adresat Baroului Mureş cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 54 din 22 februarie 2011, Baroul Mureş a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petentul nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, măsura fiind confirmată prin Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 194 din 09 iunie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia petentului.
Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de primire în profesie de către intimat, dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat aveau următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b)cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Înalta Curte reţine că prin dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, se prevede că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, iar prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., la pct. 5 se detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat.
Conform acestor din urmă dispoziţii, „Rezultatul verificării cunoştinţelor poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”:
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, îndeosebi după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care a semnalat divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, precum şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, Înalta Curte constată că, pe fondul cauzei, critica recurentei U.N.B.R. este neîntemeiată.
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea interviului scris, Înalta Curte reţine că această practică nu poate fi criticată de instanţă. Însă, ceea ce este criticabil şi poate fi cenzurat de către instanţă este faptul că rezultatul interviului scris, în urma căruia s-a decis că reclamantul „nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu s-a consemnat într-un înscris în care să se arate ce cunoştinţe referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu au fost cunoscute de către reclamant, întrucât “interviul scris” a fost depus la dosarul instanţei de fond şi rezultă faptul că intimatul-reclamant posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, aspect care este confirmat şi de diploma de studii de master în drept obţinută de intimatul-reclamant în anul 2006.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recurenţii, în acest mod, au golit de conţinut prevederea legală aplicabilă, nesocotindu-se dreptul prevăzut de lege cu privire la admiterea în profesia de avocat.
Instanţa de control judiciar constată că intimatul, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplineşte condiţiile expres arătate la art. 16 alin. (2) lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, motiv pentru care, apreciază că reclamantul are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit, decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Având în vedere că este vorba de o privare a unui drept recunoscut de lege, testul de proporţionalitate nu a constat în verificarea modului de realizare a interviului, de către Barou, ci instanţa a verificat caracterul discriminatoriu al măsurii de respingere a cererii, gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept) şi efectele particulare ale acestei masuri în cazul concret al reclamantului, iar, în cauza dedusă judecăţii, văzând că autorităţile pârâte nu au o justificare a respingerii cererii reclamantului, care să aibă legătură cu realizarea interviului, în cadrul căruia au fost verificate cunoştinţele privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, s-a concluzionat că soluţia dată de instanţa de fond pe acest aspect este legală şi temeinică şi va fi menţinută de instanţa de control judiciar.
Înalta Curte reţine că refuzul pârâţilor de a-l primi în profesie fără examen pe reclamant, pe motiv că nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, apare ca nejustificat şi în mod corect a fost sancţionat de instanţa de fond prin admiterea acţiunii introductive, în sensul anulării actelor atacate şi obligării la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat definitive, cu scutire de examen.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Baroul Mureş şi U.N.B.R. împotriva Sentinţei nr. 388 din 23 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 940/2015. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 980/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
