ICCJ. Decizia nr. 903/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 903/2015
Dosar nr. 4421/2/2012
Şedinţa publică de la 27 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC E.P.G.M.N.K. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi A.N.A.F., anularea Notificării X din 19 octombrie 2011, Z din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15 noiembrie 2011, Y din 19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 şi Notificării B din 15 noiembrie 2011 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 7145 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. - Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili şi respinsă acţiunea faţă de aceasta.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC E.P.G.M.B.N.K. SRL, în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.S. şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Totodată, a fost dispusă anularea Notificărilor anularea Notificării X din 19 octombrie 2011, Z din 21 octombrie 2011, Q din 15 noiembrie 2011, W din 15 noiembrie 2011, Y din 19 octombrie 2011, J din 21 octombrie 2011 şi Notificării B din 15 noiembrie 2011 emise de pârâta C.N.A.S. şi obligată pârâta C.N.A.S. să plătească reclamantei suma de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, că aceasta este întemeiată pentru că A.N.A.F. nu este emitenta actelor administrative contestate.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că pârâta C.N.A.S. a emis ele 5 notificări a căror anulare o solicită şi prin care s-au stabilit sume estimative de plată şi că în niciunul dintre trimestrele vizate reclamanta, direct sau prin intermediul S., nu a comercializat în România nicio cantitate de medicamente către farmacii sau unităţi sanitare cu paturi, astfel încât nu au existat încasări care să fi putut constitui legalmente baza de calcul a contribuţiei şi că C.N.A.S. a ignorat declaraţiile depuse de Sandoz, ca reprezentant al E., care atestau inexistenţa vânzărilor de medicamente şi încasărilor aferente.
Potrivit art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, în situaţia în care deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii acestui drept de comercializare, direct sau indirect, de la respectivul deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă.
S-a arătat că potrivit normelor legale imperative ce reglementează regimul medicamentului în România, comercializarea este permisă exclusiv unui deţinător al autorizaţiei de distribuţie angro sau en detail de medicamente, supus cerinţelor legale şi logistice relevante, verificate de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Astfel, art. 788 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 95/2006 dispune imperativ că distribuţia angro sau en detail de medicamente poate fi desfăşurată exclusiv de către posesorii unei autorizaţii de distribuţie angro sau en detail, în care se precizează sediul pentru care este valabilă. Ca unică excepţie, art. 788 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 stabileşte că deţinerea unei autorizaţii de fabricaţie, emisă de A.N.M.D.M. în condiţiile legii, include şi autorizarea pentru distribuţia angro a medicamentelor acoperite de acea autorizaţie.
În vederea emiterii unei autorizaţii de distribuţie angro sau en detail, unităţile de distribuţie trebuie să respecte o serie de cerinţe de ordin normativ, tehnic şi logistic, reglementate prin legislaţia secundară emisă de Ministerul Sănătăţii şi verificate de inspectorii A.N.M.D.M. sau ai Ministerului Sănătăţii.
Instanţa de fond a arătat că reclamanta nu este subiect plătitor al contribuţiei, subiectul plătitor fiind distribuitorul angro de medicamente compensate din fonduri publice, livrate farmaciilor şi spitalelor în considerarea celor de mai sus, şi având în vedere că reclamanta este o persoană juridică străină, deţinătoare de autorizaţiei de punere pe piaţă, dar care nu deţine nicio autorizaţie de distribuţie angro sau en detail ori autorizaţie de fabricaţie eliberate de autorităţile competente din România conform reglementărilor legale aplicabile, rezultă că nu are posibilitatea legală de a comercializa medicamentele relevante pe piaţa din România şi, prin urmare, în conformitate cu art. 3631 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, societatea nu poate fi calificată ca subiect plătitor al contribuţiei relevante.
S-a precizat că, inclusiv în situaţia în care reclamanta ar fi putut desfăşura activităţi de comercializare a medicamentelor în România, aceasta nu putea fi legalmente calificată ca subiect plătitor al contribuţiei având în vedere: modelul de comercializare existent, care presupune livrarea tuturor medicamentelor către Sandoz, care le vinde mai departe distribuitorilor angro autorizaţi precum şi faptul că subiectul plătitor al contribuţiei reglementate prin art. 3631 din Legea nr. 95/2006 este acel distribuitor angro care vinde medicamente compensate din fonduri publice către utilizatorii finali (farmacii şi spitale).
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006, art. 1 lit. a) şi b) şi art. 6 alin. (1) din Norme, precum şi a Anexelor 2a, 2b, 2a1 şi 2b1 la Norme, reiese că entităţile supuse obligaţiilor declarative şi de plată a contribuţiei sunt acele persoane juridice care vând efectiv medicamentele compensate din fonduri publice „în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi către unităţile sanitare cu paturi” în cadrul unul trimestru şi obţin încasări din aceste vânzări. Or, în cazul concret al modelului de distribuţie în România a medicamentelor E., aceste persoane sunt acei distribuitori angro care, direct sau indirect, au achiziţionat medicamentele respective de la Sandoz şi le-au vândut direct către farmacii şi spitale.
Pe de altă parte, motivul determinant pentru care C.N.A.S. nu avea temei să determine astfel de contribuţii în sarcina reclamantei, a apreciat instanţa de fond, constă în inexistenţa oricărei cantităţi de medicamente compensate din fonduri publice care să fi fost comercializată de aceasta în trimestrele relevante, direct sau prin intermediul Sandoz, „către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi către unităţile sanitare cu paturi"(farmacii şi spitale). În consecinţă: nu au existat volume ale vânzărilor în baza cărora, potrivit art. 1 lit. a) şi art. 4 alin. (1) din Norme, să se fi putut legalmente determina pentru reclamantă un procent al contribuţiei şi nu au existat venituri trimestriale încasate din astfel de vânzări care, potrivit art. 1 lit. b) şi art. 4 alin. (2) din Norme, să fi putut reprezenta baza de calcul a contribuţiei pretinse reclamantei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.N.A.S. pe care o consideră nelegală şi netemeinică şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. ca neîntemeiată şi respingerea cererii de anulare a Notificărilor transmise C.N.A.S. pentru trimestrul IV 2009 – III 2011, ca neîntemeiată.
În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond atât în privinţa modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. cât şi pe fondul cauzei.
I. Instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., susţine recurenta, întrucât în conformitate cu art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor vor fi continuate, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, de către A.N.A.F., care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii – Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar.
A.N.A.F. are calitatea de parte în proces, având în vedere că această calitate corespunde celei de titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
De aceea, se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F.
II. Pe fondul cauzei, recurenta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale Ordinului comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui C.N.A.S. nr. X şi Ordinului comun nr. Y din 21 aprilie 2011 al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui C.N.A.S.
Conform art. 3631 din Legea nr. 95/2006 procentul contribuţiei trimestriale se determină în funcţie de volumul vânzărilor şi se aplică la încasările aferente trimestrului respectiv, iar pentru determinarea efectivă a contribuţiei trimestriale este necesară declararea de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă sau cei care au dobândit dreptul de comercializare de la aceştia a valorii încasărilor realizate în respectivul trimestru.
Potrivit dispoziţiilor legale, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 au obligaţia să depună la C.N.A.S. pe suport de hârtie şi în format electronic, declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a şi 2b (volumul vânzărilor), iar în primele 5 zile ale anului următor celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru se depun declaraţiile prevăzute în anexele nr. 2a1 şi 2b1 (volumul încasărilor).
Aceste declaraţii se dau pe proprie răspundere, se semnează şi se asumă de reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3.
Din redactarea textelor legale rezultă că prin plătitori ai contribuţiei se înţeleg deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă.
Chiar dacă medicamentele pentru care s-a calculat contribuţia nu au fost vândute direct unităţii sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute sub-distribuitorilor şi veniturile obţinute din vânzarea medicamentelor de către distribuitori se încadrează la art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Procentul contribuţiei se determină potrivit anexei 14 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din totalul veniturilor obţinute trimestrial, în funcţie de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, de medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi de medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc.
Valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, după deducerea TVA prin aplicarea procentului de contribuţie stabilit între 5% şi 11%.
Contribuţia se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, iar adoptarea acestui mecanism de colectare a contribuţiei a fost impusă de găsirea unor metode adiţionale de acoperire a cheltuielilor cu sănătatea.
Recurenta a apreciat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată pentru că prin aceste notificări au fost aduse la cunoştinţa reclamantei doar sumele estimative datorate, având în vedere că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara încasările aferente trimestrului IV 2009 - III 2011.
În cadrul motivelor de recurs s-au invocat aspecte legate de modul de implementare a contribuţiei claw-back şi de modificările legislative intervenite, dar şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 548 din 24 mai 2012), jurisprudenţa instanţelor privind anularea Ordinului nr. 928/591/2010 şi prevederile O.G. nr. 17/2012.
În raport de aceste ultime modificări, recurenta a susţinut că sumele plătite de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, deci inclusiv de reclamanta din prezenta cauză, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu, pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, în condiţiile neefectuării plăţii s-ar ajunge la situaţia în care numai o parte a medicamentelor scadente la plată ar putea fi decontate, prin neplata acestei contribuţii creându-se o situaţie de îngrădire a accesului la medicamente a asiguraţilor.
Intimata E.P. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta C.N.A.S. dar pentru următoarele considerente:
În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond sub două aspecte:
- în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F.;
- în ceea ce priveşte fondul cauzei, pentru că a fost admisă acţiunea reclamantei şi anulate notificările prin care s-a stabilit obligaţia de plată a taxei claw-back.
În privinţa criticilor referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., se constată că acestea sunt nefondate.
Conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia claw-back vor fi continuate de A.N.A.F. În consecinţă, subrogarea A.N.A.F. intervine numai pentru procedurile de administrare a creanţelor, iar nu şi în ceea ce priveşte stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competenţa aparţinea C.N.A.S.
Noţiunea de administrare a creanţei avută în vedere de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 se referă numai la procedura de încasare şi de executare silită a creanţelor deja stabilite şi nu poate fi extinsă pentru operaţiunile juridice premergătoare de constatare a existenţei şi întinderii creanţei şi care au ca obiect individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back şi comunicarea acesteia către debitor, ca atribuţii exclusive ale C.N.A.S. în perioada 2009 - trimestrului III al anului 2011, avută în vedere la emiterea notificării contestate în prezenta cauză.
Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, se stabileşte de C.N.A.S. şi se plăteşte conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.
De aceea, soluţia instanţei de fond referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. nu este nelegală.
Însă, în ceea ce priveşte fondul cauzei, soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 oct.9 C. proc. civ.
Instanţa de fond a anulat notificările emise de pârâta C.N.A.S., reţinând că pentru trimestrul IV 2009, trimestrul II 2010 şi trimestrul III 2011, reclamanta nu a comercializat, nici direct şi nici prin intermediul S., nicio cantitate de medicamente către farmacii sau unităţi sanitare cu paturi şi pentru că reclamanta nu ar fi subiect plătitor al contribuţiei, subiect plătitor fiind, în opinia instanţei de fond distribuitorul angro al medicamentelor compensate din fonduri publice livrate farmaciilor şi spitalelor.
Pentru a stabili dacă cele două argumente invocate de instanţa de fond sunt sau nu rezultate din interpretarea şi aplicarea legii trebuie precizat că potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 104/2009 începând cu 7 octombrie 2009.
(1) Pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14.
(2) În cazul în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora, contribuţia este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor în România.”
În raport de aceste prevederi rezultă că subiecţii plătitori ai acestei taxe sunt:
- fie deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea TVA;
- fie persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare în România a medicamentelor, ca urmare a obţinerii dreptului de comercializare direct de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terţi dreptul de comercializare a medicamentelor, în cazul în care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor respective nu desfăşoară în România activităţi de comercializare a acestora.
În aceste condiţii, argumentul instanţei de fond pentru care a anulat notificările este nefondat pentru că legea nu prevede obligaţia de plată a taxei claw-back în sarcina distribuitorului angro al medicamentelor, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Aşa cum chiar reclamanta a recunoscut, aceasta este de deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.
În această calitate, C.N.A.S. a comunicat reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL solicitarea de depunere actualizată a declaraţiilor pentru perioada trimestrului IV 2009 - III 2011 (anexa 9 la cererea de chemare în judecată), iar reclamanta, în calitate de deţinător al acestei autorizaţii a şi depus anexa nr. 2 aferentă trimestrului IV 2009 (anexa 10 la cererea de chemare în judecată).
Mai mult, reclamanta, tot în calitate de deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă, în nume propriu (fila 29 dosar fond - anexa 7 la cererea de chemare în judecată) sau prin reprezentantul convenţional SC S. SRL (filele 88-92 dosar fond, anexele 12, 13 ale cererii de chemare în judecată) a invocat, prin adresele înaintate C.N.A.S. faptul că nu ar fi subiect plătitor al acestei taxe pentru că nu a comercializat în România nicio cantitate de medicamente relevantă către farmacii sau unităţi sanitare.
Este adevărat că unele adrese sunt emise prin reprezentantul convenţional SC S. SRL, însă având în vedere că şi aceasta este deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă, pentru a nu se face confuzie între medicamentele pentru care deţine autorizaţie în nume propriu şi pentru medicamentele pentru care deţinător al autorizaţiei este reclamanta E.P., în mod corect trebuie să se depună declaraţii privind încasările şi vânzările pe cele două categorii de medicamente iar reclamanta are obligaţia de plată a taxei claw-back pentru medicamentele pentru care deţine autorizaţia de punere pe piaţă. Prin urmare, sunt nefondate şi contrare legii susţinerile instanţei de fond potrivit cărora obligaţia de plată revine distribuitorului angro de medicamente compensate din fonduri publice, livrate farmaciilor şi spitalelor.
Cu privire la cel de-al doilea argument reţinut de către instanţa de fond pentru a se dispune anularea notificărilor, respectiv inexistenţa oricărei cantităţi de medicamente compensate din fonduri publice care să fi fost comercializată de reclamantă, direct sau prin intermediul Sandoz, către spitale sau farmacii, susţinerile instanţei sunt nefondate.
Notificările contestate în prezenta cauză au fost emise ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 95/1996 privind reforma în domeniul sănătăţii prin O.U.G. nr. 104/2009, dar şi Ordinului nr. 928/591/2010 prin Ordinul nr. 351/464 din 21 aprilie 2011.
În art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010 s-a prevăzut procentul contribuţiei şi nu se determină valoarea acesteia, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obţinute trimestrial, după deducerea TVA, iar conform art. 5 din acelaşi ordin, în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii taxei au obligaţia de a depune la C.N.A.S. declaraţiile privind vânzările (anexele 2a şi 2b) iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligaţia să depună declaraţiile prevăzute de anexele 2 a şi 2b.
Iniţial, reclamanta a depus declaraţiile privind vânzările de medicamente relevante care se încadrau în prevederile legale (anexa 2a), iar ulterior a depus declaraţii rectificative şi a apreciat că vânzările sunt zero deoarece nu a vândut medicamente direct către farmacii şi spitale, ci numai către distribuitorii angro.
Această interpretare este contrară prevederilor legale deoarece art. 3631 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 se referă la medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratament ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi la medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratament spitalicesc, comercializate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă sau de persoana care a obţinut dreptul de comercializare de la aceasta, fără nicio referire la terţii distribuitori angro cărora aceste medicamente le-au fost livrate de deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă.
Luând în considerare primele declaraţii ale reclamantei, ce cuprindeau volumul vânzărilor de medicamente către distribuitorii angro, care la rândul lor au vândut medicamentele către farmacii şi spitale, pârâta a procedat la emiterea notificărilor.
Iniţial, a comunicat numai procentul, iar ulterior, în lipsa depunerii declaraţiilor privind încasările, a estimat o sumă de plată şi chiar s-a precizat că această contribuţie urmează a fi stabilită ulterior depunerii declaraţiilor privind încasările.
Fiind o creanţă bugetară, taxei de claw-back îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi 67 C. proc. fisc. care dau dreptul organului fiscal de a stabili baza de impunere pentru determinarea obligaţiei fiscale aferente.
Deoarece reclamanta a respectat numai parţial obligaţiile stabilite prin lege (a depus declaraţia privind veniturile) dar nu şi pe cele privind depunerea declaraţiilor privind încasările, în mod corect, C.N.A.S. a procedat la estimarea taxei claw-back pentru că lipsa declaraţiilor privind încasările legea nu ar putea fi aplicată. Dacă nu s-ar proceda la estimare, reclamanta, prin propria sa voinţă şi nedepunere a acestor declaraţii, deşi a încasat contravaloarea medicamentelor livrate terţilor distribuitori, ar face inaplicabilă legea, ceea ce nu poate fi permis.
În condiţiile în care, faţă de estimările pârâtei, se va dovedi, odată cu depunerea declaraţiilor privind încasările pentru trimestrele respective, că sumele pentru care a fost notificată reclamanta au fost greşite, se poate proceda la o compensare cu alte obligaţii (dacă sumele sunt mai mici decât cele estimate) sau va fi obligată la sume suplimentare (dacă suma rezultată va fi mai mare decât cea estimată).
Toate acestea dovedesc că nu poate fi reţinut nici argumentul invocat de către instanţa de fond potrivit căruia notificările sunt nule pentru că nu s-a făcut dovada vânzărilor către spitale şi farmacii şi pentru tratament ambulatoriu.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL ca neîntemeiată, dar vor fi menţinute dispoziţiile instanţei de fond referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A.S. împotriva Sentinţei civil nr. 7145 din 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC E.P.G.M.N.K. SRL, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 901/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 940/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
