ICCJ. Decizia nr. 940/2015. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 940/2015
Dosar nr. 52691/299/2012*
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
1.1. Cererea de chemare în judecată
Obiectul litigiului îl formează cererea reclamantului privind obligarea paratului MAI să înceteze atingerea adusa onoarei, demnităţii şi imaginii sale, prin Decretul prezidențial nr. 52/1977. S-a arătat în acţiune că nu înțelege să solicite anularea decretului, nici redarea gradului de general maior, nici a pensiei aferente gradului, ci doar refacerea cercetărilor efectuate din anul 1977 şi recunoașterea publică a nevinovăţiei sale.
1.2. Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 794 din 10 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului D.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de apel a reţinut că prin acțiunea adresată instanței de judecată reclamantul a solicitat obligarea ministerului pârât la refacerea cercetărilor referitoare la presupusa sa abatere disciplinară, care i-a adus o gravă atingere onoarei şi demnităţii de militar.
Însă, instanța supremă, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a avut în vedere faptul că reținând, în esență că actul în baza căruia reclamantului i s-a aplicat sancţiunea retragerii gradului de general şi trecerea în rezervă este o manifestare de voinţă care întrunește trăsăturile unui act administrativ.
Mai mult, Curtea de apel a remarcat faptul ca Înalta Curte îşi urmează şi în acest litigiu practica deja stabilită de aceasta într-un dosar anterior în care între aceleași părţi, s-a pus în discuție aceeași problema a competentei precum şi a prescripției acțiunii, respectiv Dosarul nr. 45217/299/2009*.
În Dosarul nr. 45217/299/2009*, Înalta Curte a stabilit în soluționarea conflictului de competenta că ”încetarea săvârșirii faptei ce aduce atingere drepturilor nepatrimoniale” ale reclamantului poate avea loc doar prin anularea Decretului prezidențial nr. 25 din 09 februarie 1977, prin care s-a dispus, în temeiul art. 26 din Statutul Corpului ofițerilor, retragerea gradului de general deținut de reclamant și trecerea acestuia în rezervă.
Curtea de apel a reţinut că cel mai probabil reclamantul a luat cunoștință de conținutul Decretului nr. 25/1977 încă de la data emiterii acestuia respectiv 09 februarie 1977 când s-a dispus retragerea gradului de general și trecerea sa în rezervă, însă, în cauză, există o dovadă de necontestat a faptului că respectivul decret i-a fost comunicat cel mai târziu în data de 25 aprilie 2007 (fila 8 verso dosar JS1).
Calculând termenele prevăzute la art. 11 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în raport de această dată 25 aprilie 2007, rezultă că față de data sesizării instanței 02 noiembrie 2012, acțiunea a fost formulată cu încălcarea prevederilor legale, fie că este vorba de termenul de prescripție, fie că este vorba de termenul de decădere, efectul fiind același.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.I.
2.1. Motivele de recurs
În cadrul motivelor de recurs recurentul a arătat că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât cererea sa este întemeiată pe prevederile Noului C. civ. şi prin aceasta se tinde la obligarea pârâtului să înceteze să aducă atingere onoarei, demnităţii şi imaginii sale publice.
A arătat recurentul că nu a solicitat anularea Decretului Prezidenţial nr. 25/1977, ci numai să se refacă cercetările efectuate în anul 1977, aşa încât obiectul acţiunii nu se circumscrie Legii nr. 554/2004.
Recurentul a mai criticat şi decizia Înaltei Curţi prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Intimatul a solicitat respingerea recursului, cu menţiunea că motivele de recurs nu au legătură cu soluţia pronunţată de Curtea de apel, respectiv respingerea acţiunii ca prescrisă.
2.3. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt existentă în cauză, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin Sentinţa civilă nr. 7165 din 1 aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul D.I. şi pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că o cerere având acelaşi obiect, respectiv obligarea aceluiaşi pârât de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară care i-a adus reclamantului o gravă atingere onoarei şi demnităţii de militar şi de a-i reda acestuia gradul de general maior de care a fost deposedat pe nedrept, a făcut obiectul Dosarului nr. 45217/299/2009, în care conflictul de competenţă ivit a fost soluţionat prin Decizia nr. 4218 din 20 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Judecătoria şi-a însuşit considerentele instanţei supreme şi a reţinut că, întrucât încetarea săvârşirii faptei ce aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului poate avea loc doar prin anularea Decretului prezidenţial nr. 25 din 09 februarie 1977, prin care s-a dispus, în temeiul art. 26 din Statutul Corpului ofiţerilor, retragerea gradului de general deţinut de reclamant şi trecerea acestuia în rezervă, incidente sunt dispoziţiile Legii nr. 554/2004, respectiv art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc în favoarea Curţii de apel competenţa de soluţionare a litigiului născut din emiterea unui act administrativ de către un organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
În opinia instanţei, cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi contestate şi contrazise prin formularea unei alte cereri cu acelaşi scop, iar pronunţarea unei hotărâri care ar infirma soluţia instanţei supreme ar echivala cu promovarea unei incertitudini jurisprudenţiale, de natură a reduce încrederea justiţiabililor în justiţie şi ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, ca element esenţial al preeminenţei dreptului. Hotărârea pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema competenţei este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească.
Prin urmare, în temeiul art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2947 din 7 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Dumitru M. Ion, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul acţiunii cu care este sesizată instanţa constă în „obligarea pârâtei de a reface cercetările”, reclamantul specificând în mod expres că este vorba de o obligaţie „de a face”, iar temeiul juridic îl reprezintă dispoziţiile Codului civil.
Curtea a apreciat că temeiul acţiunii reclamantului nu îl reprezintă dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, obiectul acţiunii fiind o obligaţie „de a face”, în temeiul Codului civil, ceea ce atrage competenţa instanţelor de drept comun, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătoriile judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege”, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin Decizia nr. 7777/2013, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul D.I. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte a avut în vedere faptul că o cerere având acelaşi obiect, respectiv obligarea aceluiaşi pârât de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară care i-a adus reclamantului o gravă atingere onoarei şi demnităţii de militar şi de a-i reda acestuia gradul de general maior de care a fost deposedat pe nedrept, a făcut obiectul dosarului nr. 45217/299/2009, în care conflictul de competenţă ivit a fost soluţionat prin Decizia nr. 4218 din 20 septembrie 2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa analizată în cadrul prezentului recurs, Curtea de apel a respins acţiunea reclamantului ca prescrisă, iar criticile formulate exced acestei soluţii pentru că vizează un aspect asupra căruia instanţa supremă s-a pronunţat în mod irevocabil prin decizia pronunţată în cadrul conflictului negativ de competenţă.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra acţiunii formulate de reclamant, în limitele competenţei stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul-reclamant nu a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii ca fiind prescrisă, aşa încât criticile aduse prin motivele de recurs nu au legătură cu hotărârea pronunţată în cauză.
Sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune, reclamantul nu a formulat nici un fel de critici,
Având în vedere că prin Decizia nr. 7777/2013 a Înaltei Curţi s-a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant la Curtea de Apel Bucureşti, iar instanţa de fond a respins acţiunea ca prescrisă, se constată că motivele de recurs nu au legătură cu sentinţa pronunţată în cauză.
De altfel, din probele cauzei rezultă că prin Sentinţa nr. 5202 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca prescrisă o acţiune între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi cauză.
Mai trebuie precizat că hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă, irevocabilă, are putere de lucru judecat, astfel încât instanţa căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina. În faţa acestei instanţe s-ar putea ridica din nou excepţia de necompetenţă, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de instanţa care a pronunţat regulatorul.
Din practicaua Sentinţei nr. 794 din 10 martie 2014 se constată că reclamantul nu a mai invocat excepţia de necompetenţă materială, precizând expres că nu are alte chestiuni prealabile pentru a fi puse în dezbatere.
Ca urmare a celor explicate se constată că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 Cod procedura civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Sentinţei civile nr. 794 din 10 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 903/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 952/2015. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
