ICCJ. Decizia nr. 1060/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1060/2015
Dosar nr. 6780/2/2011*
Şedinţa publică de la 10 martie 2015
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2011 sub nr. 6780/2/2011, reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea Încheierii nr. 15 din 1 iulie 2010 emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 10 ianuarie 2011 - 25 martie 2011, auditori publici externi din cadrul C.C. - Departamentul III - Direcţia 2, au efectuat controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a suprafeţelor de teren agricol şi cu destinaţie agricolă, inclusiv a celor acoperite cu luciu de apă, pentru perioada 2001 - 2010, la A.D.S. Pe baza deficienţelor consemnate în Raportul de control nr. 1.292 din 25 martie 2011, a fost emisă Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, împotriva căreia reclamanta a formulat contestaţie administrativă, criticând punctual 17 - constatări şi măsuri din cele dispuse, contestaţia fiind însă respinsă prin încheierea atacată în prezenta acţiune.
Reclamanta a reiterat criticile formulate prin contestaţie, cu referire şi la cele reţinute în încheierea C.C., solicitând anularea parţială a acesteia şi înlăturarea constatărilor şi măsurilor contestate pe fond, precum şi prelungirea termenelor de îndeplinire a anumitor măsuri.
Pârâta, C.C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, răspunzând criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.
Prin Sentinţa nr. 7479 din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că, faţă de aspectele de fapt constatate de pârâtă, nu rezultă dovezi de nelegalitate a actului atacat, iar reclamanta nu a identificat textele de lege pretins încălcate la emiterea acestuia, motivarea acţiunii nefiind de natură să releve motivele de nelegalitate, iar o parte din argumentele aduse nefiind susceptibile a face obiectul cenzurii instanţei în cadrul acestei acţiuni.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 4.742 din 28 martie 2013, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluţiei pronunţate, contrar dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la omisiunea instanţei de fond de a analiza şi cerceta, în mod efectiv şi concret, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acţiune.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 septembrie 2013, sub nr. 6780/2/2011*.
S-au depus la dosar înscrisuri suplimentare, respectiv Procesul-verbal încheiat între părţi privind prelungirea unor termene de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, Raportul de control privind verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor respective şi o informare referitoare la aceleaşi aspecte.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 456 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanta A.D.S., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca nefondată.
Referitor la contestarea de către reclamantă, prin acţiunea introductivă, a termenelor stabilite de C.C. pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor instituite la art. I pct. 2 şi 3 şi art. II pct. 3, 8, 10 şi 12 din Decizia nr. 6/2011, cu solicitarea de acordare a unor termene mai îndelungate, Curtea a reţinut că autoritatea publică pârâtă poate fi de acord cu prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse numai după ce acestea au fost iniţiate de entitatea verificată şi numai în condiţiile în care prelungirea este datorată respectării unor termene procedurale stabilite prin acte normative sau apariţiei unor condiţii obiective independente de instituţie. În asemenea situaţii, prelungirea termenului se solicită de către instituţie C.C., prin cerere motivată.
În speţă, cu respectarea acestei proceduri, ulterior emiterii Deciziei nr. 6/2011 şi soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva acesteia, prin Procesul-verbal nr. 3.162 din 16 septembrie 2011 încheiat între părţi, s-a convenit prelungirea termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor impuse de organul de control, fiind prelungite inclusiv termenele contestate prin acţiune.
Prin urmare, având în vedere că termenele stabilite iniţial prin Decizia nr. 6/2011 nu sunt prin ele însele nelegale, precum şi faptul că, la solicitarea reclamantei, acestea au fost prelungite prin acte subsecvente, întocmite în condiţiile reglementărilor incidente în materie, sub acest aspect acţiunea apare ca fiind neîntemeiată.
Cât priveşte măsurile contestate pe fond, instanţa de fond a reţinut că, referitor la art. I pct. 4 din Decizia nr. 6/2011, controlul realizat de C.C. nu se limitează la verificarea conformităţii activităţii entităţii controlate cu dispoziţiile legale în vigoare, ci este şi un control al eficienţei activităţii, inclusiv din perspectiva modului de gestionare a resurselor umane, cum este cazul măsurii analizate. Or, din această perspectivă, a eficienţei şi a oportunităţii angajării de personal prin detaşare de la alţi angajatori, în condiţiile în care instituţia traversa un proces de restructurare prin disponibilizarea personalului propriu, a apreciat că măsura contestată este pe deplin justificată, legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât prin aceasta s-a impus doar analizarea situaţiei celor trei persoane detaşate şi luarea măsurilor legale.
De altfel, potrivit constatărilor Raportului de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, măsura analizată a fost implementată în totalitate, prin încetarea detaşării a două persoane dintre cele trei persoane vizate şi numirea celei de a treia în funcţia de preşedinte al A.D.S. prin ordin al M.A.D.R.
Cât priveşte art. II pct. 1 din Decizia nr. 6/2011, prima instanţă a constatat că, deşi reclamanta a solicitat să se aibă în vedere faptul că a luat toate măsurile astfel încât să recupereze sumele cu care C.C. a apreciat că au fost diminuate veniturile bugetului de stat, nu a formulat critici concrete cu privire la măsura dispusă, astfel încât, având în vedere considerentele încheierii atacate, pentru care au fost înlăturate argumentele aduse prin contestaţia administrativă, precum şi împrejurarea de fapt necontestată constând în aceea că A.A.I. Poşta Câlnău a exploatat gratuit în perioada 2000 - 2003 suprafaţa de 52,41 ha teren agricol, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa concesionată potrivit contractului şi cea predată efectiv rezultată din măsurători, Curtea a reţinut că măsura contestată, vizând recuperarea sumelor reprezentând redevenţa şi penalităţile de întârziere aferente acestei exploatări, este legală şi temeinică.
Referitor la art. II pct. 2 din Decizia nr. 6/2011, s-a reţinut că reclamanta a invocat faptul că A.D.S. are dreptul de a solicita contravaloarea redevenţei aferente suprafeţelor de teren aflate în administrarea sa doar în condiţiile în care există un contract valabil, având ca obiect exploatarea acestora şi care se află în derulare în anumite perioade, iar pentru perioada de după notificarea de reziliere a Contractului de concesiune X/2000, respectiv anul 2003, temeiul legal al pretenţiilor băneşti ale A.D.S. nu mai poate fi contractul de concesiune.
A menţionat totodată că reducerea suprafeţei concesionate prin Contractul de concesiune din 27 aprilie 2007 s-a datorat aplicării legilor fondului funciar, respectiv retrocedărilor de teren efectuate în perioada cuprinsă între data rezilierii Contractului de concesiune X/2000 şi data organizării licitaţiei de concesionare a terenului, astfel încât, în mod incorect, C.C., la stabilirea sumei de 3.460.710 RON reprezentând redevenţă aferentă suprafeţei de 2.538 teren agricol, nu a procedat la diminuarea suprafeţelor de teren prin luarea în considerare a tuturor protocoalelor de predare teren de către A.D.S. către comisiile locale de fond funciar realizate în perioada 2003 - 2008, concluziile reprezentanţilor C.C. privind diminuarea de către A.D.S. a veniturilor bugetului de stat fiind, în aceste condiţii, nefondate.
Raportat la aceste critici şi la datele cauzei, instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedită împrejurarea, de fapt constând în exploatarea suprafeţei de 2.538 ha teren agricol de către A.A.I. Poşta Câlnău în perioada 2003 - 2008, aceasta în condiţiile în care reclamanta însăşi a calculat şi a facturat redevenţa aferentă, stornată abia ulterior pronunţării Deciziei nr. 87/2008 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a constatat rezilierea de drept a contractului, coroborat cu faptul că, nici în faţa C.C. şi nici în prezentul litigiu, nu s-a probat preluarea terenului de către A.D.S. de la concesionar după notificarea de reziliere din anul 2003 şi nici retrocedarea unor suprafeţe de teren din cele în discuţie sau concesionarea lor, în perioada de referinţă 2003 - 2008, reclamanta limitându-se la simple susţineri în acest sens, neînsoţite de dovezi.
Judecătorul fondului a făcut totodată precizarea că aspectele privind retrocedarea sau concesionarea unor suprafeţe de teren nu au relevanţă decât din perspectiva stabilirii întinderii exacte a prejudiciului adus bugetului de stat, operaţiune în sarcina entităţii verificate, fiind de natură a conduce cel mult la diminuarea prejudiciului estimat de C.C., nu şi la concluzia inexistenţei acestuia.
În ceea ce priveşte art. II pct. 3 din Decizia nr. 6/2011, instanţa de fond a constatat că măsurile de recuperare a debitului invocate de reclamantă sunt cele îndreptate împotriva SC F. SA Medgidia, societate împotriva căreia s-a deschis la 1 aprilie 2002 procedura de reorganizare judiciară, A.D.S. înscriindu-se la masa credală cu creanţa în discuţie. Or, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul procedurii de reorganizare s-a reţinut irevocabil că datoria de plată a redevenţei este a Asociaţiei Salariaţilor P.A.S., şi nu a SC F. SA Medgidia, reclamanta fiind exclusă dintre creditori.
Cum, anterior controlului C.C., A.D.S. nu a întreprins măsuri de recuperare a debitului de la debitorul real, stabilit prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile ale instanţelor comerciale învestite în procedura de reorganizare judiciară, rezultă că măsura dispusă prin Decizia nr. 6/2011 este legală şi temeinică.
Cât priveşte art. II pct. 4 şi 5 din Decizia nr. 6/2011, curtea a apreciat că, atâta timp cât A.D.S. a emis facturi şi a înregistrat în contabilitate creanţele reprezentând redevenţă, avea obligaţia de a derula, înăuntrul termenului de prescripţie, toate demersurile necesare pentru încasarea debitului şi a penalităţilor aferente. Cât priveşte faptul că suprafaţa de teren concesionată scriptic nu corespunde cu cea real concesionată, această împrejurare nu este de natură a exonera reclamanta de obligaţiile ce îi reveneau, căci echivalează cu invocarea propriei cuple, în contextul în care era în sarcina sa să se asigure că situaţia scriptică este conformă realităţii.
Prin urmare, reclamanta însăşi trebuia să ia măsuri pentru stabilirea întinderii exacte a debitului reprezentând redevenţa neachitată şi accesoriile aferente, astfel încât acesta să devină cert, raportat la considerentele invocate ale instanţelor, şi, totodată, în raport de redevenţă, avea obligaţia de a calcula daune moratorii pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către concesionar.
În ce priveşte art. II pct. 9 din Decizia nr. 6/2011, instanţa de fond a reţinut că susţinerea reclamantei, în sensul că nu i se aplică excepţiile prevăzute de art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., ci regula instituită de acelaşi text, este lipsită de orice fundament, în condiţiile în care textul de lege invocat prevede următoarele "(...) sunt, de asemenea, scutite de taxă: (...) f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile".
Aşadar, deşi regula este aceea că vânzarea de terenuri este o operaţiune scutită de TVA, legea instituie, în mod expres, o excepţie de la această regulă pentru terenurile construibile, mai puţin cele pe care sunt edificate construcţii, însă nu s-a invocat că aceasta ar fi situaţia în speţă, astfel că reclamanta avea obligaţia de a calcula TVA aferentă valorii suprafeţelor de teren construibil aparţinând cabinetelor veterinare vândute.
Referitor la art. II pct. 10 din Decizia nr. 6/2011, s-a reţinut că, aşa cum a arătat şi pârâta, cadrul legal este reprezentat chiar de prevederile art. 4 lit. e) din Legea nr. 268/2001 privind înfiinţarea A.D.S., printre ale cărei atribuţii se regăseşte aceea de concesionare sau închiriere a bunurilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, cum este cazul cabinetelor veterinare din circumscripţiile sanitare-veterinare, precum şi dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 160/1998, republicată, pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, potrivit cărora instituţiile "de care aparţin dispensarele veterinare pot vinde, închiria sau concesiona medicilor veterinari care devin liber profesionişti clădirile, spaţiile, dotările şi mijloacele existente în circumscripţiile sanitar-veterinare de asistenţă şi în clinicile veterinare de stat".
Abrogarea reglementării generale reprezentate de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi adoptarea unei reglementări-cadru, prin Legea nr. 54/2006, doar pentru concesiunea bunurilor proprietate publică, nu poate justifica lăsarea unor bunuri imobile proprietate privată a statului în folosinţa unor persoane fără un titlu valabil şi fără a se pretinde contravaloarea acestei folosinţe, atâta timp cât există şi alte acte normative, speciale, ce prevăd modalităţile de valorificare a acestora.
În ceea ce priveşte art. II pct. 11 din Decizia nr. 6/2011, reclamanta a susţinut că pensionarul în cauză nu se afla în niciuna dintre cele trei situaţii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009, neavând contract individual de muncă sau raport de serviciu, iar în ce priveşte actul de numire a precizat că potrivit art. 1371 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnaţi de adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori care sunt numiţi prin actul constitutiv, în speţă nefiind vorba despre o entitate nou înfiinţată, astfel că administratorii sunt desemnaţi şi nu numiţi.
Însă, instanţa de fond a apreciat că, în mod temeinic, susţinerea reclamantei a fost înlăturată de pârâtă, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu sunt incidente în ceea ce priveşte funcţionarea A.D.S., aceasta nefiind organizată ca societate comercială, ci ca instituţie publică cu personalitate juridică înfiinţată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ce îşi desfăşoară activitatea în condiţiile Legii nr. 268/2001.
În fine, cât priveşte art. II pct. 12 din Decizia nr. 6/2011, Curtea a reţinut că aspectul invocat de reclamantă, referitor la achitarea sumei de 136,32 RON, nu constituie un motiv de nelegalitate a măsurii dispuse, de verificare a modului de respectare a Normei şi de recuperare a eventualelor debite identificate, referirea din Decizie la debitul de 136,32 RON fiind rezultatul unei erori materiale, atâta timp cât prin chiar raportul de control s-a reţinut că suma de 136,32 RON a fost recuperată în timpul controlului.
De altfel, prin Raportul de control nr. 40.217 din 5 aprilie 2013 privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite prin Decizia nr. 6/2011, s-a reţinut că suma a fost recuperată şi, în consecinţă, că măsura analizată a fost implementată.
Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă următoarele:
- Referitor la constatarea nr. 5 în sensul că, nu au fost luate măsurile legale pentru actualizarea redevenţelor cu suprafeţele efectiv exploatate de A.A.I. Poşta Câlnău în baza Contractului de concesiune Y/2000.
Se apreciază că, în mod eronat, C.C. a dispus luarea de către A.D.S. a acestei măsuri, atât timp cât potrivit prevederilor legale, nu se putea încheia un Act adiţional la subcontractul de concesiune din 11 august 2000 de majorare a suprafeţei deoarece, astfel, se alterau condiţiile licitaţiei în baza căreia a fost încheiat contractul, ţinând cont că pentru fiecare licitaţie este întocmit un dosar de prezentare, un caiet de sarcini, procedura care trebuie respectată.
În mod eronat, instanţa de fond a apreciat că măsura contestată vizând recuperarea sumelor reprezentând redevenţă şi penalităţi de întârziere aferente acestei exploatări, este temeinică şi legală, în condiţiile în care din materialul probator administrat rezultă, în mod indubitabil, că măsura dispusă de C.C. este nelegală în situaţia în care A.D.S. a luat toate măsurile legale astfel încât să recupereze sumele cu care C.C. apreciază că au fost diminuate veniturile bugetului de stat.
- Referitor la constatarea nr. 6 privind diminuarea nelegală cu suma de 3.460.710,53 RON a veniturilor A.D.S. şi implicit ale bugetului de stat, reprezentând redevenţă aferentă suprafeţei de 2.538 ha teren agricol concesionat A.A.I. Poşta Câlnău, care a exploatat suprafaţa de teren şi după notificarea de reziliere a contractului din anul 2003 (notificare făcută de concedent ca urmare a refuzului concesionarului de a plăti redevenţă anuală pentru perioada 2000 - 2003) până în anul 2008 dată la care Curtea de Apel Ploieşti a constatat rezilierea de drept a Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000.
Se arată că reprezentanţii C.C. au făcut o interpretare greşită a situaţiei existente după rezilierea Contractului de concesiune X/2000, respectiv terenul a fost preluat de A.D.S. şi oferit la concesionare.
Recurenta a arătat faptul că, după rezilierea contractului din anul 2003 nu exista cadrul legal pentru recuperarea debitului pe calea exploatării abuzive a suprafeţelor de teren ce au făcut obiectul Contractului de concesiune X din 16 noiembrie 2000.
Se precizează de recurentă că direcţia de specialitate din cadrul A.D.S. a procedat la punerea în aplicare a dispoziţiilor C.C. referitoare la Contractul de concesiune X din 16 noiembrie 2000.
- Referitor la constatarea nr. 7, respectiv existenţa unui debit în sumă de 575.902,05 RON, reprezentând redevenţă aferentă unei suprafeţe de 2.321 ha teren agricol, concesionată de SC F. SA Medgidia în baza Contractului de concesiune Z/2000, contract menţinut şi după privatizarea societăţii prin vânzarea pachetului de acţiuni către Asociaţia Salariaţilor PAS, respectiv până la data de 22 aprilie 2002 când a fost încheiat un nou contract de concesiune.
Instanţa de fond neluând în analiză toate susţinerile recurentei din care rezultă că A.D.S. a întreprins toate măsurile legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON.
Documentele aflate la dosarul de urmărire a Contractului de concesiune Z/2000, reiese faptul că A.D.S. a luat toate măsurile legale în vederea recuperării debitului.
Având în vedere că la data de 30 aprilie 2002 contractul de concesiune în urma privatizării nu a fost încă semnat, fiind în vigoare Contractul de preemţiune Z din 27 aprilie 2000, A.D.S. a întreprins formalităţile privind înscrierea la masa credală cu suma de 902.638,46 RON, reprezentând redevenţă şi penalităţi aferente pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi până la data comunicării. Suma a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, însă ulterior nu a fost cuprinsă şi în planul de reorganizare.
Arată recurenta că urmare a încasărilor efectuate în baza H.G. nr. 315/2002, respective a sumei de 12.150,00 RON virată cu OP din 6 decembrie 2002 şi a sumei de 89.643,60 RON virată cu OP din 16 iunie 2003 sumă cu care A.D.S. a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor SC F. SA Medgidia a fost diminuată la 800.889,86 RON, fiind repartizată astfel:
- pentru Contractul de concesiune Z/2000 - 181.043,85 RON;
- pentru Contractul de concesiune Q/2002 - 619.846,01 RON.
- Referitor la constatarea nr. 8 şi 9 a C.C. privind:
- neiniţierea de către A.D.S. a tuturor măsurilor legale pentru recuperarea în cadrul termenului legal de prescripţie de 3 ani, debitul de 157.922,28 RON şi majorările de întârziere calculate în sumă de 640.588,93 RON, reprezentând redevenţă neachitată în perioada 2002 - martie 2008 de Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor Ruşeţu aferentă suprafeţei de 550,18 ha teren agricol concesionat - necalcularea, facturarea şi încasarea daunelor moratorii stabilite prin contract de 0,15%, estimate în timpul controlului la valoarea de 672.227,93 RON pentru nerespectarea clauzelor din Contractul de concesiune încheiat cu Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor Ruşeţu privind obligaţia acestuia de a transmite cu minimum 30 de zile înainte de începerea fiecărui an agricol concedentului date cu privire la investiţiile pe care intenţionează să le facă, structura culturilor, nivelul producţiei, constituirea garanţiilor şi asigurarea culturilor.
Recurenta a arătat:
a) Referitor la nerecuperarea redevenţei şi a penalităţilor
Suma este incerta şi se datorează problemelor de fond funciar preluate prin aplicarea H.G. nr. 517/1999, lucru admis şi de C.C. la Cap. I pct. 3 din Decizia nr. 6 din 28 aprilie 2011, situaţie constatată şi precizată în Decizia comercială nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia 5 a comercială.
b) Referitor la necalcularea daunelor moratorii
În ceea ce priveşte necalcularea daunelor moratorii se precizează că investiţiile, precum şi celelalte obligaţii asumate prin contract, cu excepţia redevenţei, nu au cuantumul determinat.
Se apreciază că atâta vreme cât debitul înregistrat de către Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor Ruşeţu, constând în redevenţă şi penalităţi nu are un caracter cert, A.D.S. nu avea posibilitatea de a calcula daune moratorii, care la rândul lor ar fi reprezentat un debit incert, motiv pentru care recurenta solicită anularea acestei măsuri dispuse de către C.C.R.
Instanţa de fond nu-şi motivează aprecierea faţă de această măsură a C.C., rezumându-se doar în a preciza că, criticile formulate nu pot fi primate, instanţa reia, în mod fidel, susţinerile intimatei-pârâte, fără a arăta care sunt considerentele proprii care au condus la formarea convingerii că măsura respectivă este legală.
Din probele administrate rezultă foarte clar faptul că recurenta a întreprins toate demersurile necesare în acest sens, dovadă fiind şi litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată.
- Referitor la constatarea nr. 13: Diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 1.232,92 RON, reprezentând TVA necalculat aferent suprafeţelor de teren construibil aparţinând cabinetului veterinar vândut medicului veterinar de circumscripţie concesionar din localitatea Săbăoani, jud. Neamţ.
A.D.S. nu a calculat, facturat şi înregistrat TVA aferent valorii suprafeţelor de teren construibil vândute, la niciunul din cele 258 cabinete din circumscripţiile sanitar-veterinare.
Se apreciază că, C.C., în mod neîntemeiat, a dispus obligarea A.D.S. la luarea acestei măsuri, atât timp cât, conform Protocolului de predare primire nr. 800 din 12 februarie 2002 (încheiat în baza O.M.A.A.P. nr. 17 din 10 ianuarie 2002) a circumscripţiilor sanitar-veterinare s-a făcut înregistrarea fiecărui bun (clădire şi teren aferent), ca un întreg unitar, acestea având un singur număr de inventar şi o singură valoare de inventar ce include atât clădirea cât şi terenul, nefiind evidenţiată separat valoarea terenului.
Recurenta a arătat, de asemenea, că a acţionat în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale care prevăd scutirea de la plata TVA, bunurile înstrăinate încadrându-se în categoria imobilelor scutite de la plata TVA -ului.
Atât C.C., cât şi instanţa de fond au ignorat specificul bunurilor imobile înstrăinate de A.D.S., respectiv sedii de circumscripţii sanitare-veterinare care deservesc doar desfăşurării activităţilor sanitare-veterinare publice de interes naţional, fiind interzis prin lege schimbarea destinaţiei imobilelor respective.
În primul rând, obiectul vânzării îl reprezintă construcţia ca sediu de circumscripţie sanitară-veterinară, şi în al doilea rând, terenul aferent acesteia, necesar folosinţei clădirii şi activităţii specifice acţiunilor sanitare-veterinare, în condiţiile în care, medicul veterinar concesionar al circumscripţiilor sanitare-veterinare tratează animale, care la ţară unde se regăsesc aceste circumscripţii, sunt în special animale mari, astfel că un cal, o vacă etc., nu pot fi trataţi într-o clădire ci în curte, într-un spaţiu special amenajat.
Recurenta a arătat că atât pârâta, cât şi instanţa de fond au ignorat cu totul acest specific al bunurilor imobile vândute de A.D.S. care se încadrează, în mod indubitabil, în categoria terenurilor exceptate de la plata de TVA.
Cu toate acestea, A.D.S. s-a conformat măsurii dispuse de pârâtă, fiind astfel emisă Factura fiscală din 29 decembrie 2011 pentru C.S.V. Săbăoani, jud. Neamţ, în valoare de 1.521 RON, reprezentând TVA, sumă încasată cu OP din 24 august 2012, sumă virată la bugetul de stat.
Recurenta precizează că din 258 cumpărători ai circumscripţiilor sanitare-veterinare ce fac obiectul măsurii nr. 9 a C.C., respectiv din suma totală facturată în valoare de 664.082,36 RON a fost încasată suma de 523.638,41 RON, iar pentru cei 26 de cumpărători care nu au achitat, contestând în instanţă această măsură, compartimentul de specialitate a luat măsurile necesare recuperării sumelor respective.
Prin art. II, pct. 10 din Decizia C.C. nr. 6 din 28 aprilie 2011 s-a dispus recuperarea sumei de 1.970,18 RON reprezentând redevenţă neîncasată ca urmare a utilizării spaţiilor şi terenului aferent cabinetului veterinar din circumscripţia sanitară-veterinară Frăţeşti, jud. Giurgiu în lipsa unui contract încheiat cu A.D.S. de către SC T.L.I.E. SRL, concesionar al activităţilor sanitare-veterinare.
Se precizează că pentru Circumscripţia Sanitară Veterinară Frăţeşti, contractul de concesiune cu SC T.L.I.E. SRL s-a încheiat mai târziu datorită diferenţelor semnificative între suprafaţa terenului şi a clădirii C.S.V. Frăţeşti înscrise în actele normative (teren 1.501 mp, clădire 864 mp), respectiv măsurate (teren 980 mp, clădire 105 mp).
După înscrierea în cartea funciară a A.D.S. cu bunurile imobile rezultate în urma măsurătorilor cadastrale, pentru C.S.V. Frăţeşti, jud. Giurgiu, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 1 din 17 februarie 2014 prin care s-a perceput preţul folosinţei imobilului de la data de 21 iulie 2009, conform Procesului-verbal nr. 936 din 12 septembrie 2011, precum şi redevenţă aferentă unui an calendaristic (10.296,56 + 2.249,10 = 12.545,66 RON), astfel recuperându-se debitul identificat prin Decizia nr. 6/2011 a C.C.
Ca soluţie temporară, până la încheierea contractelor de concesiune a bunurilor imobile proprietate privată a statului român şi în administrarea A.D.S., pentru care direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene au procedat la contractarea activităţilor sanitar-veterinare publice de interes naţional, A.D.S. a procedat la încheierea unor procese-verbale de ocupare a spaţiului pentru care A.D.S. urma a percepe, la încheierea contractului, o sumă reprezentând folosirea imobilului respectiv.
După elaborarea şi aprobarea Normelor privind concesionarea bunurilor imobile aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare, au fost depuse documentaţii în vederea concesionării prin metoda atribuirii directe a bunurilor imobile aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare, fiind astfel încheiate contracte de concesiune (din aprilie 2013 până la data prezentei au fost încheiate un număr de 39 contracte).
- Referitor la constatarea nr. 15, referitor la efectuarea unor plăţi nelegale în sumă de 383 RON, reprezentând indemnizaţie de membru al Consiliului de Administraţie plătită în perioada martie - decembrie 2010 unei persoane care era pensionată şi nu respecta restricţiile impuse de Legea nr. 329/2009. Pentru plăţile nelegale efectuate au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 105 RON.
Se menţionează că pensionarul N.G. nu se află în niciuna din cele trei situaţii prevăzute de art. 18 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, deci nu are contract individual de muncă, raport de serviciu.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata-pârâtă C.C.R. a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
- În ceea ce priveşte constatarea nr. 5 (art. II pct. 1 din Decizia C.C. nr. 6 din 28 aprilie 2011)
Pârâta C.C. a reţinut că referitor la Contractul nr. 90/2000, la calculul redevenţei A.D.S. a avut în vedere suprafaţa de teren diminuată conform protocoalelor de predare terenuri către consiliile locale, iar aceasta trebuia să facă o inventariere a terenurilor exploatate în fapt de A.A.I. Poşta Câlnău.
De asemenea A.D.S., care se află în faze de executare silită cu alte contracte de concesiune încheiate cu aceeaşi asociaţie, cunoştea faptul că aceasta este un rău platnic, că nu figurează cu mobile sau imobile, nu a întreprins nici un demers pentru ca Asociaţia să-şi plătească redevenţa vreme de 3 ani (emitere facturi, notificare reziliere, executare silită).
Cât priveşte realizarea investiţiilor asumate prin Contractul de concesiune Y din 11 august 2000, se reţine că sunt corecte constatările C.C., reclamanta însăşi recunoscând că nu a inclus în clauzele contractuale necesitatea realizării investiţiilor, iar conform contractului pct. 7.13.1.2. "Concesionarul este obligat să realizeze investiţii pentru dezvoltarea exploatării în valoare de 51.292.500 lei/ROL".
Concesionarul era obligat să efectueze lucrări şi investiţii care să conducă la creşterea fertilităţii solului şi a producţiei agricole, la îmbunătăţirea drumurilor de exploatare, a sistemului de irigaţii.
Reclamantul a recunoscut şi a adoptat măsurile solicitate de pârâtă.
- Referitor la constatarea nr. 6 (art. II pct. 2 din Decizia C.C. nr. 6/2011)
În mod corect, a reţinut pârâta C.C. că datorită modului defectuos de urmărire a respectării clauzelor contractului de concesiune, A.A.I. Poşta Câlnău are faţă de A.D.S. o datorie publică de 1.981.834,81 RON reprezentând contravaloarea redevenţă datorată pentru exploatarea terenului şi penalităţi de întârziere.
Recurenta nu aduce argumente suplimentare celor prezentate în faţa instanţei de fond, faptul că nu s-a probat preluarea în patrimoniul A.D.S. a terenului concesionat şi pentru care nu mai exista titlu valabil după pronunţarea Deciziei nr. 87/2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi nici reconstituirea unor suprafeţe de teren pentru alte persoane conform legii fondului funciar conduce la concluzia că reclamanta face susţineri nefondate.
În ceea ce priveşte temeiul de drept, se putea avea în vedere chiar Contractul de concesiune X/2000 şi art. 970 C. civ.: "Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă la ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa".
- În ceea ce priveşte constatarea nr. 7 (art. II pct. 3 din Decizia C.C. nr. 6/2011)
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că a întreprins toate măsurile legale pentru recuperarea debitului în sumă de 575.902,05 RON având în vedere că, în condiţiile în care contractul de concesiune în urma privatizării nu a fost încă semnat era în vigoare Contractul de preemţiune Z din 27 aprilie 2002. A arătat recurentul-reclamant că în Contractul de concesiune Q din 22 aprilie 2002 încheiat cu Asociaţia Salariaţilor PAS F. Medgidia ulterior la 10 aprilie 2004 SC F. SA s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile Asociaţiei Salariaţilor prin încheierea şi semnarea Actului adiţional din 10 aprilie 2004.
Înalta Curte consideră că sunt relevante în cauză considerentele Deciziei civile nr. 240/CCM din 18 februarie 2010: "... deşi prin Actul adiţional din 10 aprilie 2004 la Contractul de concesiune Q/2002 concesionar devine SC F. SA, în cursul procedurii această modificare nu a fost urmată de modificarea planului de reorganizare, actele amintite de recurentă, neputând fi avute în vedere, deoarece nu au fost semnate de administratorul special al societăţii debitoare aflată în reorganizare judiciară, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acesta conducând societatea pe perioada reorganizării, administratorul judiciar neputându-şi asuma obligaţii în numele şi pe seama SC F. SA".
De altfel, chiar recurenta-recurentă recunoaşte faptul că suma reprezentând debitul a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor însă nu a fost cuprinsă ulterior şi în planul de reorganizare.
Rezultă că sunt corecte susţinerile pârâtei în sensul că A.D.S. nu s-a îndreptat împotriva adevăratului debitor iar dreptul la acţiune împotriva Asociaţia Salariaţilor PAS F. Medgidia s-a prescris.
- Referitor la constatările 8 şi 9 (art. II pct. 4 şi 5 din Decizia C.C. nr. 6/2011)
Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului în sensul că debitul era incert şi nu putea acţiona în consecinţă pentru recuperarea redevenţei, penalităţilor, daunelor moratorii şi chiar a obligaţiei concesionarului de a realiza investiţiile asumate.
C.C. a constatat că neacţionarea în instanţă în termenul legal de prescripţie a concesionarului care s-a dovedit a fi rău-platnic şi care a solicitat expres diminuarea suprafeţei de teren concesionate deoarece avea o situaţie precară, a condus la prejudicierea statului - cu contravaloarea redevenţei neachitate pentru anul 2002 şi penalităţile contractuale, debitul fiind prescris.
De asemenea, A.D.S. nu a calculat concesionarului daune moratorii de 0,15% din valoarea redevenţei anuale pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract şi nesancţionate prin penalităţi în mod expres (conform art. 7.120 din Contractul de concesiune din 4 iunie 2002).
Se reţine că A.D.S. îi revine obligaţia legală de a încasa redevenţa şi accesoriile aferente conform facturilor emise şi înregistrate în contabilitate ca documente justificative, A.D.S. având obligaţia inventarierii terenului care face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate (Legea nr. 268/2001, art. 7 alin. (1), H.G. nr. 626/2001 - art. 3 alin. (1)).
- Referitor la constatarea nr. 13 (art. II pct. 9 din Decizia C.C. nr. 6/2011)
Se reţine că nu se poate încadra înstrăinarea circumscripţiilor sanitar-veterinare - conform Protocolului de predare-primire din 12 februarie 2002 în situaţia de excepţie prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. conform cărora "livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi terenurile pe care sunt construite, precum şi a oricăror alte terenuri. Prin excepţie/scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile ...".
Aşa cum arată şi recurentele, este vorba despre terenul aferent cabinetelor sanitar-veterinare, obiectul vânzării îl reprezintă construcţia ca sediu de circumscripţie sanitară. Din contestaţia A.D.S. rezultă că înregistrarea fiecărui bun s-a făcut ca un întreg (clădire şi teren aferent) nefiind evidenţiată separat valoarea terenului, însă această constatare nu este un argument pentru încadrarea în prevederile care scutesc înstrăinarea cabinetelor sanitar-veterinare de plata TVA.
Ipoteza prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. vizează exclusiv terenuri goale, ce urmează a fi folosite pentru construirea unor clădiri, fie prin schimbarea categoriei de folosinţă, fie prin solicitarea PUZ - aferente necesare etc. În speţă nu este această situaţie, existând 2 categorii de active imobiliare, clădire plus teren, care au fost înstrăinate de A.D.S.
Referitor la art. II pct. 10 din Decizia C.C. nr. 6/2011 - (reclamanta-recurentă nu are argumente consistente) arată doar că s-a găsit o soluţie temporară prin depunerea unor documentaţii pentru concesionarea prin metoda atribuirii directe a bunurilor imobile aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei privind lipsa cadrului legislativ referitoare la concesionarea bunurilor imobile proprietate privată a statului aferente circumscripţiilor sanitar-veterinare întrucât, unele spaţii destinate cabinetelor veterinare nu aveau un contract legal de folosinţă încheiat cu A.D.S. încălcând astfel obligaţiile prevăzute de art. 4 lit. e) din Legea nr. 268/2001 privind concesionarea sau închirierea bunurilor activităţilor şi serviciilor publice aflate în subordinea M.A.A.P.
- Constatarea nr. 15 (art. II pct. 11 din Decizia C.C. nr. 6/2011)
Aşa cum a reţinut şi pârâta C.C., în actul administrativ emis şi contestat în prezenta speţă, recurenta-reclamantă este în eroare atunci când invocă prevederile art. 1371 alin. (1) din Legea nr. 311/1990 privind societăţile comerciale, deoarece A.D.S. nu funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.
De asemenea, membrul Consiliului de Administraţie al A.D.S. în perioada martie - decembrie 2010 a fost numit prin O.M.A.D.R. nr. 1.791 din 8 octombrie 2009 şi revocat prin O.M.A.D.R. nr. 273 din 3 decembrie 2010, fiindu-i deci aplicabile dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice.
Înalta Curte constată că majoritatea măsurilor depuse de C.C. au fost duse deja la îndeplinire de către A.D.S.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că sentinţa de fond este temeinică şi legală în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva Sentinţei nr. 456 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 982/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1075/2015. Contencios → |
|---|
