ICCJ. Decizia nr. 959/2015. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 959/2015
Dosar nr. 1217/1/2014
Şedinţa publică de la 4 martie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea depusă la data de 21 martie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, N.C. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind indicate ca temei al cererii dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
1. Hotărârea instanţei de recurs atacată cu revizuire.
A. Prin Decizia nr. 3876 din data de 5 iulie 2011 - pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile formulate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a fost modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantului N.C.
Instanţa a menţinut sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de recurs.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul N.C. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 să avizeze favorabil propunerea pârâtului SSPR, Preşedintele Comisiei să-i semneze certificatul doveditor preschimbat, iar pârâtul SSPR să-i acorde titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
În motivare, s-a arătat că prin adresa nr. 20856/2007 pârâtul SSPR i-a comunicat că dosarul său a fost analizat şi este complet din punct de vedere tehnic, dar nu a fost trimis spre avizare Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, deoarece nu există un Decret al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial, prin care să i se fi acordat reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
S-a mai arătat faptul că, printr-o adeverinţă (fără număr şi dată), Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 a confirmat că la 10 mai 1997 dosarul reclamantului a fost înregistrat la nr. 15764, însă nu i s-a eliberat certificat tipizat datorită lipsei formularelor.
Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, considerând că dosarul a fost analizat deja de Comisia Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, fără ca aceste autorităţi să finalizeze procedura înainte de a se desfiinţa, astfel încât s-a apreciat ca nejustificat refuzul pârâţilor de continuare a procedurii de preschimbare a certificatului reclamantului.
A reţinut instanţa de control judiciar că la această soluţie au contribuit şi erorile pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, care a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind o altă persoană, cu nume identic cu al reclamantului - N.C., născut la 2 octombrie 1954 în localitatea Târgu Jiu (în timp ce reclamantul s-a născut la 15 decembrie 1949 în comuna Pleniţa) acesta având certificat de Luptător pentru Victoria Revoluţiei şi Brevet acordat prin Decretul nr. 37 din 26 februarie 2000 al Preşedintelui României, precum şi toate înscrisurile doveditoare cerute de lege.
Aceeaşi instituţie a susţinut, datorită confuziei generată de identitatea numelor, că reclamantului i-a fost eliberat certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 nr. 4352/1993, deşi reclamantul nu a făcut niciodată o asemenea susţinere, iar acest certificat nu a fost depus la dosarul cauzei de niciuna dintre părţile din proces.
Înalta Curte a constatat că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile pentru preschimbarea certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, întrucât operaţiunea de preschimbare a certificatelor doveditoare a calităţii de Luptător în Revoluţie privea persoanele care aveau deja certificate doveditoare eliberate în baza Legii nr. 42/1990 sau cele care, din motive obiective, respectiv lipsa formularelor tipizate, nu dispuneau de un asemenea certificat, dar care depuseseră documentele necesare la fosta Comisie pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.
Instanţa de recurs a reţinut că intimatul-reclamant a pretins că a înregistrat dosarul său, numărând 20 file, cu actele doveditoare necesare eliberării certificatului de Luptător în Revoluţie sub nr. 15764 din 10 mai 1997, conform bonului de înregistrare de la dosar fond şi adeverinţei fără număr eliberată de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor revoluţiei din Decembrie 1989 la aceeaşi dată.
A constatat instanţa de recurs că potrivit practicii Comisiei, numărul de înregistrare al dosarului reprezenta numărul certificatului ce urma să se elibereze solicitantului, ca urmare a epuizării tipizatelor, or dosarului cu numărul indicat de petent - 15764, îi corespunde certificatul eliberat pe numele altei persoane - N.C., iar dosarul cu nr. 15764 -priveşte, de asemenea, o altă persoană - D.C.
Dosarul nr. 20856/2007 indicat în adresa nr. 18/2804/2009 a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor de la fila 33 dosar fond priveşte o altă persoană decât intimatul şi anume pe numita R.T.R., aşa cum reiese din copia copertei dosarului de la dosar recurs.
De altfel, a reţinut instanţa de control judiciar că înscrisurile copii xerox de la dosar fond au fost completate cu pix asemănător celui cu care s-a atestat conformitatea, antetul Comisiei din adeverinţa de la fila 32 conţine o greşeală ("pentru spriminirea" în loc de "sprijinirea") iar confirmarea, printr-o adeverinţă, că în aceeaşi zi s-a depus dosarul, că "a fost susţinut în faţa comisiei" şi ca "a fost declarat Luptător pentru fapte deosebite" la aceeaşi dată, iar toate acestea creează serioase îndoieli cu privire la autenticitatea înscrisurilor prezentate.
A constatat instanţa de control judiciar că, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 566/96, activitatea Comisiei în şedinţa plenară se desfăşura numai în anumite zile de marţi, miercuri şi joi, celelalte zile fiind afectate studierii dosarelor - art. 30 din H.G. nr. 566/96, iar discutarea dosarelor se făcea pe oraşe, grupat pe asociaţiile de revoluţionari care au dat recomandarea potrivit art. 2 din Legea nr. 42/1990. La discuţii putea fi invitat reprezentantul asociaţiei şi nicidecum persoana interesată, dezbaterile şi rezultatul votului se consemnau în stenograme, pentru fiecare caz emiţându-se o decizie de admitere sau respingere - art. 34, 35 din H.G. nr. 56/1996.
Prin urmare, a reţinut Înalta Curte că cele consemnate, în adeverinţa de la fila 34 dosar fond, contravin Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei.
Intimatul a depus la fila 33 dosar un răspuns al recurentului SSPR la o notificare, prin care i se comunică că dosarul său înregistrat la nr. 20856/2007 este complet din punct de vedere tehnic, dar lipseşte documentul care să ateste Monitorul Oficial în care s-a publicat Decretul Prezidenţial de acordare a titlului solicitat de intimat, însă la numărul de intrare a acestui înscris, 18/2804 din 23 aprilie 2009, instituţia recurentă are înregistrat un referat al unui salariat privind servicii de internet, aşa cum rezultă din copia extrasă registrului de intrare - ieşire, iar dosarul cu nr. 20856/2007 aparţine altei persoane - R.R.A.
Niciuna dintre recurente nu recunoaşte că există un dosar întocmit potrivit prevederilor legale, care să fi îndreptăţit intimatul să i se atribuie certificatul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989" şi ulterior să solicite preschimbarea acestuia.
Pentru dosarele analizate de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, considerate a îndeplini condiţiile prevăzute de Legea nr. 42/1990, dar pentru care nu au mai existat certificate tipizate, s-au emis adeverinţe prin care s-a atestat calitatea de Luptător în Revoluţie a persoanei interesate şi după data încetării activităţii acestei Comisii - 13 mai 1997.
Prin O.U.G. nr. 184/1999 a fost abilitat recurentul-pârât SSPR să facă propuneri Preşedintelui României pentru acordarea, prin decret a titlurilor şi brevetelor respective, numai pentru solicitanţii avizaţi favorabil de această Comisie, care au primit adeverinţe de atestare a titlului şi au dovedit că au depus la Comisie cererile şi dosarele ce-i îndreptăţesc să obţină acest titlu, propuneri ce puteau fi contestate în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
A reţinut instanţa de control judiciar că intimatul-reclamant N.C. nu a dovedit că dosarul său a făcut obiectul analizei Comisiei şi că aceasta a decis acordarea titlului solicitat, (documentele depuse în acest sens fiind neconcludente şi contrazise de înscrisurile noi depuse în recurs de pârâtul SSPR) pe numele intimatului nefiind emis şi publicat Decretul prezidenţial privind acordarea titlului de Luptător în Revoluţie.
Se constată că în mod corect pârâtul SSPR a refuzat preschimbarea unui certificat care nu a fost emis şi eliberarea unui titlu cu încălcarea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004, H.G. nr. 566/1996 şi H.G. nr. 1412/2004, nefiind în nici un caz vorba de refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere legitimă, în sensul art. 1 şi art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci dimpotrivă, autoritatea pârâtă a respectat dispoziţiile legale.
Nici recurenta-pârâtă Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 nu poate fi obligată să avizeze favorabil o propunere a SSPR pe care acesta nu a înaintat-o şi nici să preschimbe un certificat cu încălcarea dispoziţiilor legale.
II. Decizia instanţei de revizuire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire, analizând motivele formulate, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauza, va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Înalta Curte reţine că revizuentul a invocat existenţa unor înscrisuri noi obţinute la data de 11 martie 2014, prin care demonstrează faptul că, în urma procesului de inventariere a dosarelor de preschimbare a certificatelor doveditoare conform Legii nr. 341/2004, aflate în arhiva SSPR, sunt prezentate 147 de dosare care lipsesc din arhivă, iar la poziţia nr. 132 se observă dosarul revizuentului cu nr. 21499.
Revizuentul a susţinut că dosarul cu nr. 21499 din 30 decembrie 2008 se găseşte şi pe cele două liste ce au fost discutate în şedinţele Comisiei Parlamentare pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, din luna octombrie 2009, astfel încât a făcut dovada că a depus documentele pentru preschimbare, anterior momentului 2010, când s-a făcut inventarierea arhivei.
În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră.
Este evident că nu poate fi cerută revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii.
Înalta Curte reţine că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa atât a revizuentului, cât şi a intimaţilor.
Or, în cauza dedusă judecăţii, revizuentul nu a produs o asemenea dovadă, limitându-se ca în motivarea cererii de revizuire să afirme numai acum, la aproape 3 ani de la data deciziei atacate cu revizuire, un număr nou, diferit faţă de multele numere indicate în dosarul ce a privit cererea introductivă şi care au fost analizate fiecare în parte de instanţa de recurs, care a constatat că niciunul dintre numerele de dosar indicate de reclamant nu îl priveşte pe acesta.
O asemenea susţinere însă nu poate fi primită de instanţa de revizuire, care a constatat că la dosar nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, prin care reclamantul să fi încercat, încă în faza judecăţii pe fond, să obţină toate înscrisurile existente în dosarul întocmit pentru preschimbarea certificatului doveditor conform Legii nr. 341/2004.
Or, în cauza de faţă actele depuse de revizuent nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că în acest caz condiţia de admisibilitate analizată presupune nu doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecăţii de fond, ci şi ca existenţa şi conţinutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment. În revizuire se indică un număr nou de dosar ce aparţine revizuentului şi care nu mai există, fiind pierdut, iar proba ce a fost făcută acum nu face decât să demonstreze faptul că numărul dosarului indicat nu este cel din cererea depusă la instanţa de fond, fiind greu de acceptat faptul că revizuentul nu a cunoscut numărul de înregistrare al dosarului său la SSPR, până la data de 11 martie 2014.
Având în vedere raporturile dintre revizuent şi instituţia care deţinea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la dosarele de preschimbare a certificatelor doveditoare conform Legii nr. 341/2004, simpla lor necunoaştere de către revizuent nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, ci reprezintă mai degrabă o deficienţă de apărare în procesul de fond.
Pentru aceste considerente, înscrisul nou prezentat nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, întrucât nu poate fi stabilită, în baza acestui act, o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de control judiciar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de N.C. împotriva Deciziei nr. 3876 din 5 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie.şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 913/2015. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 163/2015. Contencios → |
|---|
