ICCJ. Decizia nr. 912/2015. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 912/2015
Dosar nr. 8519/2/2012*
Şedinţa publică de la 2 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 noiembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.M.V., C.G., T.N.M. şi I.C. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună revocarea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2386/C din 9 iulie 2012 în ceea ce priveşte art. 1, în sensul recalculării indemnizaţiilor de încadrare lunare cu includerea indexărilor salariale aferente anului 2007.
În fapt, reclamanţii arată că, potrivit art. 1 din ordinul contestat, începând cu data de 1 iunie 2012, cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti, se majorează cu 8% faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012, potrivit anexelor 1 - 15 care fac parte integrantă din ordinul respectiv.
Reclamanţii susţin că ordinul este nelegal în parte, deoarece, la nivelul lunii mai 2012, indemnizaţiile de încadrare brute lunare ce li se cuvin, nu corespund cu cele avute în vedere la emiterea ordinului.
În acest sens, se arată că indemnizaţiile de încadrare brute lunare au fost modificate începând cu luna aprilie 2012, în urma punerii în executare silită a titlului reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, prin care pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi au fost obligaţi în solidar să le acorde indexările salariale aferente anului 2007.
Consecinţa titlului executoriu a fost aceea că, începând cu luna aprilie 2012, aveau indemnizaţiile de încadrare lunare modificate, după cum urmează: C.G. - 9,206 RON, P.M.V. - 9.206 RON, I.C. - 9.340 RON şi T.N.M. - 8.701 RON, în raport de care se stabilesc cuantumurile sporurilor legale, care se majorează conform art. 2 din ordinul contestat.
Anterior acestui ordin, actele de executare au fost înaintate ordonatorului secundar de credite Curtea de Apel Bucureşti în vederea alocării sumelor necesare efectuării plăţii pe viitor a indemnizaţiilor brute lunare care li se cuvin, iar acesta, la rândul său, a înaintat documentele ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei.
Reclamanţii susţin că s-a strecurat o eroare materială la emiterea ordinului şi se impune rectificarea erorii şi emiterea unui nou ordin prin care să le fie acordate drepturile cuvenite, iar majorarea de 8% să fie aplicată la indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate după finalizarea executării silite.
În consecinţă, reclamanţii au solicitat modificarea poziţiilor corespunzătoare din anexa la ordin, respectiv poziţiile nr. 691, 698, 700 şi 702.
Mai arată reclamanţii că au formulat contestaţie la ordonatorul de credite împotriva ordinului sus-menţionat, care a fost respinsă cu motivarea că Ordinul ministrului justiţiei nr. 2386/C/2012 este emis cu respectarea prevederilor legale şi nu conţine nicio eroare materială, astfel că nu se impune modificarea sau revocarea în parte a acestuia.
La data de 22 februarie 2013, reclamanţii au depus o cerere completatoare, prin care au solicitat anularea în parte şi a Ordinului ministrului justiţiei nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, respectiv a poziţiilor nr. 658, 669, 675 şi 666.
Reclamanţii au arătat că, potrivit dispoziţiilor art. I din Ordinul ministrului justiţiei nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti se majorează cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, potrivit anexelor nr. 1 - 15 care fac parte integrantă din acest ordin.
La art. II din acelaşi ordin se prevede că se majorează cu aceleaşi procent, începând cu aceeaşi dată şi sporurile de care au beneficiat la nivelul lunii noiembrie 2012.
Reclamanţii arată că, în baza încheierii de încuviinţare a executării silite a Sentinţei civile nr. 2323/2007, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, irevocabilă prin respingerea recursului Ministerului Justiţiei, a fost încheiat procesul-verbal de finalizare a executării silite, în baza căruia au fost stabilite corect drepturile lunare curente cuvenite fiecăruia dintre noi, având în vedere valoarea sectorială de referinţă de 347 RON.
Începând cu luna aprilie 2012 - decembrie 2012, indemnizaţia a fost calculată şi plătită corect, urmare a executării silite, finalizată şi nesuspendată, deoarece cererea de suspendare a executării silite formulate de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7311/202/2012 nu este soluţionată, fiind suspendată judecata până la data de 7 martie 2013.
Aşadar, la data emiterii ordinului respectiv, aveau, la nivelul lunii noiembrie 2012, indemnizaţiile majorate, aşa cum le aveau şi la data emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. 2386/C din 9 iulie 2012, astfel că, la emiterea celor două ordine contestate, ar fi trebuit să fie avute în vedere indemnizaţiile de încadrare brute lunare pe care le-au încasat în lunile respective.
În baza Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 341/C/2011, pe care l-au contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011, cauza aflându-se în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la data de 14 martie 2014.
De asemenea, se arată că Ministerul Justiţiei nu a avut în vedere că valoarea de referinţă în raport de care se calculează indemnizaţia de încadrare lunară este de 600 RON, fiind menţinută şi la nivelul anului 2012, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2011, potrivit căruia "valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2012 la 600 RON", dispoziţie legală ce trebuia respectată întocmai.
Indemnizaţiile de încadrare lunare trebuiau să fie stabilite prin luarea în considerare a valorii de referinţă prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 283/2011, respectiv de 600 RON, deoarece valoarea de referinţă de 347 RON rezultată după executarea silită este inferioară celei prevăzută de lege, dar şi pentru că sporurile din penultima coloană a anexei la ordin nu au fost incluse în indemnizaţia de încadrare lunară, în baza căreia se stabileşte indemnizaţia brută de încadrare lunară.
Referitor la art. II din ordin, reclamanţii arată că se impune şi modificarea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare, deoarece, după includerea în baza de calcul a sporurilor din penultima coloană a anexei, se modifică şi sporul pentru condiţii vătămătoare, care reprezintă 15% din indemnizaţia de încadrare lunară rezultată după luarea în calcul a valorii de referinţă de 600 RON, faţă de 347 RON, cât a rezultat după executarea silită a Sentinţei civile nr. 2323/2007, dar şi prin includerea sporurilor din penultima coloană a anexei la ordin.
Cuantumul sporului de condiţii vătămătoare rezultat, se majorează cu 7,4%, conform art. II din ordinul contestat.
Se susţine că pârâtul a cunoscut din luna mai 2012 faptul că indemnizaţiile au fost calculate şi plătite corect în urma executării silite a Sentinţe civile nr. 2323/2007, iar fondurile băneşti necesare plăţii drepturilor lor au fost alocate chiar de Ministerul Justiţiei, deoarece Tribunalul Călăraşi este ordonator terţiar de credite şi nu dispune de fonduri proprii.
Mai mult, Ministerul Justiţiei susţine că nu îi poate fi opozabilă o executare silită iniţiată şi finalizată împotriva debitorului Tribunalul Călăraşi, însă nu are în vedere faptul că este pârât în litigiul soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 2323/2007, pusă în executare silită, iar obligaţiile solidare se pot executa împotriva oricărui pârât, caz în care ceilalţi pârâţi trebuie să asigure celui executat silit sumele necesare îndeplinirii obligaţiei de plată, ceea ce s-a întâmplat din luna aprilie până în luna decembrie 2012.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1773 din 4 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii P.M.V., C.G., T.N.M. şi I.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, reţinând, în esenţă, aspectele arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată ulterior, reclamanţii au solicitat anularea parţială a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 2386/C din 9 iulie 2012 şi nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce priveşte poziţiile la care sunt stabilite drepturile lor salariale.
În esenţă, reclamanţii au susţinut că, la emiterea celor două ordine, nu au fost luate în calcul drepturile salariale, respectiv indemnizaţiile de încadrare lunare modificate ca urmare a punerii în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi prin care pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi au fost obligaţi să le acorde indexările salariale aferente anului 2007.
Se constată că indexările invocate de reclamanţi au vizat anul 2007 şi astfel nu pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012 pentru că anterior legea de salarizare a fost modificată, iar salarizarea reclamanţilor a fost stabilită în baza unor ordine emise în baza Legilor nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, respectiv Ordinele nr. 341/C din 9 februarie 2011 şi nr. 1033/C din 9 mai 2011.
Ordinul nr. 341/C din 9 februarie 2011 a fost contestat în Dosarul nr. 3571/2/2011 şi, prin Sentinţa civilă nr. 1284 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor împreună şi cu alţi reclamanţi privind anularea respectivului ordin.
Nu se poate reţine că Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi, invocată de reclamanţi ca fiind titlul executoriu, poate produce efecte la nesfârşit indiferent de actele normative care au intervenit în salarizarea magistraţilor, precum şi în interpretarea dispoziţiilor legale.
În privinţa actelor normative, au fost adoptate Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, iar, în privinţa interpretării dispoziţiilor acestor legi, curtea de apel a avut în vedere Decizia de recurs în interesul legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, deşi nu poate schimba soluţia dată prin Sentinţa civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călăraşi, pronunţată în Dosarul nr. 2663/116/2007, faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, pentru viitor ea este obligatorie pentru instanţe.
Astfel fiind, reclamanţilor trebuie să le fie plătite drepturile recunoscute prin sentinţa civilă până la momentul pronunţării şi ulterior până la intervenirea modificării legislative şi interpretării O.G. nr. 10/2007 prin Decizia Înaltei Curţi, însă, ulterior, pentru stabilirea drepturilor salariale aferente anului 2012, nu mai pot fi luate în considerare aceste drepturi.
Nu este relevantă nici data la care au fost puse în executare dispoziţiile sentinţei civile invocate de reclamanţi, pentru că executarea unei sentinţe civile pronunţate în anul 2007 nu poate înlătura de la aplicare reglementările în vigoare în 2012.
Mai mult în ceea ce priveşte Ordinul ministrului justiţiei nr. 2386/2012, curtea de apel a reţinut că abia la data de 21 mai 2012 a fost întocmit procesul-verbal în dosarul de executare al sentinţei invocate de reclamanţi, iar menţiunea că Tribunalul Călăraşi este de acord cu calculul indemnizaţiilor conform sentinţei începând cu luna aprilie 2012 nu poate avea relevanţă în privinţa legalităţii ordinului contestat, din moment ce drepturile salariale plătite efectiv până la acea dată nu aveau incluse şi indexările invocate de reclamanţi.
Referitor la susţinerea din cererea completatoare în sensul că nu a fost avută în vedere valoarea de referinţă din Legea nr. 213/2011, respectiv de 600 RON, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, "În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare."
De asemenea, curtea de apel a avut în vedere faptul că ordinele contestate au fost emise în baza şi cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 19/2012.
Esenţial este faptul că, prin acţiunea soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi, nu s-a dispus acordarea drepturilor şi pe viitor deoarece nici nu s-a solicitat acest lucru, iar, din dispozitivul hotărârii, reiese că au fost acordate drepturile băneşti actualizate de la data plăţii şi până la plata lor efectivă, iar instanţa nu a dispus nimic cu privire la acordarea drepturilor pentru viitor.
Însă, chiar dacă s-ar reţine susţinerile reclamanţilor în sensul că drepturile constând în indexările salariale trebuiau să le fie acordate şi pe viitor, cum aceste drepturi au fost stabilite printr-o sentinţă pronunţată în anul 2007, sumele le vor fi plătite ca orice alte drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşti în condiţiile O.U.G. nr. 71/2009 şi ale Legii nr. 230/2011, deoarece sunt drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, respectiv 31 decembrie 2011.
În acest context, drepturile stabilite prin hotărârea invocată de reclamanţi şi pentru care a fost demarată procedura executării silite nu pot influenţa drepturile salariale stabilite prin ordinele contestate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 1773 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii P.M.V., C.G., I.C. şi T.N.M., în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele arătate în continuare.
În esenţă, recurenţii susţin că ordinele contestate au fost emise fără a fi avute în vedere indemnizaţiile de încadrare brute lunare recalculate prin punerea în executare a Sentinţei civile nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi.
Instanţa de fond a constatat în mod greşit că indexările acordate în anul 2007 nu pot fi avute în vedere la stabilirea drepturilor salariale din anul 2012, pentru că a intervenit o modificare a legii de salarizare, reţinând în mod greşit că indemnizaţiile noastre au fost stabilite prin Ordinele nr. 341/C din 9 februarie 2011 şi nr. 1033/C din 9 mai 2011, emise în baza Legilor nr. 284/2011 şi nr. 285/2011.
Sub acest aspect, recurenţii susţin că, prin acţiune, astfel cum a fost completată, au contestat cele două ordine de salarizare emise în baza O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, astfel că nu au supus controlului judecătoresc Ordinele nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011, ci Ordinele nr. 2386/C din 9 iulie 2012 şi nr. 3975/C din 4 decembrie 2012. Prin ordonanţa de urgenţă, s-a prevăzut reîntregirea drepturilor salariale în două etape, fiind emise ordinele contestate în lunile iulie şi decembrie 2012. Pe cale de consecinţă, Ordinele nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011, avute în vedere de prima instanţă, au încetat să producă efecte juridice la data emiterii ordinelor contestate.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că Sentinţa civilă nr. 2323/2007 nu poate produce efecte juridice în privinţa ordinelor contestate, apreciind în mod eronat că efectele titlului executoriu au încetat la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2011 şi nr. 285/2011. În acest sens, recurenţii susţin că, prin încheierea irevocabilă din data de 15 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 2681/202/2012, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a sentinţei respective, aşa cum a fost îndreptată prin Încheierea din 24 mai 2012, fiind obligat Tribunalul Călăraşi să calculeze corect indemnizaţiile de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor acordate prin această hotărâre irevocabilă, începând cu luna aprilie 2012. Totodată, recurenţii precizează că, pentru perioada cuprinsă între data pronunţării sentinţei - 8 noiembrie 2007 - şi luna martie 2012, diferenţele de drepturi salariale rezultate din executarea sentinţei le-au fost achitate eşalonat în baza O.U.G. nr. 71/2009, iar plata indemnizaţiei curente cu includerea indexărilor a început din luna aprilie 2012 şi până în prezent.
Curtea de apel a reţinut în mod greşit că, în baza Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sentinţa civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călăraşi nu mai produce efecte juridice şi nu reprezintă titlu executoriu. Susţin recurenţii că dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865 sunt foarte clare şi nu lasă loc de interpretare, în sensul că acest recurs în interesul legii nu poate modifica respectiva sentinţă civilă, astfel că este nelegală aprecierea instanţei în sensul că drepturile constatate prin sentinţa respectivă nu mai pot fi acordate după interpretarea dată O.G. nr. 10/2007 de către Înalta Curte.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că punerea în executare a Sentinţei civile nr. 2323/2007 nu poate înlătura aplicarea reglementărilor în vigoare în anul 2012. În acest sens, recurenţii susţin că nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat de care se bucură Încheierea irevocabilă a instanţei din data de 15 mai 2012, în privinţa căreia contestaţia la executare a fost respinsă irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 9161 din 15 noiembrie 2013 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în Dosarul nr. 7311/202/2012, irevocabilă prin nerecurare.
Totodată, recurenţii arată că în mod greşit prima instanţă a făcut aprecieri cu privire la legalitatea executării silite a titlului executoriu, în condiţiile în care era obligată să respecte hotărârile irevocabile pronunţate în legătură cu întreaga executare silită, în condiţiile în care actele de executare a Sentinţei civile nr. 2323/2007 îşi produc efectele juridice, intrând în circuitul civil, astfel că, din luna aprilie 2012 şi până în prezent, sunt plătiţi cu indemnizaţiile calculate în urma punerii în executare silită a sentinţei respective.
Se mai arată că instanţa de fond a considerat în mod greşit că Ordinul nr. 2386/2012 este legal pentru că procesul-verbal de executare şi-a produs efectele începând cu luna aprilie 2012, în condiţiile în care, din actele depuse la dosar, rezultă fără dubiu că indexările au fost achitate ca drepturi curente începând cu luna aprilie 2012, însă au fost plătite şi anterior acestei date, fiind luate în calcul la stabilirea creanţelor datorate în baza titlurilor executorii, astfel că drepturile restante includ şi indexările datorate pentru perioada 8 noiembrie 2007 - martie 2012, inclusiv. Faptul că această creanţă este plătită eşalonat nu înseamnă că nu au fost încasate indexările la data emiterii ordinelor contestate. În acest sens, recurenţii arată că, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care sunt comunicate de Tribunalul Călăraşi, care fac dovada deplină că indexările salariale acordate prin Sentinţa civilă nr. 2323/2007 a Tribunalului Călăraşi au fost acordate începând cu data de 8 noiembrie 2007 şi până în prezent, însă plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din executarea acestei sentinţe pentru aceeaşi perioadă se face eşalonat, astfel că, la emiterea celor două ordine contestate, erau incluse în indemnizaţiile brute lunare indexările acordate şi executate în baza acestui titlu executoriu.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În cauză, reclamanţii au supus controlului de legalitate instanţei de contencios administrativ Ordinul ministrului justiţiei nr. 2386/C din 9 iulie 2012 şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 3975/C din 4 decembrie 2012, în ceea ce priveşte recalcularea indemnizaţiilor de încadrare lunare cu includerea indexărilor salariale aferente anului 2007, prevalându-se de Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 2663/116/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 2663/116/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi au fost obligaţi la plata către reclamanţi, printre care şi reclamanţii din prezentul litigiu, a "drepturilor băneşti reprezentând creşterile salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 faţă de nivelul din decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 faţă de nivelul din martie 2007 şi de 11% faţă de nivelul din septembrie 2007, începând cu 1 octombrie 2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data când trebuiau acordate şi până la plata lor efectivă".
Din Adresa Tribunalului Călăraşi nr. 1421 din 5 aprilie 2012 rezultă că au fost efectuate demersurile necesare pe lângă Ministerul Justiţiei în vederea calculării indemnizaţiilor de încadrare brute lunare cu includerea indexărilor salariale stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2323 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi şi aşa cum rezultă din Încheierea din 2 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe prin care a fost respinsă cererea Ministerului Justiţiei de lămurire a dispozitivului sentinţei respective.
Este necontestat faptul că, prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor."
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 341/C din 9 februarie 2011, emis în temeiul prevederilor Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 şi ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010, s-a prevăzut că "Începând cu data de 1 ianuarie 2011, judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti se reîncadrează în aceeaşi funcţie, acelaşi grad profesional şi aceeaşi gradaţie sau, în cazul funcţiilor de conducere, în aceeaşi funcţie, avute la data de 31 decembrie 2010, pe clase de salarizare, şi beneficiază de drepturile salariale potrivit anexelor nr. 1 - 15, care fac parte integrantă din (...) ordin".
Drepturile salariale ale reclamanţilor C.G. şi P.M.V. au fost stabilite prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1033/C din 9 mai 2011.
Ulterior, în Procesul-verbal din 21 mai 2012, întocmit de executorul judecătoresc M.I. în Dosarul de executare nr. 297/2012 (în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2323/2007 şi Sentinţa civilă nr. 3342/2007 pronunţate de Tribunalul Călăraşi şi Decizia nr. 873/R/CM din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti), se consemnează că managerul economic al Tribunalului Călăraşi a declarat că este de acord să calculeze indemnizaţiile creditorilor C.G., P.M., I.C. şi T.N. conform Sentinţei civile nr. 2323/2007 începând cu luna aprilie 2012 şi în continuare conform obligaţiilor legale, sens în care se anexează copia statului de plată.
Prin art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2386/C din 9 iulie 2012 se prevede că, "Începând cu data de 1 iunie 2012, cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti se majorează cu 8% faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Prin art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 3975/C din 4 decembrie 2012 se prevede că "Începând cu data de 1 decembrie 2012, cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare lunare de care beneficiază judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti se majorează cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012". Ordinul a fost emis în considerarea prevederilor aceloraşi acte normative menţionate anterior, respectiv O.U.G. nr. 19/2012, Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 283/2011.
Prin cele două ordine contestate au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanţilor prin acordarea majorărilor prevăzute de O.G. nr. 19/2012, dar în raport cu indemnizaţiile stabilite prin ordinele anterioare, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 1033/C/2011 (menţionate anterior).
Or, la data stabilirii drepturilor salariale ale reclamanţilor, prin Ordinele ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011, nu se procedase la punerea în executare a Sentinţei civile nr. 2323/2007, executare care este consemnată în Procesul-verbal din 21 mai 2012.
Astfel fiind, întrucât Ordinele ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011 nu au fost revocate sau anulate în condiţiile legii, aceste acte se bucură de prezumţia de legalitate şi îşi produc în mod valabil efectele juridice. Mai mult decât atât, se reţine că acţiunea reclamanţilor în anularea Ordinului nr. 341/C din 9 februarie 2011 a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în Dosarul nr. 3571/2/2011 (Sentinţa civilă nr. 1284 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 7202 din 12 noiembrie 2013). Sub acelaşi aspect, chiar recurenţii susţin că nu au supus controlului judecătoresc Ordinele nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011.
Înalta Curte reţine că ordinele contestate în prezenta cauză au fost emise cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 19/2012 şi în raport cu actele administrative anterioare (Ordinele ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011), care îşi produc în mod valabil efectele juridice, iar, în prezentul litigiu, instanţa de contencios administrativ nu este învestită cu controlul de legalitate al Ordinelor ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 şi nr. 1033/C/2011, care, pe de o parte, sunt premergătoare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti invocate de reclamanţi, iar, pe de altă parte, constituie premisa legală a modului de determinare a majorării drepturilor salariale prevăzute de O.G. nr. 19/2012.
Este cunoscut faptul că, în materia contenciosului administrativ, legalitatea actului administrativ se verifică în raport cu reglementările cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora au fost emise.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, respectiv O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Întrucât cele două acte administrative au fost emise pentru punerea în executare, în principal, a prevederilor O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, nu se poate reţine nelegalitatea acestora sub aspectul procedurii de punere în executare a hotărârii judecătoreşti din anul 2007 de care se prevalează recurenţii-reclamanţi.
Cu alte cuvinte, raporturile juridice care au luat naştere în baza actelor administrative contestate îşi au cauza şi reglementarea, în principal, în prevederile O.U.G. nr. 19/2012, fiind diferite de raportul juridic de executare a hotărârii judecătoreşti care se circumscrie unui demers judiciar supus altui cadru legislativ.
Totodată, instanţa de control judiciar constată că este corectă aprecierea primei instanţe, în sensul că, în prezenta cauză, potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., este obligatorie Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că nu se aplică şi magistraţilor dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, act normativ în considerarea căruia a fost pronunţată sentinţa de care se prevalează recurenţii-reclamanţi.
Pentru aceste argumente, sunt lipsite de temei susţinerile prin care reclamanţii tind să demonstreze nelegalitatea ordinelor contestate, prin raportare la procedura de executare a hotărârii judecătoreşti invocate de reclamanţi, în condiţiile în care acestea au fost emise în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 19/2012 în raport cu salarizarea stabilită prin acte administrative anterioare care se bucură de prezumţia de legalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.M.V., C.G., I.C. şi T.N.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1773 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 909/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 913/2015. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|