ICCJ. Decizia nr. 98/2015. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 98/2015
Dosar nr. 3305/103/2013
Şedinţa de la 16 ianuarie 2015 din Camera de Consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 19 iunie 2014 Tribunalul Neamţ a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Neamţ, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile formulată de reclamanta C.E., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală 1 Nord Iaşi, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bacău, secţia a Il-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 140 din 23 octombrie 2014 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios adrninistrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios adrninistrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul adrninistrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care, privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Prin cererea formulată reclamanta C.E. a chemat în judecată, pe pârâtele Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 N-E Iaşi solicitând anularea actului administrativ din 15 mai 2013 prin care s-a acordat calificativul de neconformitate cu ocazia întocmirii fişei de verificare tehnică şi financiară semnată de experţi din cadrul O.H.D.R.P. Neamţ, precum şi obligarea la acordarea calificativului de conformitate în acord cu prevederile legale în vigoare.
Prin art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012 au fost atribuite în competenţa de primă instanţă a curţilor de apel toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, însă, actele administrative a căror anulare se solicită în cauza de faţă nu provine de la o autoritate publică centrală, ci judeţeană, anume, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia.
Înalta Curte mai constată că prin art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală, au fost atribuite în competenţa de primă instanţă a curţilor de apel doar cererile privind actele adrninistrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
În cauză, actul a cărui anulare se solicită nu este emis de o autoritate centrală, ci de un oficiu judeţean pentru finanţarea investiţiilor rurale, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea centrului regional pentru finanţarea investiţiilor rurale, condus de un director.
Deşi nu au personalitate juridică, aceste oficii au capacitate de drept adirdnistrativ, fiind de necontestat competenţa acestora de emitere a actelor de natura celui în cauză.
Atribuţiile A.P.D.R.P., în calitatea sa de autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, în sensul art. 2 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 66/2011, îşi exercită atribuţiile prevăzute în art. 5 alin. (2) lit. e) şi alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006 (în vigoare la data emiterii actului contestat), prin centrele regionale şi oficiile judeţene.
Prin urmare, actele administrative ce fac obiectul acţiunii de faţă nu se înscriu în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în forma actuală.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei este de competenţa Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.E. şi pârâţii Oficiul Judeţean Neamţ pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Est Iaşi în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 973/2015. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 99/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
