Alte cereri. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 1307/CA/2009

Ședința publică de la 18 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Nanea Paraschiv

JUDECĂTOR 2: Lucian Ioan Gherman

Judecător - -

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.1303/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse de către reclamanta recurentă actele de proveniență a autovehiculului în litigiu, atât în limba germană cât și în traducere legalizată în limba română.

Față de actele de la dosar și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la data de 5 martie 2009 reclamanta - SRL Orăștie a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice H și Administrația Finanțelor Publice Orăștie solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

-restituirea taxei de poluare în sumă de 3867 lei actualizată cu indicele de inflație.

In motivareacererii reclamanta arată că taxa de poluare are caracter discriminatoriu și nu ține de jurisprudența CE încălcând art. 28 și 90 CE,în sensul că produsele importate nu trebuie să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Direcția Generală a Finanțelor Publice H pentru Administrația Finanțelor Publice Orăștie prin reprezentanți legali, solicită respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă pentru că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă și în subsidiar canefondatăîntrucât OUG nr. 50/2008 nu a fost abrogată și nici nu a fost admisă vreo excepție de neconstituționalitate. Mai mult prin nr.5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană din se arată că taxa de poluare este conformă cu normele europene astfel că presupusa încălcare a acestora nu este dovedită.

Prin Sentința nr. 1303/CA/2009 pronunțată la data de 25.06.2009 de către Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a cumpărat autoturismul marca Skoda din Germania în anul 2008 iar pentru acesta a achitat o taxă de poluare în cuantum de 3.867 lei la data de 08.07.2008. Actul normativ ce reglementează această taxă, respectiv OUG 50/2008, este compatibil cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE, aspect ce a fost recunoscut și de către Comisia Europeană, astfel că taxa respectivă nu are caracter discriminatoriu. Dispozițiile art. 25 și 28 din Tratatul CE nu sunt incidente în cauză întrucât taxa de poluare nu are caracterul unei taxe restrictivă calitativ sau cantitativ la import.

*

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor se arată că în mod eronat a apreciat instanța de fond că taxa de poluare este conformă cu Tratatul CE, atâta timp cât pentru autoturismele deja înmatriculate în România ea nu mai este percepută dar este solicitată la înmatricularea pentru prima dată a autovehiculelor produse în țară sau a celor achiziționate din alt stat membru al UE.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă Curtea constată că acesta estefondatși urmează să-ladmităpentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii îl constituie restituirea taxei de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 iar reclamanta a înțeles să confere legitimare procesuală pasivă pârâților DGFP H și Orăștie.

Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 16.04.2009 (28) pârâta DGFP Hai nvocatexcepția inadmisibilității acțiuniimotivată de împrejurarea neefectuării procedurii prealabile.

Instanța de fond a pus în discuție excepția la data de 25.06.2009, a unit-o cu fondul, însă a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Trecând peste împrejurarea că fiind un fine de neprimire, respectiva excepție trebuia soluționată conform art. 137 din Codul d e procedură civilă cu prioritate și nicidecum unită cu fondul, Curtea reține că prima instanță nu a lămurit nici cadrul procesual.

Astfel, aceasta nu a calificat modalitatea de sesizare a instanței de contencios administrativ (anularea act administrativ sau refuz nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din OUG 92/2003) și implicit nu a fost în măsură să soluționeze nici excepția respectivă.

Pe de altă parte, deși este vorba despre o taxă de poluare reglementată de OUG 50/2008, față de dispozițiile art. 1 alin. 1 din acest act normativ instanța avea obligația de a pune în discuție, conform art. 16 indice 1 din Legea 554/2004 oportunitatea introducerii în cauză a Administrației Fondului pentru Mediu, persoana juridică în patrimoniul căreia se regăsește taxa respectivă.

Totodată față de dispozițiile art. 7 raportat la art. 2 lit. d, art. 5 alin. 1 și 4 și art. 8 alin. 4 din OUG 50/2008 se impunea să analizeze și calitatea procesuală pasivă a DGFP

Față de aceste împrejurări, se constată că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ în stabilirea cadrului procesual, nu a lămurit calitățile procesuale ale părților și nici obiectul acțiunii, motiv pentru care prezenta sentință se dovedește nelegală și în baza art. 312 alin. 3 teza a II-a și alin. 5 din Codul d e procedură civilă urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.1303/CA/2009 pronunțată de către Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții O și H și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 2009.

Președinte,

- --

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehnored./5 ex./18.12.2009

Jud.fond

Președinte:Nicoleta Nanea Paraschiv
Judecători:Nicoleta Nanea Paraschiv, Lucian Ioan Gherman

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1307/2009. Curtea de Apel Alba Iulia