Alte cereri. Decizia 1686/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1686

Ședința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adina Calotă Ponea

JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta SC DE PAZĂ SRL împotriva decizie nr.267/ din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurenta petentă SC DE PAZĂ SRL, intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ M și intervenienții ZIARUL PRO EUROPA DR TR S,ASOCIAȚIA DE CONTRA CORUPȚIEI ȘI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

C UR TEA

Asupra recursului de față;

Petenta Agenția De Pază Professional Srl a invocat pentru termenul din 04.03.2008, în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalul Dolj mai multe excepții de neconstituționalitate, respectiv, neconstitutionalitatea art.14,15,16,17,18,19,20,21,22 din Legea nr. 130/1999 R,dar si neconstitutionalitatea art.10,11,12,13,14,15,21,22 din Legea 108/1999

În ședința publică de la 04.03.2008 Tribunalul Mehedinția respins cererea de sesizare a Curții Constituitionale cu excepțiile de neconstituționalitate formulată de petenta Agenția De Pază Professional Srl. cu motivarea că in acest dosar s-au mai formulat doua cereri de sesizare privind aceleasi texte de lege,ca cererea nu este motivata si ca nu se arata ce text din Constitutie este incalcat.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs petenta Agenția De Pază Professional Srl susținând că s-a procedat greșit prin respingerea cererii arătât că Tribunalul M,in loc sa ia act de exceptiile ridicate,fara a pronunta o incheiere motivata, a unit exceptiile de neconstitutionalitate cu fondul,contrar dispozitiilor art.137 Cod procedura civilă si si- a depasit competenta dupa materie.

Examinând recursul Curtea îl găsește nefondat pentru motivele ce se vor enunța în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin.1 din legea nr. 47/1992, privind Organizarea și Funcționarea Curții Constituționale, această autoritate de jurisdicție constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituția Revizuită, sau de legea sa organică.

Conform în art. 29 al legii menționate Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau a unei dispoziții dintr-o lege, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Față de redactarea textului se reține că excepția poate fi invocată în orice fază a litigiului, numai că ea trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speța analizată se observă că excepțiile invocate nu au nicio legătură cu cauza.

Deși petenta invocă neconstituționalitatea unor texte din legea nr. 130/1999, aceasta face referiri la modul de redactare al procesului verbal și nu la elemente de neconstituționalitate ale textelor din lege.

Așa cum rezultă din textul art. 29 părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate numai cu privire la dispoziții dintr-o lege și nu cu privire la modul în care se face aplicarea legii.

Curtea Constituțională cenzurează numai conformitatea dispozițiilor legii cu Constituția, legalitatea și temeinice unui act întocmit de o autoritate fiind analizată numai de instanțele judecătorești abilitate prin lege.

Curtea precizează că soluția Tribunalului Mehedinți de a respinge cererea de sesizarea a Curții Constituționale este temeinică și legală, deoarece petenta nu a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții din lege, ci numai a invocat imperfecțiuni și neregularități ale procesului verbal de contravenție.

Având în vedere că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei ci sunt critici aduse actului de constatare a contravențiilor, corect Tribunalul Mehedinția respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Este adevărat că motivarea primei instanțe este greșită, dar aceasta este substituită de prezenta motivare.

În consecință în baza art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge recursul declarat de petenta Agenția De Pază Professional Srl

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petenta SC DE PAZĂ SRL împotriva decizie nr.267/ din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

05 2008

Președinte:Adina Calotă Ponea
Judecători:Adina Calotă Ponea, Doina Ungureanu, Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1686/2008. Curtea de Apel Craiova