Alte cereri. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.297/2008
Ședința publică de la 22 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către contestatoarea SC SRL împotriva deciziei civile nr. 465/2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în contradictoriu cu intimata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL JUDEȚEAN, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul societății recurente dna., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta legală a contestatoarei relevă, la întrebarea instanței faptul că nu și-a angajat apărător și a formulat în scris concluzii scrise pe care le depune la dosar.
Curtea, având în vedere că prezenta cauză se judecă în condițiile prevăzute de art. 320 alin. 3.pr.civ. raportat la prevederile art. 299 alin. 1.pr.civ. și art. 129.pr.civ. instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității prezentului recurs, excepție pe care o pune în discuția părților.
Reprezentanta contestatoarei arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției relevând faptul că nu a avut altă cale pentru a contestat procesul verbal, acesta fiind întocmit abuziv de către inspectorii Gărzii de Mediu.
Curtea reține cauza spre pronunțare prin prisma excepției invocate.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 465 din data de 17 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea Z împotriva deciziei civile nr. 239 din data de 27.023.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite cerințele art. 318.pr.civ. ce statuează că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Astfel, în dezvoltare se reține de instanță că în speță Tribunalul Sălaj prin decizia civilă nr. 239/27.03.2008 a admis recursul declarat de Garda Națională a Mediului - Comisariatul Județean S, nicidecum nu s-a respins sau s-a admis doar în parte.
Tot astfel, mai reține instanța că, chiar dacă la încheierea procesului-verbal de contravenție s-a trecut din eroare data de 5 septembrie 2007, fapta contravențională există, mai ales că societatea petentă a mai fost sancționată pe linie de protecția mediului, cu sancțiunea avertismentului și cu cea a suspendării activității, până la obținerea reglementării pe linie de mediu, fapt ce rezultă din nota de constatare nr. 38/2007.
Așadar, concluzionează instanța, că nu sunt motive pentru admiterea contestației.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs contestatoarea Z, solicitând admiterea recursului, anularea deciziei atacate și în fond, anularea procesului-verbal de contravenție seria nr. 19830 întocmit la data de 05 septembrie 2007 de Garda Națională de mediu sau să fie casate hotărârile și trimise cauza spre rejudecare în fond la Judecătoria Zalău.
În susținerea celor solicitate se arată că tribunalul a omis să cerceteze motivele de casare invocate, privând-o astfel de o cale de atac.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului fundamentat pe aceea că societatea a demarat activitatea de extracție și sortare balast prin balastiera amplasată în extravilanul comunei, fără a obține autorizație, faptă ce constituie contravenție.
La data de 22 octombrie 2008, reținând că în cauză este declarat recurs împotriva unei decizii prin care a fost soluționată de către tribunal o contestație în anulare, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului apreciată ca întemeiată.
În acest sens, se reține că potrivit art. 299.pr.civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Conform art. 320 alin. 3.pr.civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi ca și hotărârea ce se atacă.
Din normele enunțate rezultă că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile legii, sunt supuse recursului; că nu sunt supuse recursului hotărârile irevocabile; că hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se atacă, deoarece are caracter accesoriu din punct de vedere procedural, în raport cu judecata propriu-zisă - fond/recurs. Cu alte cuvinte, în situația în care contestația este introdusă împotriva unei decizii prin care s-a judecat recursul, decizia fiind irevocabilă conform art. 377.pr.civ. contestația în anulare este de asemenea irevocabilă, dat fiind dispozițiile art. 320 alin. 2.pr.civ. În aceste circumstanțe, ale irevocabilității, decizia dată în contestația în anulare nu mai este susceptibilă de recurs. În cauză a fost declarat recurs împotriva unei decizii prin care a fost soluționată contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în recurs, hotărârea dată în contestație fiind irevocabilă. Or, față de dispozițiile mai sus enunțate, Curtea reține că excepția este întemeiată și, pe cale de consecință, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 465 din 17 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./10.11.2008.
Jud.fond:,;
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo