Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2298/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2298/2008
Ședința publică de la 22 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1429/ 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S este scutit de la plata taxelor de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Recursul formulat de către - SRL este legal timbrat cu 18 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. la data de 15.09.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o precizare a motivelor de recurs din partea recurentei DGFP
La data de 1.08.2008 s-a înregistrat la dosar o întâmpinare la recursul formulat de către DGFP S, prin intermediul căreia se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, având în vedere obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1429/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis în parte acțiunea reclamantei - SRL Z în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Z și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.286,65 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, cu dobânda legală aferentă.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z suma de 6286,65 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu ordinul de plată nr. 29/28.05.2007.
Prin cererea înregistrată 11232/28.02.2008, reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu același număr, a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin Decizia nr.47 din 24 mai 2008 pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România, cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe.
Potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141- 2143din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din, în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente:
Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148,ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4).
De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cazul/ Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale.
Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității Europene, fără ca statele membre să-i poată opune obstacole.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP emițând o decizie în acest sens, aceasta va fi anulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul său pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S solicită solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând, respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a relevat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii și că au fost încălcate formele de procedură, precum și că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, conformarea la dispozițiile comunitare privește aplicarea tuturor tratatelor aplicabile speței deduse judecății. Astfel, Tratatul dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea acestor două state la Uniunea Europeană, prevede că legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competențe în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
Față de aceste prevederi, apreciază că nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât, pe de o parte acest articol dispune că nici un stat membru nu poate să impună în mod direct sau indirect asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Pe de altă parte, taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Momentul la care reclamantul a efectuat plata taxei, încasarea a fost efectuată în baza legii și astfel nu se poate afirma că a fost încasată în mod eronat sau că ar fi nedatorată, raportul juridic în temeiul căruia a fost făcută plata bucurându-se de stabilitate.
Suma achitată de reclamant are caracter de taxă, aceasta fiind încasată la solicitarea reclamantului și nu a fost impusă de organul fiscal.
Se mai subliniază și faptul că la momentul la care reclamantul a achitat taxa nu a solicitat încasarea într-un alt mod, nu a învederat la acel moment prevederile Tratatului de care se prevalează doar prin promovarea acțiunii astfel că solicitarea acordării de actualizări cu rata dobânzii legale până la data plății reprezintă o soluție dată fără temei legal și nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină.
Deoarece, potrivit dispozițiilor art. 13.pr.fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată prin lege, este evident că organul fiscal este obligat la aplicarea legii fiscale așa cum este aceasta în vigoare. Faptul că pârâta este obligată la cheltuieli de judecată fără a fi în culpă și nefiind întrunite nici condițiile răspunderii obiectiv, reprezintă o soluție nelegală.
Prin recursul său reclamanta solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1110,5 lei, cu motivarea că potrivit art. 274.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă.
Dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Din această ultimă perspectivă, prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, reținând că pârâtele nu se află în culpă procesuală.
Culpa procesuală a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice S fiind dovedită, în mod greșit prima instanță a respins cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de plata cheltuielilor în primă instanță.
Pe cale de consecință, întemeiat pe dispozițiile art. 312.pr.civ. Curtea va dmite recursul declarat de - SRL Z împotriva sentinței civile nr. 1429 din 20.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul că va obliga intimatele în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1110,5 lei în favoarea reclamantului, cheltuieli determinate de soluționarea fondului cauzei în primă instanță, urmând să se mențină restul dispozițiilor acestei hotărâri cu consecința respingerii recursului Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de - SRL Z împotriva sentinței civile nr. 1429 din 20.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că obligă intimatele în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1110,5 lei în favoarea reclamantului.
Menține restul dispozițiilor. Obligă recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. S să plătească recurentei - SRL cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 400 RON.
Respinge recursul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
3 ex./07.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo
