Alte cereri. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.529/CA
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP, cu sediul în B, sector 5,- și T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr.712 din 28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, si, toți cu domiciliul ales în T,-, la sediul, intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 5,-, Inspectoratul de Poliție al Județului, cu sediul în T,-, județ T și Arhivele Naționale ale României, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, față de solicitarea recurentului pârât de a se proceda la judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată;
Reclamanții, și au chemat în judecată la data de 31 octombrie 2007 pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul de Poliție al Județului T și Arhivele Naționale ale României și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către reclamanți a primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 și 2006.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai și activează ca funcționari publici în cadrul Direcției Generale Județene Ta A rhivelor Naționale și potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 188 din anul 1999 privind Statul Funcționarilor Publici, au dreptul la plecarea în concediu de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă, care se impozitează separat.
Deși în baza acestui text din anul 2004, trebuia să beneficieze de prima de vacanță, aceste drepturi nu le-au acordate iar de la data intrării în vigoare a Statutului Funcționarilor Publici, nu au beneficiat de prevederile referitoare la plata primei de vacanță.
Reclamanții au considerat că această stare de fapt este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încercări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Consideră reclamanții că măsura suspendării, care în fapt anulează aplicarea unei componente esențiale a dreptului câștigat aduce atingere însăși existenței acestui drept, încălcând flagrant dispozițiile art. 53 din Legea Fundamentală.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 41 alin. 2 din Constituția României.
În apărare, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanți ca ne întemeiată, arătând că acordarea primei de concediu pentru perioada 2004-2006 fost suspendată prin legi succesive ale bugetului de stat, iar prin acordarea primelor de concediu pentru anii menționați s-ar încălca prevederile respectivelor legi bugetare.
A mai arătat pârâtul în întâmpinare că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat A se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, sumele aprobate, la partea cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se finanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați.
Totodată, a mai depus și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere potrivit dispozițiilor nr.HG 386/ 2007, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în ipoteza admiterii acțiunii acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării plăților.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului T, prin întâmpinarea depusă la dosar, pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a Tr aportat la obiectul cererii și la calitatea reclamantului.
A precizat pârâtul că nici unul dintre reclamanți nu a fost angajat al T, între aceștia și neexistând raporturi de muncă.
A arătat pârâta că Direcția Județeană Ta A rhivelor Naționale în anii 2004, 2205, 2006 era structură subordonată în cadrul Arhivelor Naționale, persoană juridică distinctă față de T și În perioada pentru care se solicită sumele reprezentând drepturi salariale, reclamanții nu figurează în evidențele de personal ale Dosarele de personal sunt și au fost la Arhivele Naționale - unde erau angajați, deci drepturile salariale solicitate sunt datorate de către aceasta și nu de
Pe fond, pârâtul Tas olicitat respingerea cererii ca nefondată susținând că prevederile art. 34 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate prin legi succesive ale bugetului de stat și în conformitate cu Legea nr.500/2002 ar. 14, al. 2, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată ori ordonată dacă nu există baza legală pentru efectuarea respectivei cheltuieli.
Analizând acțiunea prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean de Poliție al Județului T, instanța a reținut că Direcția Județeană Ta A rhivelor Naționale în anii 2004-2006 era structură subordonată în cadrul Arhivelor Naționale, persoană juridică distinctă față de J T și Inspectoratul General al Poliției Române, iar în perioada pentru care se solicită sumele reprezentând drepturi salariale, reclamanții nu figurează în evidențele de personal ale T, aceștia găsindu-se la Arhivele Naționale unde erau angajați, deci drepturile salariale solicitate nu sunt datorate de T, ci de Arhivele Naționale.
Prin sentința civilă nr.712/28.03.2008 Tribunalul Tulceaa admis cererea formulată împotriva pârâților și Arhivele Naționale și a obligat pârâții și Arhivele Naționale la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționar public pe parcursul anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate în raport de indicele de inflație la data efectuării plății.
A fost admisă cererea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze sumele necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților.
A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului T pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art. 33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative.
Astfel, prin art.3 al. 1 din OUG 33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 al. 4 din Legea 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 al.3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 al.7 din Legea 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Așadar, aplicarea textului de lege menționat este suspendată și în prezent, însă cu toate acestea nu se poate considera totuși că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că disp. OUG nr.33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite. Prin urmare, reclamanților în cauză, funcționari publici li se cuvin drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici pe parcursul anilor 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății.
A fost admisă cererea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție.
dispus obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze sumele necesare achitării drepturilor recunoscute reclamanților.
Având în vedere că în perioada pentru care reclamanții au solicitat drepturile bănești reprezentând prima de vacanță, angajatorul era Arhivele Naționale, urmează să respingă cererea formulată împotriva pârâtului T pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul DGFP
În motivarea recursului se arată în esență că greșit acțiunea reclamanților a fost admisă și împotriva sa, deoarece instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art.35 din 500/2002 privind Finanțele Publice, apreciind că poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Conform 500/2002, bugetul oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat este supus cenzurii Parlamentului.
Hotărârea judecătorească prin care a fost obligat să aloce fondurile bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziție celorlalți pârâți din dosar, adaugă la lege, fiind nelegală și netemeinică.
Recursul este fondat.
Ministerul Economiei și Finanțelor ca instituție publică centrală ce funcționează în baza 500/2002 răspunde de elaborarea proiectului de buget general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete, precum și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de Legea finanțelor publice.
Astfel, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților intimați, care au raporturi de muncă în prezent cu Arhivele Naționale care funcționează în cadrul Ministerului Internelor și reformei Administrative, fără nicio implicare a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Obligația de plată a drepturilor bănești respective revine în exclusivitate instituției cu care reclamanții au raporturi de serviciu, recurentul nefiind implicat în aceste raporturi de muncă.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este obligat în mod direct la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale de către potențialii reclamanți, deoarece potrivit art.34 din 500/2002 ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pentru următorii trei ani, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Aceasta fiind dezlegarea dată în ce privește acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul că aceasta va fi respinsă pentru considerentele sus expuse împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, în consecință și cererea de chemare în garanție a acestuia, va fi respinsă având în vedere și că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de despăgubire și revine în principiu tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă transmiterea se face cu titlu oneros.
Prin urmare, obligația de garanție sau de despăgubire care să justifice incidența Ministerului Economiei și Finanțelor nu există în cauză, astfel că cererea de chemare în garanție a acestuia va fi respinsă.
Pentru considerentele sus expuse și în aplicarea art.312 al.1 Cod pr.civilă recursul va fi admis și modificată în parte sentința recurată, în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat în contencios administrativ de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP, cu sediul în B, sector 5,- și T,- bis, județ T, împotriva sentinței civile nr.712 din 28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, si, toți cu domiciliul ales in T,-, la sediul, intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, sector 5,-, Inspectoratul de Poliție al Județului, cu sediul în T,-, județ T și Arhivele Naționale ale României, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect drepturi salariale.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Respinge acțiunea împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
27 Octombrie 2008
Jud.fond-;
Jud.red.--/19.12.2008
Dact.gref.CV/30.12.2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
