Obligația de a face. Decizia 527/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.527/CA
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.202, împotriva sentinței civile nr. 956/ 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, cu domiciliul ales la av., în C,-, -.A,.2,.12, județ C, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru intimații reclamanți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.35726, lipsind recurenta pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru intimații reclamanți, și, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru intimații reclamanți, și, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanții, și în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B au solicitat obligarea pârâtei la validarea/invalidarea hotărârii nr. 3752/14.06.2007 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
Au motivat reclamanții că, prin hotărârea nr.3752/2007 a fost aprobată cererea reclamanților și s-a propus acordarea unor compensații bănești în cuantum total de 2.278.169.091 lei.
Au învederat că hotărârea pronunțată, împreună cu toată documentația aferentă a fost înaintată Comisiei centrale spre a fi validată/invalidată în considerarea disp. art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 republicată, aceasta având obligația să se pronunțe asupra hotărârii în termen de 60 de zile.
Au apreciat reclamanții că, faptul de a nu răspunde în termenul legal se poate asimila, potrivit disp. art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, actelor administrative unilaterale.
În consecință, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (autoritate publică cu atribuții în aplicarea Legii nr.9/1998, conform nr.OUG25/2007) la validarea/invalidarea hotărârii nr.3752/2007 în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce urmează a se pronunța, potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004.
În susținerea cererii reclamanții au depus hotărârea nr.3752/2007.
Prin sentința civilă nr.956 din 13 mai 2008, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, a obligat pârâta să emită Decizia de validare/invalidare a hotărârii nr.3752/14.06.2007 a Comisiei Județene C de aplicare a Legii nr.9/1998, a stabilit un termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, ca pârâta să procedeze la emiterea actului administrativ, a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin hotărârea nr.3752/14.06.2007 s-a propus acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 2.278.169.091 lei, dar până în prezent reclamanții nu au primit decizia de validare/invalidare a despăgubirilor cuvenite.
Față de obligația instituită de prevederile art.7 din Legea nr.9/1998 și art.6 din nr.OUG25/2007, instanța a dispus obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ, respectiv decizia de validare/invalidare, în considerarea disp. art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004.
În conformitate cu disp. art.18 alin.6 coroborat cu cele ale art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța a stabilit ca în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțată, pârâta să emită actul administrativ potrivit legii.
Având în vedere prevederile art.274 Cod proc. civilă pârâta a fost obligată către reclamanți la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că nu se află în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantei pentru că luarea hotărârilor se face în ordine cronologică, iar termenul de 60 de zile prev. de art.7 alin.3 din 9/1998 - este de recomandare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 alin. 1 și 2 din legea nr. 9/1998 "Comisiile județene și a municipiului B primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului.
În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei poate face contestație la comisia centrală".
Conform art.7 alin.3 din 9/1998, în termen de 60 de zile comisia va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene admițând sau respingând după caz contestațiile ce i-au fost adresate.
Din articolul mai sus citat, rezultă obligația pârâtei de a valida sau invalida propunerile comisiei privind compensațiile cuvenite cu titlu de despăgubiri, indiferent dacă acestea sunt sau nu contestate.
În cazul în care hotărârea comisiei județene este contestată, termenul prevăzut de lege pentru depunerea contestației este de 15 zile de la comunicare, contestația urmând a fi soluționată în termen de 60 de zile. unor astfel de termene dovedesc intenția legiuitorului de soluționare irevocabilă a cererilor ce privesc acordarea de despăgubiri către persoanele ce au avut de suferit în anumite regimuri traversate de către țara noastră, într-un termen rezonabil.
Din coroborarea alin. 1 și 2 ale art. 7 din lege rezultă că și în cazul în care hotărârea comisiei județene nu a fost contestată, trebuie respectat termenul de 60 de zile, apreciat de legiuitor ca suficient pentru analizarea documentației.
Susținerea pârâtei că termenul de 60 zile este de recomandare nu poate fi primită, atâta timp cât norma de drept prevede un termen fix de 60 zile și de asemenea momentul curgerii acestui termen.
Așa fiind, se constată că în cauză, pârâta a depășit termenul legal de 60 de zile pentru a valida sau invalida hotărârea Comisiei Județene C - astfel că recursul este nefondat, urmând ca în baza art.312 cod pr.civilă să fie respins ca atare.
În baza art.274 cod pr.civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul promovat în contencios administrativ de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, sector 1, Calea nr.202, împotriva sentinței civile nr. 956/ 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, cu domiciliul ales la av., în C,-, -.A,.2,.12, județ C, având ca obiect obligația de a face.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red.-/24.10.2008
Tehnored. Gref. 27 Octombrie 2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica