Alte cereri. Decizia 5312/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5312
Ședința publică de la 17 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - Judecător
Grefier:
*********
S S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR împotriva sentinței numărul 1678 din data de 15 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 158 alin. 1 și art. 3 pct. 1 Codul d e procedură civilă, instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj pentru soluționarea în primă instanța a acestei cauze.
Intimatul reclamant solicită respingerea ca nefondată a excepției invocate. Arată că prin prezenta acțiune nu a contestat decizia ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, ci a adus în discuție situația sa discriminatorie față de alți angajați.
CURTEA
Prin sentința numărul 1678 din data de 15 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorjs -a espins excepția netimbrării cererii ca rămasă fără obiect.
A fost respinsă excepția necompetenței materiale a tribunalului.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.
A fost obligată pârâta să echivaleze gradul profesional deținut în prezent cu gradul militar din MApN începând cu data intrării în vigoare a nr. 3492/C/13.12.2007. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Cu privire la excepția netimbrării cererii aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect deoarece s-a achitat taxa de timbru.
Referitor la necompetența materială a tribunalului și aceasta a fost respinsă, avându-se în vedere că reclamantul își desfășoară activitatea la Penitenciarul Tg-J de pe raza de competență a Tribunalului Gorj, acesta având și domiciliul în orașul Tg-C, județul
Reclamantul a promovat concursul organizat de în perioada octombrie - noiembrie 2006 pentru ocuparea unui post în cadrul Penitenciarului Tg-J, acordându-i-se la numirea în funcție gradul de subinspector echivalent gradului de sublocotenent cu toate că acesta a fost trecut în rezervă, de la unitatea militară la care a lucrat anterior cu gradul de.
Încadrarea sa în funcția de subinspector s-a făcut conform art. 45 din nr. 2854/C/29.10.2004.
În data de 13.12.2007 a fost emis nr. 3492/C/2007 care modifică art.45 din nr.2854/C/2004 și care arată că "ofițerilor și agenților încadrați prin concurs în sistemul penitenciar, care sunt cadre militare în rezervă, li se acordă gradul profesional echivalent gradului militar avut în rezervă".
Cu toate că ordinul prin care a fost numit în funcție a fost modificat, pârâta după apariția 3492/C/2007 nu a dispus ca acesta să se aplice și în cazul reclamantului, astfel că a fost trecut în rezervă ca, a fost numit în noua funcție ca sublocotenent și a rămas în același grad și după data de 13.12.2007.
Susținerea pârâtei ANP că Ordinul nr. 3492/C/2007 nu retroactivează, nu a putut fi reținută, deoarece după emiterea acestuia avea obligația să-i acorde reclamantului gradul corespunzător, neputându-se înțelege că după apariția ordinului, cei nou încadrați în sistem primesc echivalentul gradului militar avut în rezervă, iar cei deja încadrați conform 2854/C/2004 rămân cu încadrarea de la momentul respectiv.
Față de cele arătate au fost respinse excepțiile invocate și pe fond admisă acțiunea, cu obligarea pârâtei să echivaleze gradul profesional deținut în prezent cu gradul militar din MApN începând cu data intrării în vigoare a nr. 3492/C/2007.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, motivând că prima instanță în mod greșit a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, întrucât cererile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Recursul este fondat.
Intimatul reclamant a chemat în judecată Administratția Națională a Penitenciarelor, solicitând obligarea acesteia la echivalarea gradului profesional deținut cu gradul militar din MApN.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Având în vedere că art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal și faptul că litigiul dedus judecății privește un asemenea refuz exprimat de o autoritate publică centrală, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
În acest context, soluționarea în primă instanță a litigiului de către tribunal este greșită, instanța competentă material să soluționeze cauza în primă instanță fiind Curtea de APEL CRAIOVA.
Având în vedere aceste aspecte, în raport de dispoz. art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. 7 Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va stabili competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR împotriva sentinței numărul 1678 din data de 15 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Casează sentința recurată și stabilește competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
30 2009
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță