Alte cereri. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BAC

- SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Sentința nr.7/2008

ȘEDINȚA PUBLIC D- 2008

PREȘEDINTE: Vera Stănișor judector

- - - - - judector

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea formulat potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantulCONSILIUL LOCAL AL COMUNEIîmpotriva pârâteiMINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTRII RURALE - AGENȚIA DE PLȚI PENTRU DEZVOLTARE RURAL ȘI PESCUIT,având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns av. pentru reclamant, lips fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura a fost legal îndeplinit.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, dup care:

Instanța constat c s-au depus la dosar precizri scrise de ctre pârâta Agenția de Plți pentru Dezvoltare Rural și Pescuit.

Se înmâneaz copie de pe aceste precizri aprtoarei reclamantului.

Instanța constat c excepția tardivitții acțiunii la care se face referire în precizri a fost invocat de pârât în întâmpinarea depus la termenul anterior. Pentru acest motiv se las cauza la a doua strigare.

Reluându-se cauza, la apelul nominal rspunde aceeași parte.

D-na av. depune rspuns la întâmpinare în dublu exemplar, precum și un set de înscrisuri anexat acestuia.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acord cuvântul prții prezente cu privire la excepțiile formulate în întâmpinare.

Cu privire la excepția nulitții cererii de chemare în judecat pentru lipsa semnturii arat c a rspuns excepției invocate de pârât prin rspunsul la întâmpinare depus la acest termen de judecat.

Referitor la excepția tardivitții introducerii acțiunii, arat c a fcut trimitere la aceast excepție în același rspuns la întâmpinare și solicit respingerea acesteia întrucât consider c, faț de data la care a luat cunoștinț de procesele-verbale de control, s-a adresat cabinetului general al pârâtei în termenul legal de 30 de zile și, de asemenea, le-a atacat în termen legal, prin formularea contestației înaintat Curții de APEL BAC

Având cuvântul pe fondul cauzei, aprtoarea reclamantului arat c procesele-verbale contestate sunt cel încheiat la 1.11.2005, referitor la funcția de diriginte de șantier și cel încheiat la 4.11.2005, referitor la experți.

În ceea ce privește primul proces-verbal, arat c funcția de diriginte șantier a fost obținut prin licitație, cu ocazia acesteia fiind depus la dosarul personal și un curriculum vitae în care s-au fcut mențiunile necesare privind propria persoan, inclusiv cele referitoare la funcția avut în momentul înscrierii la licitație.

Precizeaz c dup ce acesta a câștigat licitația, dosarul acestuia a fost înaintat SAPARD-ului care a emis fișa de avizare, iar autoritatea contractant - Consiliul Local prin primar a încheiat contractul la data de 20.10.2003. Dup încheierea contractului s-a emis o nou fiș de avizare și s-a început derularea lucrrilor conform contractului SAPARD, programul încheindu-se în perioada octombrie - noiembrie 2004.

Menționeaz c în februarie 2005 s-a emis fișa de neavizare nr.4454, la acea dat lucrrile fiind încheiate, banii derulați iar reclamanta nu mai putea fi responsabil de situația privind incompatibilitatea menționat de pârât în procesul-verbal de control care s-a efectuat abia la 1 noiembrie 2005.

Susține c primul proces-verbal nu a fost comunicat reclamantei și nici nu a luat cunoștinț de acesta la data când s-a încheiat controlul pentru a-l contesta, intrând în posesia acestuia abia dup înaintarea adresei ctre Administrația Finanțelor Publice.

Faț de situația anterior menționat, solicit a se constata c plângerea se încadreaz în termenul legal de 30 de zile prin repunerea în termen.

Consider c procesul-verbal este netemeinic și nelegal și pentru acest motiv solicit admiterea plângerii.

Referitor la al doilea proces-verbal, încheiat la 4.11.2005, arat c reclamantul a încheiat un contract cu o firm de proiectare SC SRL care a câștigat licitația de servicii de proiectare și a desemnat doi experți cheie s efectueze lucrrile necesare, la data încheierii contractului reclamantul necunoscând faptul c acești experți dețineau anumite funcții (consilier la Consiliul Județean I și inspector la ) deoarece acesta nu a intermediat lucrrile.

Cu privire la nulitatea semnturii cererii de chemare în judecat, precizeaz c a depus delegație de reprezentare a reclamantului și va acoperi prin semntur aceast nulitate relativ. în acest sens, aplicând ștampila și semnând acțiunea introductiv.

În concluzie, solicit respingerea excepțiilor formulate de ctre pârât, admiterea contestației și anularea proceselor-verbale având în vedere și concluziile scrise depuse.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rmânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii de faț, în materia contenciosului administrativ-fiscal, constat urmtoarele:

Prin cererea adresat acestei instanțe și înregistrat sub nr-, reclamantul Consiliul Local al comunei, județul N, a chemat în judecat Agenția de Plți pentru Dezvoltare Rural și Pescuit () din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltrii Rurale, contestând deciziile emise de pârât sub nr.19849 și 19545 din 6.09.2007 prin care i s-au respins ca tardiv formulate contestațiile împotriva proces4elor-verbale de control nr.1 din 1.11.2005 și din 4.11.2005.

Reclamantul a susținut c procesele verbale de control încheiate de pârât la data de 1.11.2005 și respectiv 4.11.2005 i-au fost comunicate la data de 8.08.2007 de ctre Administrația Finanțelor Publice și în raport de aceast dat, plângerile împotriva proceselor-verbale au fost introduse în termenul legal de 30 de zile, conform art.177 din OG92/2003.

Cu privire la fondul celor dou plângeri, reclamantul a precizat c își menține motivele invocate și în fața instanței, urmând a depune precizri în acest sens.

Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea contestației și anularea celor dou procese-verbale de control.

Pârâta Agenția de Plți pentru Dezvoltare Rural a formulat întâmpinare, invocând excepția nulitții cererii de chemare în judecat pentru lipsa semnturii și pentru lipsa temeiului de drept și excepția tardivitții acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondat.

În susținerea poziției sale, pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: procesele-verbale de control contestate, dovezile de comunicare a acestora ctre reclamant, notificri nr.43/28.03.2005, nr.60/21.04.2005, nr.53/7.04.2005, deciziile de soluționare a contestațiilor și alte înscrisuri vizând fondul cauzei.

Analizând acțiunea reclamantei în raport de probatoriul administrat și de dispozițiile legale ce au incidenț în cauz, instanța reține urmtoarele:

Excepția de nulitate a cererii de chemare în judecat pentru lipsa ștampilei și lipsa semnturii reprezentantului legal al Consiliului Local este nefondat.

Aceasta întrucât potrivit art.67 al.1 Cod procedur civil, prțile pot s exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.

Având în vedere faptul c cererea de chemare în judecat a fost semnat de avocatul ce a fcut dovada, cu delegația depus la dosar, c este împuternicit de Consiliul Local s redacteze și s susțin acțiunea, vzând și dispozițiile art.68 Cod procedur civil, instanța apreciaz c excepția nulitții cererii pentru lipsa semnturii nu mai subzist, lipsa fiind acoperit.

Lipsa temeiului de drept al acțiunii nu constituie un motiv de nulitate absolut a cererii, având în vedere prerogativa judectorului de a pune în dezbaterea prților orice împrejurri de fapt ori de drept, chiar dac nu sunt menționate în cerere (potrivit art.129 al.4 Cod procedur civil).

În ceea ce privește excepția tardivitții acțiunii, instanța constat c susținerile pârâtei sunt confuze, întrucât deși invoc tardivitatea introducerii acțiunii în instanț, pârâta face referire la termenul de 30 de zile în care trebuia introdus plângerea administrativ împotriva proceselor verbale de control.

Potrivit dispozițiilor art.188 al.2 din OG92/2003, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competent, termenul de promovare a unei astfel de acțiuni fiind reglementat de dispozițiile art.11 pct.2 din Legea 554/2004, respectiv 6 luni de la data primirii rspunsului la plângerea prealabil.

Având în vedere c obiectul acțiunii de faț este reprezentat de contestarea celor dou decizii emise de pârât la data de 6 septembrie 2007 (sub numerele 19848/9.10.2007 și 19849/9.10.2007), precum și faptul c cererea de chemare în judecat a fost promovat la data de 12 noiembrie 2007, instanța constat c excepția de tardivitate a acțiunii nu este întemeiat, fiind respectate dispozițiile art.11 pct.2 din Legea 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța reține urmtoarele:

Prin deciziile emise la data de 6.09.2007, înregistrate de pârât sub nr.19.848 și 19.849 din 9.10.2007, s-au respins contestațiile promovate de reclamantul Consiliul Local al comunei împotriva proceselor-verbale de control nr.16.428/8.11.2005 și nr.16.183 din 2.11.2005, ca tardiv formulate.

Pârâta a reținut, în esenț, c faț de data comunicrii ctre reclamant a celor dou procese-verbale, contestațiile au fost promovate la aproape doi ani, fiind depșit termenul legal de 30 de zile reglementat de art.176 al.1 din OG92/2003.

Reclamantul Consiliul Local al comunei a susținut c nu i s-au comunicat cele dou procese verbale de control, luând cunoștinț de existența acestor acte în urma unei adrese înaintate ctre Administrația Finanțelor Publice, la data de 8.08.2007.

Faț de data lurii la cunoștinț a celor dou procese-verbale, reclamantul a susținut c era în termen pentru a le contesta.

Dincolo de faptul c reclamantul nu și-a probat susținerile, în sensul c nu a depus la dosar adresa nr.45507/8.08.2007, la care face referire în acțiune ca fiind actul prin care a luat la cunoștinț despre procesul-verbal de control din 1.11.2005 (deși cele dou procese verbale contestate erau din data de 2.11.2005, respectiv 8.11.2005), susținerile sale sunt contrazise de probele administrate în cauz. Astfel, pârâta a fcut dovada c a comunicat reclamantului cele dou procese-verbale de control, depunând în acest sens la dosar tichetul recomandat nr.15069/3.11.2005 și nr.12404/8.11.2005 (40-42).

Potrivit dispozițiilor art.44 pct.2 lit.(c) din OG92/2003, una din modalitțile de comunicare a actului administrativ este "prin poșt, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandat, cu confirmare de primire".

Întrucât în speț s-a fcut dovada c actele contestate au fost comunicate reclamantului în modalitatea legal anterior expus, instanța constat c este legal soluția de respingere a contestațiilor ca tardiv formulate, în raport de dispozițiile art.177 al.1 din OG92/2003.

Având în vedere c s-a reținut ca legal respingerea celor dou contestații pe excepția tardivitții, instanța nu mai poate examina aspectele legate de fondul cauzei.

Faț de considerentele expuse, instanța va respinge cele dou excepții invocate de pârât, respectiv nulitatea cererii de chemare în judecat și tardivitatea acțiunii și va respinge ca nefondat acțiunea reclamantului Consiliul Local al comunei, de anulare a deciziilor nr.19.849 și 19.848 din 6.09.2007, emise de Agenția de Plți pentru Dezvoltare Rural și Pescuit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE:

Respinge excepția nulitții cererii de chemare în judecat.

Respinge excepția tardivitții formulrii acțiunii.

Respinge, ca nefondat, acțiunea formulat de reclamantulCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul, împotriva pârâtei AGENȚIA DE PLȚI PENTRU DEZVOLTARE RURAL ȘI PESCUIT din cadrul MINISTERULUI AGRICULTURII ȘI DEZVOLTRII RURALE, cu sediul în B, Sector 1,-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public azi, 21.01.2008.

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

Judector,

Grefier,

red. sent. /7.01

tehnored. /4 ex.

7/8.01.2008

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Maria Violeta Chiriac, Magda

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 7/2008. Curtea de Apel Bacau