Alte cereri. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.73
Ședința publică din 21.01.2010
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - IMOBILIARE SRL A împotriva încheierii civile din data de 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimații MUNICIPIUL A, PRIMĂRIA și PRIMARUL MUNICIPIULUI A, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat aflat în substituirea av. și consilier juridic în reprezentarea pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul timbrat cu 13 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâților intimați depune împuterniciri de reprezentare juridică.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea încheierii atacate în sensul continuării judecății, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a suspendat în baza art. 1151din Codul d e procedură civilă, judecarea acțiunii în contencios administrativ exercitată de reclamanta IMOBILIARE A în contradictoriu cu pârâții Municipiul A, Primăria Municipiului A și Primarul Municipiului A, până la indicarea de către reclamantă a tuturor elementelor componente ale prejudiciului material cu prețuirea lor până la momentul lămuririi acțiunii și indicarea motivelor de fapt ale acțiunii (elementele răspunderii civile delictuale pentru atragerea răspunderii delictuale atât în privința pagubei materiale, cât și a celei morale) și a depunerii la dosar a tuturor actelor de care se prevalează în probațiune reclamanta pentru dovedirea celor două prejudicii pretinse.
În motivare s-a menționat că argumentele reclamantei cu privire la imposibilitatea cuantificării prejudiciului anterior introducerii acțiunii, întrucât acesta ar putea fi determinat doar pe calea unei expertize judiciare contabile nu sunt întemeiate căci dacă valoarea prejudiciului poate fi stabilită pe calea unei expertize judiciare contabile, în aceeași măsură poate fi determinat pe calea unei expertize contabile extrajudiciare, iar evaluarea contabilă a prejudiciului poate fi efectuată de însuși contabilul societății reclamante sau de un alt expert contabil pe cale extrajudiciară.
Diferența dintre contabilul care ar evalua și ar determina componența prejudiciului suferit de reclamantă pe cale extrajudiciară, și expertul contabil judiciar este că cel din urmă este autorizat de către Ministerul Justiției să realizeze expertize contabile cu valoare probatorie în procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, însă ambii contabili trebuiau să aibă la bază aceleași studii, care le permite pe baza actelor contabile să evalueze un astfel de prejudiciu. unui reclamant în determinarea prejudiciului sub toate formele sale anterior formulării cererii de chemare în judecată pe considerente de ordin material, ca urmare a cheltuielilor aferente unei astfel de evaluări nu justifică încălcarea prevederilor art. 112 punctul 3 din Codul d e procedură civilă, cu atât mai mult cu cât art. 274 din același cod reglementează situația cheltuielilor de judecată efectuate pentru suportarea unui proces.
Pe de altă parte, prin acțiunea introductivă, reclamanta a arătat că prejudiciul constă în diferența de cost dintre materialele de construcții și manoperă, cheltuieli financiare cauzate de această diferență, prejudiciu moral și cheltuieli de marketing. În consecință, reclamanta a pretins repararea a două prejudicii. Unul material și unul moral.
Prin notele de ședință, în urma solicitării primei instanțe de a determina clar obiectul acțiunii, reclamanta și-a modificat acțiunea, susținând că prejudiciul material are următoarele componente: diferența estimativă între prețul de vânzare posibil a fi fost obținut în eventualitatea emiterii unei certificat de urbanism legal în termen; cheltuieli financiare estimate, constând printre altele în dobânzi și comisioane bancare cauzat de această diferență; cheltuieli estimate de marketing. Prejudiciul moral a fost cuantificat la 6.000.000 lei fiind motivat prin lezarea reputației societății pe piața imobiliară.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că, pe de o parte reclamanta și-a modificat parțial obiectul acțiunii referitor la prejudiciul material, în condițiile în care nu a mai solicitat repararea unei pagube constând în diferența de cost dintre materialele de construcții și manoperă, cheltuieli financiare cauzate de această diferență ci a pretins repararea unui cu totul alt prejudiciu și anume: diferența estimativă între prețul de vânzare posibil a fi fost obținut în eventualitatea emiterii unui certificat de urbanism legal în termen; cheltuieli financiare estimate, constând printre altele în dobânzi, comisioane bancare cauzate de această diferență fără a preciza însă la care vânzare se referă și din ce anume decurg dobânzile și comisioanelor bancare.
Pe de altă parte, nu și-a motivat în fapt acțiunea prin prezentarea elementelor constitutive ale răspunderii delictuale în baza cărora a considerat că este angajată răspunderea pârâților pentru prejudiciile pretinse, atât a celui material, cât și a celui moral. Astfel, a indicat fapta ilicită, dar nu a precizat în ce constă vinovăția, cui anume îi revine culpa în mod exact și pentru ce motive, nu a determinat cu claritate prejudiciul care în situația de față coincide cu obiectul acțiunii și nu a precizat raportul de cauzalitate între fapta ilicită imputată pârâților și prejudiciile a căror reparare o pretinde. Mai precis, nu a arătat ce legătură are o posibilă vânzare (a cui?) în cazul emiterii unui certificat de urbanism, în mod corect, prima competență a obiectului acțiunii fiind incomplet prezentată, din moment ce reclamanta a arătat că aceasta a constat într-o diferență între două elemente, precizând doar unul dintre aceste două elemente, și anume: prețul de vânzare posibil obținut în eventualitatea emiterii unui certificat de urbanism legal fără a arăta care este celălalt element ce conduce la diferența pretinsă.
De asemenea nu a fost determinată legătura dintre actul administrativ anulat în parte și dobânzile și comisioanelor bancare pretinse, dar nici cheltuielile de marketing invocate, ce nu au fost explicate nici prin notele de ședință. Nu au fost prezentate nici elemente răspunderii civile delictuale, ce au avut ca rezultat prejudiciul moral pretins mai precis, cum s-a produs lezarea reputației societății reclamante pe piața imobiliară, care este raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită imputată pârâților și vătămarea reputației reclamantei.
Se mai arată că atâta timp cât reclamanta nu a precizat clar care sunt componentele prejudiciului pretins și nu și-a motivat în fapt cererea dedusă judecății, instanța nu este legal investită, fiind în imposibilitatea determinării cursului procesului, a probațiunii necesare pentru soluționarea pricinii. Astfel, proba privind expertiza contabilă ar putea fi încuviințată doar dacă este pertinentă, utilă și concludentă pentru rezolvarea acțiunii or, aceste cerințe pot fi analizate doar prin precizarea obiectivelor expertizei și raportarea acesteia la obiectul clar determinat și a motivelor de fapt. Or, din obiectivele expertizei prezentate în notele de ședință rezultă pe de o parte din obiectul acțiunii, precum și formularea unui al doilea obiectiv fără obiect concret, cu caracter general.
În motivarea imposibilității indicării tuturor elementelor componente ale prejudiciului material, reclamanta a arătat că acestea sunt cuantificabile exclusiv prin raportare la diferențele dintre condițiile de piață de la data la care ar fi putut să edifice și să valorifice construcțiile, dacă actul administrativ ar fi avut ab initio caracter legal și cele din prezent, fără însă a arăta care sunt acele condiții de piață ce determină prejudiciul pretins.
Astfel, având în vedere motivele de fapt vagi, lipsite de concretețe invocate de reclamantă, modificarea elementelor componente ale obiectului acțiunii, deși i s-a cerut să precizeze clar toate componentele prejudiciului material, iar nu să le schime, văzând că nu sunt indicate motivele de fapt ale cererii de reparare a prejudiciului material și nici a celui moral, așa încât prezenta acțiune nu întrunește condițiile prevăzute de art. 112 punctul 3 și 4 din Codul d e procedură civilă, astfel că din culpa reclamantei nu a fost posibilă continuarea judecății, dar nici soluționarea cu prioritate a excepțiilor invocate de pârâți, instanța în baza art. 1551din Codul d e procedură civilă a dispus suspendarea judecății până la indicarea de către reclamantă a tuturor elementelor componente ale prejudiciului material cu prețuirea lor până la momentul lămuririi acțiunii și indicarea motivelor de fapt ale acțiunii și a depunerii la dosar a tuturor actelor de care se prevalează în probațiune reclamanta pentru dovedirea celor două prejudicii pretinse.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta recurentă Imobiliare A solicitând admiterea recursului casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat-o, cu cheltuieli de judecată
În motivarea recursului se arată în esență următoarele:
Odată introdusă acțiunea cu obiectul prețuit de către societatea reclamantă conform propriilor posibilități, suspendarea judecării cauzei până la efectuarea unei expertize extrajudiciare, în condițiile în care proba judiciară a fost administrată (fiind și solicitată în caz de contestare a prețuirii făcute) la rândul ei pentru a confirma sau infirma concluziile raportului inițial, nu face altceva decât să prelungească inutil parcursul litigiului.
Cererea introductivă respectă cerințele art.112 alin.l pct.3 pr.civ, care obligă la indicarea valorii obiectului, după prețuirea reclamantului, atunci când aceasta este posibilă, în speță, a evaluat obiectul după prețuirea proprie. Referirile din încheiere la contabili sunt nelegale dat fiind că obligarea la o modalitate anume de prețuire este peste dispozițiile legale și peste posibilitățile de interpretare legală a textului ducând la concluzia aplicabilității disp.art.304 p. 4 Mai mult, textul nu cere prețuire exactă ci prețuirea sa, nu cere să se bazeze pe ceva ci să fie a reclamantului ori aceasta arată că există. Necesitatea reevaluării acestuia, în ipoteza în care prețuirea inițială este considerată neadecvată de către instanța de judecată (sau contestată ca valoare), nu constituie un motiv de suspendare a pricinii, din moment ce nu împietează asupra desfășurării normale a procesului, cum a arătat mai sus.
Întrucât textul art.1551. civ.arată că este vorba despre obligațiile stabilite de lege și este de observat că aceste obligații au fost îndeplinite așa cum cere art.112.civ. Obiectul acțiunii îl constituie pretențiile concrete (quo petitur, quod desideratur și care poate fi dare, facere, ) ale reclamantului, în cauză despăgubiri (daune interese morale și materiale, legea nefăcând distincție cu privire la acestea două) prețuite estimativ. Din ce constau aceste despăgubiri nu sunt elemente ale obiectului cererii fiindcă nu constituie pretenția concretă aceasta fiind plata unei sume de bani cu titlul de despăgubiri (indiferent de felul acestora în limitele legii).
O a doua ipoteză indicată de text se referă la obligații stabilite (obiectul sunt despăgubirile/ daunele cerute și nu componentele acestora, și prețuirea lor - dacă este cu putință) însă aceste obligații trebuie să fie conforme cu legea. Nu se pot stabili obligații neconforme cu legea de către nimeni și mai ales de judecător care trebuie să aplice legea. Motivarea în fapt există, cum reiese din lecturarea acțiunii introductive, în care a indicat și argumentat incidența componentelor răspunderii delictuale. Tribunalul a trecut însă dincolo de limitele prevederilor art.112 pr.civ, prin efectuarea de aprecieri asupra suficienței acestor motive, situație în care s-a trecut, în mod inadmisibil legal la analiza chiar a fondului cauzei și la analiza excepțiilor ceea ce este total contrar legii într-o încheiere de suspendare și fără a se pune concluzii legate de acestea în mod contradictoriu ceea ce de asemenea face aplicabile disp. art.304 p. 5.civ. prin încălcarea unui principiu de bază al procesului
Aceste aspecte nu au însă nici o legătură cu prevederile art.1551pr.civ, respectiv cu posibilitatea suspendării cauzei.
Tot străine de posibilitatea suspendării sunt și mențiunile cu privire la obligația depunerii înscrisurilor probatorii de care se prelevează. Dincolo de faptul că prevederea din cadrul încheierii este mult prea generală, ea nesocotește procedura reglementată la art. 172 și 174.pr.civ. referitoare la posibilitățile pe care le are instanța de judecată în legătură cu mijloacele de probă pe care le consideră necesare în condițiile art. 129 al.5. civ. și care nu au nici o tangență cu posibilitatea suspendării.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.312 alin.5 pr.civ, văzând că nu s-a soluționat fondul, arată că se impune casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre judecarea fondului instanței care a pronunțat-
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Recurenta în motivarea recursului arată că cererea sa introductivă respectă cerințele art.112 alin.1 pct.3 pr.civ, care obligă la indicarea valorii obiectului, după prețuirea reclamantului, atunci când aceasta este posibilă, și că în speță, a evaluat obiectul după prețuirea proprie, însă Curtea constată că reclamanta recurentă nu a precizat clar care sunt componentele prejudiciului pretins și nu și-a motivat în fapt cererea dedusă judecății, astfel că în mod legal instanța de fond a considerat că nu este legal investită, fiind în imposibilitatea determinării cursului procesului și a probațiunii necesare pentru soluționarea pricinii.
Suspendarea judecării cauzei prin încheierea recurată nu s-a dispus până la efectuarea unei expertize extrajudiciare, cum greșit arată recurenta prin cererea de recurs, acesta a fost un argument adus de judecătorul fondului în ceea ce privesc probele și dovedirea acțiunii.
Recurenta arată prin cererea formulată în ce constă prejudiciul suferit, în termeni generali, fără a estima după prețuirea sa, posibilă în acest caz, a diferențelor de cost la materialele de construcții și manoperă, putând să depună o ofertă de preț cu referire la perioadele invocate 17.10.2006 - 09.09.2008, să estimeze cheltuielile financiare cauzate de diferența de cost, precum și cheltuielile de marketing.
Reclamanta recurentă a indicat cuantumul final al prejudiciului, 30.000.000 lei, însă a refuzat să facă o defalcare estimativă a acestei sume și să depună acte doveditoare în acest sens.
Curtea consideră că fără de aceste acte nici expertiza de specialitate nu poate fi efectuată în cauză și singură, fără alte probe nu poate susține afirmațiile reclamantei.
Recurenta reclamanta arată că elementele componente ale prejudiciului material, sunt cuantificabile exclusiv prin raportare la diferențele dintre condițiile de piață de la data la care ar fi putut să edifice și să valorifice construcțiile, dacă actul administrativ ar fi avut ab initio caracter legal și cele din prezent, fără însă a arăta care sunt acele condiții de piață ce determină prejudiciul pretins.
Recurenta mai arată că încheierea recurată nesocotește procedura reglementată la art. 172 și 174.pr.civ. referitoare la posibilitățile pe care le are instanța de judecată în legătură cu mijloacele de probă pe care le consideră necesare în condițiile art. 129 al.5. civ. apărare ce nu poate fi primită de către curte, întrucât tocmai în virtutea rolului activ prev. de art. 129. pr. Civilă, deși reclamanta are apărător ales, instanța de fond i-a pus în vedere să îndeplinească aspectele consemnate în încheierea recurată.
Motivele invocate de recurentă nu se circumscriu temeiului de drept prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care impune modificarea încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă - IMOBILIARE SRL A împotriva încheierii civile din data de 21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimații MUNICIPIUL A, PRIMĂRIA ȘI PRIMARUL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./10.02.2010
Tehnored./12.02.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Diana Duma
