Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 61/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.61
Ședința publică din 21.01.2010
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, intervenienta COMUNA M - UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI M împotriva sentinței civile nr. 421/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect litigiu privind Curtea de Conturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea recurentelor Primăria și Consiliul Local M, și pârâții intimați și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta recurentă Curtea de Conturi a României a depus încă 9 exemplare ale motivelor de recurs în vederea comunicării, dar cu aceeași lipsă a filelor 3 și 4 din cererea de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentelor Primăria și Consiliul Local M solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. Mai solicită admiterea recursului formulat de reclamanta Curtea de Conturi a României.
Pârâții intimați și solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.61/23.09.2004, Completul din cadrul Camerei de Conturi T, constituit potrivit art.31 al.2 din nr.94/1992, republicată în 2002, sesizat Tribunalul Timiș în vederea stabilirii răspunderii juridice față de pârâții, C-tin, si, pentru fapte cauzatoare de prejudicii comise în dauna M, constatate și consemnate în raportul de control nr.1090/01.09.2004.
Prin actul de control menționat anterior s-a constatat modul în care s-au efectuat vânzările rezultând faptul ca în conformitate cu M, nr. 29/2002, s-a inițiat procedura de vânzare prin licitație a următoarelor imobile: hala de producție si mijloacele fixe aferente, hala energetica si mijloacele fixe aferente, hala universala-vopsitorie, clădirea de locuit (fosta vulcanizare) situata la nr. 558, atelierul de tâmplărie si moara săteasca, apreciindu-se in mod greșit ca acestea fac parte din domeniul privat al statului, in condițiile in care in momentul adoptări, hotărârii, nu exista temei juridic pentru înstrăinarea acestora.
1-Referitor la modul de înstrăinare a imobilelor menționate la pozițiile 2-4 din anexa nr. 1 la. nr. 29/ 27.06.2002 (respectiv hala de producție cu birouri si mijloacele fixe aferente, in suprafața de 545,10 mp; hala universala-vopsitorie in suprafața de 91,80 mp, hala energetica si mijloacele fixe aferente in suprafața 224,48 mp) către SC " LINE " SRL T, cuprinse in CF nr. 2666-nr.top. 226-227 si CF nr.939-nr.top.224-225 b, s-a constata ca, in vederea vânzării celor trei imobile, s-a procedat la publicarea anunțului in cotidianul local:" " din data de 26.07.2002 privind scoaterea la licitație publica a unor active si obiecte de inventar. In anunțul publicitar s-a prevăzut ca termen de licitație publica data de 20.08.2002, iar in caz de neadjudecare următoarele termene: 05.09.2002, 10.09.2002, 17.09.2002, 24.09.2002, 01.10.2002 si 08.10.2002.
Din conținutul proceselor-verbale încheiate cu ocazia desfășurării licitațiilor in vederea valorificării imobilelor si înregistrate sub nr. 2421 din 20.08.2002, nr. 2612 din 05.09.2002, nr. 2730 din 10.09.2002, nr. 3436 din 17.09.2002, nr. 3537 din 24.09.2002, nr. 3602 din 01.10.2002 si nr. 3768 din 11.10.2002 a rezultat, in principal, faptul ca nu s-a prezentat nici un cumpărător, iar licitația a fost amânata pentru data următore menționata in anunțul publicitar. Nici unul din cele șapte procese-verbale de licitație nu a fost semnat de numitul OG(membru al comisiei de licitație si consilier local in comuna M) deoarece, conform explicațiilor date de acesta, nu a fost convocat pentru a participa la respectivele ședințe de licitație. Din explicațiile date de reprezentantul Consiliului județean T in comisia de licitație ( ), rezulta ca aceasta nu a participat personal la Primăria M la nici una din cele șapte ședințe de licitație (deși semnătura sa se regăsește pe cinci din cele șapte procese verbale de licitație, mai puțin pe cele cu nr. 3602 din 01.10.2002 si 3768 din 11.10.2002, despre a căror întocmire, de altfel, susține ca nici nu a avut cunoștința, cele doua procese verbale fiind semnate doar de si ).
Ulterior, la data de 26.08.2003, SC " LINE " SRL T (prin reprezentantul sau F ), a depus la Primăria Moo ferta, înregistrata sub nr. 2197, privind intenția de cumpărare a imobilelor, la prețul total de 600.000.000 lei. Având in vedere acest demers, in calitatea sa de primar a emis Dispoziția nr. 149/26.08.2003, prin care stabilit in aceeași zi o Comisie de negociere directa a prețului de vânzare a bunuri menționate. Comisia respectiva, conform procesului verbal de negociere nr. 222/ 29.08.2003, a stabilit prețul total de vânzare la 600.000.000 lei față de prețul actualizat de agentul economic evaluator de 2.186.637.000 lei, fiind încheiat in acest sens contractul de vânzare-cumpărare nr. 2226/29.08.2003.
Organul de control al Camerei de Conturi a apreciat ca vânzarea imobilelor s-a făcut in condiții nelegale, bunurile in cauza fiind atestate in anexa nr. 75 din nr.977/2002- privind atestarea domeniului public al județului T, la pozițiile 10- 17 si ca atare, făcând parte din domeniul public, acestea nu puteau fi înstrăinate, ca urmare, s-a apreciat faptul ca înstrăinarea si contractul aferent, sunt lovite de nulitatea absoluta, prejudiciul efectiv reținut in sarcina si a membrii Comisiei de negociere directa fiind de 2.186.637.000 lei.
2. Referitor la modul de înstrăinare a imobilelor menționate la pozițiile 1 si din anexa nr. 1 la HCL nr. 29/27.06.2002, respectiv a atelierului de tâmplărie (C 2707- nr. top. 230-23l/b/l) si clădirii de locuit (fosta vulcanizare)- identificata cu nr. 558 ( 909-nr. top. 224-225/a), din actele dosarului, rezulta ca, au fost urm; aceleași etape ca si in cazul faptelor enunțate la punctul 1.
a). înstrăinarea atelierului de tâmplărie.
Potrivit documentației, la data de 04.12.2002, numitul referent la Primăria M, a depus oferta de cumpărare a imobilului cu sui de 30.000.000 lei. Prin Dispoziția nr. 229/ 09.12.2002, primarul a stabilit Comisia de negociere directa formata din - președinte, - secretar, - membru.
In baza procesului verbal de negociere directa nr. 4173/10.12.2002, prețul imobilului a fost stabilit la suma de 30.000.000 lei, fiind perfectat contractul vânzare-cumpărare nr.4205/12.12.2002.
s-a efectuat la prețul de 30.000.000 lei față de prețul de pornire stabilit de evaluatorul autorizat la 85.976.256 lei, preț care nu a fost reactualizat data vânzării.
b). înstrăinarea clădirii de locuit nr. 558 (fosta vulcanizare)
In cazul acestui imobil, a fost depusa la data de 06.12.2002 de către același oferta de cumpărare cu prețul de 30.000.000 lei cu obligația plății în termen de 30 zile de la perfectarea contractului. Prin aceeași dispoziție nr. 229/09.12.2002, primarul a numit aceeași comisie pentru a negocia direct prețul si in acest caz, conform procesului verbal de negociere nr. 4174/10.12.2002, prețul a fost stabilit la 35.000.000 lei, față de prețul de pornire stabilit de evaluatorul autorizat de 114.632.000 lei, care însă nu a fost reactualizat la data vânzării, conform prevederilor legale.
Astfel la data de 26.03.2003, după efectuarea dezmembrării apartamentării imobilului arătat la pct. 2 lit. b), a procedat vânzarea apartamentelor, după cum urmează:
- Apartamentul nr. 1, înscris in CF nr. 2947, nr. top. 224-225/a/I/II, format din doua camere, hol, bucătărie, cămara către SC" SRL T cu suma de 108.021.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1012/2947/26.03.2003;
- Apartamentul nr. 2, înscris în CF nr. 2948, nr. top. 224-225/a/I/II, format din o camera, hol, pivnița, către cu suma de 35.000.000 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1013/2948/26.03.2003.
Din actele dosarului, rezulta faptul ca, ulterior perfectării tranzacției, la data de 29.08.2003, a înstrăinat apartamentul nr. 2 către SC LINE " SRL T cu suma de 167.000.000 lei, care la rândul sau a înstrăinat același imobil la data de 04.03.2004, cu aceeași suma (167.000.000 lei) către SC""SRL
Organele de control au stabilit un prejudiciu in valoare de 190.175.587 lei, din care 58.555.000 la atelierul de tâmplărie si 83.071.000 lei la casa de locuit nr. 558.
Pentru stabilirea existentei subevaluării, in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice evaluatoare pentru a se stabili valoarea comerciala reala a imobilelor in cauza la momentul înstrăinării acestora, precum si existenta diminuării cu intenție a acestei valori.
Din documentele întocmite in cauza a rezultat ca prețul de evaluare al imobilelor, stabilit la data de 01.03.2002, nu a fost reactualizat ulterior cu ocazia vânzării efective a bunurilor respective, fiind in afara termenului de 90 zile prevăzut de Normele metodologice privind vânzarea de active ale societăților comerciale cu capital de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 634/1991, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 545 din 10.09.1992.
3. Referitor la modul de înstrăinare a imobilului menționat la poziția nr. 8 din anexa nr. 1 la HCL nr. 29/27.06.2002, respectiv a (CF nr. 2707-nr. top. 230-23l/b/l) si a clădirii de locuit (fosta vulcanizare)- identificata cu nr. 558 ( CF 909- nr. top. 224 - 225/a ) s-a constatat că și in cazul acestei vânzări, au fost parcurse parțial aceleași etape ca cele parcurse in cazul vânzării celor trei hale nefiind perfectata licitația, iar la data de 07.10.2002 s-a primit oferta de cumpărare nr. 3658 de la, prin care acesta a oferit suma de 300.000.000 lei pentru cumpărarea morii sătești din M nr. 323. La data de 15.10.2002, a emis dispoziția nr. 181, prin care a numit o comisie de negociere directa pentru vânzarea morii sătești, compusa din - primar, - sef serviciu contabilitate si - consilier local.
La data de 18.10.2002, comisia a încheiat nota de negociere nr.3767, prin care prețul a fost negociat la suma de 310.000.000 lei.
La data de 28.10.2002, cu referatul nr. 3822, a propus Consiliului Local M, casarea morii sătești sau aprobarea notei de negociere nr. 3767 din 18.10.2002. Comisia pentru activități economico-financiare a emis proiectul de hotărâre nr. 3823 din 30.10.2002, prin care nu s-a acceptat casarea si a aprobat vânzarea morii sătești.
Conform procesului-verbal din 31.10.2002, proiectul de hotărâre nu a fost aprobat de Consiliul Local, fiind rediscutat in ședința din 04.11.2002. Cu aceasta ocazie, prin HCL nr. 61/2002 s-a dispus casarea obiectivului Moara săteasca nr. 323 din loc. M si vânzarea acesteia prin licitație publica ca bun casat stabilind prețul de pornire a licitației de 450.000.000 lei reprezentând 60% din valoarea de evaluare aprobata prin HCL 36/2002.
Urmare acestui fapt, a formulat o acțiune civila la Judecător Sannicolau M prin care a chemat in judecata Consiliului Local M pentru obligarea cestuia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a morii sătești.
Urmare acestui fapt prin HCL nr. 62 din 28.11.2002, Consiliul Local M, a dispus revocarea HCL nr. 61/ 04.11.2002 si s-a emis o noua hotărâre a Consiliului Local având nr. 63/ 28.11.2002, prin care s-a aprobat vânzarea morii sătești către numitul.
La data de 02.12.2002, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 408 intre Consiliul Local M si pentru moara săteasca de nr. 323 cu anexele 1 si 2.
Prejudiciul stabilit de organele de control este in cuantum de 629.268.000
Referitor la ieșirea din patrimoniul unității a bunurilor prin executare silita înstrăinarea prin executare silita a pavilionului " " se arata următoarele:
Conform actelor existente la dosarul cauzei, la data de 04.06.1992, intre Consiliul Local M si SC "" SRL T s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1104 din 04.06.1992, având ca obiect clădirea cu nr. 361/A si terenul aferent, in suprafața totala de 2713 mp, pe o perioada de 10 ani.
Prin Decizia civila nr. 1769/A/l 6.06.1999 a Tribunalului Timiș, s-a dispus rezilierea contractului menționat la solicitarea Consiliului Local M pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Urmare acestui fapt SC "" SRL Tai ntentat Consiliului Local Moa cțiune la Judecător Sinnicolau M, solicitând plata sumei de 115.700.000 lei, reprezenta: despăgubiri pentru amenajările interioare executate la. Prin Sentința civila nr. 981/20.07.2000, Judecătoria Sinnicolau M, obliga Consiliul Loc. M la plata sumei de 115.724.436 lei către SC "" SRL
In urma apelului declarat de către Consiliul Local M, prin Decizi civila nr. 242/A/07.02.2001 a Tribunalului Timiș, Consiliul Local M fost obligat la plata sumei de 115.700.000 lei, reprezentând valoarea reparațiilor îmbunătățirilor făcute si 5.270.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata către SC "" SRL T si avea un termen de declarare a recursului de 15 zile, dar nu s-a uzat de aceasta cale de atac decizia rămânând definitiva.
După rămânerea definitiva a deciziei s-a trecut la faza executării silite, fără ca sa aducă la cunoștința Consiliului Local aceasta faza procesuală si fără sa întreprindă demersuri pentru achitarea debitului față de SC SRL, situație in care nu s-ar mai fi ajuns la executare silita.
Paguba stabilita de către organele de control este in cuantum de 2.689.910.000 lei.
Cauza a fost instrumentata si sub aspect penal, iar prin rezoluția procurorului de pe lângă Judecătoria Sannicolau M, a fost dispusa scoaterea de sub urmărirea penala a pârâților, C-tin, si.
Unitatea prejudiciata M, prin întâmpinare a solicitat admiterea actului de sesizare si obligarea in solidar a pârâților la plata despăgubirilor civile in limita sumelor stabilite de către organul constatator.
Prin încheierea din 22.05.2005, in temeiul art.69 al.2 din nr.94/1992, republicată in 2002, instanța a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea laturii penale, fiind dispusa totodată instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale pârâților până la concurenta sumei de 7.525.929.225 lei.
La termenul de judecata din 20.10.2008, reprezentantul pârâților invoca excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Comunei M si a Consiliului Local M, având in vedere disp.art.19 din Legea nr. 215/2001, mod. după care doar unitatea administrativ teritoriala are calitate procesuala.
La termenul de ședință din 17.11.2008, Comuna M -Unitate Administrativa reprezentata prin Primar depune cerere de intervenție principala, solicitând admiterea in principiu raportat la faptul ca bunuri imobile făceau parte din patrimoniul privat al comunei, iar prin înstrăinarea lor in mod ilegal de către parați a fost diminuat, prejudiciat patrimoniul comunei.
De asemenea, se mai arata că, atât Raportul de Control cât și încheierea de sesizare a instanței, sunt valabile întrucât acestea nu au fost anulate si nici revocate.
Pârâții au formulat întâmpinare la cererea de intervenției prin care solicita respingerea acesteia, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei in raport de dispozițiile art.3 alin.1 din Decret nr.167/1958.
Se mai arata ca, de la data sesizării Tribunalului intervenienta cunoștea sau trebuia să cunoască atât presupusul prejudiciu, cât și persoanele care s-ar face vinovate de producerea acestuia.
Sesizarea a fost făcută în anul 2004, iar cererea de intervenție a fost depusă în ședința publică din 17.11.2008.
Data sesizării Tribunalului este data de la care curge termenul de prescripție de 3 ani a dreptului la acțiune având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor pretinse.
In ceea ce privește fondul pricinii (în ipoteza în care excepțiile invocate - aceea a lipsei calității procesuale active a Primăriei comunei -M și a Consiliului local al comunei și excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientei Comuna M - vor fi respinse) solicita a se lua act de apărările de fond invocate anterior suspendării judecării cauzei.
Pe de altă parte, se susțin si probele administrate în cursul urmăririi penale (dosarul nr.751/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau-M) și, în principal, expertiza administrată în cauza respectivă, precum și declarațiile martorilor și ale pârâților, date în fața organelor de urmărire penală și, nu în ultimul rând, soluția însăși de scoatere de sub urmărire penală adoptată de Parchet prin ordonanța din 19.09.2007.
Aceste probe atestă, după opinia paraților, inexistența unui prejudiciu cert, lichid și exigibil, așa cum pretinde imperativ art. 379.proc.civ. pentru ca o obligație să poată fi executată - iar judecății pot fi deduse numai obligații certe, lichide și exigibile care să poată fi executate.
Parații au formulat si depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea acțiunii precum si a cererii de intervenție, reiterând motivele arătate in întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 421/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins cererea de intervenție formulata de COMUNA M-UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALA, ca tardiv introdusa.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMARIEI SI CONSILULUI LOCAL
A fost respinsă Încheierea de sesizare nr.61/23.09.2004 a Completului Camerei de Conturi T constituit potrivit art.30 (2) din nr.94/1992, rep. în 2002, față de parații, si.
A fost revocată măsura sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor paraților dispuse prin încheierea din 22.02.2005. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Cererea de intervenție formulata de Comuna M-Unitate Administrativ Teritoriala reprezentata prin primar, a fost respinsă ca tardiv formulata, întrucât, conform art. 50 alin.1 pr.civ, cererea de intervenție principala se supune regulilor cererii de chemare in judecata, deci si, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, cererea sesizata a fost înregistrata in anul 2004, iar cererea de intervenție depusa în ședința din 17.11.2008, aceasta fiind respinsa ca prescrisa.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei si Consiliului Local M, invocata de parați prin întâmpinare, pentru următoarele motive:
Conform actului de investire a instanței, paguba produsa de către parați a fost localizata in bugetul local M si deci, calitatea de parte civila prejudiciata revine unității administrativ teritoriale a comunei M, conform art.19 din nr.215/2001, raportat la art.2 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice si art.2 lit. a din OUG nr.45/2003.
Or, Camera de Conturi Tai nvestit instanța de judecata stabilind greșit cadrul procesual, parte prejudiciata figurând Primăria M, care potrivit art.91 din nr.215/2001, rep. este o structura funcționala constituita din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ teritoriale, împreuna cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei si Consiliului local M, a fost admisa.
Admițând aceasta excepție, instanța a omis sa se pronunțe asupra fondului cauzei, iar in temeiul art.71 din nr.94/1992, rep. in 2002, încheierea de sesizare a instanței, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, intervenienta COMUNA M - UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI
Prin recursul formulat, intervenienta Comuna M - Unitate Administrativ teritorială și Primăria și Consiliul Local M, solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală având în vedere că instanța nu a soluționat fondul, pronunțându-se pe tardivitatea cererii de intervenție formulată de Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna M, însă conform prevederilor art.50 alin.2 Cod procedură civilă, cererea de intervenție poate fi formulată în fața primei instanțe până la închiderea dezbaterilor, iar raportat la data depunerii acestei cereri - 17.11.2008, au mai trecut patru termene de judecată până ce instanța a rămas în pronunțare.
Cu referire la prescripția dreptului la acțiune, recurentele arată că Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei M este unitate bugetară, căreia nu i se aplică regula generală a prescripției de trei ani, ci în materia creanțelor bugetare există o normă specială a prescripției de cinci ani, în care se încadrează și intervenienta din prezenta cauză.
Prin motivele de recurs depuse de reclamanta Curtea de Conturi a României (filele 1, 2 și 5), se solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii încheierii de sesizare nr.61/23.09.2004 ca temeinică și legală.
Se arată că există persoane care se fac vinovate de săvârșirea anumitor abateri financiar-contabile care au creat prejudicii iar prin hotărârea pronunțată nu este antrenată răspunderea acestor persoane și prejudiciul nu este recuperat, deși în cauză este vorba despre patrimoniul public al Statului precum și despre bani publici din resursele financiare ale statului sau sectorului public, iar controlul legalității modului în care aceste resurse sunt folosite reprezintă o obligație atât pentru Curtea de Conturi a României cât și pentru instanțele de judecată.
Legal citați, pârâții intimați nu au depus întâmpinări.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie solicitarea Curții de Conturi a României de stabilire a răspunderii civile juridice față de pârâții, C-tin, si, pentru fapte cauzatoare de prejudicii comise în dauna M, constatate și consemnate în raportul de control nr.1090/01.09.2004.
În ceea ce privește cadrul legal privind competențele Curții de Conturi, onform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, "Curtea de Conturi exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și, respectiv, unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității".
Conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, "Curtea de Conturi certifică acuratețea și veridicitatea datelor din conturile de execuție verificate".
Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, "n situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".
Conform art. 31 alin. 4 din Legea nr. 94/1992, "în situațiile în care în rapoartele de audit se constată existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept pentru asigurarea valorificării constatării și informează entitatea auditată".
Curtea subliniază dispoziția din art. 31 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 94/1992, conform căreia "stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".
Curtea observă că Legea nr. 94/1992 nu cuprinde dispoziții speciale privind sesizarea directă a instanțelor de către Curtea de Conturi, numai art. 1 alin. 4 din lege prevăzând că "litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate".
În raport cu dispozițiile legale citate anterior, Curtea reține că în prezenta cauză, Curtea de Conturi a sesizat instanțele de contencios administrativ în vederea stabilirii răspunderii civile delictuale ale unor persoane care se fac vinovate, de prejudicii comise în dauna M, constatate și consemnate în raportul de control nr.1090/01.09.2004.
În acest context, este de subliniat că sesizarea a fost făcută de către Curtea de Conturi în calitate de organ de control, fără a fi necesar acordul unității pretins păgubite.
Curtea consideră însă că participarea unității pretins păgubite la acest litigiu este obligatorie, pentru considerentele ce vor fi indicate mai jos, ținând seama, în special, de necesitatea administrării tuturor probelor referitoare la atitudinea unității păgubite cu privire la recuperarea și limitarea prejudiciului imputat pârâților
Curtea consideră, în această privință că titudinea unității păgubite este esențială. În primul rând, în condițiile în care Curtea de Conturi a României sesizează instanța ca organ de control, aceasta nu se poate substitui unității păgubite în evaluarea prejudiciului.
Sub acest aspect, Curtea observă că dispozițiile legale care reglementează cadrul legal al unor astfel de litigii sunt deficitare, stabilind exclusiv posibilitatea Curții de Conturi a României de a sesiza organele competente să ia măsurile care se impun pentru recuperarea unor prejudicii aduse unor instituții care au făcut obiectul unui control al Curții de Conturi a României. Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi nu cuprinde nici o dispoziție referitoare la cadrul procesual al unor astfel de litigii și nici cu privire la calitatea procesuală a instituției păgubite.
În acest context, rezultă că o astfel de sesizare, atunci când este adresată unei instanțe, impune acesteia obligația de a constata existența unui raport obligațional între instituția păgubită și persoanele acuzate de producerea prejudiciului.
Or, existența și conținutul acestui raport juridic obligațional nu pot fi stabilite fără participarea la proces a unității păgubite - care are calitatea de creditor în acest raport juridic - și fără ca instanța să ia cunoștință despre atitudinea acesteia cu privire la pretinsa pagubă care i-a fost produsă. Curtea este conștientă că instanțele nu au posibilitatea introducerii în cauză a altor persoane decât cele chemate în judecată, însă nu aceasta este situația în cazul unei sesizări formulate de Curtea de Conturi. Într-un astfel de litigiu, Curtea de Conturi nu solicită obligarea pârâților la o prestație în favoarea sa, ci în favoarea unei terțe persoane (instituția pretins păgubită), dar fără a acționa în reprezentarea acesteia sau cu acordul ei. Legea dă dreptul Curții de Conturi a României să sesizeze organele competente, oricare ar fi voința instituției pretins păgubite.
Însă atunci când Curtea de Conturi a României sesizează o instanța de judecată pentru stabilirea răspunderii civile a unor persoane, principiul contradictorialității și acela al rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. 5 Cod de Procedură Civilă, impun citarea și introducerea în cauză și a instituției pretins păgubite, având în vedere că raportul juridic dedus judecății are ca părți instituția pretins păgubită (în calitate de creditor) și persoanele cărora li se impută prejudiciul pricinuit acestei instituții (în calitate de debitori).
În litigiul de față, instituția pretins păgubită a intervenit în proces, formulând cerere de intervenție principală, conform disp. art. 49 și următoarele pr. Civilă, însă aceasta a fost respinsă ca fiind tardiv formulată în mod greșit de către Tribunalul Timiș, întrucât disp. art. 50 alin. 1. pr. Civilă se referă la forma pe care o îmbracă cererea de intervenție în interes propriu și nicidecum la termenul în care poate fi formulată.
Acest termen este reglementat de alin. 2 al art. 50. pr. Civilă, care prevede că cererea de intervenție în interes propriu se poate face,numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, astfel că cererea de intervenție în interes propriu a fost formulată în termen legal, urmând ca instanța de fond să soluționeze pe fond această cerere.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune al intervenientei, instanța de recurs constată că Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei M este unitate bugetară, căreia nu i se aplică regula generală a prescripției de trei ani reglementată de dispozițiile legii generale privind prescripția, D-L nr. 167/1958, ci în materia creanțelor bugetare există o normă specială a prescripției de cinci ani, în care se încadrează și intervenienta din prezenta cauză.
De altfel, posibilitatea punerii în discuție de către instanța de judecată a introducerii în cauză a altor subiecte de drept este prevăzută de art. 161din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia "instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept".
Prin urmare, în condițiile în care Curtea de Conturi a României invocă pricinuirea unui prejudiciu adus unei primării, se impunea nu numai citarea primăriei respective, dar și a unității administrativ-teritoriale în patrimoniul căreia s-a înregistrat pretinsa pagubă.
Cu privire la condițiile legale ale tragerii la răspundere patrimonială a persoanelor vinovate de producerea pagubei, Curtea subliniază că acestea diferă în funcție de calitatea persoanei vinovate.
În prezenta cauză Curtea de Conturi a solicitat tragerea la răspundere patrimonială a primarului, a viceprimarului, a consilierilor locali și și a funcționarilor publici, -referent principal și -inspector superior.
De aceea, se impune evaluarea condițiilor în care poate fi stabilită răspunderea patrimonială a acestor persoane.
Cu privire la răspunderea civilă a funcționarilor publici, Curtea reține că Statutul funcționarilor publici este reglementat prin lege specială, respectiv prin Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, care este o lege organică, conform art. 73 alin. 3 litera j) din Constituția României.
Caracterul special al acestei legi în materia statutului funcționarilor publici implică obligația respectării acesteia în cazul în care este vorba despre atragerea răspunderii civile a unui funcționar public, cum este cazul și în prezenta cauză.
În privința reglementărilor speciale din Legea nr. 188/1999, Curtea precizează că, potrivit art. 84 din această lege, " răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".
În privința modalităților concrete de reparare a prejudiciului în astfel de situații, art. 85 din Legea nr. 188/1999 are următorul conținut:
(1) "Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
În raport cu dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 Curtea constată că pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează funcționarul public respectiv, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Această situație se regăsește și în prezenta cauză, pentru pârâții ce aveau calitatea de funcționari publici la momentul emiterii actului de sesizare.
Competența de recuperare a prejudiciului în astfel de cazuri revine conducătorul autorității sau instituției publice, iar instanțele de contencios administrativ sunt competente să verifice numai legalitatea ordinului sau deciziei de imputare emisă în aceste condiții.
Este lipsit de relevanță faptul că termenul prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 ar fi depășit, întrucât în astfel de ipoteze s-ar impune și atragerea răspunderii civile a conducătorului unității, în măsura în care se constată vinovăția sa pentru omisiunea de a emite ordinul sau decizia de imputare în termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei. Curtea constată, de altfel, că, potrivit art. 85 alin. 3 din Legea nr. 188/1999,dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Numai în cazul în care persoana în cauză nu ar mai avea calitatea de funcționar public la data sesizării, respectiv la data finalizării raportului de control, ar fi posibilă sesizarea directă a instanței de contencios administrativ pentru stabilirea răspunderii civile a persoanei considerate răspunzătoare.
Pentru aceste motive, Curtea reține inadmisibilitatea stabilirii răspunderii civile a funcționarilor publici direct de către instanțele de contencios administrativ la sesizarea Curții de Conturi.
Cu privire la răspunderea civilă a primarului, a viceprimarului și a consilierilor locali, Curtea constată că nici Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali și nici Legea administrației publice locale nr. 215/2001 nu cuprind dispoziții speciale.
Conform art. 55 din Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004, privind Statutul aleșilor locali, (lege care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 216/2005; prin Legea nr. 249/2006, prin Legea nr. 286/2006; prin Decizia Curții Constituționale nr. 61/2007; prin Legea nr. 144/2007 și prin Legea nr. 35/2008), " aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin".
De asemenea, potrivit art. 128 din Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001 (lege republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, fiind modificată după republicare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008; prin Legea nr. 35/2008, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2008, prin Legea nr. 131/2008, prin Ordonanța de Urgență nr. 105/2009 și prin Legea nr. 375/2009), " consilierii locali sau județeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului B, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, secretarii unităților administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii".
În acest condiții, pentru pagubele produse în exercitarea mandatului de primar, viceprimar și consilier ales, aceștia răspund în condițiile prevăzute de dreptul comun, respectiv în condițiile prevăzute de art. 998 și următoarele Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală.
Conform art. 998 Cod civil, "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".
Potrivit art. 999 Cod civil, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".
În raport cu această reglementare legală și în conformitate cu literatura juridică de specialitate, Curtea reține că pentru stabilirea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea a patru condiții.
săvârșirea unei fapte ilicite;
producerea unui prejudiciu;
stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, și
vinovăția persoanei care a săvârșit fapta ilicită.
Cu privire la fapta ilicită, Curtea reține că ilicitatea unei fapte presupune săvârșirea acesteia cu încălcarea unei norme juridice.
Curtea subliniază, în acest context, că pretenția acoperiri unui prejudiciu se află în strânsă legătură cu diligențele făcute de persoana păgubită în vederea recuperării și limitării prejudiciului care i-a fost pricinuit.
Curtea amintește aici concluziile exprimate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în paragrafele nr. 84 și 85 din Hotărârea din 5 martie 1996, dată în cauzele conexate C-46/93 si C-48/93, având ca obiect doua cereri adresate Curții, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de către (C-46/93) si de către Court of Justice, Bench, al Court (C-48/93) pentru obținerea, în litigiile pendinte în fața acestor instanțe între du pcheur SA și, și între Queen și Secretary of for Transport ex parte:. concluzii conform cărora "trebuie precizat, în special, că, în vederea determinării prejudiciului pentru care este acordata despăgubirea,instanța națională poate verifica daca persoana vătămată a făcut dovada unei diligente rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întindereași, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziție.
Într-adevăr, conform unui principiu general comun sistemelor juridice ale statelor membre,persoana vătămată, cu riscul de a suporta ea însăși prejudiciul respectiv, trebuie sa facă dovada unei diligente rezonabile pentru a limita întinderea prejudiciului(Hotărârea din 19 mai 1992, împotriva Consiliului si Comisiei, C-104/89 si C-37/90,. I p. -3061, considerentul 33)".
Curtea consideră pertinente aceste observații, pe care considerente de echitate le impun și în prezenta cauză.
Curtea subliniază din nou dispoziția din art. 31 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 94/1992, conform căreia "stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".
De aceea, Curtea consideră că recuperarea prejudiciului pricinuit Primăriei este condiționată de probarea diligențelor depuse de această instituție în vederea recuperării acestor sume.
Din acest punct de vedere, Curtea consideră necesară administrarea tuturor mijloacelor de probă care să evidențieze atitudinea concretă a unității administrativ-teritoriale și a Primăriei M cu privire la recuperarea prejudiciului sau la limitarea acestuia.
De altfel, conform art. 1281din Legea nr. 94/1992 din varianta în vigoare la momentul sesizării instanței de fond se prevedea că"nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".Aceeași infracțiune este incriminată de art. 64 din Legea nr. 94/1992 republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009. Această reglementare atestă caracterul penal al unei astfel de atitudini din partea autorității publice păgubite, pe care legiuitorul a înțeles să o considere ca o formă gravă de abatere de la legalitate.
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", Curtea - apreciind că recursurile formulate sunt întemeiate pentru considerentele expuse mai sus - le va admite, va dispune casarea hotărârii recurate, și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea administrării probelor indicate anterior și pentru soluționarea pe fond a tuturor cererilor din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de COMUNA M, PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI M ȘI CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 421/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe - TRIBUNALUL TIMIȘ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./03.02.2010
Tehnored./03.02.2010
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.06.2009
Către
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind recursurile declarate de reclamanta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, intervenienta COMUNA M - UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI M împotriva sentinței civile nr. 421/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect litigiu privind Curtea de Conturi,
Întrucât prin decizia civilă nr.61/21.01.2010 au fost admise recursurile și s-a dispus casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dosarul cusut și numerotat conține file.
Anexă: - Tribunalul Timiș = 198 file
al Curții de Conturi - Raport de control intermediar=313 file
PREȘEDINTE SECȚIE
JUDECĂTOR
GREFIER
- -
Tehnored.MS/ 03.02.2010
Ex.2
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu, Rodica Olaru, Diana Duma
