Alte cereri. Decizia 749/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 29.02.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 749
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea " " împotriva deciziei civile nr.161/13.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL din cadrul A și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ din cadrul
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea intimatei consilier juridic,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată atașat dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara și depuse la dosar prin registratura instanței, la data de19.-, Note scrise din partea contestatoarei.
Nemaifiind cereri sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației ca inadmisibilă
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.161/13.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.2728/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
A modificat sentința civilă recurată.
A respins acțiunea reclamantei " "
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanta " " a contestat în justiție Decizia nr.93/16.05.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina, precum și decizia nr. 759/19.04.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, (prin care s-a respins contestația formulată de împotriva deciziei nr. 93/16.05.2006).
Prin actele respective organele fiscale au refuzat cererea reclamantei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005, (atașată la fila 46 din dosarul Tribunalului Arad ).
S-a reținut că a solicitat - prin decontul aferent lunii decembrie 2005, deducerea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005.
Totodată, prin factura de stornare nr. -/22.02.2006 (atașată la fila 120 din dosarul Tribunalului Arad ), petenta a anulat factura nr. -/14.12.2005.
Organele fiscale au reținut, de asemenea, că reclamanta a obținut certificatul de scutire de taxă pe valoarea adăugată nr. 20/16.02.2006 (atașat la fila 71 din dosarul Tribunalului Arad ).
Prin certificatul nr. 20/16.02.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa cordat scutirea de TVA pentru pentru bunurile livrate și pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005, în valoare de 58.800 euro.
Curtea a reținut că factura nr. -/14.12.2005 s-a întocmit în baza contractului nr. 1201/2005 încheiat de cu
De asemenea, Curtea a reținut că în luna ianuarie 2006, a solicitat, prin decontul de TVA, rambursarea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii respective.
Ulterior, însă, a stornat factura pentru care a solicitat rambursarea TVA, invocând faptul că, potrivit certificatului nr. 20/16.02.2006, beneficiază de scutirea de TVA pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005.
Instanța de recurs a constatat că - după ce a solicitat rambursarea TVA - a revenit, a anulat factura respectivă și a invocat scutirea de la plata TVA.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu mai poate beneficia de rambursarea TVA în baza unei facturi stornate, în privința căreia și-a manifestat intenția de a beneficia de scutirea de la plata TVA.
Instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. 2 din Normele privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine - anexa nr. 1 la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1880/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005 - "beneficiarii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care nu au solicitat certificate de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru contractori și subcontractori, au dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate realizării obiectivelor și proiectelor finanțate din fondurile prevăzute la art. 1 și 2".
Din acest text legal a rezultat că dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată poate fi exercitat de beneficiarii finanțărilor din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine sau de organisme internaționale care nu au solicitat certificate de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru contractori și subcontractori. Or, în speță, a solicitat și a obținut certificatul nr. 20/16.02.2006, prin care beneficiază de scutirea de TVA pentru serviciile prestate de contractorul în baza contractului nr. 1201/2005.
Instanța de recurs a reținut că, într-adevăr, factura nr. -/14.12.2005 a fost emisă anterior obținerii certificatului de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată, însă reclamanta a înțeles să beneficieze de această scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată și cu privire la serviciile prestate de și menționate în factura nr. -/14.12.2005, procedând la anularea acestei facturi - respectiv la stornarea acesteia, prin factura nr. -/22.02.2006 (atașată la fila 120 din dosarul Tribunalului Arad ), urmată de emiterea unei noi facturi, la aceeași dată, în care menționa aceleași date ca și în factura stornată, inclusiv aceeași valoare.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că nu se poate reține posibilitatea de a beneficia atât de deducerea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii anulate, cât și de scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru aceeași operațiune economică.
Curtea nu a acceptat opinia reclamantei, care a susținut că, fiind în discuție o cerere de rambursare de taxă pe valoarea adăugată pentru trimestrul IV al anului 2005, stornarea efectuată în anul 2006 trebuia luată în considerare cu ocazia următorului decont de TVA prezentat pentru trimestrul I al anului 2006. În această privință Curtea a constatat că însăși reclamanta a înțeles să se prevaleze, cu prilejul soluționării prezentei contestații, de operațiunea de stornare efectuată în luna ianuarie 2006. În aceste condiții, nu s-a putut reține că factura stornată produce efecte juridice în sensul obținerii unei rambursări de TVA, de vreme ce stornarea conduce la concluzia lipsei de efecte juridice a facturii respective.
Așadar, instanța a reținut caracterul nefondat al cererii reclamantei de a beneficia de deducerea taxei pe valoarea adăugată plătite în baza facturii anulate nr. -/14.12.2005
Cu privire la estimarea veniturilor realizate de, estimare făcută de organele fiscale datorită constatării lipsei blocurilor de facturi ale reclamantei, Curtea a reținut că organele fiscale au estimat venitul reclamantei în temeiul unei facturi emise în anul 2005.
În acest context, instanța de recurs a constatat că estimarea s-a făcut în baza art. 66 Cod de Procedură Fiscală, având în vedere că a achiziționat un număr de 7 blocuri de facturi (în total 50 de facturi, conform raportului de expertiză), pe care însă nu le-a putut prezenta organelor fiscale și nici nu a justificat sau anunțat dispariția acestora, conform Ordinului nr. 29/2003.
S-a menționat că pentru estimarea veniturilor realizate de în perioada 1.01.2003-31.12.2004, organele fiscale au luat în considerare valoarea medie a facturilor emise de în anul 2005.
Reclamanta a contestat modul respectiv de calcul, invocând existența unor chitanțe emise de în anul 2004, pe baza cărora reclamanta a susținut că a obținut în anul 2004 un venit total de 1671 RON.
De asemenea, prin raportul de expertiză (la filele 109-111 din dosarul Tribunalului Arad ) s-a reținut acest mod de calcul, rezultând ca valoare medie suma de 167,1 RON pentru fiecare din cele 50 de facturi neprezentate de, cu un total de 8355 RON venit impozabil.
Curtea a remarcat dificultatea acestei estimări, dificultate determinată de absența datelor contabile relevante.
În privința legislației incidente în cauză, Curtea a specificat că, potrivit art. 65 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1050 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004:
65.1. " bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt:
a) contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere;
b) contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale, inclusiv situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală;
c) contribuabilul nu conduce evidența contabilă sau fiscală;
d) când au dispărut evidențele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
65.2. Organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale, luând în considerare prețul de piață al tranzacției sau al bunului impozabil, precum și informații și documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar, în lipsa acestora, organul fiscal va avea în vedere datele și informațiile deținute de acesta despre contribuabilii cu activități similare."
Curtea a remarcat faptul că art. 65.2 face referire la "documente care sunt relevante pentru impunere", ceea ce implică și credibilitatea documentelor pe baza cărora se face estimarea.
S-a arătat că în condițiile dispariției unui număr de 50 de facturi, nu se poate reține că acele chitanțe emise în anul 2004 de ar constitui dovada că această societate a înregistrat exclusiv venitul cumulat în aceste chitanțe.
Curtea a subliniat faptul că evidența contabilă a este, în mod indiscutabil, deficitară și nu poate fi luată în considerare, de vreme ce nu există posibilitatea verificării ei, în absența documentelor relevante. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul bilanțului contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice la 2.05.2005, cu privire la anul 2004. Acest bilanț nu poate fi verificat prin raportare la evidența contabilă a societății, întrucât tocmai această evidență lipsește.
De aceea, Curtea a considerat ca nefiind relevant pentru determinarea venitului impozabil bilanțul contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice cu privire la anul 2004.
În privința chitanțelor prezentate de reclamantă, Curtea a remarcat faptul că modul de calcul al impozitului prezentat prin raportul de expertiză are drept premisă ideea că unei facturi îi corespunde o singură chitanță și o singură operațiune economică.
Curtea a subliniat că nu există date care să susțină o atare premisă, fiind posibil ca pentru operațiunea economică menționată într-o factură să fie emise mai multe chitanțe pentru efectuarea plăților aferente acestei operațiuni economice.
De aceea, Curtea a considerat eronată această premisă, cu consecința determinării greșite a venitului impozabil înregistrat de reclamantă.
În privința concluziilor reținute de organele de urmărire penală cu prilejul investigării infracțiunii de "evaziune fiscală" pretins săvârșită de reprezentanta, Curtea a constatat că soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost justificată pe considerentul că acel calcul estimativ al venitului impozabil "nu are la bază nici un element probator, respectiv nu a fost dovedit faptul că societatea ar fi realizat venituri".
Curtea a subliniat că reclamanta este responsabilă pentru lipsa evidențelor contabile certe, pe baza cărora s-ar fi putut determina aceste venituri.
S-a menționat că nu a prezentat un număr de 50 de facturi, dar nici nu a respectat dispozițiile legale edictate pentru ipoteza sustragerii sau pierderii acestor facturi - aspecte recunoscute, de altfel, de către reclamantă.
În aceste condiții, s-a apreciat că nu poate pretinde organelor fiscale să ia în considerare alte documente emise de aceeași societate cu privire la situații și date care nu pot fi verificate. Curtea subliniază că poartă întreaga răspundere pentru lipsa de credibilitate a documentelor și evidențelor prezentate, de vreme ce veridicitatea acestor înscrisuri nu a putut fi verificată tocmai datorită neglijenței manifestate de în înregistrarea și evidențierea veniturilor impozabile
În aceste condiții, instanța a reținut că singurele documente relevante care pot fi luate în considerare sunt cele care evidențiază veniturile pentru anul 2005, astfel cum au reținut organele fiscale.
În consecință, Curtea a apreciat ca fiind nefondată contestarea modului de stabilire prin estimare a venitului obținut de, astfel cum a fost menționat în decizia de impunere contestată.
În consecință, instanța de recurs a considerat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că reclamanta are dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 31.819 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/14.12.2005, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat opțiunea de a beneficia de scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunea economică menționată în această factură.
De asemenea, Curtea a apreciat că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că la estimarea veniturilor impozabile ale reclamantei aferente perioadei 1.01.2003-31.12.2004 se impune luarea în considerare a bilanțului contabil depus de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice la 2.05.2005, cu privire la anul 2004, precum și calcularea acestor venituri în funcție de valoarea menționată în unele chitanțe emise de reclamantă în anul 2004, în condițiile în care singurele date certe în privința venitului anual obținut de reclamantă sunt cele privind valoarea medie a facturilor emise de în anul 2005.
În aceste condiții, Curtea a reținut, așadar, că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, fiind, deci, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea " "
Prin contestația formulată contestatoarea " " a solicitat în temeiul art.318 Cod procedură civilă admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei nr.161/13.02.2008 a Curții de Apel Timișoara și menținerea în întregime a dispozițiilor sentinței nr.2728/20.11.2007 a Tribunalului Arad prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de " " S-a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariu de expert și onorariul avocațial suportate în cursul judecății în primă instanță și în recurs.
Contestatoarea " " a criticat decizia instanței de recurs sub următoarele aspecte:
În ceea ce privește problema taxei pe valoarea adăugată solicitată spre rambursare, contestatoarea a menționat că determinarea sumei negative a acesteia se face prin raportare la operațiunile efectuate în perioada fiscală de raportare, urmând ca operațiunile ulterioare, inclusiv cele care privesc posibila stornare a unor facturi fiscale să fie luate în considerare în perioada fiscală următoare, soluția trecând peste caracterul ei logic și legal față de prevederile art.146 - 149 Cod fiscal în forma aplicabilă la momentul emiterii actelor administrativ - fiscale contestate.
În aceste context, având în vedere că în cuprinsul hotărârii nu a identificat vreo trimitere la dispozițiile art.146-149 Cod fiscal care reglementează perioada fiscală și modalitatea de rambursare a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, contestatoarea a susținut că singura concluzie posibilă este cea a unei greșeli materiale a instanței de recurs.
În plus, deși în cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de recurs a formulat pe larg poziția sa față de problema analizată, s-a arătat că instanța de recurs analizează selectiv și parțial susținerile sale aceasta în ciuda faptului ca o exigență ce rezultă din dispozițiile art.6 paragraful 1 din, privind dreptul la un proces echitabil, este aceea de a analiza motivele și argumentele părților, judecată trebuind să fie efectivă, iar nu formală.
S-a specificat că pentru aceste motive și pentru faptul că neanalizarea incidenței textelor legale din întâmpinare fac ca soluția instanței de recurs să fie rezultatul unei greșeli materiale în cele ce urmează reiterează o parte din cele invocate în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs:
1.- Momentul emiterii facturi fiscale. Inexistența certificatului de scutire de taxa pe valoarea adăugată la momentul respectiv, emiterea acestuia după data de 31.12.2005. Dispozițiile Ordinului nr.1880/2005.
Prin Ordinul nr.1880/2005 al s-au aprobat normele privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii finanțate din ajutoare sau din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale și de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară.
Art.3 din Ordin "scutirea de taxa pe valoarea adăugată, prevăzută la art.143 alin.1 lit. l) din Codul fiscal, poate fi realizată prin următoarele modalități b) prin facturarea fără taxa pe valoarea adăugată de către furnizorii/prestatorii care participă la realizarea obiectivelor sau proiectelor finanțate din fondurile prevăzute la art.1 și 2, denumiți în continuare contractori, și de către furnizorii sau prestatorii acestora, denumiți în continuare subcontractori, a bunurilor livrate și a serviciilor prestate. Facturarea fără taxa pe valoarea adăugată se poate efectua astfel: 1. pe baza unui certificat de scutire de taxa pe valoarea adăugată, solicitat de către beneficiarii fondurilor, sau după caz, de către agenția de implementare, conform procedurii stabilite la art.5, pentru contractorii și subcontractorii înregistrați ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată în România".
Art.5 alin.3 din ordin "certificatul de scutire de taxă pe valoarea adăugată eliberat este valabil pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de la data eliberării".
Din interpretarea per a contrario a textului legal menționat rezultă că certificatul de scutire de TVA poate fi luat în considerare doar pentru operațiunile efectuate ulterior emiterii.
Conform art.6 alin.2 din Ordin "beneficiarii înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care nu au solicitat certificate de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru contractori și subcontractori, au dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate realizării obiectivelor și proiectelor finanțate".
Din actul normativ precizat s-a arătat că reiese că în situația în care la momentul efectuării operațiunii taxabile beneficiarul nu deține un certificat de scutire de TVA acesta are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor realizate și pe cale de consecință concluzia contrară a instanței de recurs se bazează pe o greșită aplicare a legii.
2. - Momentul emiterii facturii fiscale. Inexistența certificatului de scutire de taxa pe valoarea adăugată la momentul respectiv, emiterea acestuia după data de 31.12.2005.
S-a motivat că la momentul emiterii facturii fiscale, contestatoarea nu deținea un certificat de scutire de la plata TVA, acesta fiind acordat doar în data de 16.02.2006, situație în care la momentul emiterii facturii aceasta nu beneficia de scutire pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă acestei operațiuni deoarece nu întrunea condițiile prevăzute de Ordinul nr.1880/2005. Or conform art.134 alin.5 din Codul fiscal taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la momentul emiterii facturii fiscale, deci taxa pe valoarea adăugată devenise exigibilă la data de 14.12.2005.
De asemenea, s-a menționat că din concluziile expertizei contabile rezultă că suma de 31.819 lei reprezentând TVA deductibilă a fost corect solicitată la rambursare în luna decembrie 2005 de către " "
În considerarea celor de mai sus s-a apreciat referitor la acest aspect că soluția dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale (neobservarea concluziilor expertizei contabile, neaplicarea textelor legale incidente) situație în care apreciază că se impune admiterea contestației în anulare cu privire la aceste aspect.
Referitor la estimarea veniturilor realizate de către " ", s-a arătat că nu se poate susține că estimarea s-a efectuat conform art.66 Cod fiscal, ci mai degrabă cu încălcarea dispozițiilor articolului menționat. Acceptarea unei alte opinii ar avea ca și consecință încălcarea principiului certitudinii impunerii consacrat de art.3 lit. b) din Codul fiscal, conform căruia sumele de plată trebuie să fie precis stabilite pentru fiacre plătitor pentru ca aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine.
În ceea ce privește estimarea făcută prin expertiza contabilă, instanța de recurs a concluzionat că aceasta pleacă de la premisa eronată că unei chitanțe îi corespunde o singură factură fiscală și o singură operațiune economică.
S-a precizat că în cuprinsul raportului de expertiză luarea drept criteriu pentru estimarea veniturilor a chitanțelor emise de către contestatoare în cursul anului 2004 s-a făcut deoarece expertul a considerat că aceste venituri sunt cele mai apropiate de situația de fapt fiscală astfel că a procedat la estimarea veniturilor ținând cont de aceste date. Astfel, susținerea că, în cadrul expertizei contabile s-ar fi plecat de la o premisă greșită, s-a susținut că este una pur speculativă cu atât mai mult cu cât instanța nu răspunde de ce estimarea făcută în baza a 5 facturi fiscale emise în 2005, în temeiul cărora s-a prezumat că ar fi emis 50 de facturi fiscale în cursul anului 2003, în valoare egală cu valoarea medie a facturilor fiscale emise în cursul anului 2003 nu ar fi una pur speculativă și nu ar porni de la o premisă greșită și anume că dovada unor operațiuni economice, inclusiv în ceea ce privește numărul și valoarea acestora, poate rezulta din alte operațiuni economice.
S-a specificat că o altă concluzie care rezultă din cuprinsul hotărârii instanței de recurs este aceea că prezumția de nevinovăție nu operează în materia estimării veniturilor nedeclarate și neverificabile ale unui contribuabil, codul fiscal, în cuprinsul art.66, impunând obligativitatea estimării acestor venituri în toate situațiile.
S-a susținut că această concluzie instituie practic o prezumție de vinovăție în sarcina contribuabilului care pierde un bloc de facturi fiscale și nu le declară pierdute în termenul legal acesta fiind prezumat că a realizat venituri și că datorează taxe și impozite aferente veniturilor realizate.
În plus, concluzia instanței de recurs dă posibilitatea organelor fiscale să procedeze la estimarea veniturilor fără a fi necesar să dovedească efectuarea unor operațiuni economice de către contribuabil, altfel spus taxele și impozitele nu se mai calculează în funcție de veniturile realizate, ci în funcție de presupunerile unilaterale și discreționare ale organului fiscal.
S-a menționat că instanța de recurs face referire în mod repetat la faptul că evidența contabilă a contestatoarei este discutabilă, concluzie care este consecința unei greșeli materiale, cât timp în cuprinsul raportului de inspecție fiscală se menționează expres că " " respectă prevederile Legii nr.82/1991 și conduce Registrul Jurnal, Registru de Casă și Cartea De asemenea, deși pe de o parte se menționează că evidențele contabile ținute de contestatoare sunt incerte atunci când se face referire la chitanțele avute în vedere de către expertul contabil pentru estimarea veniturilor, acestea "devin" certe în ce privește operațiunile evidențiate în facturile fiscale luate în considerare de către organele fiscale pentru estimarea veniturilor.
S-a arătat că de asemenea, instanța de recurs nu a observat documentele existente la dosarul cauzei din care rezultă că singurele venituri realizate de intimată în cursul anului 2004 reprezentau vânzări de deșeuri de material lemnos către populație aceasta fiind singura activitate prestată de către contestatoare în perioada respectivă (punctul 4 din declarația expertului - fila 195 dosar prima instanță) în timp ce cele realizate în 2005 sunt venituri obținute cu instalația de debitat material lemnos, care nu funcționa în cursul anului 2004, astfel că nu putea genera venituri, aspect ce confirmă odată, în plus că veniturile evidențiate în chitanțe sunt singurele ce pot fi luate în considerare la estimarea veniturilor acestea fiind elementele de fapt cele mai apropiate de situația de fapt fiscală.
Pe cale de consecință, contestatoarea apreciază că soluția instanței de recurs este consecința unor repetate greșeli materiale, că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art.318 Cod procedură civilă situație față de care solicită admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii atacate și menținerea sentinței primei instanțe.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă și dispozițiile legale indicate în cuprinsul motivelor.
Prin întâmpinarea formulată, intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și menținerea deciziei civile contestate.
Intimata a invocat excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare.
În susținerea excepției intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Aam enționat că art.317 și 318 Cod procedură civilă reglementează expres și limitativ condițiile și motivele pentru care se poate exercita contestația în anulare.
Neîncadrarea cererii formulate de către contestatoare în nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile legale citate, criticile aduse deciziei instanței de recurs vizând aspecte care au fost luate în considerare de instanța de recurs, s-a apreciat că acestea duc la respingerea contestației în anulare formulată de contestatoare. S-a menționat în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2360/11.04.2005.
Intimata a apreciat că motivele invocate prin contestația în anulare formulată nu se încadrează în condițiile art.318 Cod procedură civilă, întrucât instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare ca netemeinică și nelegală.
În drept au fost invocate dispozițiile art.317 - 318 Cod procedură civilă, art.143 alin.1 lit. a) și alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, art.26 din Legea contabilității nr.82/1991, art.12 din nr.HG831/1997, art.4 din Ordinul nr.29/14.01.2003, art.66, art.175, art.184 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Prin notele scrise formulate, contestatoarea " " a menționat că, având în vedere erorile materiale precizate, erori care au determinat soluția instanței de recurs coroborate cu celelalte aspecte prezentate în cadrul motivelor contestației în anulare, condițiile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă sunt întrunite, contestația societății sale fiind admisibilă.
În ceea ce privește apărările formulate de intimată ce vizează fondul cauzei, s-a susținut că, întrucât acestea sunt identice cu cele formulate în cursul judecății în primă instanță și a recursului și că acestea nu infirmă argumentat motivațiile sale din cursul judecății. Contestatoarea a arătat că nu mai reiterează motivele pentru care apreciază a fi întemeiată acțiunea în contencios formulată.
Contestatoarea a solicitat instanței să respingă excepția invocată de către intimată și să admită contestația astfel cum a fost aceasta formulată.
Înainte de a trece la analiza contestației în anulare formulată de către contestatoarea " ", în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea luând în discuție excepția de inadmisibilitate acesteia invocată prin întâmpinarea formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice A, constată că este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Astfel se reține de către C, că motivele invocate de contestatoarea " " se încadrează în condițiile art.318 Cod procedură civilă, prin contestația formulată contestatoarea invocând greșeli materiale în dezlegarea dată cauzei de către instanța de recurs cât și textul incident în speță art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare formulată de către contestatoarea " " prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.318 și art.320 Cod procedură civilă se reține că aceasta este neîntemeiată urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Prevederea cuprinsă în art.318 Cod procedură civilă potrivit căreia o hotărâre dată în instanța de recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nu implică reexaminarea fondului cauzei sau neaprecierea probelor.
Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță.
Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială ori greșeală pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.
Textul art.318 Cod procedură civilă are în vedere greșelile care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor acte materiale esențiale ale dosarului, cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Ca atare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli grave de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a probelor.
Se reține că prin contestația în anulare formulată, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, contestatoarea " " a încercat să repună în discuția instanței probleme de fond ce a fost soluționată de instanța de recurs cât și de apreciere a probelor și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, ceea ce, așa cum s-a arătat nu se constituie erori materiale în sensul art.318 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute nefiind întrunite cerințele art. 918 Cod procedură civilă, Curtea urmează că respingă contestația în anulare pronunțată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL împotriva deciziei civile 161/13.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
A în CO
Semnează Președinte secție
-
GREFIER,
Red.CV - 16.07.2008
Tehnored LM -17.07.2008
2 expl/SM
Prima instanță Tribunalul Arad - Judecători,
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
