Alte cereri. Decizia 9/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/CA
Ședințapublică de la 14 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurent pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice,- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.1655/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL P T, cu sediul în T,- Bis, județul T și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect drepturi salariale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.01.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2008.
CURTEA:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1028/88/15 mai 2007, Sindicatul "" al Salariaților din cadrul T, în calitate de reprezentant a 72 de membri de sindicat a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, pentru a se dispune obligarea acestora la plata primelor de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003,actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivare, se arată că toți cei 72 membri de sindicat își desfășoară activitatea în cadrul T, iar în calitate de funcționari publici aveau dreptul la o primă de vacanță, odată cu solicitarea concediului de odihnă, conform prevederilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, forma în vigoare și respectiv art. 33 alin. 2 din același act normativ, în redactarea aplicabilă în perioada 2002 - martie 2004.
Au mai susținut reclamanții că aceste prevederi au devenit neaplicabile anterior perioadei de referință din prezenta cauză, prin procedura suspendării instituită inițial de prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, iar începând cu anul 2002, măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, prin art. 8 alin. 7 din Legea nr.511/2004, și prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005, legi ale bugetului de stat care prevăd că, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie a anului care are aplicabilitate Legea bugetului respectiv, astfel că dreptul de acorda indemnizația pentru concediul legal de odihnă se naște, ținând cont de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide în mod obligatoriu, dreptul la acordarea indemnizației, inclusiv la plata primei de vacanță.
S-a argumentat că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și cum acest drept a fost obținut prin lege nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu, acele suspendări succesive contravenind dispozițiilor art. 53 alin. 2 și art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Cu alte cuvinte, potrivit acestor texte constituționale precum și textele invocate din legile speciale în materie, prima de vacanță este un drept câștigat, care nu poate fi anulat, restrâns, limitat, cu atât mai mult nu poate fi suspendat în lanț, cu încălcarea fragrantă a legii.
Ori, contrar acestor dispoziții, legislativul (prin legile nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, și nr. 511/2004) a anulat acest drept în mod nelegal.
In apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
La solicitarea instanței, pârâta a comunicat relații cu privire la perioada în care reclamanții au îndeplinit calitatea de funcționari publici în cadrul instituției, din care rezultă că două dintre persoanele ce au promovat acțiunea nu au avut această calitate, respective - și-.
Prin sentința civilă nr.1655 din 27.09.2007 Tribunalul Tulceaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, a disjuns cererea reclamantelor - și - de cererea reclamanților - funcționari publici și a trimis cauza spre competentă soluționare completului de drepturi și asigurări sociale.
A admis cererea reclamanților - funcționari publici și a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care aceștia au avut calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte pe parcursul anilor 2001, 2001, 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut că în raport cu probele administrate, potrivit art. 33 al.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999 rep. în vigoare începând cu 25.03.2004 - funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separate, dar aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv pentru o serie de acte normative, respectiv prin art. 3 al.1 din OUG33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 al. 3 din Legea 631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 al. 7 din Legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005.
Cu toate acestea, deși aplicarea textului de lege menționat a fost suspendată nu se poate considera că dreptul la prima de concediu (vacanță) nu mai există, ci dimpotrivă, succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că acest drept și-a produs efectele, începând cu 8 decembrie 1999.
Pe de altă parte, actele normative de suspendare, neconținând nici o referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până în prezent.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar ulterior, exercițiul acestui drept a fost suspendat, nu se poate considera că acel drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
Reiese deci că se impune a se considera că dispozițiile nr.OUG33/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru toți beneficiarii prevederii legale sus-menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.
Din înscrisurile anexate rezultă că 70 dintre reclamanți au avut calitatea de funcționar public pentru diverse perioade din intervalul menționat, cu excepția reclamantelor - și -, ce sunt îngrijitoare.
In consecință, având în vedere cele prezentate, instanța a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată, a disjuns cererea reclamanților - și - de cererea celorlalți reclamanți și a trimis-o, spre competentă soluționare, completului de conflicte de drepturi și asigurări sociale.
Pentru argumentele învederate, s-a admis cererea reclamanților funcționari publici și s-a dispus obligarea pârâților să achite acestora drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada în care au avut respectiva calitate în cadrul instituției pe parcursul anilor 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția generală a finanțelor publice T criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Potrivit art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ( devenit art.34 după republicare), "funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat.
Susține recurenta că, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu, astfel încât, în virtutea principiului anualității bugetului asigurărilor sociale de stat, toate actele normative în discuție, și-au încetat aplicabilitatea odată cu încheierea exercițiului bugetar corespunzător perioadei de reglementare.
Criticile intimaților referitoare la împrejurarea că actele normative de suspendare a aplicării art.3 din Legea 188/1999 ar încălca legea fundamentală - Constituția - sunt fără temei legal, deoarece, potrivit principiului disponibilității, legiuitorul își fundamentează anual bugetul de asigurări sociale de stat, în funcție de venituri și cheltuieli.
În atare condiții, susține recurenta că, dreptul la primă de vacanță nu este un drept de natură constituțională, ci un drept complementar instituit printr-o lege organică specială, iar instanța nu poate uzita de prerogativele sale, astfel încât, prin hotărâre, să dea o altă turnură dispozițiilor legale existente la momentul dat.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins conf.art.312 Cod pr. civilă, pentru următoarele considerente, în esență:
Reclamanții, G, -, ., -, OG, OG, -, G, si, reprezentanți prin Sindicatul "" al salariaților din cadrul T au raporturi de serviciu cu recurenta, în calitate de funcționar public, beneficiind în conf. cu disp.art.33 alin.2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, de o primă anuală de concediu egală cu salariul (indemnizația) de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea dispozițiilor art.33 al.2 din Legea nr.188/1999 au fost suspendate prin OUG nr.33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002.
Prin art.12 al.4 din Legea nr.743/06.12.2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001 aprobată și modificată prin Legea nr.386/2001 au fost prelungite până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea nr.631 din 29.11.2002 - legea bugetului pe anul 2003 - termenele prevăzute la art.3 din OUG nr.33/2001, modificată prin Legea nr.386/2001 au fost iarăși prelungite până la data de 31 decembrie 2003.
Dispozițiile din Legea nr.507/2003 (legea bugetului pe anul 2004) precum și ale Legii nr.511/2004 (legea bugetului pe anul 2005), ca de altfel și cele cuprinse în Legea 380/2005 ( legea bugetului pe anul 2006) nu au prelungit suspendările anterioare, ci au dispus pentru fiecare an în parte, respectiv 2004, 2005 și 2006 suspendarea primei de concediu, primă care are caracter accesoriu concediului de odihnă și indemnizației de concediu, fiind cuvenită anual.
Este adevărat că dreptul la prima de concediu nu este un drept fundamental ce intră sub incidența art.53 din Constituție, legiuitorul putând să dispună suspendarea sau încetarea acestuia, cum de altfel s-a instituit prin legile de aprobare a bugetelor anuale.
Toate aceste dispoziții legale au avut însă o aplicare limitată în timp, în sensul dispozițiilor art.64 al.1 și ale art.66 al.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare.
Într-o atare situație devin incidente dispozițiile art.64 al.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră în vigoare, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acordării primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește legile bugetare, Curtea Constituțională a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere însăși textul constituțional din art.138 care consacră principiul anualității bugetului de stat, astfel că ele au ieșit din vigoare la expirarea exercițiului bugetar pentru care au fost adoptate și anume la 31 decembrie al fiecărui an.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală, căci măsura suspendării acordării primei de concediu a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare, ceea ce nu a fost cazul.
Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și disp.art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurent pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în T,- Bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.1655/27.09.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL AL SALARIAȚILOR DIN CADRUL P T, cu sediul în T,- Bis, județul T și intimatul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-
Tehnored. 2 ex./22.01.2008.
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
