Anulare act administrativ . Decizia 1139/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1139

Ședința publică din data de 5 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria

JUDECĂTOR 3: Duboșaru

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamanții C, cu sediul în com., sat, nr. 738, județul P, domiciliat în com., sat, nr. 593, județul P și intervenienta în nume propriuSOCIETATEA AGRICOLA, cu sediul în com., sat, județul P, împotriva sentinței nr.171 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiPRIMARUL COMUNEI, cu sediul în com., sat, județul P și, cu domiciliul ales la Primaria comunei, județul.

Recursul formulat de reclamanții C și a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit chitanței nr.- din 4 iunie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar, recursul intervenientei SA nefiind timbrat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenții-reclamanți C, recurenta-intervenientă în nume propriu SA și intimații pârâți Primarul comunei și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului promovat de intervenienta în nume propriu SA, rămânând în pronunțare pe această excepție și asupra recursului formulat de reclamanții C și.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamanții C și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei, anularea adreselor nr. 606/14.02.2007 și 1042/16.03.2007, precum și anularea tuturor adreselor în care se specifică același lucru.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut că SA a fost înființată conform Legii 36/1991, iar desființarea acesteia trebuie făcută potrivit art. 64 din Legea 36/1991.

Prin afirmațiile făcute în adresele contestate, reclamanții au arătat că Primarul comunei a încălcat disp. art. 9 din Legea 21/1996.

La termenul de judecată din data de 3.02.2009, SA a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând, în esență, că adresele mai sus menționate constituie un fals; la același termen de judecată, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât și a viceprimarului comunei -, cerere încuviințată de către instanță, în condițiile în care acesta este emitentul celor două adrese contestate.

La termenul de judecată din data de 17.03.2009, instanța în temeiul disp. art. 52 civ. a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de SA, iar la termenul de judecată din data de 7.04.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința nr. 171 din 07 aprilie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanții C și, ca fiind intrată sub puterea lucrului judecat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința nr. 411 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalului Prahova - Secția Comerciala și de Contencios Administrativ II, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, precum și cererile de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, în considerentele sentinței reținându-se că reclamantul Cac hemat în judecată pârâții - primarul comunei și SA, solicitând obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 1 RON, anularea adresei nr. 606/14.02.2007 și a hotărârilor consiliului local și primarului, care arată că SA nu există.

Prin cererile de intervenție în interesul reclamantului și în interes propriu, în cauza ce a format obiectul dosarului nr-, numiții și au arătat că, în calitate de membrii ai societății agricole pârâte, aderă la toate capetele de cerere ale reclamantului, solicitând și plata de despăgubiri morale de 100 lei /zi, de la data prezentării dovezilor autentificate privind inexistenta societatii agricole și pânâ la preluarea patrimoniului CAP și al SA.

Ulterior, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că a solicitat și anularea adresei nr. 1042/16.03.2007, și chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Consiliului Local, iar după alegerile locale, a primarului nou ales .

Instanța de fond a apreciat că adresa nr.606/2007 este destinată Curții de Apel Ploiești, ca răspuns la solicitarea acestei instituții, iar adresa nr. 1042/2007 este destinată de ADR P, nefiind acte administrative, întrucât nu se creează, modifică sau sting raporturi juridice, ci doar se comunică anumite relații unor instituții sau autoritati publice.

S-a mai reținut de asemenea, că și în eventualitatea în care cele două adrese erau acte administrative, acțiunea era tot inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a făcut dovada procedurii prealabile obligatorii prev. de art. 7 din legea 554/2004.

În ceea ce privește restul hotărârilor primarului și ale consiliului local, întrucât acesta nu au fost individualizate, tribunalul a reținut că nu se poate verifica natura lor juridică; urmând regimul juridic al cererii principale, cererile de intervenție sunt la rândul lor inadmisibile.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții C și.

În motivarea recursului, reclamanții precizează că pentru a invoca autoritatea lucrului judecată, înseamnă că trebuie să existe o hotărâre judecătorească care să confirme legalitatea sau nelegalitatea adreselor nr.606/14.02.2007 și nr.1042/16.03.2007.

În cazul de față, recurenții arată că nu au cunoștință de existența unei asemenea hotărâri, iar din dosarul nr-, unde încheierea prezentată ca făcând parte din dosarul nr-, nu rezultă ca instanța s-a pronunțat asupra legalității sau nelegalității adreselor.

Mai arată reclamanții că nu există o sentință în dosarul nr-, deoarece deși se specifică că s-a făcut îndreptarea erorii materiale privind numărul dosarului, ea nu apare concretizată.

Intervenienta Societatea Agricolă a formulat la rândul său recurs împotriva aceleiași sentințe, precizând că sentința este netemeinică și nelegală, în baza art. 304 pct.6,7,8,9 pr.civilă.

În motivarea recursului, aceasta învederează că în cauză nu există identitate de obiect, de cauză și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 1201 Cod civil, privind autoritatea lucrului judecat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, urmează să respingă ca nefondat recursul reclamanților și să anuleze ca netimbrat recursul intervenientei.

Cu privire la recursul reclamanților, Curtea reține că prin sentința nr.171/07.04.2009a Tribunalului Prahovas -a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții, ca fiind intrată în puterea lucrului judecat.

Hotărârea instanței de fond este însă legală, deoarece prin sentința nr.411/14.10.2008, Tribunalul Prahovas -a pronunțat cu privire la adresele nr.606/14.02.2007 și nr.1042/16.03.2007, motivând că acestea nu sunt acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.

Pe de altă parte, același tribunal a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivând că și în eventualitatea în care cele două adresele erau acte administrative, acțiunea era tot inadmisibilă, întrucât nu s-a realizat nici procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 7 din Legea nr.554/2004.

Ca atare, cu privire la obiectul cauzei și anume anularea celor două adrese, Curtea constată că această solicitare se regăsește în ambele dosare, cauza este de asemenea identică și anume funcționarea SA, iar părțile respective se regăsesc în ambele dosare, având aceleași interese.

Așa fiind, în cauză operează autoritatea de lucru judecat, neîncălcându-se dispozițiile art.1201 Cod civil, motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 312 (1) Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de SA, se constată că aceasta nu a fost timbrată, deși acesteia i s-a pus în vedere să timbreze (filele 9 și 15 dosar).

Față de împrejurarea că recurenta-intervenientă SA nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 9 din dosar, iar în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 146 /1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din OG nr. 32/1995, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar se achită anticipat, neîndeplinirea acestei obligații fiind sancționată cu anularea cererii, Curtea constată că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând ca, în conformitate cu art. 137 coroborat cu art. 312 alin. 1 pr.civilă, să admită excepția netimbrării și să dispună anularea recursului pentru netimbrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului declarat de intervenienta Societatea Agricolă, invocată din oficiu.

Anulează pentru netimbrare recursul declarat de intervenienta în interes propriu SOCIETATEA AGRICOLA, cu sediul în com., sat, județul P, împotriva sentinței nr.171 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiPRIMARUL COMUNEI, cu sediul în com., sat, județul P, cu domiciliul ales la Primaria comunei, județul P și reclamanțiiC, cu sediul în com., sat, nr. 738, județul P și, domiciliat în com., sat, nr. 593, județul

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanțiiC, cu sediul în com., sat, nr. 738, județul P și, domiciliat în com., sat, nr. 593, județul P, împotriva sentinței nr.171 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâțiiPRIMARUL COMUNEI, cu sediul în com., sat, județul P, cu domiciliul ales la Primaria comunei, județul P și intervenienta în nume propriuSOCIETATEA AGRICOLA, cu sediul în com., sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2009.

Președinte, Judecători,

- --- - - -

Grefier,

Red.DR

Tehnored.MA

7 ex./12.10.2009

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria, Duboșaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1139/2009. Curtea de Apel Ploiesti